Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1133
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
Judecător G -
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timiș.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații, G și împotriva încheierii penale de ședință din data de 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La ap0elul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, asistați de avocat, asistat de avocat, asistați de avocat, asistați de avocat, asistat de avocat, lipsă inculpatul G, reprezentat de avocat.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru inculpații, și a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate, cu consecința punerii în libertate a inculpaților. În motivare a arătat că încheierea este netemeinică, având în vedere că temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă nu mai subzistă, inculpații nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și în privința acestora nu se conturează existența infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În cauză au fost administrate probe, în sensul audierii inculpaților și a martorilor, atât a celor cu identitate cunoscută cât și cei sub acoperire, astfel că, se poate aprecia că susținerile procurorului nu se bazează pe probe. Referitor la persoana inculpaților a arătat că inculpatul este student la Facultatea din A, este căsătorit, are un copil minor, inculpatul este de asemenea căsătorit, are un copil minor și deși a fost condamnat în urmă cu 8 ani, din situația sa personală nu rezultă că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Avocat pentru inculpații, și a solicitat să se constate în temeiul art. 197 alin.1,4 p Cod Penal, raportat la art. 11,20 din Constituția României și art. 5 prg. 3 din O, nulitatea relativă a încheierii pronunțată de Tribunalul Arad, pe motiv că judecătorul care a pronunțat soluția nu a considerat că măsura arestării preventive trebuie justificată și nu a verificat legalitatea și temeinicia măsurii raportat la prevederile art. 148 lit.f p Cod Penal, articol de lege care impune îndeplinirea celor două condiții obligatorii, existența probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că ar fi comis faptele reținute în sarcina lor. În ceea ce îi privește pe inculpați nu sunt îndeplinite aceste condiții. Inculpații sunt arestați preventiv de 11 luni,iar o mare parte din faptele pentru care s-a luat această măsură nu sunt susținute de probe, o mare parte din părțile vătămate au declarat că își retrag plângerile prealabile,iar martorii au arătat că nu au pretenții. Măsura este netemeinică și datorită faptului că nu există probe pentru pericolul pe care l-ar genera lăsarea în libertate a inculpaților. Solicită rejudecarea cauzei și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Avocat pentru inculpații, și a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că au fost încălcate dispozițiile prev. de art 300 ind 2 și 160 ind. b p Cod Penal, încheierea nefiind motivată, iar în subsidiar, ca o consecință a rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive. A arătat că judecătorul cauzei a pronunțat o încheiere nemotivată și nu a ținut seama de faptul că măsura arestării preventive este o măsură personală și nu colectivă. Cei trei inculpați sunt trimiși în judecată pentru o singură faptă reținută în rechizitoriu, aceștia nu au fost identificați de nici o parte vătămată, inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit și are doi copii în întreținere.
Avocat pentru inculpatul își însușește concluziile colegilor în ceea ce privește nemotivarea încheierii, în care se confundă voit pericolul generic cu pericolul social concret pentru ordinea publică,nu au fost analizate temeiurile pentru fiecare inculpat în parte și nu s-a analizat nici solicitarea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai puțin restrictivă de libertate, cerere pe care o susține și în recurs. În principal, solicită casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru motivarea încheierii, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este arestat preventiv de un an și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că poate fi judecat în stare de libertate.
Avocat pentru inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Inculpatul nu se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa în actul de inculpare, o parte din părțile vătămate și-au retras plângerile prealabile, astfel că faptele nu mai au nici un suport și a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, deoarece, martorii sub acoperire au fost ascultați la urmărirea penală în lipsa apărătorilor aleși.
Procurorul pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii primei instanțe ca fiind temeinică și legală. În actul de trimitere în judecată a inculpaților fiecare faptă penală este motivată și s-a făcut și o analiză a probelor, iar de la data sesizării instanței nu au intervenit temeiuri noi care să impună punerea în libertate a inculpaților. Hotărârea este motivată și răspunde cerințelor prev. de art. 300 ind.2, 160,ind b p Cod Penal, respectiv art. 5 din CEDO. Invocă jurisprudență a Curții Europene și articolul din revista de Drept nr. 3/2008, pagina 212, referitoare la termenul rezonabil al arestării preventive.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, au solicitat să fie judecați în stare de libertate, arătând că probele au fost în mare parte administrate, iar că nu prezintă pericol public, este nevinovat, are șase copii în întreținere și n u se va sustrage judecății.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 04.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4597/108, 2009, în baza art. 3002p Cod Penal raportat la art. 160 p Cod Penal s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, G, și.
Au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de inculpații, și.
Prima instanță, xaminând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților -, -, -, -, -, -, -, -, -, -G, -, -, -, prin prisma dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării inculpaților subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, față de faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru aceste fapte, și a apreciat că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pentru aceste considerente, instanța a dispus menținerea arestării preventive a acestora, sens în care a făcut și aplicarea disp. art. 1606alin. 3 Cod procedură penală, cu aprecierea că pentru fiecare inculpat în parte temeiurile menționate, avute în vedere la data luării măsurii există și în această fază procesuală.
Ca o consecință a menținerii măsurii arestării preventive pentru toți inculpați arestați în prezentul dosar, instanța de fond a respins cererile formulate de inculpații, și pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsii localitatea sau țara formulate de acești inculpați.
Împotriva încheierii penale din 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, au declarat recurs, în termenul legal, inculpații, G și, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara în data de 11.11.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia conform mențiunilor din prezenta practica.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unor fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanța de recurs își însușește punctul de vedere al primei instanțe în sensul că la dosar există, în acest moment procesual și în deplină concordanță cu prevederile CEDO probe care sunt în măsură să convingă un observator independent că există indicii privind comiterea faptelor pentru care s-a început urmărirea penală împotriva inculpaților și s-a dispus trimiterea în judecată a acestora. Se impune precizarea că aceste probe administrate de către organul de urmărire penală în cele peste 20 volume nu trebuie, în această fază să fie apte de a conduce la pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților ci asemenea acte procesuale trebuie să fie în măsură să permită concluzia că nu se impune cercetarea inculpaților în stare de libertate, aceste probe urmând a fi reluate de către instanța de judecată investită cu judecarea cauzei. Instanța de recurs apreciază că față de complexitatea cauzei, numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională, fie ca părți vătămate, fie ca persoane acuzate de comiterea faptelor, organul de urmărire penală a depus diligențe și a convins instanța de fond de necesitatea continuării cercetărilor cu inculpații în stare de detenție, martorii audiați după ultima încheiere penală a instanței prin care s-a dispus menținerea arestării preventive neducând la concluzia că temeiurile avute în vedre la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat sau că acestea nu mai subzistă. Instanța de recurs nu poate primi apărarea inculpatului relativ la profilul moral al părții vătămate care ulterior presupusului incident a fost arestat pentru comiterea infracțiunii de tulburare a liniștii publice și omor în dauna fiului unui judecător din cadrul Tribunalului Arad deoarece cele două evenimente s-au produs la intervale mari de timp una de cealaltă pe de o parte, iar pe de altă parte înclinația părții vătămate pentru comiterea unor infracțiuni nu justifică tratamentul aplicat acestuia, fiind victima unei tentative de omor. excesivă a situației juridice din prezentul dosar a inculpatului, perceput de opinia publică din comunitatea locală ca un lider local și prezentarea în mass media locală a melodiei compuse de un cântăreț special pentru inculpat sunt în măsură să contureze personalitatea inculpatului și influența de care acesta se bucura în colectivitate.
Participarea fiecărui inculpat la comiterea infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și ulterior s-a dispus de către instanța de judecată arestarea preventivă a inculpaților este descrisă în amănunt în volumele de urmărire penală ce însoțesc dosarul, regăsindu-se și hărțile relaționale care arată, în opinia acuzării modalitatea de participare a fiecărui inculpat, contribuția la comiterea faptei și probele administrate pentru fiecare faptă în parte.
In privința susținerii apărătorilor inculpaților în sensul că s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive,Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă".Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"(cauzele Labita Italia, Neumeister Austria, Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal. Raportat la aceste criterii instanța de recurs retine ca măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusa de 4 luni si, fata de multitudinea faptelor reținute in sarcina inculpaților, numărul acestora si necesitatea administrării in condiții procedurale a probelor atât in acuzare cit si in apărare, durata arestării nu a depășit termenul rezonabil la care se refera dispozițiile europene.
Instanța de recurs apreciază că este nefondată susținerea inculpaților, prin apărători, în sensul că încheierea penală recurată nu este motivată corespunzător deoarece instanța de fond investită cu soluționarea cauzei a constatat că temeiurile avute în vedre la luarea măsurii arestării preventive subzistă și nu au intervenit alte elemente noi care să permită concluzia că nu se mai impune continuarea cercetărilor cu inculpații în stare de detenție. Cu ocazia pronunțării cu privire la oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților instanța de fond nu poate face o analiză amănunțită a ansamblului probator administrat, acest lucru echivalând cu o antepronunțare asupra fondului cauzei ci doar o apreciere asupra pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, cu luarea în considerare a convingerii intime a judecătorului fundamentată pe ansamblul probator administrat de acesta nemijlocit. În același timp instanța de fond nu poate trece în revistă toate probele administrate sau care urmează a se administra în cauză pentru a face o apreciere de ansamblu asupra vinovăției inculpaților, moment procesual care coincide cu pronunțarea hotărârii judecătorești în cuprinsul căreia are loc evaluarea probatoriului administrat.
Pentru motivele prezentate si de instanța de fond pe care Curtea si le însușește, se apreciază ca in mod legal s-a făcut aplicarea art.300/2 raportat la art.160/b pr.pen, astfel ca în temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, G și împotriva încheierii penale de ședință din data de 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, G și împotriva încheierii penale de ședință din data de 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat la plata a câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
Grefier,
- -
Red.AN/4.12.2009
Tehnored AJ/2 ex/14.12.2009
Prima instanță: Trib. A -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Gheorghe Bugarsky
