Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1171/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 7686/2/2009

1933/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1171

Ședința publică data de 12 august 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitrașcu Sofica

JUDECĂTOR 2: Nedelcu Antoaneta

JUDECĂTOR 3: Moroșanu Raluca

GREFIER: - C

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegație la dosar nr.-.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond judecarea inculpatului în stare de libertate. Arată că drogurile găsite asupra inculpatului erau pentru consumul propriu,

Din punctul de vedere al circumstanțelor personale arată că acesta are un 2 copil minor în întreținere.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta fiind cercetat pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc fără drept, din probele administrate în cauză rezultă faptul că inculpatul a săvârșit fapta de trafic de droguri de mare risc urmând ca în cauză să fie audiați martori de o importanță deosebită, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate inculpatului nu se impune.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că acesta a mai suferit o condamnare pentru art. 4 din Legea 143/2000 pentru care a intervenit reabilitarea, însă apreciază că există pericolul ca lăsat în libertate, inculpatul să-și continue activitatea infracțională.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că acest autodenunț a fost cumpărat, martora principală este o fostă concubină, toată așa zisa tranzacție este o înscenare organizată de polițiștii de la Secția 8. Recunoaște că este consumator de droguri și arată că are un loc de muncă și un copil minor în întreținere care este premiant.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din 23.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art.160 rap. la art.3002Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.

S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, reținându-se că în data de 18.03.2009 a vândut martorei, două doze conținând 0,18 gr. heroină cu suma de 150 RON și a deținut, pentru consum propriu, fără drept, o doză conținând 0,06 gr. heroină.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.

Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatului, existând temerea că, pus în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II Penală, în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- C

Red. /Dact. /21.08.2009/2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Dumitrașcu Sofica
Judecători:Dumitrașcu Sofica, Nedelcu Antoaneta, Moroșanu Raluca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1171/2009. Curtea de Apel Bucuresti