Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1294/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (2089/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1294/
Ședința publică de la 08 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lia Savonea
JUDECĂTOR 2: Daniel Gradinaru
JUDECĂTOR 3: Niculina Alexandru
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- T- a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii de ședință din 7 august 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpații, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în recurs.
Apărătoarea recurenților inculpați, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 7 august 2009 pronunțată de Tribunalul București, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Solicită a se avea în vedere că inculpații au recunoscut și regretat comiterea faptei, că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, iar lăsarea lor în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal și mai mult că aceștia nu prezintă pericol public pentru ordinea publică.
Totodată arată că inculpații din boxă sunt singurii care se mai află în stare de arest, astfel că pentru egalitate de tratament solicită fi cercetați în stare de libertate, dat fiind că se află în stare de arest preventiv de peste 4 ani.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați.
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se mențin în raport de natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpații sunt cercetați, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și față de urmările pe care astfel de infracțiuni le produc asupra sănătății populației.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se află în arest preventiv, de 4 ani. Solicită a se avea în vedere că are 7 copii minori și că în acest moment inculpații cu care se află în boxă, sunt singurele persoane care se mai află în stare de arest.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că se află de 4 ani în arest preventiv. Arată că are familie, un copil minor și că aflat în libertate se va prezenta la toate solicitările instanței.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită fi cercetat în stare de libertate, dat fiind că apreciază că după 4 ani de arest preventiv nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 7.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art.160 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților i, și
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii preventive față de inculpați este legală și temeinică și că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
A reținut că inculpații: este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2005, în mod repetat a vândut mai multor persoane de pe raza municipiului B diferite cantități de heroină, obținând în schimb sume de bani;, pentru art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2005, în mod repetat, a vândut mai multor persoane de pe raza municipiului B diferite cantități de heroină obținând în schimb sume de bani și, pentru art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, constând în aceea că în perioada anului 2005, în mod repetat, a vândut mai multor persoane de pe raza municipiului B diferite cantități de heroină obținând în schimb sume de bani.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând judecarea lor în stare de libertate, deoarece nu se justifică aprecierea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii se mențin, nici în ceea ce privește probele care să contureze vinovăția lor și nici sub aspectul pericolului pentru ordinea publică. Totodată au insistat asupra termenului sub care se află în stare de arest și care a depășit o durată rezonabilă.
Examinând încheierea recurată prin raportare la motivele invocate de către apărătorii inculpaților dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3002alin.3 din Codul d e procedură penală, iar menținerea duratei arestării preventive a inculpaților se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
În mod corect instanța a constatat că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care sunt cercetați, constând în aceea că în cursul anului 2005, în mod repetat au vândut mai multor persoane de pe raza municipiului B diferite cantități de heroină, obținând în schimb sume de bani, urmare sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedură penală.
Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f (art.148 alin.1 lit.h în vechea reglementare) Cod procedură penală, pedepsele prevăzute de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpați (trafic de droguri de mare risc), modalitatea concretă în care aceștia au acționat, amploarea activității infracționale și întinderea acesteia în timp, precum și circumstanțele lor personale (inculpatul C-tin este recidivist, și niciunul nu are un loc de muncă). Punerea în libertate a inculpaților ar crea un risc, în opinia Curții, de a comite infracțiuni de același gen, date fiind caracterul repetat al infracțiunilor. Astfel, se justifică aprecierea că judecarea inculpaților în stare de libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.
Curtea constată că, într-adevăr, inculpații sunt arestați preventiv de o perioadă mai mare de timp însă, potrivit jurisprudenței CEDO și particularităților speței (cauză complexă,) aceasta nu a depășit o durată rezonabilă, deoarece din totalul acestei durate (4 ani) se scade perioada cuprinsă între condamnarea inițială și reluarea judecății în fond după trimiterea pentru rejudecare (Wemhoff Germaniei).
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpați, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din 7.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 450 lei, din care câte 100 lei onorariul apărătorului din oficiu care se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./11.09.2009
30 2009
Red.
Dact. 2 ex./11.09.2009
30 2009
Președinte:Lia SavoneaJudecători:Lia Savonea, Daniel Gradinaru, Niculina Alexandru