Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR. 8995/2/2009

2261/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1316

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Antoaneta Nedelcu

JUDECĂTOR 2: Mihai Oprescu

JUDECĂTOR 3: Viorel Adrian

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI

este reprezentat de procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 15 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, în baza delegației nr.-/28.09.2009 (fila 6 dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate, subliniind că lăsarea acestuia în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu împiedică buna desfășurare a procesului penal. Astfel, solicită a se avea în vedere că acesta susține că este nevinovat, precum și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale și că avea un loc de muncă înainte de a fi arestat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, mai ales că în primă instanță a fost pronunțată o hotărâre de condamnare și nu au intervenit modificări care să impună punerea în libertate a inculpatului.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, lasă cererea de recurs la aprecierea Curții.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din 15.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art.3002rap. la art. art.160 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, și și s-a menținut starea de arest a acestora.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute și modalitatea concretă de săvârșire.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.

S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 2 lit. a, b alin. 21lit. a Cod penal, reținându-se că în noaptea de 17/18.01.2007, împreună cu inculpații, și, având fețele acoperite cu cagule, au pătruns în curtea SC Construcții SRL, din comuna, jud. I, de unde a după ce l-au imobilizat pe agentul de pază, numitul, au sustras mai multe cabluri din cupru, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1600 RON.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.

Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatului, existând temerea că, pus în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 15.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact. /26.10.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală

Președinte:Antoaneta Nedelcu
Judecători:Antoaneta Nedelcu, Mihai Oprescu, Viorel Adrian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Bucuresti