Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 143/R/2009
Ședința publică din data de 5 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Chitidean Valentin judecător
JUDECĂTORI: Chitidean Valentin, Săndel Macavei Livia Mango
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din data de 2 martie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpații fiind trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență comis în formă continuată, prev. de art. 257 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 modificată, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărători aleși, av. și, cu delegații avocațiale la dosar și inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, av. arată că în susținerea recursului se axează pe toate concluziile formulate până la această dată în cauză, solicitând admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului, eventual cu înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În opinia sa, dispozițiile art. 148 lit. f pr.pen. care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, nu sunt îndeplinite. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare, însă nu suntem în prezența unui pericol pentru ordinea publică, ci un gen de perturbare socială, deoarece s-a format acest dosar, ce implică un volum de muncă.
Dacă la momentul arestării inculpatului existau date sau indicii, care eventual ar fi putut justifica luarea măsurii la acel moment, în prezent urmărirea penală a fost finalizată și inculpatul a fost audiat, declarațiile acestuia fiind în opinia sa de o constanță impresionantă în ceea ce privește sinceritatea și dorința de a se afla adevărul, recunoscând încă de la bun început partea sa de vină. Apreciază că este vorba de un gen de coctail de infantilism și teribilism a doi băieți tineri, ce au pus la cale acest gen de fapte, iar capul răutăților este numitul sau, care există și nu este un personaj fictiv.
Solicită a se avea în vedere că din probele și piesele dosarului se poate constata că martorul a declarat că inculpatul s-a oferit să-i achite prima la bancă, împrejurare din care apreciază că rezultă totala disponibilitate a inculpatului de a reduce impactul când a realizat că a greșit. De asemenea, martorul este singurul care a stat de vorbă cu numitul și confirmă astfel că acesta din urmă a avut un rol negativ asupra celor doi inculpați. Dacă inculpatul ar fi reprezentat un pericol real, concret și cert pentru ordinea publică s-ar fi făcut dovada că acesta încearcă să se sustragă sau să influențeze martori ori organele de urmărire penală, însă inculpatul a fost prezent tot timpul și a făcut inițiative timide de a remedia situația. În aceste condiții, apreciază că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus doar în baza art. 148 lit. f pr.pen. la modul generic.
Referitor la faptul că nu se justifică continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate, solicită a se reține că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, este încadrat în muncă și are familie, astfel că dacă va fi condamnat va răspunde. Pentru aceste motive, solicită a i se da șansă, mai ales că perioada infracțională în timp este extrem de redusă. Solicită a se avea în vedere și practica judiciară, respectiv o cauză similară privind pe numitul, cercetat pentru o faptă similară, cu o sumă de bani cel puțin dublă, care în prezent este în stare de libertate și care deși a fost arestat preventiv a fost votat în parlamentul României.
Apărătorul inculpatului, av., arată că are convingerea că ceea ce este descris în rechizitoriu reflectă realitatea, iar procesul pe fond nu va modifica radical starea de fapt din rechizitoriu. Arată că se bazează pe faptul că inculpatul a dat niște declarații fără a cunoaște ce au declarat părțile vătămate, declarații care se coroborează cu declarațiile acestora din urmă. Există necunoscute cu privire la sumele de bani primite, dar dacă declarațiile inculpatului sunt apreciate ca fiind sincere în integralitatea lor, atunci acestea sunt sincere și raportat la aceste sume de bani.
Consideră că trebuie avută în vedere și conduita anterioară și ulterioară faptei, pentru că din faptă în sine nu apreciază că ar rezulta un pericol pentru ordinea publică. este de acord că de multe ori pericolul pentru ordinea publică rezultă din faptă, dar este vorba de cu totul alte fapte.
Solicită a se avea în vedere că inculpații din dosar sunt victimele unui inculpat versat, trimis în judecată pentru o stare de fapt similară. Mai mult, nici păgubiții din dosar nu au fost de bună credință, știind că în fapt comit o ilegalitate.
Referitor la sentimentul de siguranță și încredere al opiniei publice în funcționarii publici, arată că inculpatul nu s-a folosit de numele real al unui funcționar. Nu afirmă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei, dar este vorba de un presupus funcționar, ocult, iar atingerea adusă nu este atât de gravă.
În opinia sa, se prefigurează un proces de o lungă durată de timp, raportat la numărul mare de părți vătămate, iar menținerea în stare de arest ar oferi o satisfacție morală, dar trebuie avut în vedere și că ar achita din despăgubirile efectuate. Mai mult, menținerea în stare de arest a inculpatului ar conduce la pierderea locului de muncă al acestuia, iar în stare de libertate poate demonstra că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și să încerce să repare ce a greșit.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, așa cum acesta a fost formulat în scris, casarea încheierii penale atacate și punerea inculpatului în stare de libertate. Dacă se va aprecia că se impune luarea unei măsuri față de inculpat, raportat la fapta reținută în sarcina acestuia, solicită luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Referitor la temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f pr.pen. apreciază că acesta dă posibilitatea instanței de judecată de a constata existența unui pericol concret pentru ordinea publică, care să-și formeze opinia cu privire la pericolul pe care l-ar prezenta în libertate inculpatul pe viitor, în condițiile în care instanța de judecată nu poate dispune arestarea preventivă pentru temeiurile prev. de art. 148 lit. a-e pr.pen. Este vorba de o dispoziție cu caracter special, ce dă posibilitatea unei aprecieri subiective, care prevede două condiții cumulative și anume ca pedeapsa prevăzută de lege să fie mai mare de 4 ani închisoare - aspect real și în cauză și existența unor probe certe din care să rezulte că prin lăsarea în libertate, inculpatul poate cauza un pericol concret - este o condiție imperativă creată de către legiuitor. Sintagma "pericolul concret pentru ordinea publică" duce în opinia sa la concluzia că legiuitorul a dorit să diferențieze pericolul abstract al infracțiunii și pericolul pe care l-ar reprezenta pe viitor inculpatul, dacă ar fi lăsat în stare de libertate. Nu că anumite probe din dosar pot conduce la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică, dar consideră că acestea nu sunt suficiente, pentru că trebuie să existe probe certe, ce să arate vădit atingerea valorilor sociale. Face o comparație între inculpat și părțile vătămate, care în cunoștință de cauză au fost de acord să plătească o sumă de bani pentru a obține o locuință socială. Inculpații, la rândul lor, dorind să obțină un teren, au fost de acord să intermedieze relațiile dintre părțile vătămate și inculpatul. Raportat la această echivalență, consideră că singurul lucru care nu concordă între inculpați și părțile vătămate este faptul că părțile vătămate au avut luxul de a se autodenunța. Solicită, însă a se reține și dorința inculpaților, manifestată prin acțiunile interprinse, ce rezultă din declarațiile părților vătămate, respectiv demersuri timide pentru a diminua efectul stării de fapt, chiar dacă părțile vătămate nu aveau cunoștință despre inculpatul, cu care au luat legătura doar telefonic. Învederează și faptul că inculpatul s-a interesat de consecințele unui autodenunț, pentru că au aflat de consecințele faptelor desfășurate din vina exclusiv a numitului, dar când nimeni în afară de cei doi inculpați nu pot confirma existența numitului, un eventual autodenunț poate duce la concluzia că cele relatate nu sunt conforme realității.
Pentru aceste motive, consideră că pericolul pentru ordinea publică trebuie apreciat nu doar raportat la faptă, ci și prin prisma aspectelor anterioare și ulterioare faptei. Astfel, solicită a se avea în vedere că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, face parte dintr-o familie solidă și este angajat în muncă. În aceste condiții, apreciază că măsura arestului preventiv nu se justifică și este excesivă raportat la pericolul concret pentru ordinea publică. Mai mult, cei doi inculpați, conform declarațiilor martorilor, și-au arătat disponibilitatea în a recupera prejudiciul cauzat și au încercat să recupereze o mare parte din acesta. De asemenea, la dosar există dovada faptului că inculpatului, în dorința de recuperare a prejudiciului, a plecat în, iar dacă s-ar fi sustras nu s-ar mai fi întors în țară.
Cu privire la faptul că atitudinea inculpatului nu a fost sinceră de la început, arată că reiterează motivele formulate de inculpat în declarațiile ulterioare, cu mențiunea că este convins de aceste motivații. Astfel, cei doi inculpați sunt prieteni din copilărie, implicarea inculpatului fiind mai substanțială, având în vedere și faptul că la domiciliul acestuia s-au găsit cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare probe incriminatorii și au existat și presiuni ale părților vătămate, ce au generat o anumită stare clientului său. Toate aceste aspecte consideră că justifică oarecum declarațiile inițiale cu ale inculpatului.
Raportat la toate aceste aspecte apreciază că menținerea măsurii arestului preventiv nu se impune, fiind suficientă luarea unei măsuri de obligare de a nu părăsi localitatea, pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului nefiind atât de mare pentru a justifica această măsură.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate în cauză și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale pronunțată în cauză de Tribunalul Cluj, prin care s-au constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și că este necesară privarea de liberate și pe viitor a inculpaților.
Consideră că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a art. 148 lit. f pr.pen. soluția pronunțată fiind în concordanță cu acest text de lege și necesitatea ripostei pe care organele judiciare sunt ținute să o aibă.
Apreciază că, criticile aduse de inculpați încheierii atacate nu au suport. Astfel, faptul că în cauză urmărirea penală a fost finalizată nu poate constitui un temei al punerii în libertate a inculpaților, pentru că măsura arestului preventiv nu se ia fragmentat, pentru fiecare fază procesuală în parte. Nici faptul că inculpații sunt tineri, fără antecedente penale sau că au recunoscut comiterea faptelor nu pot constitui motive temeinice ce să atragă o soluție de revocare a arestului preventiv, raportat la activitatea infracțională derulată de aceștia, respectiv că inculpații au acționat concret și au comis faptele în condițiile existenței unei circumstanțe agravante - 3 persoane. În plus, inculpații au obținut numeroase sume de bani, persoanele implicate sunt în număr mare, iar faptele săvârșite aduc atingere gravă valorilor recunoscute de ordinea socială.
Soluția atacată în cauză fiind temeinică și legală, iar criticile aduse de inculpați fiind nefondate, solicită respingerea recursurilor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului, av., în replică, arată că nu discută despre pericolul social al faptei, ci de faptul că cercetarea în stare de libertate a inculpatului ar prezenta sau nu pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă foarte mult comiterea faptelor, este conștient de gravitatea acestora și își asumă responsabilitatea. Solicită a se avea în vedere că psihic îi este foarte greu în stare de arest preventiv.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă foarte mult comiterea faptelor și își asumă responsabilitatea. Solicită totodată, judecarea în stare de libertate, chiar dacă i se vor impune anumite restricții.
CURTEA:
Prin încheierea penală din 2 martie 2009 a Tribunalului Cluj, în baza art.300 ind. 1 rap. la art. 160 alin. 2.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații: - fiul lui și, născut la 09.09.1983 în C-N, domiciliat în C-N,-, CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ și - fiul lui și, născut la 03.11.1983 în com., jud. C, domiciliat în C-N,-, jud. C, CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ
S-a menținut starea de arest a inculpaților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1/P/2009 al DNA - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prev. de art. 257 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 modif. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată pentru aceeași infracțiune inculpatul, arestat în lipsă.
În sarcina celor trei s-a reținut că în perioada septembrie-noiembrie 2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună, au pretins direct sau indirect suma totală de 54.150 euro, din care s-a primit suma de 48.950 euro și 7.760 lei, lăsându-i pe denunțători să înțeleagă că au influență asupra unor funcționari din primărie pentru a determina atribuirea de locuințe sociale construite din fondurile acestor instituții.
La acest termen de judecată, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în temeiul dispozițiilor art. 300/1 pr.pen.
Verificând aceste aspecte prin prisma materialului probator administrat în cursul urmării penale, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 143 din Codul d e procedură penală deoarece împotriva inculpaților există indicii temeinice și chiar probe că ar fi autorii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. 2 din Codul penal. Astfel, inculpații au recunoscut că au racolat persoane de la care au solicitat sume de bani pe care le-au dat apoi numitului (inculpatul ), persoană despre care au crezut inițial că este director al serviciului social din cadrul Primăriei C-N, pentru ca acesta să repartizeze cumpărătorilor de influență locuințe sociale, din banii astfel strânși inculpații primind un anumit procent și reținând la sfârșit o sumă de cca. 14.000 euro, ei cunoscând că această activitate este ilegală. În acest sens sunt și declarațiile autodenunțătorilor, persoane care au descris modul în care au fost contactate de inculpați, ce sume li s-au cerut, ce acte au completat și modul în care s-au realizat tranzacțiile, precum și actele găsite cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatului, acte ce reflectă un anumit tip de contabilitate a sumelor vehiculate respectiv ce parte din sumele de bani pretinse au primit inculpații.
În speță, tribunalul a apreciat că sunt întrunite în continuare condițiile prev. de art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, pe de o parte pentru că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății este mai mare de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte pentru că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie subliniat faptul că, raportat la noțiunea de "probe" care se regăsește în teza a II-a a art. 148 lit. f pr.pen. acesta trebuie să reiasă din existența la dosar a unordatedin care să rezulte, fără putința de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Este imperios necesară existența unor date și probe certe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului. Noțiunile nu trebuie privite izolat, ci interdependent, pentru că legea impune drept condiție a luării și menținerii măsurii preventive existența unorprobecă lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste probe nu se confundă dar nici nu exclud probele administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, fiind vorba practic de orice element de fapt care poate contribui la cunoașterea împrejurărilor necesare justei soluționări a cauzei, la care se raportează și corecta evaluare a necesității luării sau menținerii unei măsuri preventive.
Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles deci ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială.
În speța dedusă judecății, pericolul concret pentru ordinea publică denotă în primul rând din pericolul social abstract al faptelor comise reflectat de limitele de pedeapsă, de la 2 la 10 ani închisoare, din pericolul social concret al acestora reflectat de suma de bani traficată, în fond peste 50.000 euro, din numărul mare de persoane racolate și păgubite, din faptul că inculpații au înțeles să facă din activitatea lor infracțională o afacere din care să obțină venituri suplimentare, din importanța valorii sociale ocrotite de lege, lezată de inculpați, respectiv relațiile sociale referitoare laactivitatea de serviciua unor funcționari publici, care sunt incompatibile cu orice intervenție reală sau imaginară, de natură a-i știrbi prestigiul și a-i perturba normala desfășurare.
Nu în ultimul rând, este foarte importantă părerea opiniei publice în prezenta speță deoarece încrederea acesteia în funcționarii publici a fost serios periclitată prin activitatea inculpaților care au menționat în mod clar că au influență asupra unui funcționar din primărie, pe care l-au și nominalizat, chiar dacă acest nume era unul fictiv.
Împrejurările că aceștia nu au antecedente penale, că provin din familii decente, că inculpatul are un loc de muncă într-o instituție publică și că au avut un comportament corespunzător anterior nu sunt de natură a determina la acest moment judecarea acestora în stare de libertate.
Împotriva încheierii menționate au declarat recurs în termen inculpații și.
Primul recurent a arătat că nu mai subzistă temeiurile inițiale ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive deoarece s-a dovedit implicarea unei a treia persoane - - ce a regizat comiterea faptei.
În același timp, a specificat că nu există probe certe care să ducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului poate prezenta un pericol concret pentru ordinea publică; în acest sens a arătat că nu are antecedente penale, a participat rar la discuțiile purtate cu părțile vătămate și nu a făcut legătura între nici o parte vătămată și, după cum nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală deși a fost plecat în dar s-a întors.
Al doilea recurent, a invocat în esență aceleași motive, arătând că nu mai există temeiurile ce au stat la baza arestării sale, iar el, încă de la începutul urmăririi penale, a recunoscut partea sa de vină.
A învederat că nu pot fi ignorate tentative recurentului de a remedia situația prin faptul că s-a oferit să plătească rata la bancă a unuia dintre păgubiți.
A menționat datele favorabile care-l caracterizează, respectiv faptul că este angajat în muncă, are familie iar perioada în care a comis faptele este extrem de scurtă. A mai precizat că atât el cât și primul recurent sunt doar victimele celuilalt coinculpat - - care este o persoană versată și a mai fost condamnat pentru o stare de fapt similară.
Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut că recurenții au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prev.de art.257 pen. rap.la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 al.2 pen. constând în aceea că în perioada septembrie - noiembrie 2008, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, au pretins suma totală de 54.150 euro de la mai multe persoane, pe care le-au determinat să creadă cu au influență asupra unor funcționari din primărie, pentru a le fi repartizate locuințe sociale.
În mod legal s-a verificat la primirea rechizitoriului legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, constatându-se că există indicii temeinice că ei sunt autorii infracțiunii de trafic de influență.
Într-adevăr, recurenții nu au contestat indiciile temeinice și faptul că acestea rezultă inclusiv din declarațiile lor de recunoaștere.
Critica recurenților se referă la constatarea primei instanțe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică; Curtea constată că aprecierea primei instanțe referitoare la faptul că lăsarea în libertate a recurenților prezintă pericol concret pentru ordinea publică este temeinică și justificată din perspectiva probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Astfel, este evident că pericolul concret pe care-l prezintă lăsarea în libertate a recurenților rezultă nu atât din periculozitatea lor, cât din rezonanța socială a faptei pentru care au fost trimiși în judecată, rezonanță ce nu poate fi negată.
Nu se poate face abstracție de numărul mare de persoane care au fost determinate de către recurenți să plătească sume consistente pentru a obține repartizarea locuințelor sociale, sume ce au fost date cu scopul de a ajunge la funcționarii publici ce repartizau locuințele.
Lăsarea în libertate a recurenților chiar prin înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate ar creea în conștiința publică sentimentul de ignorare a comportamentului antisocial adoptat de către recurenți și de tolerare a manifestărilor similare ce ar încuraja corupția.
Apărarea recurenților că întreaga activitate infracțională a fost pusă la cale de către inculpatul arestat în lipsă, nu este de natură să ducă la inexistența oricărei reacții și rezonanțe sociale față de comportamentul recurenților.
Imprejurarea că nu au antecedente penale, iar unul dintre aceștia s-a oferit să plătească o unuia dintre păgubiți ce a luat un credit bancar pentru a cumpăra presupusa influență asupra funcționarului public nu constituie un motiv care să ducă la dispariția temeiurilor ce au fost avute în vedere la arestarea recurenților, având în vedere modalitatea de comitere a actelor materiale.
In fine, nu poate fi ignorat faptul că inițiativa de cumpărare a influenței a provenit de la inculpați care au determinat persoanele vătămate să avanseze sumele destinate coruperii unor funcționari publici.
Așa fiind, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondate recursurile recurenților.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții inculpați și aflați în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale din 2 martie 2009 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpații recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.VC/MR
10.03.09/4 EX.
Președinte:Chitidean ValentinJudecători:Chitidean Valentin, Săndel Macavei Livia Mango
