Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 144/R/2009

Ședința publică din data de 5 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Chitidean Valentin judecător

JUDECĂTORI: Chitidean Valentin, Săndel Macavei Livia Mango

- -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii penale din data de 25 februarie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20.penal rap. la art. 174.penal cu referire la art. 175 lit.a și i penal și art. 176 lit.f penal, cu aplic. art. 75 lit.a penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, prev. și ped. de art.321 alin.l și 2.penal, cu aplic. art.33 lit.a penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av., cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului arată că a fost angajată și la fond, însă până în prezent nu i s-a achitat onorariul avocațial conform contractului de asistență juridică. Pentru aceste motive solicită amânarea judecării cauzei, pentru rezilierea contractului de asistență juridică sau pentru a i se plăti onorariul avocațial. De asemenea, arată că nu este de acord ca inculpatul să fie asistat de un apărător din oficiu,

Reprezentanta Parchetului apreciază că se poate judeca cauza la acest termen de judecată, astfel că solicită respingerea cererii de amânare formulată de către apărătorul inculpatului, având în vedere că, cunoaște dosarul și își poate reglementa ulterior situația.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului, constatând că această cerere este nelegală întrucât neplata onorariului nu este un motiv de amânare a unui recurs împotriva încheierii de menținere a stării de arest preventiv, situația prezentată ține de raporturile juridice dintre părțile contractante.

Se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului, av., care solicită acordarea onorariului parțial din oficiu.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului declarat în cauză împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, revocarea măsurii preventive și punerea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, conform art. 139.pr.pen. solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură prev. de art. 145/1 pr.pen. Consideră că singurul temei avut în vedere la luarea măsurii preventive, cel prev. de art. 148 lit. f pr.pen. nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi, care să justifice privarea în continuare a inculpatului de libertate.

Apreciază că din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și ale președintelui suporterilor rezultă că inculpatul nu este un suporter înrăit al echipei "Universitatea C" și că are un temperament calm, liniștit. De asemenea, consideră relevant în cauză raportul de expertiză medico-legală, din care rezultă că inculpatul nu a lovit partea vătămată cu, lovitura datorându-se faptului că partea vătămată a s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit de gard. Mai mult, judecătorul fondului i-a făcut inculpatului anumite teste de perspicacitate, din care a rezultat că este dreptaci și nu stângaci și că nu a lovit partea vătămată cu, ci cu mâna.

Solicită a se avea în vedere art. 5 și 6.pr.pen. raportat la art. 23 din Constituția României, cu mențiunea că inculpatul trebuie să beneficieze de principiul egalității și echității, având în vedere și situația celorlalți doi coinculpați, mai ales că scopul aplicării măsurii preventive nu este de a-l sancționa pe inculpat, ci de a înlătura eventualele obstacole.

Totodată, solicită a se avea în vedere toate caracterizările de la dosar, din care rezultă că inculpatul nu este agresiv, nu este recalcitrant și nu prezintă un element de insecuritate în rândul colectivității. De asemenea, acesta se află la prima confruntare cu legea penală, nu are antecedente și este arestat de aproape un an, astfel că termenul rezonabil este împlinit, iar prin înlocuirea măsurii preventive nu s-ar impieta bunul mers al procesului penal. Oricum, instanța are posibilitatea de a revoca măsura arestului preventiv în caz de nerespectare a obligațiilor.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului, hotărârea atacată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv. Constată că în cauză s-a întocmit un raport de expertiză medico-legală din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni la cap, care au necesitat un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale, stabilindu-se că leziunile puteau fi create printr-o lovitură cu și că aceste leziuni au pus în primejdie viața părții vătămate. Consideră că, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză întăresc restul probelor administrate în cauză.

totodată, în opinia sa, pericolul social al lăsării în libertate a inculpatului, raportat la împrejurările comiterii faptei, la gravitatea și urmările acesteia, precum și la persoana părții vătămate, care trebuia să asigure ordinea.

Susținerile apărătorului inculpatului că în cauză s-a împlinit termenul rezonabil, raportat la cele expuse mai sus și la rezonanța socială a faptei, consideră că acest termen nu a fost depășit.

Apărătorul inculpatului, în replică, solicită a se avea în vedere că din dosar nu rezultă că partea vătămată purta uniformă la data comiterii faptei și nu se cunoștea că este jandarm. Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză, din concluzii acestuia rezultă că există posibilitatea ca partea vătămată să fi căzut, să se fi lovit cu capul de bordură și nu se face referire la lovitura cu. Mai mult, consideră că termenul rezonabil nu trebuie să se transforme în pedeapsă.

Reprezentanta Parchetului arată că din declarațiile inculpaților și ale martorilor rezultă că toți au declarat "uite-l" când l-au văzut pe partea vătămată, știind că este jandarm și că s-a ocupat de asigurarea ordinii publice la astfel de evenimente sportive. Referitor la concluziile raportului de expertiză, solicită a se constata că sunt reale concluziile pe care le-a învederat, iar din vizionarea casetelor audio-video rezultă că nu se poate exclude că deși este dreptaci, inculpatul să fi lovit cu mâna.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, având în vedere că regretă comiterea faptei și că este arestat de circa 1 an. Solicită a se avea în vedere testul de spontaneitate, din care rezultă că este dreptaci și că nu a lovit partea vătămată cu.

CURTEA:

Prin încheierea penală din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 3002Cod Procedură Penală rap. la art. 160 al.1 și 3 Cod Procedură Penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, fiul lui și, la data de 20.05.1989, în mun. C N, jud. C, CNP -, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură care a fost menținută, respingând implicit cererea de înlocuire a acestei măsuri cu o altă măsura preventivă mai puțin severă.

În baza art.192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis in dosar nr.488/P/2008 la data de 19.05.2008 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj N sub nr. de mai sus la data de 19.05.2008, au fost trimiși in judecată inculpații, fiul lui și, născut la data de 20.05.1989, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N- - 6,.32, jud. C, arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.l penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal cu aplic. art.33 lit.a penal;, fiul lui și, născut la data de 31.05.1988 în C N, cetățean român, studii 11 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N,-. 20,. în C N,-,. 242, jud. C, arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.l penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal cu aplic. art.33 lit.a penal;, fiul lui și, născut la data de 17.07.1991, in C N, cetățean român, studii 10 clase, elev, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N,-.24, jud. C, arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.l penal cu aplic. art.99 și urm. penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal cu aplic. art.99 și urm. penal, totul cu aplic. art.33 lit.a penal și, fiul lui și, născut la data de 19.08.1987, în Cugir, jud. A, cetățean român, studii 12 clase, student, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in Cugir,-.15, jud. A, cu reședința în C N,-, jud. C, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal.

Sub aspectul învinuirilor s-a reținut pe scurt în actul de sesizare a instanței aceea că la data de 7.05.2008 inculpații, au aplicat pe rând câte o lovitură părții vătămate in zona capului cu corpuri contondente respectiv cu o dală de beton, în cazul primului inculpat, și cu piciorul de către ceilalți doi, cauzându-i leziuni ce necesită 75-80 zile îngrijiri medicale, iar la aceeași dată cei trei inculpați precum și inculpatul, au proferat in public cuvinte și expresii prin care s-a adus atingere bunelor moravuri cu ocazia deplasării pe mai multe străzi din mun. C N, agresând-o in public pe partea vătămată, acte ce au avut drept consecință tulburarea gravă a liniștii și ordinii publice.

Prin sentința penală nr. 467/05.06.2008 a Judecătoriei Cluj N, în temeiul art. 39 al.1 Cod Procedură Penală a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj N, și în consecință, în baza art.42 proc.penală rap. la art.27 pct. 1 lit.a proc.penală a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații, fiul lui și, născut la data de 20.05.1989, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N,- - 6,.32, jud. C trimis in judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis in dosar nr.488/P/2008 la data de 19.05.2008, în stare de arest preventiv, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20.penal rap. la art. 174.penal cu referire la art. 175 lit.a și i penal și art. 176 lit.f penal, cu aplic. art. 75 lit.a penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, prev. și ped. de art.321 alin.l și 2.penal, cu aplic. art.33 lit.a penal;, fiul lui și, născut la data de 31.05.1988, în C N, cetățean român, studii 11 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat în C N,-. 20,. in C N,-,. 242, jud. C, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis in dosar nr.488/P/2008 la data de 19.05.2008, în stare de arest preventiv, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 20.penal rap. la art. 174.penal cu referire la art. 175 lit.a și i penal și art. 176 lit.f penal, cu aplic. art. 75 lit.a și c penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, prev. și ped. de art.321 alin.l și 2.penal, cu aplic. art.33 lit.a penal, fiul lui și, născut la data de 17.07.1991, în C N, cetățean român, studii 10 clase, elev, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N,-.24, jud. C, trimis in judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis in dosar nr.488/P/2008 la data de 19.05.2008, în stare de arest preventiv, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20.penal rap. la art. 174.penal cu referire la art. 175 lit.a și i penal și art. 176 lit.f penal, cu aplic. art. 75 lit.a penal și art.99 și urm. penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, prev. de art.321 alin.l și 2.penal, cu aplic. art.99 și urm. penal, totul cu aplic. art.33 lit.a penal și fiul lui și, născut la data de 19.08.1987, în Cugir, jud. A, cetățean român, studii 12 clase, student, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in Cugir,-. 15, jud. A, cu reședința în C N,-, jud. C, trimis in judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis in dosar nr.488/P/2008 la data de 19.05.2008, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor), în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Cluj Na reținut că inculpații sunt suporteri ai echipei de fotbal "Universitatea" C N și fac parte din galeria acesteia, susținând echipa cu ocazia meciurilor disputate de aceasta in cadrul Ligii Naționale de.

In vederea meciului de fotbal pe care echipa "Universitatea" C urma să-1 susțină la data de 7.05.2008 ora 17.00 cu echipa CFR C N, membrii galeriei s-au hotărât să se întâlnească in din mun. C N, urmând să se deplaseze apoi împreună prin oraș la " ", locul de desfășurare a partidei, deși nu aveau aprobarea autorităților in acest sens.

La data de 7.05.2008 în jurul orei 14.00, inculpații, și s-au deplasat in, de unde în jurul orei 15.00 au pornit apoi cu ceilalți membri ai galeriei sau suporteri, aproximativ 2000 de persoane, spre, deplasarea făcându-se pe strada N și b-dul -, pe timpul deplasării scandând în public sloganuri împotriva echipei CFR și galeriei acesteia, folosind cuvinte obscene, triviale inclusiv și la adresa jandarmeriei și poliției.

Ajunși în intersecția Bulevardului 21 cu str. - -, coloana de membri ai galeriei și suporteri între care se aflau și cei patru inculpați a intenționat să se deplaseze pe aceasta din urmă stradă, cunoscând că prin zonă urma să treacă și galeria echipei CFR, însă a fost întâmpinată de un cordon de jandarmi. Aceștia le-au interzis accesul pe str. - -, astfel încât au forțat trecerea, producându-se o busculadă și având loc și schimburi de lovituri, organele de ordine fiind nevoite să folosească gaze lacrimogene pentru a-i opri.

Nereușind să pătrundă pe str. - -, coloana formată din membrii galeriei și suporteri ai echipei de fotbal "Universitatea C" și-au continuat deplasarea pe str. -, Sindicatelor și - -, continuând să scandeze sloganuri împotriva echipei de fotbal și galeriei CFR, a jandarmeriei și poliției, folosind cuvinte obscene și triviale.

În momentul in care coloana a ajuns in zona, o mare parte din membrii galeriei s-au înarmat cu corpuri contondente găsite pe străzile din apropiere, inclusiv și, primul cu o dală de beton, iar al doilea cu o țeava din metal.

Pe timpul deplasării coloana de suporteri și membri ai galeriei era urmată de trupele de jandarmi ce-i însoțeau pentru a asigura ordinea și liniștea publică și a preveni eventualele incidente, precum și de mai mulți ziariști și cameramani de la cotidiene și posturi locale de televiziune, dintre care Ziarul "", Transilvană, PRO TV, 1, Realitatea, etc. Între aceștia se afla și partea vătămată, sergent major la Inspectoratul Județean de Jandarmi C care deși era in ținută civilă se afla in exercitarea atribuțiilor de serviciu, având misiunea de a monitoriza și filma cu o cameră video deplasarea galeriei la Stadion, cât și comportamentul suporterilor celor doua echipe pe timpul desfășurării partidei de fotbal.

La un moment dat, în jurul orei 16.00, în timp ce coloana de suporteri și membri ai galeriei înainta pe str. - -, partea vătămată se deplasa pe trotuarul din partea a străzii, în fața acesteia filmând deplasarea.

Din mulțime s-a auzit expresia "uită-l mă" cu referire expresă la partea vătămată - persoana a cărei calitate de jandarm era cunoscuta de către suporterii galeriei "Universitatea"C, deoarece si anterior a filmat activitățile sportive de acest gen, astfel încât, ca reacție a celor ce se strigau din coloană, s-a desprins doar un grup de 5-6 persoane între care și inculpații, și, ce au pornit în fugă spre locul în care se afla partea vătămată, trecând de pe stradă pe trotuar pe după un autobuz ce era parcat și care obstrucționa, în oarecare măsură, vizibilitatea către trotuar și parc, dar cu toate acestea profitând atât de neatenția părții vătămate cât și de împrejurările prielnice de mascare a locului, inculpatul i-a aplicat victimei cu o dală de beton ce o avea în mână, o lovitură în zona capului, fapt în urma căruia partea vătămată a căzut pe trotuar, după care inculpatul a rămas în apropierea zonei.

La rândul său inculpatul s-a apropiat în fugă de partea vătămată ce era căzută pe trotuar, aplicându-i cu piciorul drept o lovitură în cap, după care a fugit în parcul din apropiere. Acesta a fost urmat de către inculpatul minor ce i-a aplicat de asemenea părții vătămate căzută pe trotuar, în același loc, o lovitură puternică cu piciorul în cap, retrăgându-se apoi între ceilalți membri ai galeriei. În cauză din probele administrate rezultă că inculpații, și au lovit partea vătămată cu un corp contondent - dală de beton - și cu picioarele succesiv de 3 ori, în zona capului cu mare intensitate, cauzându-i plagă cranio-cerebrală indirectă, hematom extradural, pneumocefalie, multiple fracturi la nivelul orbitei stângi, fractură temporo-frontală dreaptă, hamatom periorbital OS, hematom suborbitar drept, hemosinus, maxilar și sfenoidal bilateral, contuzie hemitorace stâng, contuzie glob ocular drept, plagă contuză frontală dreapta, fractura arcada zigomatică, fractură fără deplasare a osului propriu nazal.

Lovirea victimei cu o dală de beton și cu picioarele într-o regiune corporală vitală și cu o asemenea forță care a produs leziunile menționate în actul medico-legal constituie o acțiune care ar fi fost susceptibilă prin ea însăși să producă moartea victimei. Așadar din moment ce loviturile au fost aplicate cu un obiect să producă leziuni mortale asupra corpului părții vătămate cu o asemenea intensitate încât a fracturat regiunea frontală, înseamnă că agresorii au intenționat să ucidă victima și nu să-i producă doar vătămări corporale, sau cel puțin, dacă nu au urmărit rezultatul letal, l-au prevăzut și au acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Împrejurarea că decesul părții vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voința sa, nu înlătură calificarea faptei ca infracțiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporala de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectiva a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectiva a infracțiunii.

În timp ce in cazul infracțiunii prevăzute în art. 182. penal, făptuitorul acționează cu praeterintenție - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă - în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.

Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie sa se seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisa, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai produsa, atunci acesta va răspunde pentru tentativa la infracțiunea de omor.

Este adevărat că, din conținutul raportului de constatare medico-legală, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viața acesteia și au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei. Important, însă, nu este atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui, directă sau indirectă, în raport cu viața victimei.

Activitatea infracțională prin însăși materialitatea sa dovedește că cei trei inculpați au săvârșit fapta cu intenție directă prevăzând moartea victimei ca rezultat posibil al acțiunilor lor. Rezoluția în baza căreia au acționat inculpații este dovedită cu elementele exterioare ale faptelor lor: după o primă lovitură cu de beton - aptă de a suprima viața victimei, într-o zonă corporală vitală la nivelul capului cu o intensitate deosebită, loviturile au continuat în timp ce partea vătămată era căzută la pământ, cu picioarele în aceeași zonă a capului, și care au fost la rândul lor aplicate cu o intensitate deosebită, demonstrată de gravitatea leziunilor cauzate. Acționând în modul descris, inculpații, și au prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptelor, suprimarea vieții victimei, rezultat pe care chiar dacă nu l-au urmărit, l-au acceptat. Mijlocul folosit la agresiune, zonele vitale vizate, intensitatea deosebită a loviturilor constituie elemente suficiente pentru a se reține intenția de a ucide.

Intenția de a suprima viața victimei este explicată prin însăși modul în care inculpații au acționat, iar lipsa rezultatului letal nu s-a datorat inculpaților care au încetat agresiunea doar la intervenția martorilor și.

În acest context, mențiunea în raportul de constatare medico-legală a faptului că leziunile nu au pus in pericol viața victimei nu au influență asupra calificării juridice, decisivă fiind într-o asemenea situație poziția subiectivă cu care s-a acționat.

În esență infracțiunea săvârșită de inculpați reprezintă un caz tipic al acelei modalități a tentativei denumită în doctrină "tentativă terminată, completă sau perfectă" și căreia îi este specific faptul că deși actele execuționale au fost comise integral, efectul nu a avut loc, fiind indiferente cauzele care au determinat neproducerea acestuia.

În privința distincției între tentativa de omor (art.174 penal), punerea în pericol a vieții victimei (art.182 penal) și lovirea și alte violențe (art.180 penal), doctrina și practica sunt unanime în a considera că pentru a efectua o încadrare juridică corectă trebuie să se descopere intenția cu care agresorul a acționat. Pentru aceasta, numărul de zile de îngrijiri medicale ale victimei nu este decât un indiciu secundar, elementele determinante fiind obiectul de care agresorul s-a folosit, partea corpului vizată și intensitatea loviturilor aplicate.

Urmând cele de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat permanent că agresiunile care demonstrează intenția de a ucide victima constituie tentative de omor, chiar dacă rănile provocate nu au necesitat decât un număr redus de zile de îngrijire și că nu au pus in pericol viața victimelor (de exemplu hotărârile nr.160/2005, 3260/2006 și 3952/2006 privind loviturile aplicate la capul victimelor cu un topor și care au necesitat intre 8 și 9, intre 16 și 18 și respectiv intre 17 și 18 zile de îngrijiri; hotărârile nr.2197/2003 și 2470/2004 privind loviturile aplicate la capul victimelor cu bastoane și care au necesitat de la 17 la 18 și respectiv de la 12 la 14 zile de îngrijiri; hotărârile nr.625/2004, 5666/2004, 1600/2005, 3750/2005 privind rănile provocate de obiecte tăioase și care au necesitat de la 10 la 12, de la 14 la 15, de la 12 la 14 și respectiv de la 8 la 9 zile de îngrijiri).

În consecință acordând semnificația juridică cuvenită, activitatea infracțională a inculpaților, și vizând agresiunea părții vătămate, Judecătoria Cluj Na reținut că fapta acestora întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art.20 rap. la art. 174, art.175 lit.a și i penal, art.176 lit.f penal cu aplic. art. 99 și urm. penal pentru inculpatul minor.

Nu mai departe, s-a dovedit că faptele au fost săvârșite cu premeditare, inculpații s-au înarmat în acest scop, în loc public - pe stradă și împotriva unui jandarm - calitate pe care o cunoșteau, iar pe de altă parte sunt aplicabile și circumstanțele agravante prev. de art.75 lit.a penal, săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, respectiv art.75 lit.c penal pentru inculpatul - săvârșirea infracțiunii de către un infractor major dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor.

Ca urmare a pronunțării sentinței penale nr. 467/05.06.2008 a Judecătoriei Cluj N, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Cluj la data de 16.06.2008, sub același număr unic: -, fiind repartizată în sistem aleatoriu completului VIII F, cu termen de judecată la data de 17.07.2008.

La datele de 25.06.2008, 17.07.2008, 21.08.2008, 25.09.2008 și respectiv 03.11.2008 - în cazul inculpatului minor, apoi la data de 12.11.2008 și 04.12.2008, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, în cadrul termenelor impuse de art.160 al.1 și 160 al.3 Cod Procedură Penală.

Prin încheierea ședinței publice din data de 04.12.2008 a fost revocată măsura arestării preventive a celor trei inculpați și s-a luat față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi localitatea C-N, până la soluționarea definitivă a cauzei, fără încuviințarea instanței de judecată. Prin decizia penală nr. 746/R/11.12.2008 a Curții de APEL CLUJa fost admis recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj numai față de inculpatul, față de care a fost menținută măsura arestului preventiv, hotărârea primei instanțe fiind menținută în raport de ceilalți doi inculpați.

Procedând la o nouă verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive menținută față de inculpatul, în condițiile mai sus relatate, și în termenul impus de normele legale în materie, la termenul de judecata din data de 14.01.2009, instanța a constatat că nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a acestui inculpat, revocând măsura arestului preventiv și luând față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Prin decizia penală nr. 51/R/26.01.2009 a Curții de APEL CLUJa fost admis recursul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

Instanța verificând din nou măsura preventivă dispusă față de inculpat, apreciază că aceasta s-a luat și menținut cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Cu toate considerentele încheierilor pronunțate la termenele din 04.12.2008 și 14.01.2009, instanța, reconsiderând materialul probator, prin prisma ultimelor acte depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză medico-legală, a constatat că măsura luată față de inculpatul este legală și temeinică, iar temeiurile ce au stat la baza luării unei asemenea măsuri subzistă și în continuare.

Astfel, în cauză există indicii temeinice și chiar probe care formează bănuiala legitimă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă încadrarea juridică nu este încă pe deplin conturată, pe fundamentul probațiunii administrate până în prezent.

Pentru acest termen de judecată, a sosit raportul de expertiză medico-legală dispus în cauză, din care ar reieși că leziunile suferite de partea vătămată în zona temporo-occipitală dreaptă, ar fi fost produse cu un corp dur cu o suprafață mai mare de 16 cm pătrați, dându-se exemplu, pavela din beton ce apare în înregistrările video. Din același raport de expertiză medico-legală rezultă că leziunile provocate de primul agresor din înregistrarea video, acesta fiind inculpatul în discuție, aspect recunoscut în mod constant de către inculpat, ar necesita cel mai mare număr de îngrijiri medicale, și anume 80 de zile. Totodată, se arată prin același raport că leziunile produse de inculpat părții vătămate au pus în primejdie viața victimei.

Chiar dacă din experimentul judiciar efectuat de instanță la termenul de judecată din data de 14.01.2009, rezultă că inculpatul este dreptaci, iar din vizionarea casetelor ce redau incidentele de la data de 07.05.2009, că în momentele premergătoare lovirii părții vătămate ca și în cele ce au succedat acest moment, inculpatul avea de beton în mâna, nici oprobă de la doar nu exclude de plano lovirea părții vătămate cu un asemenea corp dur.

Așa cum s-a mai arătat, chiar dacă încadrarea juridică dată faptei nu este pe deplin conturată în această cauză, oricum fapta este una gravă, în raport de urmările pe care le-a produs și de împrejurările sale concrete.

Prin prisma celor mai sus reținute, în speță sunt îndeplinite și condițiile de arestare prev. de art. 148 lit.f Cod Procedură Penală, indiferent de încadrarea juridică dată faptei, pedeapsa este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat încă o dată prin interesul exprimat de societatea civilă pentru această cauză, prin mass media. Este real că de la data arestării preventive a inculpatului a trecut un interval de timp de aproximativ 9 luni de zile, însă în raport de mersul anchetei, de atitudinea manifestată de apărare, care a solicitat succesiv înlocuirea unui martor încuviințat, pentru ca apoi să solicite reînlocuirea acelui martor cu cel care a fost inițial încuviințat, instanța apreciază că durata arestării preventive a inculpatului nu a depășit un termen rezonabil. S-au avut în vedere în acest sens și alte aspecte,cum ar fi numărul inculpaților, al celorlalte părți din cauză, al martorilor audiați și a celor a căror audiere este în continuare utilă justei soluționări a cauzei și aflării adevărului.

Împotriva hotărârii, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul arestat preventiv.

Se solicită admiterea recursului declarat în cauză împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, revocarea măsurii preventive și punerea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, conform art. 139.pr.pen.se solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură prev. de art. 145/1 pr.pen. Consideră că singurul temei avut în vedere la luarea măsurii preventive, cel prev. de art. 148 lit. f pr.pen. nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi, care să justifice privarea în continuare a inculpatului de libertate.

Se apreciază că din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și ale președintelui suporterilor rezultă că inculpatul nu este un suporter înrăit al echipei "Universitatea C" și că are un temperament calm, liniștit. De asemenea, consideră relevant în cauză raportul de expertiză medico-legală, din care rezultă că inculpatul nu a lovit partea vătămată cu, lovitura datorându-se faptului că partea vătămată a s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit de gard. Mai mult, judecătorul fondului i-a făcut inculpatului anumite teste de perspicacitate, din care a rezultat că este dreptaci și nu stângaci și că nu a lovit partea vătămată cu, ci cu mâna. Se solicită a se avea în vedere art. 5 și 6.pr.pen. raportat la art. 23 din Constituția României, cu mențiunea că inculpatul trebuie să beneficieze de principiul egalității și echității, având în vedere și situația celorlalți doi coinculpați, mai ales că scopul aplicării măsurii preventive nu este de a-l sancționa pe inculpat, ci de a înlătura eventualele obstacole.

Totodată, se solicită a se avea în vedere toate caracterizările de la dosar, din care rezultă că inculpatul nu este agresiv, nu este recalcitrant și nu prezintă un element de insecuritate în rândul colectivității. De asemenea, acesta se află la prima confruntare cu legea penală, nu are antecedente și este arestat de aproape un an, astfel că termenul rezonabil este împlinit, iar prin înlocuirea măsurii preventive nu s-ar impieta bunul mers al procesului penal.

Instanța de recurs reține următoarele:

Prin încheierea penală din 25 februarie 2009 Tribunalului Cluj, în temeiul art. 3002Cod Procedură Penală rap. la art. 160 al.1 și 3 Cod Procedură Penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, fiul lui și, la data de 20.05.1989, în mun. C N, jud. C, CNP -, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură care a fost menținută, respingând implicit cererea de înlocuire a acestei măsuri cu o altă măsura preventivă mai puțin severă.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis in dosar nr.488/P/2008 la data de 19.05.2008 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj N, au fost trimiși în judecată inculpații, fiul lui și, născut la data de 20.05.1989, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N- - 6,.32, jud. C, arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.l penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal cu aplic. art.33 lit.a penal;, fiul lui și, născut la data de 31.05.1988 în C N, cetățean român, studii 11 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N,-. 20,. în C N,-,. 242, jud. C, arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.l penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal cu aplic. art.33 lit.a penal;, fiul lui și, născut la data de 17.07.1991, in C N, cetățean român, studii 10 clase, elev, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in C N,-.24, jud. C, arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.l penal cu aplic. art.99 și urm. penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal cu aplic. art.99 și urm. penal, totul cu aplic. art.33 lit.a penal și, fiul lui și, născut la data de 19.08.1987, în Cugir, jud. A, cetățean român, studii 12 clase, student, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, domiciliat in Cugir,-.15, jud. A, cu reședința în C N,-, jud. C, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art.321 alin.l și 2.penal.

Sub aspectul învinuirilor s-a reținut, pe scurt în actul de sesizare a instanței, aceea că la data de 7.05.2008 inculpații, au aplicat pe rând câte o lovitură părții vătămate in zona capului cu corpuri contondente respectiv cu o dală de beton, în cazul primului inculpat, și cu piciorul de către ceilalți doi, cauzându-i leziuni ce necesită 75-80 zile îngrijiri medicale, iar la aceeași dată cei trei inculpați precum și inculpatul, au proferat in public cuvinte și expresii prin care s-a adus atingere bunelor moravuri cu ocazia deplasării pe mai multe străzi din mun. C N, agresând-o in public pe partea vătămată, acte ce au avut drept consecință tulburarea gravă a liniștii și ordinii publice.

Prin sentința penală nr. 467/05.06.2008 a Judecătoriei Cluj N, în temeiul art. 39 al.1 Cod Procedură Penală a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj N, și în consecință, în baza art.42 proc.penală rap. la art.27 pct. 1 lit.a proc.penală a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

S-a reținut că inculpații sunt suporteri ai echipei de fotbal "Universitatea" C N și fac parte din galeria acesteia, susținând echipa cu ocazia meciurilor disputate de aceasta in cadrul Ligii Naționale de. În vederea meciului de fotbal pe care echipa "Universitatea" C urma să-l susțină la data de 7.05.2008 ora 17.00 cu echipa CFR C N, membrii galeriei s-au hotărât să se întâlnească in din mun. C N, urmând să se deplaseze apoi împreună prin oraș la " ", locul de desfășurare a partidei, deși nu aveau aprobarea autorităților in acest sens.

La data de 7.05.2008 în jurul orei 14.00, inculpații, și s-au deplasat in, de unde în jurul orei 15.00 au pornit apoi cu ceilalți membri ai galeriei sau suporteri, aproximativ 2000 de persoane, spre, deplasarea făcându-se pe strada N și b-dul -, pe timpul deplasării scandând în public sloganuri împotriva echipei CFR și galeriei acesteia, folosind cuvinte obscene, triviale inclusiv și la adresa jandarmeriei și poliției.

Ajunși în intersecția Bulevardului 21 cu str. - -, coloana de membri ai galeriei și suporteri între care se aflau și cei patru inculpați a intenționat să se deplaseze pe aceasta din urmă stradă, cunoscând că prin zonă urma să treacă și galeria echipei CFR, însă a fost întâmpinată de un cordon de jandarmi. Aceștia le-au interzis accesul pe str. - -, astfel încât au forțat trecerea, producându-se o busculadă și având loc și schimburi de lovituri, organele de ordine fiind nevoite să folosească gaze lacrimogene pentru a-i opri.

Nereușind să pătrundă pe str. - -, coloana formată din membrii galeriei și suporteri ai echipei de fotbal "Universitatea C" și-au continuat deplasarea pe str. -, Sindicatelor și - -, continuând să scandeze sloganuri împotriva echipei de fotbal și galeriei CFR, a jandarmeriei și poliției, folosind cuvinte obscene și triviale.

În momentul in care coloana a ajuns in zona, o mare parte din membrii galeriei s-au înarmat cu corpuri contondente găsite pe străzile din apropiere, inclusiv și, primul cu o dală de beton, iar al doilea cu o țeava din metal.

Pe timpul deplasării coloana de suporteri și membri ai galeriei era urmată de trupele de jandarmi ce-i însoțeau pentru a asigura ordinea și liniștea publică și a preveni eventualele incidente, precum și de mai mulți ziariști și cameramani de la cotidiene și posturi locale de televiziune, dintre care Ziarul "", Transilvană, PRO TV, 1, Realitatea, etc. Între aceștia se afla și partea vătămată, sergent major la Inspectoratul Județean de Jandarmi C care deși era in ținută civilă se afla in exercitarea atribuțiilor de serviciu, având misiunea de a monitoriza și filma cu o cameră video deplasarea galeriei la Stadion, cât și comportamentul suporterilor celor doua echipe pe timpul desfășurării partidei de fotbal.

La un moment dat, în jurul orei 16.00, în timp ce coloana de suporteri și membri ai galeriei înainta pe str. - -, partea vătămată se deplasa pe trotuarul din partea a străzii, în fața acesteia filmând deplasarea.

Din mulțime s-a auzit expresia "uită-l mă" cu referire expresă la partea vătămată - persoana a cărei calitate de jandarm era cunoscuta de către suporterii galeriei "Universitatea"C, deoarece si anterior a filmat activitățile sportive de acest gen, astfel încât, ca reacție a celor ce se strigau din coloană, s-a desprins doar un grup de 5-6 persoane între care și inculpații, și, ce au pornit în fugă spre locul în care se afla partea vătămată, trecând de pe stradă pe trotuar pe după un autobuz ce era parcat și care obstrucționa, în oarecare măsură, vizibilitatea către trotuar și parc, dar cu toate acestea profitând atât de neatenția părții vătămate cât și de împrejurările prielnice de mascare a locului, inculpatul i-a aplicat victimei cu o dală de beton ce o avea în mână, o lovitură în zona capului, fapt în urma căruia partea vătămată a căzut pe trotuar, după care inculpatul a rămas în apropierea zonei.

Din probele administrate rezultă că inculpații, și au lovit partea vătămată cu un corp contondent - dală de beton - și cu picioarele succesiv de 3 ori, în zona capului cu mare intensitate, cauzându-i plagă cranio-cerebrală indirectă, hematom extradural, pneumocefalie, multiple fracturi la nivelul orbitei stângi, fractură temporo-frontală dreaptă, hamatom periorbital OS, hematom suborbitar drept, hemosinus, maxilar și sfenoidal bilateral, contuzie hemitorace stâng, contuzie glob ocular drept, plagă contuză frontală dreapta, fractura arcada zigomatică, fractură fără deplasare a osului propriu nazal.

Procedând la o nouă verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive menținută față de inculpatul, instanța de fond a constatat că subzistă temeiurile ce au determinat luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a acestui inculpat.

Cu toate considerentele încheierilor pronunțate la termenele din 04.12.2008 și 14.01.2009, instanța, reconsiderând materialul probator, prin prisma ultimelor acte depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză medico-legală, a constatat că măsura luată față de inculpatul este legală și temeinică, iar temeiurile ce au stat la baza luării unei asemenea măsuri subzistă și în continuare.

Astfel, se reține și de către instanța de recurs că în cauză există indicii temeinice și chiar probe care formează bănuiala legitimă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă încadrarea juridică nu este încă pe deplin conturată.

Din raportul de expertiză medico-legală dispus în cauză, ar reieși că leziunile suferite de partea vătămată în zona temporo-occipitală dreaptă, ar fi fost produse cu un corp dur cu o suprafață mai mare de 16 cm pătrați, dându-se exemplu, pavela din beton ce apare în înregistrările video. Din același raport de expertiză medico-legală rezultă că leziunile provocate de primul agresor din înregistrarea video, acesta fiind inculpatul în discuție, aspect recunoscut în mod constant de către inculpat, ar necesita cel mai mare număr de îngrijiri medicale, și anume 80 de zile. Totodată, se arată prin același raport că leziunile produse de inculpat părții vătămate au pus în primejdie viața victimei.

Chiar dacă din experimentul judiciar efectuat de instanță la termenul de judecată din data de 14.01.2009, rezultă că inculpatul este dreptaci, iar din vizionarea casetelor ce redau incidentele de la data de 07.05.2009, că în momentele premergătoare lovirii părții vătămate ca și în cele ce au succedat acest moment, inculpatul avea de beton în mâna, nicio probă nu excludede planolovirea părții vătămate cu un asemenea corp dur.

Așadar, prin prisma celor mai sus reținute, în speță sunt îndeplinite și condițiile de arestare prev. de art. 148 lit.f Cod Procedură Penală, indiferent de încadrarea juridică dată faptei, pedeapsa este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat încă o dată prin interesul exprimat de societatea civilă pentru această cauză, prin mass media. Este real că de la data arestării preventive a inculpatului a trecut un interval de timp de aproximativ 9 luni de zile, însă în raport de mersul anchetei, de atitudinea manifestată de apărare, instanța de fond a apreciat corect că durata arestării preventive a inculpatului nu a depășit un termen rezonabil. S-au avut în vedere în acest sens și alte aspecte,cum ar fi numărul inculpaților, al celorlalte părți din cauză, al martorilor audiați și a celor a căror audiere este în continuare utilă justei soluționări a cauzei și aflării adevărului.

Așa fiind, nu sunt de învederat alte împrejurări decât cele expuse de instanța de fond în sprijinul soluției de menținere a stării de arest, aceasta s-a preocupat de o detaliere completă a situației faptice, juridice- cu raportare la instituția juridică a arestului preventiv, fiind de respins recursul pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen.

Văzând și disp. art. 192 al.2 proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat,aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

RED.SM/MR

09.03.09/4 EX,

Președinte:Chitidean Valentin
Judecători:Chitidean Valentin, Săndel Macavei Livia Mango

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Cluj