Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1492/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2421/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1492
Ședința publică de la 22 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Dumitrița Piciarcă
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
* * * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu- dna. avocat - cu împuternicirea avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu, susține oral recursul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, judecarea în stare de libertate a inculpatului, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În susținerea motivelor de recurs, solicită a se avea în vedere faptul că
Nu sunt probe din care să rezulte că inculpatul, lăsat în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică ori ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Arată că în mod corect s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, întrucât lăsarea în libertate a acestuia reprezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Având cuvântul, recurentul inculpat aderă la concluziile apărătorului desemnat din oficiu și solicită să fie judecat în stare de libertate întrucât se va prezenta la toate termenele care vor fi acordate în cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-), în baza dispozițiilor art.3002raportat la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților - și, iar în baza dispozițiilor art.3002raportat la art.160 alin. 3 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a celor doi inculpați.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că măsura arestării preventive este pe deplin justificată, din datele existente la dosarul cauzei existând cel puțin indicii temeinice în sensul prevederilor art.143 Cod procedură penală, în cauză fiind îndeplinite și cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive.
Curtea, analizând recursul inculpatului, prin prisma motivelor invocate și oficiu, în temeiul prev.de art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, constată recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, inculpatul - - prin Rechizitoriul nr.5229/P/13.02.2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, alături de inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1- art.209 alin.1, lit.a și i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, reținându-se în fapt că, în data de 12 mai 2009, în jurul orei 10,00-10,20, au pătruns prin efracție, cu ajutorul unui instrument confecționat special în apartamentul situat în B,-, -2,. 2..38, Sector 5, aparținând părții vătămate, de unde au sustras mai multe cartușe de țigări, sticle de băuturi alcoolice și sticle de parfum de diferite mărci, în valoare totală de 8000 lei.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap.la art.148 lit.f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este judecat.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor din natura acestora, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, din consecințele faptelor săvârșite, concretizate în prejudiciul cauzat părții vătămate, pluralitatea de făptuitori, precum și din recrudescența faptelor și amploarea fenomenului infracțional de acest gen. Curtea apreciază - totodată - în raport și de datele personale ale inculpatului - recidivist în condițiile prev.de art.37 lit.b Cod Penal- că lăsat în libertate, ar crea, în mod real, o tulburare a ordinii publice, dar și o stare de temere accentuată pentru alte persoane, care ar trăi cu spaima că oricând pot avea aceeași soartă ca și partea vătămată.
Este de observat că prin încheierea recurată, s-a dispus și amânarea cauzei la data de 2 noiembrie 2009, cauza aflându-se în calea de atac a apelului, formulat de cei doi inculpați împotriva sentinței penale nr.1541 din 26 august 2009 Judecătoriei Sectorului 4 B, ambii inculpații fiind condamnați la pedepse cu închisoarea.
În aceste împrejurări, se constată că în cauză există mai mult decât indicii temeinice, ci probe în sensul comiterii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, așa încât cerința art.143 Cod procedură penală este pe deplin îndeplinită.
Mai mult chiar, în condițiile în care există indicii temeinice că recurentul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și având în vedere împrejurarea că fenomenul infracțional, în general, și faptele de genul celor pentru care este cercetat recurentul-inculpat, în special, cunosc o creștere îngrijorătoare, apărările invocate de inculpat nu pot fi primite.
Prin urmare, soluția adoptată de prima instanță corespunde exigențelor consacrate de textele de lege precitate, așa încât - în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală - Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpat.
Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, potrivit dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-inculpat - împotriva încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-).
Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei - onorariu avocat oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Mariana Constantinescu, Dumitrița Piciarcă