Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 152/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(159/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 152/
Ședința publică de la data de 27 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpata HG, împotriva încheierii de ședință din data de 07 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurenta inculpată cercetată în stare de arest preventiv și asistată de avocat desemnat din oficiu cu delegație de substituire depusă la fila 10 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Întrebată fiind, recurenta inculpată arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu.
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentei inculpate solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acestei măsuri cu aceea de a nu părăsi localitatea. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpata are un copil minor, este singura întreținătoare a familiei și avea un loc de muncă la data săvârșirii faptei. Mai arată că acesta se va prezenta la termenele de judecată și nu va influența buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Parchetului apreciază încheierea recurată ca fiind legală și temeinică. În acest sens, solicită a se avea în vedere situația de fapt constând în aceea că în data de 04.11.2009 a fost depistată deținând o doză de heroină în scopul introducerii în penitenciar. Față de încadrarea juridică și în raport de probele existente la dosar, dar și de dispozițiile art. 148 lit. f pr. pen. consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt întrunite în continuare temeiurile de drept și de fapt care au condus la arestarea preventivă și ca atare, apreciază recursul formulat în cauză ca fiind nefondat.
Având ultimul cuvânt, recurenta inculpată solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 7.01.2010, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr-, în baza art.3002și art.160 pr. pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei HG, instanța apreciind că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că are un copil minor, este singura întreținătoare a familiei, avea un loc de muncă la data săvârșirii faptei și nu va influența buna desfășurare a procesului penal.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.141 cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.2 cu aplicarea art.14 lit.c din Legea nr.143/2000, reținându-se în sarcina acesteia că în data de 4.11.2009, cu ocazia controlului de specialitate efectuat de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță B, a fost depistată deținând o doză cu heroină ascunsă în cavitatea bucală, în scopul introducerii în penitenciar.
Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea din 5.11.2009, dată de Tribunalul București - secția I penală, reținându-se incidența art.148 lit.f pr. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată, așa cum s-a reținut în încheierea recurată, că există indicii temeinice din care rezultă că inculpata a săvârșit fapta pentru care a fost arestată preventiv. Relevante sub acest aspect sunt procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșele foto, declarația martorului denunțător, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile coinculpatului G.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata este cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani și ținând cont de gradul de pericol social ridicat al infracțiunii - fiind vorba despre trafic de droguri de mare risc comis în penitenciar, instanța de fond a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Față de dispozițiile art.136 alin.8 pr. pen. circumstanțele personale favorabile invocate de inculpată nu sunt în măsură să determine o altă concluzie, dat fiind natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.
Drept urmare, se constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160 alin.3 pr. pen. cu referire la art.148 lit. raportat la art.143 pr. pen.
În consecință, constatând că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, conform art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al.2 pr. pen. va obliga recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata HG împotriva încheierii de ședință din 7.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 noiembrie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.
Dact. 2 ex./12.02.2010
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu