Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1682/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 2724/2009)

OMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 1682

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 decembrie 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache

JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Bogdan Corneliu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 09.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I -a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat,cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat precizează că recursul vizează încheierea de ședință din data de 09.11.2009 prin care Tribunalul București - Secția a I -a penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, încheiere pe care o consideră netemeinică și nelegală.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive si continuarea judecății cu inculpatul în stare de libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a fost audiat; la dosar nu sunt probe în sensul că acesta încercat zădărnicirea aflării adevărului, a colaborat cu organele de urmărire penale, a avut o atitudine sinceră.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de către inculpatul ca fiind nefondat.

Apreciază că, în mod legal și temeinic s-a menținut starea de arest, apreciindu-se că inculpatul, lăsat în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce este relevat de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de cantitatea mare de droguri de mare risc traficată, respectiv 1 kg heroină, și circumstanțele personale, fapta fiind comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, existând un risc real al reluării activității infracționale.

Recurentul - inculpat, având cuvântul, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

De asemenea, solicită instanței să aibă în vedere că a fost angajat, în acest mod câștigându-și existența, a avut în îngrijire un copil, încă de la vârsta de 3 ani - iar acum este în vârsta de 20 ani și dorește, în continuare, să-i ofere acestui copil protecție și îngrijire.

Se raliază concluziilor apărătorului său.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 09.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală,în dosarul nr-,în baza art.3002Cod procedură penală,raportat la art.160 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest inculpatului și, totodată au fost respinse - ca neîntemeiate - cererile inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive,cu măsura obligării de a nu prăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs,solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecării în stare de libertate,apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr.143/D/P/2009 emis la data de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie,prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.

În fapt s-a reținut că la data de 26.05.2009,inculpatul a deținut și a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului cantitatea de aproximativ 1 kg de heroină în schimbul sumei de 18.000 euro.

Din materialul de urmărire penală rezultă indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată.

Curtea reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și nici nu s-au schimbat,ci acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal.

În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a făcut o evaluare justă a probatoriului administrat până în prezent,acesta relevând suficiente probe și indicii temeinice,în accepțiunea art.143 din Codul d e procedură penală cu referire la art. 681din Codul d e procedură penală,care îndreptățesc bănuiala legitimă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este învinuit.

Totodată, Curtea apreciază ca fiind corectă și evaluarea făcută de prima instanță cu privire la pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului - cerință impusă de dispozițiile art.148 lit.f din Codul d e procedură penală,care a constituit temeiul arestării preventive, dispuse la data de 27.05.2009, având în vedere că acesta este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave,respectiv trafic de droguri de mare risc-respectiv 1 kg de heroină - infracțiuni sancționate de legea penală cu închisoare de la 10 la 20 de ani, prezintă un grad ridicat de pericol social.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol analizat în raport de gravitatea faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii acestora.

De asemenea, la evaluarea acestei condiții, prevăzute de art. 148 lit. f teza a II-a din Cod procedură penală,necesară a fi îndeplinită pentru menținerea măsurii preventive privative de libertate, Curtea apreciază că nu pot fi ignorate nici amploarea pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, puternica rezonanță socială negativă pe care infracțiunile de acest gen o imprimă în rândul membrilor societății civile și nici împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de dispreț față de autoritățile statului.

În egală măsură, pentru aprecierea necesității privării de libertate a inculpatului trebuie luate în considerare și datele ce caracterizează persoana acestuia,circumstanțe față de care se poate concluziona, în mod rezonabil, că lăsarea sa în libertate ar crea riscul comiterii unor fapte similare, generând astfel un sentiment de insecuritate în rândul comunității.

În consecință, Curtea, în temeiul art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 9.11.2009,pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. 6.01.2010

Ex.2

Red. --1.

Președinte:Lavinia Lefterache
Judecători:Lavinia Lefterache, Ion Tudoran Bogdan Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1682/2009. Curtea de Apel Bucuresti