Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1812/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2855/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1812
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, recurentul inculpat arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate. Apreciază că până la dovedirea concretă a vinovăției inculpatului, acesta beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție. Totodată, apreciază că din probatoriul aflat la dosar nu există probe concrete din care să rezulte că lăsarea în stare de libertate a inculpatului ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat. În opinia sa, există suficiente probe care arestă că inculpatul este persoana care a aruncat cu respectiva țeavă în autoturism și a cauzat moartea șoferului. În raport de rezultatul produs - moartea unei persoane - consideră că se impune în continuare menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, avându-se totodată în vedere și dificultatea cu care acesta a fost depistat ca fiind autorul faptei și greutatea cu care au fost efectuate cercetările până în acest moment.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că nu el este autorul faptei și solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA,
Prinîncheierea de ședință din 24.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penalăs-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, verificând legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art.3002Cod procedură penală cu referire la art.160halin.3 Cod procedură penală, a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev.de art.183 Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 2.12.2008, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a aruncat cu o țeavă metalică spre autoturismul aflat în trafic, condus de victima, țeava a pătruns prin parbriz și a lovit-o la cap, suferind leziuni care au condus la deces.
Inculpatul a fost arestat pentru această faptă, în temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală, raportat la art.160 Cod procedură penală, pe o durată de 19 zile, măsură prelungită în cursul urmăririi penale, iar în cursul cercetării judecătorești a fost menținută.
Tribunalul a constatat că temeiurile arătate în art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală subzistă și în prezent, inculpatul fiind cercetat pentru o faptă prevăzută de legea penală pentru care pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce subzistă din însăși modalitatea de comitere a faptei, dar și din sentimentul de insecuritate în rândul colectivității sociale privitor la dreptul la viață.
Cum temeiurile inițiale în baza cărora a fost luată măsura arestării nu s-au schimbat, tribunalul a apreciat că această măsură este legală și temeinică și trebuie menținută.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, pe de o parte, că nu el este autorul infracțiunii deduse judecății, iar pe de altă parte, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.
Instanța fondului a dispus în mod corect menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului minor, constatând că sunt întrunite cerințele art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b alin.3 Cod procedură penală și la art.160/h alin.3 Cod procedură penală și că menținerea măsurii se impune pentru o mai bună desfășurare a cercetării judecătorești, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Sub aspectul condițiilor impuse de art.143 Cod procedură penală rap. la art.68/1 Cod procedură penală, se constată că probatoriul administratpână în prezentnu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte pentru care a fost trimis în judecată, în pofida susținerilor contrarii ale acestuia.
Astfel, fiind audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, inculpatul a negat săvârșirea faptei, prezentând mai multe variante în legătură cu implicarea sa în derularea evenimentelor. Procedându-se de către organele de urmărire penală la verificarea acestor variante, s-a constatat însă că niciuna dintre ele nu este susținută de materialul probator; nici în etapa cercetării judecătorești, aceste variante nu au fost confirmate, cel puținîn acest stadiu procesual.
În acest sens, se reține că s-a încercat să se acrediteze ideea că viața victimei ar fi fost suprimată chiar de ocupanții taxiului condus de aceasta ori de ceilalți prieteni ai lor, aflați în autoturismul Espero al martorului. Declarațiile tuturor acestor 11 persoane (persoane supuse în majoritate testului poligraf, care nu a ridicat suspiciuni privind sinceritatea acestora), dar și concluziile expertizelor efectuate în cauză nu validează însă o atare ipoteză. De altfel, din actele dosarului nici nu se prefigurează vreun mobil, oricare ar fi acesta, pentru care aceste persoane ar fi săvârșit fapta.
Într-o altă variantă, inculpatul a recunoscut că a aruncat cu o țeavă asupra autoturismului condus de victimă, care însă a alunecat pe oglinda retrovizoare și a căzut pe jos, susținând că în realitate numitul este autorul infracțiunii, țeava aruncată de acesta pătrunzând prin parbriz. a infirmat aceste susțineri și, fiind supus examinării cu tehnica de tip poligraf, răspunsurile sale la întrebările relevante nu au evidențiat reacții specifice comportamentului simulat. În aceste condiții, s-a procedat la o confruntare între cei doi, inculpatul revenind parțial asupra celor declarate, susținând că ambii au aruncat cu țevi spre mașina victimei, fără a ști care dintre acestea au pătruns prin parbriz.
Cât privește împrejurarea că expertiza medico legală (ADN) a concluzionat că "caracterele genetice din profilele ADN de referință ale inculpatului nu se regăsesc între caracterele genetice evidențiate în probele examinate" (probe recoltate de pe țeava corp delict găsită în autoturism), împrejurare la care inculpatul a înțeles să facă referire în mod constant, aceasta nu este de natură să îl excludă pe inculpatul ca autor al infracțiunii, câtă vreme nu se coroborează cu alte aspecte.
Nu în ultimul rând, se constată că însuși inculpatul a recunoscut comiterea faptei cu ocazia efectuării raportului de evaluare de către agentul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, precizând că inițial a adoptat o poziție de negare din cauza fricii.
Cât privește temeiul prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, și acesta se menține, căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art.183 Cod penal este închisoarea cu mult peste 4 ani, iar la dosarul cauzei există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. În analiza noțiunii de "pericol concret pentru ordinea publică" (ce nu este definită de lege), se ține seama de natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise, de urmările avute sau care s-ar fi putut produce, de circumstanțele personale ale inculpaților. La aprecierea acestei din urmă condiții prevăzute de lege, judecătorul fondului s-a raportat în mod corect la gravitatea ridicată a faptei presupus comise de inculpat (de o violență cu totul gratuită, nejustificată, în contextul în care inculpatul nici măcar nu fusese prezent la altercația anterioară dintre prietenii săi și martorul, ci doar auzise despre aceasta), dar și la urmările deosebit de grave produse (moartea victimei), căci atât în doctrina, cât și în practica judiciară (inclusiv în jurisprudența Curții, în special cu referire la unele cauze împotriva Franței, printre care și ) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății", de natură să justifice o detenție preventivă.
Raportându-se la timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive (23.04 2009), de circa 8 luni, Curtea constată că acesta nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate - după cum o demonstrează pe deplin declarațiile părților civile, dar și ale martorilor. Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici un caracter nerezonabil, prin prisma diligențelor sporite depuse de organele judiciare în soluționarea cauzei, dar și a complexității cauzei, dată de circumstanțele sale particulare.
Este drept că inculpatul este minor, astfel că, de principiu, menținerea măsurii arestării sale preventive trebuie să se facă cu totul excepțional. Totuși, atâta vreme cât acesta nu se bucură de o supraveghere parentală adecvată, are un anturaj cu influențe negative, este neșcolarizat și nici nu are un loc de muncă, îi lipsesc preocupările specifice vârstei și nu conștientizează consecințele propriilor fapte (astfel cum reiese din datele referatului de evaluare), este evident că orice altă măsură preventivă ar fi lipsită de eficiență în cauză, prin prisma dispozițiilor art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, soluție în raport de care îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREIER,
Red.
Dact. 2 ex./21.12.09
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Andreea Cioată, Silvia Cerbu
