Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 184/R-MF
Ședința publică din 16 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G--
Judecător - -
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat de procuror
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de inculpații ,fiul lui și al lui, născut la 26 1975,, fiul lui și al lui, născut la 12 1979și,fiul lui G și al lui, născut la 07 Aprilie 1969,deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții inculpați, și, în stare de arest, asistați de avocat ales, potrivit delegației depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art. 172 alin.7 Cod procedură penală, curtea permite apărătorului recurenților inculpați, să ia legătura cu aceștia, deoarece se află în stare de arest.
Apărătorul recurenților inculpați și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții inculpați, și, solicită admiterea recursurilor și judecarea acestora în stare de libertate. Prin încheierea pronunțată de instanța de fond consideră că aceasta s-a antepronunțat, având în vedere motivele invocate, considerând că inculpații sunt ca și condamnați, deși rezonanța și ecoul faptelor savârșite de inculpați nu se mai fac simțite, așa cum s-a susținut.
Arată că, pentru inculpatul se reține o activitate infracțională săvârșită în perioada 2004-2007, deși acesta s-a aflat în stare de arest in acea perioadă, după care o vreme a fost plecat din țară.
Consideră că procesul de față este pur formal, inculpații fiind deja condamnați în cauză, având în vedere probele existente la dosar din care rezultă imposibilitatea inculpaților de a săvârși infracțiunile reținute în sarcina acestora, atâta vreme cât aceștia nu s-au aflat in țară, în perioada săvârșirii faptelor.
Reprezentanta parchetului formulează concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate și de menținere ca legală și temeinică a încheierii din data de 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, întrucât s-au verificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în cauză fiind și un număr mare de persoane implicate în desfășurarea procesului penal.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, nu recunoaște săvârșirea faptelor pentru care este trimis în judecată și arată că este arestat de o perioadă de 20 luni pentru fapte neimputabile, precizând că nu cunoaște părțile vătămate, iar martorii audiați în cauză nu i-au acuzat pe inculpați. După ce părțile vătămate i-au învinovățit pe inculpați de răpire, acestea nu i-au cunoscut în boxa acuzaților, neputându-i identifica. Solicită a fi avute în vedere toate actele aflate la dosar care duc la concluzia ca nu au săvârșit faptele imputate și judecarea în stare de libertate.
Recurentul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate nefiind probe care să dovedească vinovăția acestuia.
Recurentul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa in libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea din 10 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Argeș, constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților și care impun menținerea acestei măsuri, prima instanță a procedat ca atare la prelungirea detenției.
S-a apreciat, totodată, că prin punerea în libertate a inculpaților s-ar produce o reacție de oprobriu din partea societății, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite.
În termen legal, inculpații, și au declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și punerea lor de îndată în libertate, susținând că prin modul de motivare a hotărârii, judecătorul de la prima instanță s-a antepronunțat cu privire la vinovăția inculpaților, încălcându-se astfel prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice inculpat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. S-a susținut în continuare, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, întrucât la acest moment dacă ar fi puși în libertate nu ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol ce nu trebuie apreciat ca generic.
Instanța a confundat dispoziția din art.148 lit.f Cod procedură penală referitoare la pericolul pentru ordinea publică cu pericolul social pe care îl reprezintă fapta ce face obiectul învinuirii.
De asemenea, a motivat încheierea fără să facă referire la probe certe și fără să aibă în vedere că în perioada incriminată ( 2004 - 2007), inculpatul se afla în stare de arest, iar apoi a plecat în străinătate, astfel încât nu i se pot imputa faptele reclamate.
Examinând motivele invocate de către recurenții-inculpați prin prisma prevederilor art.385/6 al.3 din Codul d e procedură penală, curtea constată următoarele:
Astfel, critica comună, în sensul că prin modalitatea de motivare a hotărârii judecătorul de la prima instanță s-a antepronunțat cu privire la vinovăția inculpaților, încălcându-se prezumția de nevinovăție, nu este fondată și nu poate atrage reformarea hotărârii atacate chiar dacă ar fi fost întemeiată, ea putând constitui cel mult un eventual caz de incompatibilitate ce poate fi invocat când se judecă această cauză pe fond.
Totodată, nici critica comună vizând faptul că temeiurile inițiale ale luării măsurii arestării preventive nu se mai mențin, întrucât inculpații nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților sau martorilor în cauză nu poate subzista.
Aceasta deoarece, așa cum în mod corect a arătat tribunalul, săvârșirea unor astfel de presupuse infracțiuni de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, a căpătat o mare amploare, astfel că o eventuală punere în libertate ar fi apreciată ca o lipsă de fermitate a organelor judiciare, de a atenua și a stopa un asemenea fenomen infracțional răspândit nu numai în plan local, ci și național.
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților și anume prevederile art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală subzistă în continuare, constatând totodată că în mod corect tribunalul a arătat că acest pericol concret pentru ordinea publică de care fac vorbire prevederile art.148 al.1 lit. menționat, rezultă din gradul de pericol social al presupuselor infracțiuni pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, având în vedere și modul și mijloacele în care aceștia au înțeles să desfășoare activitatea infracțională, constituirea în grup infracțional, rolurile asumate pentru realizarea acestor modalități infracționale și implicarea multor victime în traficul de carne vie.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte un pericol pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.f Cod procedură penală, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei ce se presupune a fi comisă de inculpați.
Curtea amintește, sub acest aspect că existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, așa cum a statuat practica judiciară în materie penală, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, cum susține apărarea, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică, un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Ca urmare, curtea constată că subzistă condițiile legale cu privire la menținerea arestării preventive pentru fiecare inculpat în parte și nu se impune revocarea acesteia, fiind îndeplinite cerințele art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, apreciind că, față de gravitatea acestor fapte, nu poate fi oportună nici înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură alternativă, restrictivă de libertate, respectiv, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, așa cum au solicitat inculpații într-o apărare subsidiară.
În condițiile reținute, în baza art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și al lui -, născut la 26 1975, fiul lui și al lui, născut la 12 1979 și, fiul lui G și al lui, născut la 07 Aprilie 1969, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex./ 01.04.2009.
Jud.fond: .
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Teodora Gheorghe Sorescu
