Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1860/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 11813/2/2009
2936/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1860
Ședința publică de la 18 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Leontina Cișmașiu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - inculpați, și, ambii personal în stare de arest și asistați de avocat oficiu, HG, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurenților - inculpați având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință, revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, având în vedere că aceștia sunt arestați de peste 10 luni, nu au recunoscut fapta reținută în sarcina lor, nu mai subzistă temeiurile inițiale și nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică, în raport de natura și gravitatea faptei săvârșită de către inculpați, pericolul concret pentru ordinea publică și circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale. Mai solicită obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul - inculpat având cuvântul, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurenta - inculpat având cuvântul, declară că este nevinovată, solicitând înlocuirea stării de arest, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
CURTEA,
Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință publică din data de 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului și, motivând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpat este cercetat penal, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru netemeinicie, susținând că nu se mai impune menținerea arestării preventive, cauza penală se poate soluționa și fără privarea sa de libertate, invocând circumstanțele personale.
Verificând încheierea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursurile nu este fondate.
În cursul urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive a inculpații în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-175 lit. a - 176 lit. d Cod penal și art. 211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în fapt că la data de 15.01.2009 au pătruns în locuința victimei căruia i-au aplicat lovituri multiple care au cauzat decesul acesteia și i-au sustras sume de bani și bunuri mobile.
Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina lor și în cursul cercetării judecătorești, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și circumstanțele reale în care a săvârșit infracțiunea, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestora, așa cum judicios a reținut și instanța de fond care a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 160/b Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților și împotriva încheierii de ședință din data de 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă inculpații la plata a câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-21.01.2010
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu, Florică Duță, Leontina Cișmașiu