Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 190/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ nr. 190/ R/2009

Ședința publică din 16 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Munteanu Traian

JUDECĂTOR 2: Rus Claudia

JUDECĂTOR 3: Popovici Corina

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, născut la 08 octombrie 1980, fiul lui și și, născut la 06 decembrie 1975, fiul lui și, amândoi deținuți în Penitenciarul Satu -M, împotriva încheierii penale nr. 115 din 06 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform articolului 160/b Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații recurenți și, ambii în stare de arest, asistați de apărătorul ales i, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emise de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual.

Traducerea ședinței de judecată a fost asigurată de traducătorul de limbă maghiară.

HG

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.

Apărătorul inculpaților recurenți susține recursurile, solicită admiterea acestora, casarea încheierii recurate în sensul de a se dispune, casarea încheierii, în sensul de a nu se mai menține măsura arestării preventive luată față de inculpat. În subsidiar, solicită a se dispune revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpaților. Arată că la dosar nu sunt probe că inculpații au comis infracțiunile ce li se rețin în sarcină. Din expertizele efectuate în cauză rezultă că nu s-a putut stabili cu certitudine ce reprezintă acea substanță aspectele privitoare la durata arestării, că au expirat cele 60 de zile, respectiv la 9 aprilie 2009, instanța de fond era datoare să verifice din 30 în 30 de zile legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, dispozițiile din faza de judecată în materie nu diferă de cele din cursul urmăririi penale, astfel că apreciază că inculpații sunt nelegal privați de libertate. Pe fondul cauzei consideră că la dosar nu sunt probe din care să rezulte a fi dovedită vinovăția inculpaților. Audiați în fața instanței de fond inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei, că nu au fost în acel autoturism în care s-au aflat drogurile și a mai învederat faptul că nu s-a efectuat nici o expertiză privind amprentele nici de pe autoturism și din local și nici de pe pungile cu substanță care nu sunt stupefiante. Cu privire la expertiza efectuată în cauză, ține să precizeze că în aceeași au fost introduse ambele probe, substanțele fiind amestecate, astfel că nu s-a putut stabili cu certitudine natura substanțelor. Referitor la flagrantul realizat în curtea unui restaurant este de reținut faptul că nu s-au prevalat probe de pe acel autoturism, care nu este al inculpaților și nici nu se cunoaște persoana căruia îi aparține. Totodată, arată că inculpații se află în stare de arest preventiv din luna octombrie 2008 până în prezent nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte vinovăția inculpatului, astfel că în această fază a procesului penal nu se mai impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de cei doi inculpați și menținerea ca temeinică și legală a încheierii recurate, arătând că în mod corect prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive inculpaților, ținând seama de natura infracțiunilor pentru care aceștia sunt cercetați, precum și de situația lor juridică. să precizeze că indiferent cât de infimă este cantitatea de drog, potrivit art.3 din Legea nr. 143/2000 tot drog rămâne iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea acestei măsuri privative de libertate față de inculpați.

Inculpatul recurent, prin translator, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie pus în libertate, arătând că nu este vinovat și că are un copil minor în întreținere, care are o boală foarte gravă și care în prezent este în grija părinților săi.

Inculpatul recurent a arătat, prin translator, în ultimul cuvânt, să fie pus în libertate întrucât nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, acuzațiile aduse sunt nereale.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 115 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a dispus printre altele, n baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, admiterea sesizării din oficiu și în consecință, a constatat temeinicia și legalitatea măsurii și a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:, născut la data de 08.10.1980, în, Ungaria, fiul lui și, posesor al cărții de identitate nr. -EA, cetățenie maghiară, fără loc de muncă, fără antecedente penale, necăsătorit, domiciliat în loc.,-, Ungaria, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 23/26.11.2008 emis de Tribunalul Satu Mare în baza încheierii nr. 75/26.11.2008 dată în dosar nr- și, născut la data de 06.12.1975, în, Ungaria, fiul lui și al, posesor al cărții de identitate nr. -AA, cetățenie maghiară, loc de muncă întreprinzător privat, ocupație mecanic auto, căsătorit, domiciliat în,str. -, nr. 3, cu antecedente penale fiind condamnat la 1 an și 4 luni în regim de detenție, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 24/26.11.2008 emis de Tribunalul Satu Mare în baza încheierii nr. 75/26.11.2008 dată în dosar nr-.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a constatat următoarele:

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de M risc, prevăzute și pedepsite de art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004 și introducerea în țară de substanțe stupefiante prevăzută și pedepsită de art.3 alin.2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal. Dat fiind natura gravă a infracțiunii reținute în sarcina celor doi inculpați, gradul de pericol ridicat pe care-l reprezintă pentru ordinea publică, raportat la modalitatea de comitere a faptelor și lasituația juridică a acestora, în special a inculpatului, a constatat că măsura a fost luată legal și justificat, și că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite disp.art.148 alin.1 lit. a și f raportat la art.143 Cod procedură penală, considerente pentru care a dispus menținerea stării de arest preventiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege au declarat recurs inculpații și, solicitând instanței casarea ei ca fiind netemeinică.

În motivele de recurs inculpații arată că la dosar nu sunt probe că au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor. Mai arată că din expertiza dispusă nu s-a stabilit cu certitudine ce reprezintă substanța din pilulele aflate asupra inculpaților.

Verificând hotărârea atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța reține că prezentele recursuri sunt fondate și le va admite ca atare.

De la data arestării inculpaților și până în prezent temeiurile care au stat la baza arestării lor s-au modificat în mod esențial.

Astfel, timpul scurs de la data arestării ( 24 mai 2008 - la zi) face ca pericolul social să se diminueze în mod substanțial. De asemenea, conform actelor de la dosar a început cercetarea judecătorească în cauză, inculpații au răspuns interogatoriilor instanței, restul cercetării judecătorești putând fi efectuat cu inculpații în stare de libertate.

Pentru toate aceste considerente s-a procedat ca mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod de procedură penală,

ADMITErecursurile penale declarate deinculpații și, împotriva încheierii penale nr. 115 din 06 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează în ceea ce privește măsura arestării preventive a inculpaților, în sensul că, în baza art. 145/1 Cod de procedură penală înlocuiește măsura arestării preventive a inculpaților, născut la data de 08.10.1980, fiul lui și, arestat în baza încheierii penale nr. 75/26.11.2008 și a mandatului de arestare preventivă nr. 23/26.11.2008 emise de Tribunalul Satu Mare și, născut la data de 06.12.1975, în fiul lui și al lui, arestat în baza încheierii de arestare preventivă nr. 75/26.11.2008 și a mandatului de arestare preventivă nr. 24/26.11.2008, emise de Tribunalul Satu Mare cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea Tribunalului Satu Mare.

Impune inculpaților respectarea obligațiilor prevăzute de art.145/1 alin.2 raportat la 145 alin.1/1 Cod de procedură penală:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ S M, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiile art.145/1 alin.2 raportat la art. 145 alin.2/2 și alin.3 Cod de procedură penală.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 16 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

decizie -MT/27.04.2009.

Judecător fond -.

AS/27.04.2009

2 ex.

Președinte:Munteanu Traian
Judecători:Munteanu Traian, Rus Claudia, Popovici Corina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 190/2009. Curtea de Apel Oradea