Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ CAUZE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 208

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.03.2008

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Novac Liliana JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan

- - - JUDECĂTOR 3: Nimineț Ștefan

- - - judecător

- -- grefier

*************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de- - procuror

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 19.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită a se aprecia dacă se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, punerea în libertate recurentului inculpat având în vedere că nu are antecedente penale și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al MJ.

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat, menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică, instanța de fond menținând în mod corect arestul preventiv, având în vedere natura infracțiunii și pericolul social.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Prin încheierea din 19.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dos- în baza art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 18 august 1980 în municipiul P N, județul N, CNP - ca legală și temeinică.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea acestuia de libertate, având în vedere pericolul social concret pentru ordinea publică, și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru in fracțiunea dedusă judecății este mai mare de 4 ani.

Împotriva încheierii a declarat recurs, inculpatul invocând netemeinicia acesteia, apreciind că menținerea arestării preventive nu se mai justifică.

Recurentul inculpat, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum reținut de prima instanță, putând fi judecat în stare de libertate, având în vedere în special lipsa antecedentelor penale.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. instanța de recurs a constatat prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul inculpatului sunt nefondat, pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele existente la dosarul cauzei. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 139 și 160 proc.pen. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptei imputată inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează o infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii și circumstanțele personale ale inculpatului).

În ce privește respectarea dreptului la libertate a inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia.

În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.

Văzând și dispozițiile art.189, 192 al.2,4 Cpp;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat, fiul lui G și, născut la data de 18 august 1980 în municipiul P N, județul N, CNP - împotriva încheierii din data de 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

În baza art.189 Cod procedură penală dispune plata din fondurile MJ a onorariului apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei, către Baroul

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentul - inculpat să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.03.2008, în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

,

GREFIER,

Red. inch/.

Red. AB/ 25.03.2008

Tehnored. PE/ 25.03.2008/ 2 ex

*-3

Președinte:Novac Liliana
Judecători:Novac Liliana, Adrian Bogdan, Nimineț Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Bacau