Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 208/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.208
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Daniel Dinu Ștefan Fieraru
- - -
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata fiica lui - și, născută la data de 02 februarie 1991, în prezent deținută în Penitenciarul, județul P, împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care în baza disp. art. 3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei, trimisă în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal, arestată în baza mandatului de arestare nr. 47/U/21.10.2009, emis de Tribunalul Dâmbovița.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - inculpată, aflată în stare de arest, personal și asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu din cadrul Baroului P, conform delegației avocațiale aflată la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurenta inculpată, aflată în stare de arest preventiv.
Avocat pentru recurenta - inculpată și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de invocat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de invocat, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta - inculpată, a arătat că aceasta a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii măsurii arestării preventive și nici nu sunt temeiuri noi care să impună privarea de libertate, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatei care a recunoscut și regretat fapta comisă.
A mai susținut că în cauză au fost administrate probatoriile - nu în totalitate și chiar dacă nu s-a procedat la audierea tuturor martorilor din acte, urmând a fi audiată mama părții vătămate, care se presupune că a fost prezentă la incidentul dintre părți, dacă inculpata ar fi judecată în stare de libertate nu ar influența declarațiile martorilor, nefiind date certe că s-ar sustrage de la judecată.
Față de cele mai sus enunțate, solicitat instanței admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe fond revocarea măsurii arestării preventive, în baza art.139 alin.2 Cod procedură penală.
În subsidiar, a solicitat a se face aplicarea disp.art.136 lit.b rap.la art.139 alin.1 Cod procedură penală și înlocuirea cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerul Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpată ca fiind nefondat și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, deoarece sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit. Cod procedură penală, în sensul că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei și impun in continuare privarea de libertate a acesteia.
Recurentul - inculpată având ultimul cuvânt, a arătat că este arestată de 5 luni de zile și a solicitat instanței judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu va influența martorii și nu se va sustrage de la judecată.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în baza disp. art. 3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei -, fiica lui - și, născută la data de 2 februarie 1991 în P, județul P, cu domiciliul în comuna, județul P, și fără forme legale în comuna din V, sat, județul D, CNP -, în prezent aflată în Penitenciarul, județul P, trimisă în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal, arestată în baza mandatului de arestare nr. 47/U/21.10.2009, emis de Tribunalul Dâmbovița.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 3002Cod procedură penală, a inculpatei, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, s-au în vedere dispozițiile art. 681Cod procedură penală și cele ale art. 143 Cod procedură penală, apreciindu-se că din actele și lucrările dosarului rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere disp. art.5 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora, orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat și reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
De asemenea, potrivit jurisprudenței O (cauza Fox, și Hartley Regatul Unit), caracterul rezonabil al presupunerilor pe baza cărora se dispune o arestare constituie un element esențial al protecției oferite de art.5 paragraf 1 lit. c din Convenție împotriva privărilor arbitrare de libertate. S-a exprimat părerea că existența "presupunerilor rezonabile" reclamă existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea, iar ceea ce poate fi considerat "plauzibil" depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei.
A apreciat tribunalul că aceste indicii au rezultat, în cauză, din procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, rapoartele de constatare medico-legală, declarația părții vătămate, declarații de martori, declarația inculpatei, care conduc la presupunerea rezonabilă că - a săvârșit fapta pentru care este cercetată, inculpata aplicându- părții vătămate trei lovituri de cuțit, care, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, i-au pus acesteia viața în primejdie.
Instanța de fond a reținut și faptul că inculpata este cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, respectiv tentativă la infracțiunea de omor.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că acest tip de infracțiuni sunt tot mai frecvente în ultima perioadă și se apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar încuraja și alte persoane să comită astfel de fapte.
De altfel, nu s-a procedat la audierea tuturor martorilor din acte, urmând a fi audiată mama părții vătămate, care se presupune că a fost prezentă la incidentul dintre părți și, pentru a se elimina posibilitatea ca inculpata să încerce influențarea declarației pe care aceasta urmează să le dea, se impune, pentru o mai bună administrare a justiției, continuarea judecării inculpatei în stare de arest preventiv.
S-au în vedere, de altfel, și dispozițiile art.1 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei,a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legilor.
S-a apreciat că prin măsura preventivă luată față de inculpată nu i se încălcă prezumția de nevinovăție stipulată de art.52Cod proc.pen. Constituție, art. 66 Cod procedură penală, dar nici art. 6 din CEDO.
În consecință, rezultând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, este privită ca temeinică și legală, și având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei - impun în continuare privarea de libertate, în baza dispozițiilor art. 160 alin.3 Cod procedură penală, această măsură va fi menținută.
Ca urmare, a fost respinsă cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nici nu sunt temeiuri noi care să impună privarea de libertate, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatei care a recunoscut și regretat fapta comisă.
A mai susținut că în cauză au fost administrate probatoriile - nu în totalitate și chiar dacă nu s-a procedat la audierea tuturor martorilor din acte, urmând a fi audiată mama părții vătămate, care se presupune că a fost prezentă la incidentul dintre părți, dacă inculpata ar fi judecată în stare de libertate nu ar influența declarațiile martorilor, nefiind date certe că s-ar sustrage de la judecată.
În principal, s-a solicitat revocarea arestării preventive și punerea în libertate iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Curtea, examinând încheierea atacata, in raport de actele și lucrările dosarului dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform disp.art. 385/6 al.3. C.P.P. constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
cu soluționarea cauzei, până la termenul de judecată în fond, în baza art. 3002Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive în termen de 60 de zile de la ultima verificare efectuată în cauză de către instanța de fond.
Conform art. art.160 alin.(3) Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.
În speță, din actele dosarului rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt iar dispozițiile procedurale privind menținerea arestării preventive a inculpatului la judecata cauzei în fond și mai înaintea pronunțării unei hotărâri de condamnare, au fost corect interpretate și în deplin acord cu jurisprudența internă și europeană adoptată de instanța de contencios în materia apărării drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Într-adevăr, la acest moment al procesului penal revocarea sau înlocuirea arestării preventive a recurentei se poate dispune numai dacă se constată că măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreunei temei care să justifice menținerea acesteia, după caz, dacă s-au schimbat motivele care au determinat privarea de libertate.
Inculpata a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr.410/P/2009 din 17 noiembrie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174 cod penal, faptă pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 5 până la 10 ani închisoare și interzicerea exercițiului unor drepturi civile.
Evaluarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarația victimei, raportul de constatare medico-legală întocmit de D, declarația martorei, procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării locului faptei și fotografiile judiciare anexate, justifică concluzia primei instanțe că există dovezi suficiente și relevante în sensul art.681, art.143 cod proc. penală și respectiv art.5 lit.c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ce susțin presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost pusă sub acuzare și în circumstanțele descrise prin rechizitoriu.
Arestarea preventivă s-a dispus prin încheierea de ședință nr.32 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constatându-se că se află în situația prev. de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, la alegerea măsurii reținându-se pe de o parte gradul de pericol social al infracțiunii determinat de circumstanțele și modalitatea de săvârșire precum și implicațiile și rezonanța acesteia asupra societății civile.
Din mijloacele de probă mai sus enunțate se confirmă verosimilitatea acuzației serioase în sensul că la data de 20 octombrie 2009, în jurul orelor 17,30 și în contextul dezacordului față de folosirea telefonului său mobil de către partea vătămată, concubinul său, inculpata i-a aplicat trei lovituri de cuțit în zona hemitoracelui-dreapta (din care două profitând de preocuparea acestuia să-și îngrijească prima leziune suferită) și cu atare intensitate încât traumatismele corporale produse i-au pus în pericol viața.
Se susține de asemenea și severitatea acuzației că întreruperea rezoluției infracționale și deci împiedicarea survenirii rezultatului letal sunt consecința intervenției oportune a martorei, care a sprijinit atât dezarmarea inculpatei cât și transportul fiului său pentru primirea îngrijirilor medicale de specialitate.
Astfel cum s-a constatat atât la luarea cât și prelungirea și menținerea stării de detenție provizorie, prin modalitatea de operare, mobilul și calitatea subiectului pasiv, în concret fapta dedusă judecății a produs un serios impact negativ în comunitatea sătească căreia îi aparțineau cei doi concubini, creând temere justificată asupra eficienței protejării persoanelor angajate în uniuni consensuale, prin mijloacele de drept penal.
În atare situație, chiar dacă cele două părți au fost audiate de instanța de judecată iar inculpata a recunoscut comiterea faptei este cert că motivele de fapt și de drept ce au determinat privarea de libertate nu au încetat și nici nu a intervenit vreo schimbare a acestora.
Față de cele ce preced, legal s-a concluzionat că detenția provizorie de circa 4 luni satisface exigențele legislației și jurisprudenței interne și europene ce protejează drepturile persoanelor puse sub acuzare în procesul penal și prezumția de nevinovăție mai înaintea pronunțării unei hotărâri de condamnare.
Natura infracțiunii dedusă judecății, gravitatea acesteia concretizată în modalitatea de operare și calitatea victimei, constituie suficiente dovezi ce justifică necesității prezervării ordinii de drept prin continuarea procesului cu inculpata arestată preventiv, dispozițiile art.1 alin.1 cod proc. penală ocrotind în egală măsură drepturile și interesele celorlalți membrii ai comunității în care a acționat.
Prin urmare, împrejurările de fapt invocate în apărare, forma vinovăției cu care a acționat asupra vieții și integrității unei persoane, folosindu-se un cuțit de dimensiuni mari, instrument pentru suprimarea vieții ca și circumstanțele preexistente conflictului din 20 octombrie 2009, nu sunt schimbări intervenite în situația juridică a recurentei, ulterior arestării, în sensul art.139 alin.1 cod proc. penală și care să conducă la înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă a libertății de circulație conform art.145 sau art.1451cod proc. penală.
Acestea sunt apărări invocate de altfel încă din cursul urmăririi penale, care au format obiectul evaluării întrunirii condițiilor prev. de art.143, art.148 alin.1 lit.f), art.1491și art.3001cod proc. penală, cu ocazia arestării, după caz, a prelungirii ori menținerii privării de libertate și urmează să fie reverificate prin administrarea de probe concludente în cursul cercetării judecătorești, aflată în plină desfășurare.
Concluzionând, Curtea constată că încheierea atacată este justă și conformă legii, deoarece arestarea inculpatei a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale iar temeiurile ce au determinat privarea de libertate subzistă și în prezent, impunând continuarea măsurii la judecata cauzei în primă instanță.
Ca atare, apreciindu-se că motivele de casare invocate în calea de atac exercitată nu sunt întemeiate, în baza art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, va obliga recurenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.189 Cod procedură penală, va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 al.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata, fiica lui - și, născută la data de 02 februarie 1991, deținută în Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 22.o2.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata onorariului apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Daniel Dinu Ștefan Fieraru
- - - - - -
Fiind plecat în concediu de odihnă
se va semna de
Președintele completului
Grefier
- -
Red.DD
4 ex./01.03.2010
dos.f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Daniel Dinu Ștefan Fieraru
