Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 242/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.242
Ședința publică din 01 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 2: Silviu Anti
JUDECĂTOR 3: Bogdan Adrian
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă - Baf ost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii din data de 26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat -, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat, recurenții - inculpați și, în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat și recurentul - inculpat -, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții - inculpați, având pe rând cuvântul, arată că își mențin recursurile declarate.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat -, avocat, arată că instanța putea să analizeze și să dispună judecarea inculpatului în libertate, având în vedere că inculpatul este infractor primar. Precizează că dosarul nu prezintă o infracțiune cu pericol social ridicat din partea inculpatului, ce provine dintr-o familie organizată. Susține că inculpatul poate fi recuperat și judecat în stare de libertate. Afirmă că motivarea instanței de fond are un caracter subiectiv, lucru ce echivalează cu o lipsă de motivare. Învederează faptul că ultima menținere a stării de arest a avut loc pe data de 27.02.2009 și nu înțelege de ce s-a pus în discuție din nou menținerea acestei măsuri, și aceste aspecte reprezentând un impediment ca hotărârea să aibă un aspect de legalitate. Solicită admiterea recursului, punerea în libertate a inculpatului și luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Apărătorul recurenților - inculpați și, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, precizând că nu solicită trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține că la momentul când instanța a menținut starea de arest în baza art.3002, instanța de fond a dispus în sală menținerea stării de arest și respingerea cererilor de revocare și înlocuire a acestei măsuri, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la arestare iar în încheiere apare altceva, existând în acest sens înregistrarea magnetică și consemnările din caietul grefierului, de unde rezultă că hotărârea este una nelegală. Arată că inculpații au fost arestați pentru temeiul de la art.148 lit.f CPP, considerându-se că există un grad ridicat de pericol social și măsura era în interesul urmăririi penale. Această măsură a fost menținută în baza art.3001CPP. Curtea de Apel, când a menținut starea de arest, a luat în considerare termenul scurt care cursese până atunci. Susține că Tribunalul Bacăua motivat că există pericolul ca inculpații să fugă și să se tergiverseze procesul penal, respectiv temeiul prevăzut de art.148 lit.b CPP, care nu a fost avut în vedere la arestare. Afirmă că instanța de fond dorește ocrotirea victimelor, însă nu există victime, fiind posibil ca motivarea să fie dintr-un alt dosar. Învederează faptul că s-a motivat și pe art.148 lit.c CPP- prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni - care nu este temei al arestării. Arată că trebuia să se rețină că au apărut probe noi ce impun a se reține alte temeiuri. Precizează că instanța de fond a motivat că starea de sănătate nu prezintă motiv pentru punerea în libertate, însă nu analizează temeiul prevăzut de art.148 lit.f CPP, de ce subzistă acest temei. Susține că hotărârea atacată este nelegală și trebuie cenzurată. În ce privește pericolul concret, afirmă că inculpații au recunoscut faptele, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 20 de ani, nu a rezultat vreun prejudiciu, inculpații au colaborat cu organele de urmărire penală, au avut o atitudine sinceră la instanța de fond. Învederează faptul că participația penală a fiecărui inculpat la săvârșirea faptei prezintă importanță. Inculpatul nu aparține de grupul infracțional, nu i s-a reținut această încadrare. Arată că față de infracțiunea reținută, nu era necesară arestarea preventivă. În ce privește pe inculpatul, precizează că acesta nu a știut că are un grup infracțional și nu rezultă că are un grup infracțional, susținând că nu înțelege la ce grup a aderat. Afirmă că nu se poate reține acel grup. Inculpații au trei luni de arest preventiv, în condițiile în care au recunoscut, sunt infractori primari și prezintă un pericol social minim. Solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii atacate și punerea în libertate a inculpaților. În subsidiar solicită aplicarea art.139 CPP, arătând că toate temeiurile avute în vedere la arestare nu mai subzistă. Precizează că temeiurile inițiale s-au modificat - urmărirea penală a fost finalizată, au fost găsite cele 41 carduri care nu se găseau - deci s-au modificat temeiurile inițiale și în baza art.139 al.1 CPP și art.5 din se impune punerea în libertate a inculpaților. Susține că termenul de 3 luni de arest preventiv este unul suficient. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, protejându-se astfel și cercetarea judecătorească.
Apărătorul recurentului - inculpat -, avocat, arată că prin pledoaria sa va scoate în evidență două aspecte, unul tehnic, de procedură și unul privind fondul cauzei. Cu privire la prima chestiune, invocă nulitatea absolută, precizând că instanța de fond nu a acordat ultimul cuvânt inculpaților. Susține că a solicitat la instanța de fond să se consemneze acest lucru, iar în motivare se reține că este necesar acest lucru doar la cuvântul pe fondul cauzei. Afirmă că a fost încălcat al.4 al.art.377 CPP, care stabilește ordinea în care se dă cuvântul, nicăieri în procedură nearătându-se că inculpatului i se dă cuvântul doar pe fond, nu și pentru celelalte cereri esențiale pentru el. Arată că se pune problema dacă este vorba despre o nulitate absolută sau una relativă, ce poate fi sancționată dacă se produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. Dă citire unui pasaj din decizia penală nr.1801/15.03.2005 a ÎCCJ, cu privire la neacordarea ultimului cuvânt inculpatului, decizie pe care o depune la dosar. Precizează că practic nu se poate trece peste această chestiune. Dacă se va da cuvântul inculpaților înseamnă că și instanța de fond trebuia să-l dea. În ce privește a doua chestiune, referitoare la fondul cauzei, susține că problema care se pune este dacă se mențin temeiurile avute în vedere la arestare, afirmând că acestea nu mai subzistă. Învederează faptul că inculpatul a fost arestat pentru 5 fapte, fiind considerat un pericol la momentul respectiv. S-a terminat urmărirea penală și a fost trimis în judecată pentru două fapte, respectiv cea prev. de art. 26 rap. la art.24 al.2 din Legea nr.365/2002, reținându-se o complicitate morală, și de art.7 al,1,3 - grupul organizat. Arată că dacă s-a schimbat încadrarea juridică, s-au schimbat și temeiurile. Precizează că la un termen anterior Curtea de Apel a pus în libertate pe unul dintre inculpați, care avea și acte materiale efective, or inculpatului i s-a reținut o complicitate morală, nu se reține că ar fi săvârșit vreun act material. Pentru această chestiune consideră că nu se impune ca inculpatul să mai stea arestat. Susține că a depus la instanța de fond o decizie privind reținerea art.7 al.1,3. Afirmă că trebuie pipăit fondul, trebuie apreciat în ce măsură se consideră aderarea la acel grup organizat. Numitul nu are un grup, este o persoană, deci nu există grupul organizat de, la care a aderat și inculpatul. Arată că se naște întrebarea care este interesul justiției prin menținerea stării de arest a inculpatului? Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, născându-se întrebarea care este gradul de pericol social, cu ce impietează lăsarea în libertate a inculpatului judecarea cauzei? Precizează că instanța a motivat temeiurile arestării invocând alte litere, așa cum a expus și domnul avocat. Susține că în lipsa probelor din care să rezulte indicii că lăsarea în libertate prezintă pericol public, nu se impune menținerea arestării. Depune la dosar decizia 702/R a Curții de Apel Oradea, copie din formatul electronic. Afirmă că ar trebui reținut în loc de art.7, art.8 raportat la art.323 Cp. Învederează faptul că activitatea concretă a inculpatului și gradul de pericol social al faptei rezultă din faptul că a urcat într-o mașină care avea carduri. Solicită admiterea recursului, admiterea cererii de revocare a măsurii arestului și înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara. Arată că celălalt inculpat eliberat - șoferul - a avut o activitate infracțională mai mare decât cea a inculpatului.
Apărătorul recurenților - inculpați și, avocat, arată că nu a solicitat emiterea unei adrese pentru a fi înaintată o copie a notelor grefierului, lucru care ar putea fi cerut în pronunțare.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și să se constate că măsura arestării este legală și temeinică, subzistând temeiurile prev. de art.148 lit.f CPP, cu privire la care practica judiciară a conchis că se apreciază după mai multe criterii. În cauza de față, modalitatea concretă de comitere a faptelor, cooperarea dintre inculpați și caracterul grav al faptei, cu repercusiuni asupra patrimoniului persoanelor și imaginii României, duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. Cu privire la nulitatea invocată, art.341 și 377 CPP se referă la ultimul cuvânt pe fond și în apel, deci nulitatea indicată nu este una absolută și fiind relativă nu s-a arătat care este vătămarea produsă și care nu poate fi înlăturată altfel. Arată că dacă nu se va reține că subzistă temeiurile prev. de art.148 lit.f CPP solicită, în baza art.38515pct.2 lit.d CPP, admiterea recursurilor și să se constate că măsura arestării este legală și temeinică și să se dispună menținerea acesteia.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat - arată că regretă fapta și solicită judecarea în libertate.
Recurentul - inculpat solicită judecarea în libertate.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat - solicită judecarea în libertate, precizând că regretă săvârșirea faptei.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat solicită judecarea în libertate, precizând că regretă săvârșirea faptei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale declarate de inculpații -, - și împotriva încheierii din 26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, constată următoarele:
Prin încheierea sus arătată s-au dispus următoarele:
În baza art.3002CPP, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților -, - și, aflați în Penitenciarul Bacău.
În consecință, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara.
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
S-a dispus plata din fondul special al MJ a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului, desemnat din oficiu pentru inculpatul -.
S-a constatat că ceilalți inculpați au avut apărători aleși.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 24 al. 2, art. 25 din Legea 365/2002 și art. 7 al. 1, 3 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a pen, onstând în aceea că: în cursul lunii octombrie 2008 deținut aparatură destinată fraudării bancomatelor pusă la dispoziție de (cercetat in stare de arest în cauza penală nr. 8D/P/2009), după care, la începutul anului 2009 aderat la gruparea infracțională inițiată de, cooperând cu inculpații, și --, pentru procurarea blank-urilor, inscripționarea datelor puse la dispoziție de liderul grupării și punerea în circulație a cardurilor contrafăcute, pentru realizarea scopului infracțional al grupării, respectiv obținerea de beneficii financiare prin utilizarea neautorizată a acestora în Lituania, activitatea infracțională a acestora fiind stopată la data de 28.01.2009, când inculpații -, și -- au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să iasă din țară, având ascunse în autoturismul cu care se deplasau, un număr de 159 carduri falsificate.
Inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 24 al. 1, 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp și art. 7 al. 1, 3 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a pen, onstând în aceea că: la începutul anului 2009 aderat la gruparea infracțională inițiată de, cooperând cu inculpatul -- pentru procurarea blank-urilor și inscripționarea datelor puse la dispoziție de liderul grupării, cooptând noi membri în grup pentru realizarea unor atribuții specifice, după care la data de 28.01.2009, împreună cu inculpații --, și -- a încercat să iasă din țară, având ascunse în autoturismul cu care se deplasau, un număr de 159 carduri falsificate, în scopul efectuării de retrageri neautorizate de numerar în Lituania.
Inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 26 Cp rap. la art. 24 al. 2 din Legea nr.365/2002 și art. 7 al. 1, 3 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a pen, onstând în aceea că: la începutul anului 2009 aderat la gruparea infracțională inițiată de, la solicitarea inculpatului -, acceptând să se deplaseze, la data de 28.01.2009, împreună cu inculpații --, - și spre Lituania, în vederea realizării operațiunilor de extrageri de numerar cu instrumente de plată falsificate, în condițiile în care cunoștea că aceștia dețin asupra lor și pun în circulație instrumente de plată falsificate.
Inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 24 al. 1, 2 și art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 33 litt. a pen, constând în aceea că: în cursul lunii ianuarie 2009 l-a ajutat pe inculpatul - să falsifice un număr de 159 instrumente de plată electronică, la locuința sa din mun. O, punându-i la dispoziție pentru această operațiune aparatura destinată falsificării instrumentelor de plată - respectiv un și laptop-ul personal, pe care avea montate programe software destinate clonării cardurilor și a deținut două carduri falsificate în vederea efectuării de operațiuni neautorizate de retragere numerar.
Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.1193/110/25 febr.2009, primul termen de judecată fiind fixat la data de 26 martie 2009.
La primirea dosarului, starea de arest a inculpaților a fost menținută, potrivit art.3001, prin ÎNCHEIEREA din 27 febr.2009, măsura fiind confirmată de instanța de control judiciar, respectiv Decizia penală nr.161/2 martie 2007.
La termenul din 26 martie 2009, nu s-a putut trece la audierea inculpaților pentru ca unul din avocații aleși a lipsit, fără a-și fi desemnat înlocuitor, avocatul desemnat din oficiu, precizând că împuternicirea sa avocațială este valabilă în ceea ce privește starea de arest a clientului său.
Prin urmare, la data de 26 martie 2009, situația inculpaților este aceeași ca la data de 27 febr.2009.
Între timp, nu a intrat în vigoare o lege prin care să fi fost micșorate limitele de pedeapsă, acestea fiind în continuare de peste 4 ani închisoare pentru faptele deduse judecății.
În această fază a procesului penal este prematur a se analiza încadrarea juridică a faptelor de care sunt bănuiți inculpații.
Important este ca în sarcina lor operează în continuare o suspiciune rezonabilă că au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, existând pericolul să fugă pentru a împiedica desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil.
S-a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților și pentru a-i împiedica să comită fapte asemănătoare, în condițiile în care n-au fost prinși toți membrii grupului infracțional organizat.
Prin urmare, s-a considerat că punerea în libertate este justificată de necesitatea protecției siguranței victimelor infracțiunilor. Nu are relevanță împrejurarea că, până în momentul de față nu există prejudiciu. Instanța este însă obligată să ia măsuri ferme ca inculpații să fie împiedicați să prejudicieze pe cineva, neavând relevanță că victimele sunt din altă țară.
Sunt frecvente cazurile cetățenilor români care fraudează bancomatele din străinătate, prin clonarea cardurilor. A ajuns ca astfel de fapte să dobândească proporțiile unui fenomen infracțional, de natură a aduce un serios prejudiciu de imagine țării, trezind un sever oprobriu din partea opiniei publice.
Din această cauză, s-a apreciat că se impune o ripostă fermă din partea autorităților pentru anihilarea grupării infracționale și descurajarea comiterii de fapte asemănătoare de alte grupuri infracționale.
Nu se poate pierde din vedere că inculpații au fost surprinși în flagrant, fiind împiedicați să iasă din țară.
deosebit de negativă în rândul opiniei publice nu s-a putut "disipa" până în momentul de față.
S-a considerat că nu se poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara ori localitatea pentru ca o asemenea măsură este insuficientă în această fază a procesului penal.
Nu se justifică nici revocarea măsurii arestării preventive. Necazurile inculpaților privind boala părinților, copii minori, nu pot fi avute în vedere în această fază a procesului penal pentru că sunt aspecte de care se va ține seama în faza finală a procesului penal și apoi nu se știe dacă vor fi condamnați.
În concluzie, temeiurile care au determinat arestarea preventivă fiind în continuare valabile, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților.
Nu s-a dat ultimul cuvânt inculpaților pentru că acest lucru este obligatoriu la încheierea dezbaterilor asupra fondului cauzei (art.341 C.P.P.).
Împotriva încheierii pronunțate inculpații au declarat recurs în termen legal, fără motivare scrisă.
Cu ocazia dezbaterilor, prin apărători, au susținut următoarele:
Inculpatul - a arătat că poate fi judecat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol public și că motivarea hotărârii primei instanțe este subiectivă, ceea ce echivalează cu nemotivarea.
Inculpații și au susținut că atunci când s-a făcut pronunțarea menținerii arestării preventive, aceasta s-a justificat pe subzistența temeiurilor inițiale iar în motivarea încheierii s-a arătat altceva.
S-a mai susținut că în mod greșit s-a motivat arestarea pe faptul că cei în cauză urmăresc să se sustragă judecății și să tergiverseze soluționarea dosarului și că există pericolul de a săvârși noi infracțiuni, aspecte care nu au fost avute în vedere la arestarea inițială.
Întrucât au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inițială se impune judecarea în stare de libertate.
Inculpatul - a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât nu i s-a dat ultimul cuvânt înainte de terminarea dezbaterilor.
Pe fond susține că au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inițială, astfel că se impune să fie judecat în stare de libertate.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art.38514CPP încheierea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu sub toate aspectele conform art.3856al.3 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică.
În mod corect s-a menținut arestarea preventivă a celor patru inculpați de către prima instanță, întrucât în cauză sunt îndeplinite prevederile art.3002cu art.160 al.3 CPP, subzistând temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inițială, acestea impunând în continuare privarea de libertate.
Până în acest stadiu al procesului există date și elemente că inculpații au săvârșit infracțiuni grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de natura faptelor pentru care sunt judecați.
Nu pot fi primite apărările făcute de inculpați, întrucât potrivit art.160 al.3 CPP la menținerea arestării preventive instanța poate lua în considerare și alte temeiuri în afară de cele care au determinat arestarea.
În ce privește motivarea făcută de instanța de fond aceasta este corespunzătoare, arătându-se în mod detaliat situația fiecărui inculpat și considerentele pentru care s-a impus menținerea arestării preventive.
Cât privește critica referitoare la faptul că nu s-a acordat ultimul cuvânt inculpaților, aceasta este întemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art.341 CPP instanța are obligația să facă aplicarea dispozițiilor acestui articol, indiferent dacă privesc fondul cauzei sau o altă situație adiacentă cum este cea privitoare la arestarea preventivă.
Este de remarcat faptul că această încălcare reprezintă o nulitate relativă neîncadrându-se în prevederile art.197 al.2 CPP ce cuprind nulitățile absolute.
În speță sunt aplicabile prevederile art.197 al.1 și 4 CPP în sensul că nu se impune anularea încheierii atacate întrucât nu s-a produs inculpaților o vătămare care să poată fi înlăturată decât prin anularea actului, ținându-se cont și de faptul că nu s-a judecat fondul cauzei și neacordarea ultimului cuvânt cu ocazia discutării arestării preventive nu a afectat aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea încheierii atacate, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
Se va constata că inculpații au avut apărători aleși.
Văzând și prevederile art.192 al.2 CPP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 38515pct.l lit b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații -, - și împotriva încheierii din 26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că inculpații au avut apărători aleși.
In baza art. 192 al 2 Cod procedură penală obligă inculpații la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 01.04.2009 în prezența inculpaților arestați cu opinia separată a d-lui judecător - - care este pentru admiterea recursurilor,casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - -
- -
GREFIER
- - -
Red.înch.
Red.dec.rec. Șt.
Tehnored.
Ex.2
02.04.2009
Opinia separată a domnului judecător - -:
Am formulat opinie separată întrucât nu sunt de acord cu părerea potrivit căreia nu s-a produs o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpaților care să atragă nulitatea încheierii atacate.
Ca și opinia dominantă, consider că prima instanță avea obligația de a acorda ultimul cuvânt inculpaților, chiar dacă nu se soluționa fondul cauzei, respectiv raportul juridic penal.
Materia arestului preventiv nu poate fi considerată o chestiune incidentă în sensul art.302 CPP, fiind în discuție o măsură procesuală de o importanță deosebită, cu reglementări naționale și internaționale a căror respectare impune o soluționare similară cu cea privind chestiunea vinovăției într-un proces penal.
De aici și dispozițiile art.309 al.2 CPP, dezlegarea dată de instanță în această materie fiind obligatorie și dobândind autoritate de lucru judecat după posibilitatea atacării ei separate cu recurs.
Revenind la problematica vătămării procesuale produse inculpaților, se constată că prima instanță nu a omis aplicarea garanției acordării ultimului cuvânt, nu a trecut din neatenție peste acest aspect, ci pur și simplu a refuzat inculpaților exercitarea dreptului de apărare în componenta pusă în discuție.
Procedând în acest mod s-a ajuns la situația ca prezența inculpaților să fie pur formală, de asistare la procesul în care se discută tocmai dreptul lor la libertate, situație ce echivalează în mod concret și efectiv cu ceea ce art.197 al.2 CPP sancționează cu nulitatea absolută, respectiv absența inculpatului.
Ca atare, o concluzie în sensul că nerespectarea dreptului la ultimul cuvânt nu afectează justa soluționare a cauzei este excesivă și nu ține seama de realitățile din dosar și de respectarea efectivă a dreptului la apărare a inculpaților într-o chestiune importantă cum este cea a privării de libertate.
Atitudinea inculpatului și elementele ce sunt evidențiate în cadrul exercitării garanției procesuale a ultimului cuvânt pot afecta instanța, inclusiv cea de control judiciar, în aprecierea temeiului juridic al arestării preventive, în cauză în ceea ce privește existența pericolului concret pentru ordinea publică.
Față de cele arătate, apreciez că încheierea atacată este afectată de un viciu procedural ce atrage nulitatea ei, impunându-se refacerea hotărârii, după ce inculpații își vor fi exercitat dreptul la ultimul cuvânt.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Silviu Anti, Bogdan Adrian
