Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 3/

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.

Avocat - având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și judecarea inculpatului în stare de libertate. În raport de atitudinea procesuală a inculpatului, a părții vătămate și de circumstanțele reale în care s-a comis fapta, solicită a se aprecia că nu mai subzistă dispozițiile art. 148 lit. f cod pr. penală, respectiv nu mai subzistă pericolul pentru ordinea publică. Partea vătămată a declarat că s-a lovit accidental cu un cuțit aflat în buzunarul său. Inculpatul este arestat de aproape un an de zile, astfel încât a fost depășită durata rezonabilă a arestării preventive.

Procurorul având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor încheierii instanței de fond, care este temeinică și legală. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, nu s-au modificat și nu au intervenit elemente noi care să justifice o altă măsură preventivă. Inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, el a mai fost condamnat anterior tot pentru infracțiuni săvârșite cu violență și, având în vedere natura faptei și urmările produse, solicită să se constate că, menținerea stării de arest este justificată.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 6 ianuarie 2008, în baza art. 3002cod pr. penală, coroborat cu art. 160 cod pr. penală, Tribunalul Constanțaa menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul - - fiul lui și, născut la data de 05.10.1979.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu nr. 172/P/2008, din data de 22.04.2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 20 cod penal rap. la art. 174-175 lit. i, art. 176 lit. c cod penal, cu aplic. art.37 lit.b cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în ziua de 08.02.2008, în jurul orelor 18,00, în timp ce se afla pe strada - din orașul, în dreptul mânăstirii "Sf.-", l-a lovit cu un cuțit o singură dată pe numitul (), în zona abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în pericol prin hemoperitoneu.

Prin încheierea nr. 25 din data de 28.02.2008 a Tribunalului Constanța, definitivă prin nerecurare, s-a dispus, în temeiul art.148 alin. 1 lit. a și f cod procedură penală luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul.

Analizând actele și lucrările dosarului, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor art. 143 cod procedură penală și art. 148 cod procedură penală.

Astfel, și la acest moment sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care este cercetat, indicii care se regăsesc în probele aflate la dosarul de urmărire penală.

În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă și la acest moment, când nu a început cercetarea judecătorească, cadrul procesual nefiind stabilit.

Cu privire la cerințele art. 148 lit. f cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Acest pericol trebuie analizat atât prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, din actele dosarului rezultând că a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru același gen de infracțiune, demonstrând nu numai perseverență infracțională dar și o anumită periculozitate generată de comiterea infracțiunilor de violență, cât și raportat la gradul concret de pericol social al infracțiunii reținute, o infracțiune contra vieții persoanei.

Astfel cum s-a reținut prin actul de inculpare, infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului prezintă un grad sporit de pericol social, determinat de împrejurările și modalitățile concrete în care se arată că a acționat inculpatul, de urmările produse, de rezonanța socială și sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivității.

Față de considerentele expuse, corelate si cu scopul măsurii preventive prevăzut de art. 136 cod procedură penală, în baza art. 3002cod procedură penală, se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs motivând că, poate fi cercetat în stare de libertate, deoarece partea vătămată s-a lovit accidental și nu mai subzistă pericolul pentru ordinea publică.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art. 160 alin.3 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.

Motivele care au determinat arestarea nu s-au modificat, nu au încetat și nu au apărut date noi care să justifice o eventuală punere în libertate; apărarea inculpatului că ar fi acționat în legitimă apărare nu este confirmată în acest moment, nici măcar de partea vătămată care susține că a fost împins de către inculpat și, căzând, s-a lovit într-un cuțit și nici de către martori.

Tocmai aceste contradicții ( care trebuie lămurite de către instanță ) evidențiază riscul exercitării de presiuni asupra victimei, chiar a altor martori, ceea ce conduce la concluzia că, privarea de libertate, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, continuă să fie legitimă, chiar dacă au trecut peste 10 luni de la luarea măsurii, având în vedere și impedimentele întâmpinate de tribunal in administrarea probelor ( neprezentarea martorilor deși au fost citați legal ).

Astfel, negăsindu-se nici vreun caz de nulitate a hotărârii atacate, recursul este nefondat și, ca atare, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va fi respins.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu pt. av.- se va plăti, potrivit art.189 cod procedură penală, din fondurile

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală,

Respinge recursul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu pt. av.- se va plăti, potrivit art.189 cod procedură penală, din fondurile

În baza art.309 alin.ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.09.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Jud. fond:

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref. -

2 ex./09.091.2009

Președinte:Valentin Iancu
Judecători:Valentin Iancu, Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Constanta