Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 33/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.33
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010 PREȘEDINTE: Elena Negulescu JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1985, deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință din data de 08 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care în temeiul disp. art.3002rap. la art.l60balin.3 cod proc penală a fost menținută arestarea preventivă a acestuia.
Totodată, prin aceeași încheiere, a fost respinsă cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, domnul avocat, din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa cauza fiind în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul,arată că prin prezenta cale de atac se critică încheierea de ședință pronunțată la data de 8 ianuarie 2010 de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost menținută arestarea preventivă față de aceasta și a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii cu o alta neprivativă de libertate.
Se susține că într-adevăr infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad de pericol social ridicat însă până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Contrar considerentelor instanței de fond, din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă date temeinice care să justifice continuarea privării de libertate a inculpatului și nici că acesta s-ar sustrage de la judecată sau ar săvârși alte fapte de natură penală în situația în care ar fi pus în libertate, în condițiile în care poziția sa procesuală constantă a fost de recunoaștere și regret a faptei pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce privește motivarea, considerentul reținut de tribunal ca temei în menținerea măsurii arestării preventive referitor la influențarea de către inculpat a părții vătămate și a martorilor, se precizează că aceasta reprezintă o posibilitate și nu o certitudine, cu atât mai mult cu cât atât partea vătămată cât și martorii au fost audiați la urmărirea penală (filele 24,26 și respectiv 56 și 62 ) iar inculpatul nu are nici un interes în zădărnicirea aflării adevărului, pentru considerentul mai sus arătat.
Astfel, constatându-se că nu există suficiente temeiuri care să conducă la convingerea că inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică în situația punerii în libertate, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate ca fiind nelegală și pe fond, punerea în libertate iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea înscrisă sub art.145 cod proc. penală, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul angajându-se să respecte toate obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina sa, cunoscând consecințele încălcării acestora.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, arată că prin încheierea de ședință din data de 08 ianuarie 2010 fost menținută față de inculpatul măsura arestării preventive, privarea de libertate fiind dispusă față de acesta la data de 23 septembrie 2009, fiind cercetat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prev. și ped. de art.20 rap. la art.197 alin.3 cod penal.
Se susține că, așa cum în mod corect s-a reținut și de instanța de fond, în prezent subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului, respectiv gradul ridicat de pericol al infracțiunii săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta, vârsta victimei și nu în ultimul rând antecedentele penale ale inculpatului, care anterior a fost condamnat pentru comiterea de infracțiuni de violență (art.211 cod penal).
Se mai arată că acele circumstanțe invocate de apărător în ședința publică de astăzi, conduita sinceră și de regret a inculpatului pe parcursul procesului penal, reprezintă elemente de individualizare a pedepsei ce se vor aplica acestuia în situația în care se va pronunța o hotărâre de condamnare și nu date care să justifice revocarea măsurii arestării preventive sau luarea uneia mai ușoare.
Față de aceste considerente, se solicită respingerea recursului declarat de inculpatul ca nefondat și menținerea încheierii criticate ca fiind legală și temeinică.
Recurentul-inculpat,având cuvântul personal, solicită continuarea cercetărilor în stare de libertate, măsură necesară pentru a-și ajuta familia, un copil și soția minoră care nu realizează nici un venit.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 8 ianuarie 2010 dată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în temeiul disp. art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1985, deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, fiind respinsă, pe cale de consecință, cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.363/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prev. de art.20 rap. la art.197 alin.3 cod penal.
S-a motivat că din actele și lucrările cauzei, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, G, și raportul de constatare medico-legală rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că în noaptea de 18 septembrie 2009 pus în executare hotărârea de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată minoră, în vârstă de 14 ani, hotărâre nefinalizată urmare opoziției victimei.
Instanța de fond a reținut că fapta pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, infracțiunea imputată prezintă un grad de pericol social ridicat, cu atât mai mult cu cât victima este minoră, în cauză existând probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret au fost avute în vedere, pe lângă gradul de pericol social ridicat al infracțiunii de viol, agravanta prevăzută de art.197 alin.3 din Codul penal, respectiv viol săvârșit asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, vârsta părții vătămate fiind de doar 14 ani, astfel că fapta la care a fost supusă este de natură să-i producă o traumă psihică.
În același sens, au fost reținute circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că potrivit fișei de cazier judiciar a acestuia rezultă că a mai fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 cod penal.
Drept urmare, apreciind că subzistă și în prezent temeiurile care au impus arestarea preventivă a inculpatului instanța de fond a menținut starea de arest și a respins cererea de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi țara, constatând că această măsură se impune și față de actualul stadiu al procesului, când nu s-a procedat la audierea părții vătămate, existând riscul ca inculpatul să influențeze declarațiile acesteia.
Împotriva încheierii din 08 ianuarie 2010 declarat recurs, în termen, inculpatul, care a criticat hotărârea de nelegalitate și netemeinicie.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, a susținut că încheierea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât deși infracțiunea pentru care este cercetat prezintă un grad de pericol social ridicat, până la pronunțarea unei hotărârii definitive de condamnare acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
S-a susținut că în cauză nu rezultă date temeinice care să justifice continuarea privării de libertate, nici că acesta s-ar sustrage de la judecată sau ar săvârșit alte fapte de natură penală, în condițiile în care poziția sa procesuală constantă a fost de recunoaștere și regret a faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond punerea sa în libertate iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art.145 Cod proc. penală, inculpatul luându-și angajamentul să respecte toate obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina sa, cunoscând consecințele încălcării acestora.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct.18 Cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp.art.3856alin.3 Cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Recurentul inculpat, fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1985 în P, județul Daf ost arestat preventiv prin încheierea nr.26 din 24 septembrie 2009 dată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prev. de art.20 cod penal rap. la art.197 alin.3 cod penal, constând în aceea că la data de 18 septembrie 2009 pus în executare hotărârea de a întreține, prin violență, raporturi sexuale cu partea vătămată, minoră în vârstă de 14 ani, hotărâre ce nu a fost finalizată datorită opoziției victimei.
La luarea măsurii arestării preventive s-a reținut că în cauză există indicii temeinice, verosimile din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea imputată, în sensul cerut de art.143 și art.146 Cod proc. penală, cu referire la art.681din același cod.
De asemenea, s-a constatat îndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de art.148 alin.1 lit.f) din Codul d e procedură penală în sensul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului se sancționează cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin Rechizitoriul nr.363/P/2009 din 12 octombrie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.20 rap. la art.197 alin.3 Cod penal, cu aplic. art.37 lit.b) Cod penal, cauză înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de fond, sub nr-.
După sesizarea instanței, la termenul de judecată din 16 octombrie 2009, tribunalul, în baza disp. art.3001Cod proc. penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și a menținut măsura luată conform art.3001alin.3 din același cod, aceasta fiind verificată din nou la 16 noiembrie 2009, când, în temeiul disp. art.3002rap. la art.160balin.3 Cod proc. penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Procedând în conformitate cu art.3002Cod proc. penală la termenul de judecată din 08 ianuarie 2010, instanța de fond, având în vedere toate probatoriile administrate până în prezent, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, G, raportul de constatare medico-legală precum și declarația inculpatului dată în fața primei instanțe, în mod temeinic și legal s-a constatat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art.146, art.143 și art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală.
Astfel, probele la care s-a făcut referire anterior converg la concluzia la care s-a ajuns cu ocazia luării măsurii arestării preventive, în sensul că inculpatul s-ar face vinovat de comiterea tentativei la infracțiunea de viol în formă agravată prev. de art.20 cod penal rap. la art.197 alin.3 cod penal, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar față de natura și gradul de pericol social ridicat al faptei imputate, persoana victimei, minoră în vârstă de 14 ani și cea a inculpatului, recidivist, condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, infracțiune cu grad de pericol social ridicat ce vizează atât patrimoniul persoanei cât și integritatea fizică a acesteia, valori pe care inculpatul le-a ignorat, fiind acuzat în prezent de o foarte gravă, respectiv viol, a cărei victimă este o minoră de numai 14 ani, rezultă că și în prezent subzistă temeiurile arestării.
În raport de acestea, în mod just s-a apreciat că nu se justifică judecarea inculpatului în stare de libertate prin revocarea măsurii arestării preventive, nefiind îndeplinite cerințele impuse de arr.160balin.2 cod proc. penală și nici prin înlocuirea acesteia cu o măsură restrictivă de libertate conform art.136 alin.1 lit.b), c) Cod proc. penală, întrucât așa cum s-a arătat anterior, temeiurile avute în vedere inițial nu au încetat și nici nu s-au schimbat pentru a fi incidente disp.art.139 cod proc.penală.
În plus, se constată că cercetarea judecătorească este în fază incipientă, iar inculpatul și-a nuanțat declarațiile de recunoaștere, așa încât și din acest motiv se impune continuarea procesului cu inculpatul în stare de arest preventiv, deoarece, deși dreptul la libertate individuală este recunoscut tuturor persoanelor iar în jurisprudența sa, instanța europeană a stabilit că dreptul la libertate este recunoscut în scopul asigurării ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitral (cauza Amuur Franța), în egală măsură s-a hotărât că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturilor instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții (cauza Tomasi Franța).
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele iar recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că în baza disp. art.38515pct.1 lit.b) Cod proc. penală îl va respinge, iar potrivit disp.art.192 alin.2 din același cod, va dispune obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv în privința onorariului apărătorului desemnat din oficiu stabilit conform art.5 al.1 lit.d din Protocolul comun încheiat între Ministerul Justiției sub nr.1139/2008 și Uniunea Națională a Barourilor din România sub nr.1693/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 decembrie 1985, deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință din data de 08 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.
5 ex/15 ianuarie 2010
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea, Elena Zăinescu
