Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.32
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata, fiica lui și, născută la 02 februarie 1991, aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul, jud. P, împotriva încheierii de ședință din data de 08 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, prin care în temeiul disp. art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală a fost menținută arestarea preventivă a acesteia.
Totodată, prin aceeași încheiere, a fost respinsă cererea inculpatei privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-inculpată, în stare de arest, personal și asistată de apărător desemnat din oficiu, domnul avocat, din cadrul Baroului P, cu delegație avocațială nr.201/14.01.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei a luat legătura cu aceasta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa cauza fiind în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpata, arată că s-a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 8 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de aceasta.
Se susține că așa cum se poate constata din actele dosarului, acesta în prezent se află în faza cercetării judecătorești iar din probatoriile administrate până în momentul de față rezultă că inculpata nu prezintă pericol concret și imediat pentru ordinea publică în situația punerii în libertate.
În acest sens, se solicită a se avea în vedere vârsta recurentei, lipsa experienței de viață, că până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare beneficiază de prezumția de nevinovăție și așa cum a declarat și la urmărirea penală, nu a avut niciodată intenția de a săvârși infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată, la acel moment aflându-se într-o puternică stare de emoție.
Se mai susține că în cauză la acest moment nu se poate vorbi nici de existența unor date din care să reiasă că fiind pusă în libertate inculpata ar încerca influențarea aflării adevărului, s-ar sustrage de la cercetări sau ar comite alte fapte de natură penală, în condițiile în care a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcină încă de la începutul dosarului și mai mult nu este cunoscută cu antecedente penale.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate ca fiind nelegală și pe fond, punerea în libertate a inculpatei, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că față de inculpata a fost luată măsura arestării preventive la data de 21 octombrie 2009, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor prev. și ped. de art.20 rap. la art.174 cod penal, măsură ce a fost menținută ulterior în condițiile legii, ultima dată prin încheierea recurată.
Se susține că în mod corect instanța de fond a dispus menținerea privării de libertate a inculpatei, având în vedere că pedeapsa prevăzută de textul incriminator este mai mare de 4 ani iar aceasta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, fiind vorba de lezarea dreptului la viață al unei persoane. Mai mult, din raportul de expertiză medico-legală reiese că inculpata a aplicat părții vătămate un număr de trei lovituri de cuțit și nu una singură.
Față de aceste considerente, se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate.
Recurenta-inculpată, având cuvântul personal, solicită cercetarea sa în stare de libertate, obligându-se să se prezinte în fața instanței ori de câte ori va fi chemată.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 08 ianuarie 2010 în dosarul penal nr- al Tribunalului Dâmbovița, în baza art.3002rap. la art.160balin.3 cod proc. penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei (fiica lui și, născută la 02 februarie 1991 în P, județul P), în prezent deținută în Penitenciarul, respingându-se cererea acesteia privind înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi țara.
Pentru a dispune astfel, s-a constatat că măsura preventivă a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale iar temeiurile care au determinat arestarea subzistă și în prezent, impunând continuarea privării de libertate la judecata cauzei în primă instanță.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit tentativa la omor prev. de art.20 rap. la art.174 cod penal, pentru care a fost trimisă în judecată, constând în aceea că a aplicat trei lovituri de cuțit părții vătămate, provocându-i leziuni corporale ce i-au pus viața în primejdie.
Mijloacele de probă administrate la urmărirea penală, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, rapoartele de constatare medico-legală, declarațiile părții vătămate, ale martorilor și inculpatei pot fi considerate ca plauzibile pentru formarea convingerii în sensul art.681, art.143 cod proc. penală și respectiv jurisprudenței adoptată și în aplicarea art.5 lit.c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pe de altă parte, fapta sesizată este sancționată de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea ridicată a tentativei la infracțiunea de omor.
Mai mult, până la această dată nu s-a reușit audierea tuturor martorilor din acte, împrejurare ce impune eliminarea oricărei posibilității ca inculpata să încerce influențarea declarațiilor pe care aceștia urmează să le dea în fața instanței de judecată.
S-a concluzionat că menținerea arestării preventive nu încalcă prezumția de nevinovăție stipulată în art.52, art.66 cod proc. penală și respectiv art.6 din, atâta timp cât măsura are un caracter provizoriu, urmând a fi reanalizată pe parcursul soluționării cauzei dar și satisface cerințele art.1 alin.2 cod proc. penală, în sensul că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, a persoanei, drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legilor.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că în actuala fază procesuală cercetarea judecătorească se poate realiza în bune condiții și fără privare de libertate, deoarece din probele administrate a rezultat că nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a dovedit astfel, că fapta dedusă judecății ar fi consecința lipsei experienței de viață, că nu a acționat cu intenția directă de a ucide, lovind victima sub influența unei puternice stări de emoție determinată de aceasta.
Aceste elemente unite cu o conduită bună adoptată în cursul urmăririi penale și prezumția de nevinovăție de care beneficiază ar forma convingerea că fiind pusă în libertate nu ar încerca să influențeze aflarea adevărului, nu s-ar sustrage de la judecată și nici nu ar comite alte fapte de natură penală.
În principal, s-a solicitat revocarea arestării preventive și punerea în libertate iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Recursul nu este fondat.
Verificând încheierea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de casare invocate, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt iar dispozițiile procedurale privind menținerea arestării preventive a inculpatului la judecata cauzei în fond și mai înaintea pronunțării unei hotărâri de condamnare, au fost corect interpretate și în deplin acord cu jurisprudența internă și europeană adoptată de instanța de contencios în materia apărării drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Într-adevăr, la acest moment al procesului penal revocarea sau înlocuirea arestării preventive a recurentei se poate dispune numai dacă se constată că măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreunei temei care să justifice menținerea acesteia, după caz, dacă s-au schimbat motivele care au determinat privarea de libertate.
Inculpata a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr.410/P/2009 din 17 noiembrie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174 cod penal, faptă pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 5 până la 10 ani închisoare și interzicerea exercițiului unor drepturi civile.
Evaluarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarația victimei, raportul de constatare medico-legală întocmit de D, declarația martorei, procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării locului faptei și fotografiile judiciare anexate, justifică concluzia primei instanțe că există dovezi suficiente și relevante în sensul art.681, art.143 cod proc. penală și respectiv art.5 lit.c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ce susțin presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost pusă sub acuzare și în circumstanțele descrise prin rechizitoriu.
Arestarea preventivă s-a dispus prin încheierea de ședință nr.32 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constatându-se că se află în situația prev. de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală, la alegerea măsurii reținându-se pe de o parte gradul de pericol social al infracțiunii determinat de circumstanțele și modalitatea de săvârșire precum și implicațiile și rezonanța acesteia asupra societății civile.
Din mijloacele de probă mai sus enunțate se confirmă verosimilitatea acuzației serioase în sensul că la data de 20 octombrie 2009, în jurul orelor 17,30 și în contextul dezacordului față de folosirea telefonului său mobil de către partea vătămată, concubinul său, inculpata i-a aplicat trei lovituri de cuțit în zona hemitoracelui-dreapta (din care două profitând de preocuparea acestuia să-și îngrijească prima leziune suferită) și cu atare intensitate încât traumatismele corporale produse i-au pus în pericol viața.
Se susține de asemenea și severitatea acuzației că întreruperea rezoluției infracționale și deci împiedicarea survenirii rezultatului letal sunt consecința intervenției oportune a martorei, care a sprijinit atât dezarmarea inculpatei cât și transportul fiului său pentru primirea îngrijirilor medicale de specialitate.
Astfel cum s-a constatat atât la luarea cât și prelungirea și menținerea stării de detenție provizorie, prin modalitatea de operare, mobilul și calitatea subiectului pasiv, în concret fapta dedusă judecății a produs un serios impact negativ în comunitatea sătească căreia îi aparțineau cei doi concubini, creând temere justificată asupra eficienței protejării persoanelor angajate în uniuni consensuale, prin mijloacele de drept penal.
În atare situație, chiar dacă cele două părți au fost audiate de instanța de judecată iar inculpata a recunoscut comiterea faptei este cert că motivele de fapt și de drept ce au determinat privarea de libertate nu au încetat și nici nu a intervenit vreo schimbare a acestora.
Cât timp apărarea continuă să fie grefată pe aceleași circumstanțe invocate la urmărirea penală, vizând atenuarea legală sau înlăturarea răspunderii penale conform art.73 lit.b) sau art.73 lit.a) cod penal, buna administrare a justiției impune verificarea probelor acuzării, în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate a procesului penal dar și prin luarea măsurilor oportune ce împiedică influențarea ori alterarea în vreun mod a acestora.
Față de cele ce preced, legal s-a concluzionat că detenția provizorie de circa 90 zile satisface exigențele legislației și jurisprudenței interne și europene ce protejează drepturile persoanelor puse sub acuzare în procesul penal și prezumția de nevinovăție mai înaintea pronunțării unei hotărâri de condamnare.
Natura infracțiunii dedusă judecății, gravitatea acesteia concretizată în modalitatea de operare și calitatea victimei, constituie suficiente dovezi ce justifică necesității prezervării ordinii de drept prin continuarea procesului cu inculpata arestată preventiv, dispozițiile art.1 alin.1 cod proc. penală ocrotind în egală măsură drepturile și interesele celorlalți membrii ai comunității în care a acționat.
Prin urmare, împrejurările de fapt invocate în apărare, forma vinovăției cu care a acționat asupra vieții și integrității unei persoane, folosindu-se un cuțit de dimensiuni mari, instrument pentru suprimarea vieții ca și circumstanțele preexistente conflictului din 20 octombrie 2009, nu sunt schimbări intervenite în situația juridică a recurentei, ulterior arestării, în sensul art.139 alin.1 cod proc. penală și care să conducă la înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă a libertății de circulație conform art.145 sau art.1451cod proc. penală.
Acestea sunt apărări invocate de altfel încă din cursul urmăririi penale, care au format obiectul evaluării întrunirii condițiilor prev. de art.143, art.148 alin.1 lit.f), art.1491și art.3001cod proc. penală, cu ocazia arestării, după caz, a prelungirii ori menținerii privării de libertate și urmează să fie reverificate prin administrarea de probe concludente în cursul cercetării judecătorești, aflată în plină desfășurare.
Concluzionând, Curtea constată că încheierea atacată este justă și conformă legii, deoarece arestarea inculpatei a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale iar temeiurile ce au determinat privarea de libertate subzistă și în prezent, impunând continuarea măsurii la judecata cauzei în primă instanță.
Ca atare, apreciindu-se că motivele de casare invocate în calea de atac exercitată nu sunt întemeiate, în baza art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat iar inculpata va fi obligată să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpata, deținută în Penitenciarul, județul P, împotriva încheierii de ședință din data de 08 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.
4 ex/19 ianuarie 2010
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea, Elena Zăinescu
