Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 344/R/2009
Ședința publică din 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Livia Mango Delia Purice
JUDECĂTORI: - -
: - -, Președinte Secția Penală
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de deținere, asistat de apărători aleși, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar și avocat din cadrul Baroului A, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului susține că în momentul în care se dispune menținerea arestului preventiv, în situația în care dosarul este suspendat, temeiul juridic este altul. S-a dispus menținerea arestului preventiv al inculpatului în temeiul art. 3002proc.pen. în condițiile în care în motivarea încheierii se face referire la dispozițiile art. 3001proc.pen. motiv pentru care apreciază încheierea pronunțată ca fiind nelegală. Trebuia să se dispună menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat, în temeiul art. 3002rap. la art. 303 alin. 6 proc.pen. care reglementează situația când cauza este suspendată ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate. Arată că în fața instanței de fond a invocat excepția de neconstituționalitate, fiind necesare 4 săptămâni pentru ca instanța să se pronunțe asupra acesteia. Apreciază că din data de 21 aprilie și până la data de 19 mai 2009 privarea de libertate a inculpatului nu avea niciun sens. Susține că nu este rezonabil din punct de vedere al duratei ca inculpatul să fie privat de libertate timp de 4 săptămâni, doar pentru ca judecătorul fondului să verifice un text legal. Consideră că sunt incidente în speță dispozițiile art. 159 alin. 8 proc.pen. respectiv judecarea recursului înainte de expirarea duratei măsurii anterioare, fiind vorba de un text de lege imperativ.
Un alt aspect pe care înțelege să-l aducă în atenția instanței se referă la nemotivarea încheierii instanței de fond. Hotărârile pronunțate de instanțele de recurs sunt mai temeinic motivate decât încheierea penală atacată. Încheierile penale de menținere a măsurii arestului preventiv sunt netemeinice, sunt copiate paragraf cu paragraf, motiv pentru care se regăsește în cuprinsul încheierii art. 3001proc.pen. și nu art. 3002proc.pen. Cum se poate vorbi de o apreciere a pericolul concret pentru ordinea publică în condițiile în care încheierea de menținere este copiată cuvânt cu cuvânt.
Un alt aspect se referă la încălcarea prezumției de nevinovăție pe care codul d e procedură penală o recunoaște în favoarea inculpatului până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Nici măcar durata arestului preventiv nu a fost avută în vedere corect de către instanță fiind vorba de 90 de zile și nu de 30 de zile cum se face referire. Poate fi pusă în discuție lipsa de credibilitate a justiției. Solicită să se respecte legea.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în condițiile în care pentru cumpărătorul de influență fapta nu există, iar puterea probatorie scade o dată cu trecerea timpului.
CEDO a statuat că încheierea prin care se dispune menținerea arestului preventiv trebuie să fie motivată în mod expres prin raportare la momentul la care se verifică această măsură. În această modalitate se anticipează o soluție de condamnare. S-a susținut în motivarea instanței că perioada de 30 de zile nu este o privare de libertate care să aibă natura unei pedepse. A depus la dosar un înscris prin care arată că s-au încălcat dispozițiile legale atunci când s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat. S-a încălcat art. 5 paragraf 3 din CEDO.
În concluzie, solicită admiterea recursului, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
Apărătoarea aleasă a inculpatului, având cuvântul, arată că achiesează la concluziile colegului său. S-a avut în vedere ca temei al arestului preventiv cazul prev. de art 148 lit. f proc.pen. însă pericolul concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere doar raportat la natura și gravitatea infracțiunii, or această situație este în contradicție cu dispozițiile CEDO în materie. În motivarea încheierii instanța de fond face referire și la alte temeiuri de arestare preventivă care nu au fost avute în vedere inițial. Nu se poate vorbi de o mai bună administrare a cauzei, în condițiile în care această cauză este suspendată și nu se mai efectuează niciun act de procedură. Instanța de recurs nu are menirea de a suplini lipsa de motivare a instanței de fond. Apreciază că doar în prezența unei motivări detaliate și complexe poate exista un cotrol judiciar temeinic din partea instanței superioare.
În concluzie, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in terțio solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta DNA - Serviciul Teritorial Cluj arată că criticile aduse încheierii penale atacate nu sunt întemeiate. Solicită să se observe că art. 303 alin. 6 proc.pen. face vorbire expresă la situația în care există un inculpat arestat într-o cauză suspendată. Tribunalul Cluja procedat corect atunci când a dispus menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat, în temeiul art. 3002rap. la art. 160 proc.pen. fiind respectate cerințele impuse de prevederile art. 303 alin. 6 proc.pen. S-a făcut referire la faptul că au trecut 4 săptămâni până la pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate. Apreciază că aceste critici depășesc cadrul procesual. S-a susținut că cele 60 de zile au expirat, astfel încât recursul este judecat peste termen și se impune constatarea încetării de drept a măsurii arestului preventiv. Învederează că Tribunalul Clujs -a pronunțat înainte de expirarea celor 60 de zile asupra subzistenței temeiurilor arestului preventiv și a dispus menținerea măsurii arestului preventiv. Recursul declarat în cauză nu este suspensiv de executare.
S-a invocat lipsa de originalitate a încheierii instanței de fond, însă acest aspect nu poate echivala cu o lipsă de motivare, pentru că există o motivare a încheierii în cazul de față. Apreciază că Tribunalul Cluja motivat hotărârea pronunțată în cauză. Nu se pot face nici aprecieri cu privire la un viitor termen de judecată, fixat în cauză cu titlu de control, pentru că nu putem ști ce se va întâmpla la acel moment.
Apreciază la acest moment procesual că recursul declarat de inculpat este nefondat. Tribunalul Cluja menținut legal și temeinic măsura arestului preventiv a inculpatului, această măsură fiind dispusă în concordanță cu normele legale. Solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, susține că art. 3002proc.pen. exista și înainte de modificarea codului d e procedură penală prin Legea nr. 356/2006. Nu este vorba de o lipsă de originalitate, ci de nemotivarea încheierii.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că în încheierile pronunțate se face referire la elemente de crimă organizată, care nu au legătură cu cauza. Consideră că sunt încălcate dispoziții imperative ale legii, încheierea fiind pronunțată în afara legii. Nu este vorba de o cauză penală, întrucât protrivit Codului civil prin intermediul unui contract se poate promite orice. În toate contractele încheiate nu există dol. Solicită să se constate că s-au încălcat prevederile din CEDO.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, Tribunalul Cluj prin încheierea din 19 mai 2009, în temeiul art.300/2 rap.la art.160/b proc.pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.37 lit.b pen.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
În concret, prima instanță a reținut că prin încheierea penală nr.17/C/2009 din 4 martie 2009 Tribunalul Cluja dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile de la 4 martie 2009 la 1 aprilie 2009 învederând că sunt îndeplinite toate condițiile prev.de art.148 lit.f proc.pen. arestarea impunându-se pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.
În esență s-a stabilit că la începutul lunii februarie 2009 (1/2 februarie 2009) inculpatul a luat legătura cu reprezentanții SC SRL, mai exact cu directorul și directorul de vânzări, cărora le-a promis ca, în schimbul sumei de 15.000 euro să îi ajute, prin relațiile pe care le are în Ministerul Apărării Naționale, să câștige licitația organizată de această instituție publică în cursul lunii martie 2009, în vederea achiziției de produse alimentare pentru UM 02295 jud.C, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra membrilor comisiei de licitație și contra unor sume de bani îi va ajuta să câștige licitația menționată.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 pr.pen. și art.148 alin.1 lit.f pr.pen. respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există totodată indicii că lăsarea acestui a în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Fiind trimis in judecată pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art.257 pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.37 lit.b pen.s-a afirmat că instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3001pr.pen. a legalității și temeiniciei măsurii arestarii preventive.
Din materialul probator existent la dosar, respectiv: nota de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat, procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpat și la data de 09.02.2009, planșa cu imaginile fotografice luate cu ocazia prezenței inculpatului la sediul, declarațiile numiților și, declarațiile inculpatului, Tribunalul Cluja retinut că inculpatul a solicitat un comision de 1,5% din valoarea contractului de furnizare hrană pentru armată, iar pentru a-și acoperi acest comision, a trimis prin e-mail lui (directorul SC SRL) un proiect de contract "de comisionare, neocolire și păstrare a confidențialității" purtând nr.39/03.02.2009, părțile menționate în acest proiect de contract fiind SC SRL și SC SRL având ca asociat și administrator pe, soția lui. În urma negocierilor cu, inculpatul a acceptat un procent de 0,5%, respectiv 15.000 euro, spunându-i că în zilele următoare urmează să îi prezinte persoana din cadrul armatei ce va ajuta SC SRL să câștige licitația.
Deși inculpatul îi comunicase lui că la data de 16 februarie 2009 urmează să vină la acesta cu "omul" din armată, întâlnirea nu a mai avut loc deoarece la data respectivă a fost contactat telefonic de o persoană rămasă neidentificată până în prezent, care i-a transmis să nu îi mai răspundă la telefon lui, oricât de insistent ar fi, urmând să fie contactat în zilele următoare direct de către acesta.
Din lucrările dosarului a rezultat că în cauză există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către acest inculpat a faptei descrise mai sus, găsindu-și incidență dispozițiile art.681pr.pen. aceste indicii fiind reliefate de transcrierea convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizaților emise de către instanță, din care rezultă că inculpatul a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra membrilor comisiei de licitație și contra unor sume de bani îi va ajuta să câștige licitația menționată ". vă dau toate informațiile astea: cine vinde, cum vinde, cam cu cât, pentru că pot să aflu, v-am spus asta este o altă problemă, nu eu direct printr-un om de acolo.", ".păi, putem merge acolo chiar la direct, dar direct la NUMĂRUL!.Da nu, că mergem să vedem, cum este, tot-tot-tot ce vreți dumneavoastră acolo. la el! Deci nu la numărul DOI, nu la TREI, la cel care, ce zice, asta." (a se vedea în acest sens procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental și cele telefonice)
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. cerința cuprinsă în teza 1 a acestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului) este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea mai mare de 4 ani.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, trebuie subliniat faptul că, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase, organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, iar o faptă ca aceea pentru care este cercetat inculpatul, întrunește toate elementele menționate.
Este adevărat că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de urmărire penală, durata totală a arestării preventive nu poate să depășească 180 de zile iar în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.
După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind rezonabil, a stabilit doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze, iar o durată de cca 30 zile de când a fost arestat inculpatul nu poate duce la concluzia transformării măsurii arestului preventiv în pedeapsă.
Tribunalul Cluj, având în vedere infracțiunea de corupție pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modalitatea de comitere și rezonanța unor fapte de acest gen, pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru aceasta, precum și persoana inculpatului, a apreciat că se impune menținerea măsurii arestului preventiv, existând riscul chiar al influențării martorilor sau al intimidării acestora, văzând că pentru infracțiuni de corupție, inculpații ajung să fie cercetați în stare de libertate, la câteva zile de la arestare.
Lăsarea in libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către el cat și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției fața de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte.
Din probele administrate până la această data, s-a stabilit că in speță există probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 681și art. 143 alin.1 pr.pen. că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, că temeiurile care s-au avut in vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și că nu au apărut temeiuri care să impună revocarea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv, astfel instanța a mentinut în temeiul art.160 ind. b si art. 300 ind.2 pr.pen măsura arestului preventiv față de inculpatul, apreciind că aceasta este impusă și pentru o mai bună cercetare a cauzei.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului, cerere formulată în principal. În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond întrucât încheierea tribunalului nu este motivată, ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 paragraf 1 din Convenția europeană.
În al treilea rând, apărătorii aleși apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și 1451proc.pen.
Un alt motiv de critică al încheierii se referă la temeiul de drept în baza căruia a fost menținută starea de arest al inculpatului, susținându-se de către apărare că în mod judicios acesta era cel vizat de art.303 alin.6 proc.pen.rap.la art.3002proc.pen.deoarece judecata era suspendată în vederea soluționării de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate formulată de recurent la data de 19 mai 2009. S-a susținut de către apărătorii recurentului că Tribunalul Cluja motivat soluția invocând art.3001proc.pen. text de lege ce nu are aplicabilitate în speță.
Apărarea a invocat că în cauză prin încheierea tribunalului s-au încălcat disp.art.5 paragraf 3 și art.6 paragraf 2 din CEDO deoarece s-a menținut starea de arest în lipsa analizei unor temeiuri de fapt și de drept, hotărârea judecătorească nu este motivată, iar din modul de redactare a acesteia se anticipează o soluție de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, susținându-se că prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea recurentului a fost înfrântă prin argumentele judecătorului de fond și nu în ultimul rând instanța nu s-a referit în conținutul încheierii la alte măsuri alternative neprivative de libertate.
În privința temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.s-a învederat că acesta nu mai subzistă, iar motivarea tribunalului referitoare la menținerea stării de arest a inculpatului este lipsită de argumente convingătoare, întrucât credibilitatea justiției nu are nici o legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurentul și care nu este pusă în evidență prin probe sau indicii temeinice ale cauzei.
În fine, în ultimul rând, s-a criticat încheierea și din perspectiva art.6 alin.1 din Convenția europeană în sensul că, recurentul are dreptul să obțină într-un termen rezonabil soluționarea cauzei sale, termen depășit în speță prin modul în care este derulată activitatea judiciară.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.17 din 4 martie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 pen. rap.la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.37 lit.b pen. hotărâre ce a rămas definitivă ca efect al respingerii recursului inculpatului prin încheierea penală nr.25/R din 9 martie 2009, reținându-se ca temei al arestării disp.art.148 lit.f proc.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că ar fi comis infracțiunea de trafic de influență, întrucât la începutul lunii februarie 2009 ar fi luat legătura cu reprezentanții SC SRL respectiv cu directorul și directorul de vânzare, cărora le-a promis în schimbul sumei de 15.000 euro să-i ajute, prin relațiile pe care le are în Ministerul Apărării Naționale să câștige licitația organizată de această instituție publică în cursul lunii martie 2009, în vederea achiziției de produse alimentare pentru UM 02295 jud.C, lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei și contra unor sume de bani îi va ajuta să câștige licitația.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA -Serviciul Teritorial Cluj din 25 martie 2009, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru această infracțiune, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Cluj la 25 martie 2009, sub nr- iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 9 februarie 2009, procesele verbale de percheziție din data de 3 martie 2009, ora 13,00 și 3 martie 2009 ora 14,40 coroborate cu declarațiile martorilor și și chiar declarațiile inculpatului.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul, și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Nu poate fi ignorată împrejurarea că recurentul are statutul de recidivist, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare pe care a și executat-o, pentru o faptă similară.
realității că din Codul d e procedură penală a fost eliminat temeiul de arestare constând în statutul de recidivist al persoanei suspectate de comiterea unei infracțiuni, dar aceasta nu înseamnă că respectiva persoană nicicând nu va mai putea fi privată de libertate pentru că a suferit condamnări anterioare, din contră, antecedența penală va reliefa întotdeauna, potențialul pericol social pe care îl va prezenta aceasta.
Calitatea inculpatului de fost ofițer în cadrul serviciilor speciale potențează pericolul social al infracțiunii de care este bănuit, determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății, determinată de prezența apărătorilor ordinii publice, într-o nouă infracțiune de corupție. Calitatea pe care a avut-o inculpatul, așa cum am relevat mai sus, și de care s-a folosit efectiv pentru realizarea scopului infracțional, justifică temerea că prin punerea sa în libertate ar putea fi continuate asemenea acțiuni ce reprezintă, evident, un pericol social concret pentru ordinea publică. legitimă că din nou recurentul este implicat într-o presupusă infracțiune de corupție, denotă un potențial criminogen ridicat și un pericol social major.
Nu se poate reține în aceste condiții că nu există probe că lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, atâta timp cât prin calitatea pe care a avut-o inculpatul, de fost ofițer, era chemat să vegheze la respectarea legii. Nu poate fi ignorată împrejurarea că inculpatul recurent s-a recomandat față de martora cât și față de martorul că a îndeplinit calitatea de "fost colonel care a lucrat la Președinția României". De precizat, că asupra recurentului cu ocazia percheziției corporale efectuate la 3 martie 2009 s-a găsit o legitimație emisă de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații purtând nr.de înregistrare V-7/19 decembrie 2008.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive este legal menținută de către prima instanță, în condițiile unui grad ridicat de pericol social al infracțiunii de care este bănuit inculpatul, urmând a se avea în vedere și aspectul că recurentul mai săvârșise anterior infracțiuni de același gen, punct de vedere concordant cu practica judiciară a instanței supreme.
Față de tulburările aduse relațiilor sociale ca urmare a încălcării repetate de către recurent a normelor care combat infracțiunile de corupție, instituite prin Codul penal și Legea 78/2000, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal prin raportare și la legea specială 78/2000.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorii aleși și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f proc.pen. Tribunalul Cluj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit cât și din calitatea, funcția publică pe care acesta a ocupat-o sau s-a prevalat de ea în perioada infracțională.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de trafic de influență prev.de art.257 pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 cu art.37 lit.b pen.se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în realizarea rezoluției infracționale s-a folosit de funcția și poziția sa socială, vătămând grav relațiile sociale dintre membrii comunității.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
O motivare lapidară nu atrage incidența art.385/9 pct.9 proc.pen. dacă s-au indicat suficiente argumente pentru a permite instanței de control verificarea lor.
Curtea constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor, astfel că invocarea nulității încheierii recurate nu este întemeiată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe magistrat să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele Balani contra Spaniei 1994, în cauza Vandehurk contra Olandei, în cauza Ruiz Torija contra Spaniei 1994, în cauza Highins contra Franței 1998, în cauza Helle contra Finlandei 1997 și Boldea contra României 2007, că art.6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligații poate în funcție de natura hotărârii. Trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în fața instanței, precum și diferențele existente în fiecare stat contractant cu privire la dispozițiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, aplicabile în această materie. De aceea, aprecierea îndeplinirii obligației de a motiva, ce rezultă din art.6 al Convenției, poate fi determinată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
CEDO a arătat că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra Rusiei 2007).
În dosarul de față, prima instanță s-a conformat disp.art.6 paragraf 1 din Convenție, constatându-se de către instanța de recurs, că au fost analizate și s-a răspuns solicitărilor inculpatului, prin încheierea din 19 mai 2009, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea reține că Tribunalul Cluj nu a luat în discuție posibilitatea adoptării unor măsuri alternative care să asigure prezența la proces și nici nu a analizat depășirea termenului rezonabil al detenției întrucât arestarea inculpatului a avut loc la 4 martie 2009, astfel că până la data punerii în discuție a oportunității menținerii stării de arest din 19 mai 2009, trecuseră abia 2 luni, punct de vedere concordant cu cel exprimat în cauza Hass contra Poloniei 2006.
Curtea apreciază că după o perioadă de 2 luni și 2 săptămâni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.
În legătură cu temeiul de drept în baza căruia s-a menținut arestul preventiv este de remarcat că în cuprinsul încheierii din 19 mai 2009 judecătorul fondului l-a indicat pe cel vizat de art.3002rap.la art.160 proc.pen. fără a se raporta însă și la art.303 alin.6 proc.pen. judecata fiind suspendată ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat, ceea ce nu atrage însă vreun motiv de nulitate al hotărârii.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în art.303 alin.6 proc.pen.se prevede expres că, dacă inculpatul este arestat se aplică în mod corespunzător prevederile art.3002proc.pen. texte de lege la care magistratul a făcut referire.
Judecătorul de la instanța de fond nu a motivat încheierea din 19 mai 2009 în temeiul art.3001proc.pen.ci, acesta a remarcat în cuprinsul considerentelor hotărârii, că, "inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de influență, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3001proc.pen. a legalității și temeiniciei măsurii preventive", obligație căreia de altfel i s-a conformat la un termen anterior, în consecință, fiind vorba de o eroare materială, câtă vreme ce se execută este dispozitivul unei hotărâri judecătorești, iar în acesta a fost menționat legal temeiul arestării, respectiv art.3002rap.la art.160bproc.pen.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
Curtea apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Jecius Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului de 2 luni și 2 săptămâni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunea de care este învinuit recurentul, afirmativ s-ar fi comis în luna februarie 2009, dată de la care s-a derulat urmărirea penală împotriva recurentului, rechizitoriul a fost întocmit la 25 martie 2009, dată la care a fost sesizată și instanța de judecată, demarând cercetarea judecătorească.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpatului nu i se poate imputa poziția de nerecunoaștere a infracțiunii, nici modul în care își exercită dreptul la apărare, și invocarea excepțiilor de neconstituționalitate, ca motiv al prelungirii duratei procedurilor.
În privința complexității în fapt și în drept a cauzei, curtea remarcă că în speță, este supus judecății un singur inculpat, un număr mic de 4 martori potrivit rechizitoriului ce trebuie audiați, astfel că nu se poate discuta de o nerezonabilitate a procedurilor prin raportare la criteriile enumerate mai sus.
Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei 2008).
În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 2 luni și 2 săptămâni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei.
Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi comisă de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, unită cu calitatea inculpatului de fost cadru militar, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b proc.pen
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 5 septembrie 1956, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 19 mai 2009 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
fiind in,semnează
Președintele completului
- -
Red.PD/CA
05.06.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Livia Mango Delia Purice
