Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 355/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- -menținere arestare preventivă-
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 355
Ședința publică din 5 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul -Serviciul Teritorial Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de către inculpatul împotriva încheierii din 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent asistat de către avocat ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind inculpatul arată că își menține declarația dată în cauza de față și nu înțelege să dea o nouă declarație în această fază procesuală.
Apărătorul inculpatului recurent arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Nemaifiind cereri prealabile de solicitat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent A, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, să se dispună revocarea menținerii măsurii arestării preventive și punerea sa de îndată în libertate, apreciind că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă, precum și faptul că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului. Arată că acesta a avut pe tot parcursul urmăririi penale o poziție procesuală corectă, a recunoscut și regretat încă de la începutul urmăririi penale faptele reținute în sarcina sa. Mai mult decât atât, inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, fapt ce a condus la descoperirea de noi fapte, alți inculpați și locul unde a fost depozitate plantele, motiv pentru care s-au reținut în favoarea sa prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2009.
Inculpatul este infractor primar, nu a fost niciodată sancționat nici pe linie penală, nici pe linie administrativă, provine dintr-o familie și un mediu sănătos, a avut pe parcursul vieții sale locuri de muncă și s-a preocupat pentru a-și asigura existența. Activitatea infracțională nu a fost singura lui sursă de venit, inculpatul recunoscând că a fost un accident și a fost tentat de împrejurările de fapt în care a fost antrenat.
În prezenta cauză, inculpații și i sunt cercetați în stare de libertate chiar dacă au avut o activitate infracțională mult mai vastă și pentru o perioadă mai îndelungată de timp. De asemenea, față de învinuitul s-a dispus încetarea urmăririi penale și a fost sancționat cu amendă penală.
Pentru motivele arătate anterior, consideră că și inculpatul din prezenta cauză trebuie să se bucure de același tratament, având în vedere persoana acestuia și poziția lui procesuală. Arestarea preventivă este cea mai gravă măsură prevăzută de art. 136 Cod procedură penală, iar în procesul penal regula este cercetarea în stare de libertate, arestarea preventivă constituind doar excepția.
În concluzie, apreciază că inculpatul nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, la dosar neexistând probe în acest sens, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, să se dispună revocarea măsurii preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură prevăzută de art. 136 Cod procedură penală, respectiv interdicția de a părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, instanța investită cu soluționarea cauzei dispunând menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, apreciind că măsura se impune în această fază procesuală. Consideră că hotărârea instanței de fond este corectă și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul A, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate deoarece nu mai face față regimului de detenție.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2009 Tribunalului Botoșani, s-a dispus, printre altele, în temeiul art.160 rap.la art.3001alin.1 și 3 Cod procedură penală, menținerea arestării preventive a inculpatului A, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare, vânzare și trimitere fără drept de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 14 alin.1 lit. d din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și oferire de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, în concurs real, prev. de art. 33 lit. a Cod penal, ca fiind legală și temeinică.
Pentru a se dispune astfel s-a reținut că prin rechizitoriul nr.32D/P/2009 din 29 septembrie 2009 al - Biroul Teritorial Botoșani, înregistrat pe rolul instanței la data de 29 septembrie 2009, inculpatul Aaf ost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare, vânzare și trimitere fără drept de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 14 alin.1 lit. d din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și oferire de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, în concurs real, prev. de art. 33 lit. a Cod penal, stabilindu-se în sarcina acestuia că în perioada august - septembrie 2009, în mod repetat, procurat fără drept de la inculpatul cantitatea de aproximativ 130 grame canabis, din care la începutul lunii septembrie 2009 vândut fără drept unei persoane, în mod repetat, pentru suma totală de 1300 lei, cantitatea de 119,3 grame, folosind în ultima activitate de vânzare a drogurilor pe învinuitul minor, pe care l-a trimis să transporte și să livreze drogurile persoanei respective. Pentru efectuarea operațiunilor solicitate inculpatul i-a oferit învinuitului minor o cantitate de 2,7 grame canabis pentru consum, găsită asupra acestuia, restul cantității de 7,4 grame cannabis procurată de la inculpatul fiind deținută de către inculpatul A la domiciliul său pentru consum propriu.
Pe de altă parte prin același rechizitoriu din 29 septembrie 2009 dat în dosarul nr. 32D/P/2009 al - Biroul Teritorial Botoșanis -a dispus trimiterea în judecată și a inculpaților:, pentru săvârșirea infracțiunii de procurare, vânzare și oferire, fără drept, de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;, pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare, oferire și deținere în scopul oferirii de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, punere la dispoziție cu știință a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cultivare, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în concurs real, prev. de art. 33 lit. Cod penal și, pentru săvârșirea infracțiunilor de transport și livrare de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 99 alin.2 și urm.Cod penal în concurs real, prev. de art. 33 lit. Cod penal.
În timpul urmăririi penale împotriva primului inculpat s-a luat măsura arestării preventive, apreciindu-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 136 și 148 alin. 1 lit. f din Codul d e procedură penală.
S- apreciat de către instanță de fond, în procedura instituită de art.3001Cod procedură penală, că se impune menținerea stării de arest inculpatului, întrucât situațiile de fapt și de drept reținute de către instanțele anterioare, care au dispus această măsură, se mențin și în prezent, nefiind date elemente care să conducă la luarea unei alte măsuri, așa cum solicitat apărătorul acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul A, solicitând, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea față de el a unei măsuri restrictive de libertate, respectiv interdicția de a părăsi localitatea sau țara, cu consecința punerii în libertate.
În motivarea recursului, s-a arătat că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă, dar nici temeiuri noi care să justifice privarea sa de libertate. Mai mult decât atât pe tot parcursul urmăririi penale a avut o poziție procesuală corectă, a recunoscut și regretat faptele reținute în sarcina sa, a colaborat cu organele de urmărire penală - fapt ce a condus la descoperirea de noi fapte, alți inculpați și locul unde a fost depozitate plantele, motiv pentru care s-au reținut în favoarea sa prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2009 - este infractor primar, provine dintr-o familie și un mediu sănătos, a avut pe parcursul vieții sale locuri de muncă și s-a preocupat pentru a-și asigura existența.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru cel de-al doilea considerent invocat.
Prin rechizitoriul nr.32D/P/2009 din 29 septembrie 2009 al - Biroul Teritorial Botoșani, înregistrat pe rolul instanței la data de 29 septembrie 2009, au fost trimiși în judecată inculpații:
- A, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare, vânzare și trimitere fără drept de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 14 alin.1 lit. d din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și oferire de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, în concurs real, prev. de art. 33 lit. a Cod penal, stabilindu-se în sarcina acestuia că în perioada august - septembrie 2009, în mod repetat, procurat fără drept de la inculpatul cantitatea de aproximativ 130 grame canabis, din care la începutul lunii septembrie 2009 vândut fără drept unei persoane, în mod repetat, pentru suma totală de 1300 lei, cantitatea de 119,3 grame, folosind în ultima activitate de vânzare a drogurilor pe învinuitul minor, pe care l-a trimis să transporte și să livreze drogurile persoanei respective. Pentru efectuarea operațiunilor solicitate inculpatul i-a oferit învinuitului minor o cantitate de 2,7 grame canabis pentru consum, găsită asupra acestuia, restul cantității de 7,4 grame cannabis procurată de la inculpatul fiind deținută de către inculpatul A la domiciliul său pentru consum propriu;
-, pentru săvârșirea infracțiunii de procurare, vânzare și oferire, fără drept, de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în cursul lunii august 2009, împreună cu inculpatul și alte două persoane din anturajul său a procurat prin recoltare de pe un teren din localitatea, o cantitate însemnată de droguri de risc(cannabis) pe care l-a depozitat la locuința inculpatului. În perioada august -septembrie 2009 vândut fără drept inculpatului A cantitatea totală de 130 grame cannabis și a oferit, fără drept, pentru consum, la diverse persoane din anturajul său diferite cantități din cannabisul deținut de inculpatul la domiciliu său, consumul drogurilor realizându-se în locuri publice sau la locuințele persoanelor din anturajul său.
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare, oferire și deținere în scopul oferirii de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, punere la dispoziție cu știință a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cultivare, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în concurs real, prev. de art. 33 lit. Cod penal, constând în aceea că, în cursul lunii august 2009, împreună cu inculpatul și alte două persoane din anturajul său procurat prin recoltare de pe un teren din localitatea, cantitate însemnată de droguri de risc (cannabis) pe care l- depozitat în locuința sa. În perioada august - septembrie 2009, în mod repetat a oferit pentru consum la diverse persoane din anturajul său diferite cantități din cannabisul deținut fără drept la domiciliul său, consumul drogurilor oferite de către acesta realizându-se în locuința sa, pusă la dispoziția persoanelor din anturajul său în acest scop. În cursul anului 2009 inculpatul a cultivat fără drept, mai multe plante de cannabis în vederea obținerii unor cantități de droguri pentru consum propriu, fiind depistate în locuința acestuia la data de 8 septembrie 2009 un număr de două ghivece din material plastic conținând urme de fragmente vegetale de culoare oliv, într-unul din ghivece fiind pus în evidență.
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de transport și livrare de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 99 alin.2 și urm.Cod penal, constând în aceea că în ziua de 02.09.2009, la solicitarea inculpatului A, a transportat și livrat unei persoane cantitatea de 119,3 grame droguri de risc(cannabis) și a deținut fără drept pentru consum propriu o cantitate de 2,7 grame cannabis găsită asupra sa.
Prin încheierea nr.55 din 03.09.2009 a Tribunalului Botoșani, confirmată prin încheierea nr.145 R din 07.09.2009 a Curții de APEL SUCEAVA, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A, reținându-se în esență că sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 Cod procedură penală, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, dar și cazul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, conform căruia: "există date că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
Analizând primul motiv de recurs, privind revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat în raport de prevederile ce reglementează această instituție și de susținerile celui în cauză, prin apărătorul angajat, vizând faptul că nu mai subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea unei astfel de măsuri, instanța consideră că acesta este neîntemeiat.
Punctul de vedere exprimat se fundamentează pe o argumentație juridică ce are susținere atât sub aspectul faptic, cât și sub aspect judiciar, după cum urmează:
Conform art. 139 al. 2 Cod procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive se dispune atunci când, această măsură privativă de libertate a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei, fie la cererea învinuitului sau inculpatului sau din oficiu. Inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în continuare a măsuri preventive este supusă aprecierii organului în fața căruia se află cauza care trebuie să constate dispariția temeiului pentru care a fost luată măsura preventivă, dar și lipsa oricărui alt temei prevăzut în art. 148 Cod procedură penală.
Ori, așa cum s-a arătat anterior, Curtea consideră că nu se impune a se da eficiență juridică prevederilor ce dau conținut al. 2 al textului de lege, considerând că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află inculpatul s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Cum de la data emiterii mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului, până la acest moment nu au intervenit elemente noi de natură a crea convingerea că temeiurile care au impus luarea măsurii privative de libertate au încetat ori că măsura în discuție a fost luată cu încălcarea normelor de drept, cererea de revocare apare ca nefondată.
Având în atenție cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din măsurile restrictive de libertate, instanța de recurs constată că temeiul care a stat la baza luării în cursul urmăririi penale a arestării preventive a inculpatului s-a schimbat, situație în raport de care se impune înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate, dar care să rezoneze în egală măsură cu scopul prev. de art. 136 Cod procedură penală.
Convingerea instanței în acest sens își are suport legal și temeinic în faptul că arestarea preventivă, ca instituție a dreptului procesual penal, funcționează ca mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal, prin obstacolele și dificultățile pe care le pot produce, scopul ei fiind realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a activității procesuale. În același timp, arestarea preventivă este extremă și vizează privarea de libertate, menținerea ei impunându-se, numai dacă se reține că s-ar afecta grav buna desfășurare a procesului penal și ar avea urmări imediate, directe, asupra ordinii publice.
Ori în speță, dacă până acum, legal și temeinic s-a reținut că este oportună privarea de libertate a inculpatului pe o anumită perioadă de timp, în vederea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, dată fiind complexitatea cauzei, care vizează un număr mare de inculpați, necesitatea audierii unui număr mare de martori, context în care nu trebuie pierdut din vedere că, deși un acuzat aflat în stare de arest preventiv are dreptul la tratarea cu prioritate și celeritate a cazului său, aceasta nu trebuie să dăuneze eforturilor judecătorilor de a lămuri toate aspectele de fapt, de a da atât apărării, cât și acuzării posibilitatea de a-și furniza probele și argumentele și de a nu se pronunța asupra cererilor formulate de orice natură decât după o matură chibzuință, la acest moment procesual situația este reconfigurată.
Astfel, în raport de stadiul actual al dosarului, urmărirea penală fiind finalizată și inculpații trimiși în judecată, de necesitatea administrării probatoriului în cadrul cercetării judecătorești și ținând cont de poziția procesuală adoptată de cel în cauză, care a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunilor, a denunțat și facilitat identificarea de noi fapte și noi inculpați în vederea angajării răspunderii penale a acestora, nu se mai poate aprecia că există riscul de se împiedica aflarea adevărului de către cel arestat, așa încât instanța consideră că nu se mai justifică menținerea detenției provizorii a inculpatului pe o perioadă care poate fi evitată, considerând că față acesta, în atare condiții, se poate lua și o măsură mai puțin coercitivă, care să corespundă în aceeași măsură scopului prev. de art. 136 Cod procedură penală, respectiv aceea de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod procedură penală.
Mai mult decât atât, deși în cauză se menține incidența disp. art.143 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapte de natură penală prevăzute de legea specială, fiind totodată îndeplinită și cea dintâi condiție prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală cu privire la regimul sancționator al acestora, Curtea, apreciază că în prezent nu mai subzistă temeiul prevăzut de teza a II- al acestui din urmă articol de lege.
Este de reținut și faptul că potrivit art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, măsurile preventive sunt mijloace de constrângere prevăzute de lege pe care le pot lua organele de urmărire penală și judecătorii pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, sau pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Cu alte cuvinte, aceste măsuri constau în anumite privațiuni sau constrângeri, personale sau reale în scopul prevenirii sau înlăturării unor împrejurări sau situații de natură a periclita buna desfășurare a procesului penal. În al. 8 al textului de lege menționat se prevede că la alegerea măsurii preventive se ține seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Ori, nu se mai poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, existența pericolului concret pentru ordinea publică fiind o condiție necesară, însă nu și suficientă pentru menținerea unei măsuri preventive ca cea sub incidența căreia se află în prezent acesta. Este necesar a se proba - întrucât nu este o stare de potențialitate - că există și alte elemente de natură a conduce la ideea că, în prezent fiind pus în libertate, acesta ar crea o stare de incertitudine și neliniște în comunitatea din care fac parte sau ar zădărnici aflarea adevărului, ori că s-ar sustrage cercetării judecătorești sau că ar comite alte fapte cu conotație penală.
În speță, nemaifiind probe concrete care să contureze o astfel de situație, cu implicațiile juridice înainte arătate, instanța constată că nici din această perspectivă nu se mai impune menținerea stării de detenție a inculpatului pe o perioadă care poate fi evitată, această măsură neavând caracter sancționator, ci preventiv.
Faptul că anumite infracțiuni pot produce o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, pe o anumită perioadă de timp nu este un motiv pertinent și suficient pentru a prelungi detenția preventivă decât dacă eliberarea celui în cauză ar constitui în mod real o tulburare a liniștii publice. Apreciem că atâta timp cât această amenințare este doar una prezumată și potențială menținerea detenției nu se impune.
În cauză, rezonanța socială negativă a faptelor, este evident redusă la acest moment procesual, iar ocrotirea ordinii publice și buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată în continuare, prin faptul că față de inculpat se va lua o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate și i se va impune respectarea anumitor obligații, încălcarea cu rea credință a acestora urmând să conducă imperativ la o nouă arestare preventivă.
Nu se mai poate vorbi deci, despre o reală tulburare a ordinii publice, mai exact despre existența unor elemente concrete, care să dovedească provocarea unei astfel de stări prin lăsarea în libertate a inculpatului în contextul în care reacția organelor judiciare, la presupusa comitere a faptelor s-a concretizat prin efectuarea cercetărilor corespunzătoare și luarea unor măsuri restrictive față de acesta în cadrul obligațiilor impuse de instanță odată cu înlocuirea măsurii arestării preventive. Organul de poliție desemnat de cu supravegherea inculpatului urmează să-i monitorizeze îndeaproape și are la îndemână dispoziții legale pentru a sesiza instanța cu privire la orice abatere de la normele de drept, prevenindu-se în această modalitate și săvârșirea de către inculpat de noi infracțiuni, înlăturându-se totodată și riscul ca acesta să se sustragă procedurilor de la judecată sau de la executarea unei eventuale pedepse.
Trebuie reamintit totodată, că instanța nu poate face abstracție de faptul că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei, că măsura arestării preventive este o măsură de excepție ce nu se identifică cu pedeapsa și care nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, chiar dacă se va deduce sau nu din aceasta.
Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere atât circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că este în vârstă de 24 ani, este necăsătorit, are un copil minor și nu are antecedente penale, cât și faptul că ceilalți inculpați, cu referire expresă la și, sunt cercetați în stare de libertate, astfel că pentru echitate de tratament se impune o atare măsură.
Pentru considerentele ce preced, Curtea constatând întemeiat recursul declarat de inculpatul A, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală îl va admite, va casa în parte încheierea atacată, iar în rejudecare va dispune în sensul celor arătate, în concordanță cu dispozițiilor legale în materie care reglementează o atare situație ca cea mai sus analizată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând și disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul A împotriva încheierii din 01 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Casează în parte încheierea sus-menționată și în rejudecare:
În temeiul art. 139, art. 136 alin. 1 lit. c raportat la art.1451Cod procedură penală înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul A, fiul lui și, născut la data de 16.08.1985, CNP-, prin încheierea nr. 55/03.09.2009 a Tribunalului Botoșani, cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 1451rap. la art. 145 alin. 11Cod procedură penală, pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va respecta următoarele obligații:
a)să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b)să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, desemnat cu supravegherea sa de către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de acesta;
c)să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de armă;
În temeiul art. 145 alin. 12lit. Cod procedură penală impune inculpatului obligația de a nu se apropia și de a nu comunica direct sau indirect cu inculpații,.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 145 alin.22și 3 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării preventive în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce-i revin.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Dispune punerea în libertate a inculpatului A de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22 din 03.09.2009 emis de Tribunalul Botoșani, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 05 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
06.10.2009/2 ex.
Jud.fond: C-tin
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Cheptene Micu Diana, Ilieș
