Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(502/2009)

DECIZIA PENALĂ 407/

Ședința publică de la 12 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă

JUDECĂTOR 3: Adriana Elena

GREFIER - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpațiișiîmpotriva încheierii de ședință din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, ambii în stare de arest, asistați de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/12.03.2009 emisă de Baroul București -Serviciul Asistență Judiciară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenții-inculpați învederează că sunt de acord cu apărător din oficiu și doresc să își angajeze alt avocat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurenților-inculpați,având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de cei doi inculpați, să se dispună casarea încheierii de ședință din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a II-a Penală și cercetarea inculpaților în stare de libertate. Solicită să se aibă în vedere că nu sunt probe și indicii temeinice că lăsarea acestora in libertate ar impieta bunul mers al cercetării penale și că ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea solicită să se aibă în vedere că inculpatul are o societate comercială de care trebuie să se ocupe, are un copil minor și este singurul întreținător al familiei, iar în ceea ce privește inculpatul, la data săvârșirii infracțiunii, acesta avea un serviciu stabil. Arată că ambii inculpați au domiciliu stabil în B și în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul parchetuluipune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați, menținerea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul București, să se aibă în vedere că există indicii temeinice în sensul că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de tâlhărie noaptea, în loc public, deposedând cu violență partea vătămată de o geantă care conținea bani și documente. De asemenea solicită să se aibă în vedere că ambii inculpați sunt recidiviști postcondamnatoriu, fiind condamnați anterior tot pentru infracțiuni de tâlhărie.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 16.02.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a dispus, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art.160 alin. 3 Cod procedură penală, menținerea arestării preventive a inculpaților și.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a opinat că sunt îndeplinite cerințele cumulative cerute de art. 148 lit. f Cod procedură penală referitor la cuantumul pedepsei mai mare de 4 ani pentru infracțiuni pendinte și la pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și care oral, critică netemeinicia soluției primei instanțe în condițiile lipsei probelor și indiciilor temeinice că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Inculpații sunt judecați pentru presupunerea rezonabilă că au săvârșit infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b, c și alin. 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 25.03.2008, în jurul orelor 2230în timp ce se aflau pe Bd. - din dreptul nr. 62, - 5, din sector 3, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată de o geantă în care se aflau documente și bani.

Art. 148 lit. f Cod procedură penală, care constituie temeiul arestării preventive a inculpaților presupune o analiză strict criminologică prin aprecierea elementelor probatorii existente la dosarul cauzei nenecesitând efectuarea unor probatorii separate sub aspectul dovedirii existenței pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar prezenta judecarea inculpaților în libertate pentru că per a contrario ar trebuie acceptate probe privind un comportament viitor și imprevizibil al inculpaților, ceea ce este inadmisibil

În raport de considerațiile ce preced și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3856alin. 3.p Cod Penal, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații și.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați și împotriva încheierii de ședință din 16.02.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală și-i obligă la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

3 ex.-19.03.2009

-Secția a II-a Penală/Jud. fond.:

Președinte:Dumitru Mirancea
Judecători:Dumitru Mirancea, Iuliana Ciolcă, Adriana Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti