Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PEN NR.487

Ședința publică din 17 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Ene

JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Adrian Bogdan Dumitru Pocovnicu

- -

GREFIER: - -

*******

MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ J--BIROUL TERITORIAL BACĂU -

reprezentat legal prin procuror -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpații, și G, împotriva sentinței penale nr.285/D din 13.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat - în stare de arest recurenții- inculpați asistat de avocat of., asistat de av.od. și G asistată de av.ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având expune pe larg situația de fapt cu privire la fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpat G, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț la data de 13.07.2009 și cercetarea acesteia în stare de libertate. Consideră că în cauză nu pot fi reținute prev.art.148 lit.f și art.143 Cod pr.penală întrucât inculpata că nu se face vinovată de fapta pentru care este cercetată și judecată, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu ar influența judecata. Situația de fapt este clarificată, nu are cazier și nu a comis fapte penale, singura vină a inculpatei este că a dat telefon pentru a găsi un loc de muncă părții vătămate cu care este vecină, fără a ști că astfel comite o infracțiune, iar persoana cu care a vorbit nu este serioasă și nu trimite la o muncă sigură in Germania persoanele racolate.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Avocat și av. având pe rând cuvântul solicită admiterea recursurilor formulate de recurenții inculpați și, casarea încheierii recurate, judecarea în sare de libertate sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, având în vedere că din întreg probatoriul administrat nu rezultă că ar fi comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar pericolul social nu există.

Solicită ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie achitat din fondurile

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită potrivit disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respingerea recursurilor ca nefondate întrucât din probatoriile administrate subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării potrivi art.148 lit.f față C.P.P. de gravitatea fapte, modalitatea de săvârșire a acesteia,circumstanțele personale ale inculpaților și atitudinea acestora.

Recurenta inculpată G având cuvântul solicită a fi judecată în stare de libertate, deoarece este nevinovată,ea doar sunat la un număr de telefon luat din ziar, care solicita angajarea unor persoane pentru a fi trimise la muncă în Germania. Are 5 copii iar acum 6 luni soțul i-a murit ducând-o foarte greu cu banii.

Recurenții inculpați și având pe rând cuvântul solicită a fi judecați în stare de libertate.

CURTEA

- deliberând -

Prin încheierea din 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dos-, în temeiul art. 3001/1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, fiul lui și, născut la data de 20.05.1973 în municipiul P N, județul N, fiul lui și, născut la 27.01.1971 în municipiul G, județul G și G, fiica lui și, născută la data de 21.09.1950 în comuna Păunești, județul V, măsură dispusă prin încheierea nr. 18/U/ 2009 Tribunalului Neamț, ca fiind legală și temeinică.

Onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpații și, în sumă de câte 100 lei au fost avansate către Baroul d e Avocați N din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

S-a luat act că inculpata Gaf ost asistată de apărător ales.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt;

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acestei măsuri a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fapt ce rezultă din însăși gravitatea faptei de care sunt învinuiți, de consecințele pretins a fi produse( exploatarea victimelor prin obligarea la practicarea prostituției), de reacția publică la săvârșirea acestui gen de infracțiune, de posibilitatea comiterii unor infracțiuni asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Menținerea acestei măsuri preventive răspunde exigențelor prevăzute de Codul d e procedură penală și de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înlocuirea sa cu o altă măsură preventivă fiind ineficientă. În cauza de față nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța socială negativă a infracțiunilor presupus a fi comise, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret.

În cauză nu s-au modificat temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive prin încheierea nr. 18/U/2009 a Tribunalului Neamț, menținută de Curtea de Apel Bacău prin încheierea nr. 49 din 24.06.2009.

Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpați, de pericolul social al infracțiunii, de amploarea acestui fenomen infracțional, de existența unor declarații contradictorii și de necesitatea unei bune desfășurări a cercetării judecătorești, în cauză urmând a fi audiate victimele și martorii instanța s-a apreciat că se impune în continuare judecarea inculpaților în stare de arest.

Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților nu afectează dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea, în cursul judecății de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, și G invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Apărătorii recurenților inculpați au invocat neîndeplinirea condițiilor prev. de art.143 Cp, arătând că în speță nu există probe sau indicii temeinice în susținerea acuzațiilor aduse.

O altă critică se referă la lipsa periculozității acestora pentru ordinea publică, apreciind că în cauză nu este incident cazul de arestare prev. de art.148 lit f Cpp.

Pentru aceste motive recurenții inculpați solicită revocarea detenției provizorii sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. instanța de recurs constată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a făcut o corectă apreciere privind existența în continuare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații recurenți, constatând că există indicii că aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, în mod just Tribunalul a considerat că există indicii că cei 3 inculpați recurenți au săvârșit infracțiunile de trafic de persoane și de minori, asociere sau constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional, prevăzute de art.12 și 13 din Legea 678/2001, respectiv art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Tribunalul a reținut în mod corect atât pericolul social al faptelor săvârșite (trafic de persoane și de minori, asociere sau constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților recurenți (față de modul de săvârșire a faptelor - de mai multe persoane împreună; numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională; numărul persoanelor vătămate; consecințele grave ale activității lor; lipsa garanțiilor că inculpații ar abandona comportamentul antisocial - starea de tensiune dintre inculpați și persoanele vătămate, creată și prin conduita inculpaților care constant săvârșirea faptelor).

Instanța de recurs nu poate primi susținerile apărătorilor recurenților inculpați referitoare la lipsa indiciilor și probelor în acuzare în prezenta cauză.

Se constată că lucrările dosarului efectuate până la acest stadiu procesual cuprind atât indicii rezonabile că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt acuzați, cât și probe temeinice în învinuirea acestora.

De asemenea, Curtea, în conformitate cu jurisprudența CEDO, subliniază faptul că probele și indiciile pe care s-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o condamnare.

Pentru toate aceste considerente constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul recurentului inculpat de a fi pus în stare de libertate, astfel că în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) proc.pen. instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.

Va constata că inculpata Gaa vut de apărător ales.

Văzând și dispozițiile art.189,192 al.2 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit b Cpp, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați, și G împotriva încheierii din data de 13.07.2009 pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dos-.

Constă că inculpata Gaa vut apărător ales

Dispune plata din fondul a onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații și în sumă de câte 100 lei, către Baroul Bacău.

În baza art.192 al.2,4 Cpp obligă pe recurenta inculpată G sa plătească statului suma de 100 lei, iar pe ceilalți recurenți inculpați, obligă la câte 200 lei, cheltuieli judiciare,în care s-au inclus și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.07.2009, în prezența recurenților inculpați arestați.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan Dumitru Pocovnicu

Grefier,

red.

red.

tehnoired.

20.07.2009

Președinte:Ecaterina Ene
Judecători:Ecaterina Ene, Adrian Bogdan Dumitru Pocovnicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Bacau