Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținerea măsurii arestării preventive -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 49
Ședința publică din 01 februarie 2010
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu.
Procedura completă.
Inculpatul, întrebat fiind dacă dorește să dea declarație, arată că și le menține pe cele date anterior.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu se mai impune menținerea ei, avându-se în vedere prevederile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală coroborate cu cele ale art. 160 Cod procedură penală. Arată că pericolul concret pentru ordinea și liniștea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta nu este probat în cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Mai arată că sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală coroborate cu art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, motiv pentru care se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate, întrucât are probleme grave acasă, tatăl său fiind decedat, iar soția sa bolnavă.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, ca instanță de apel, în dosar nr-, s-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulate de inculpații și.
În temeiul art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații și și s- menținut această măsură.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 1133/P/2009 din data de 27.04.2009 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1,2 lit.b și al.21lit.a,b,c Cod penal și de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.1,2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 75 lit.c Cod penal și art. 33 lit.a Cod penal, precum și a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1,2 lit.b și al.21lit.a,b,c Cod penal și de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.1,2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 99 al.3 Cod penal și art. 33 lit.a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 11/12 aprilie 2009, în jurul orelor 24:00 - 1:00, cei doi au pătruns în curtea și apoi în locuința părții vătămate și folosindu-se de ștacheți rupți din grad, bâte și răngi (arme în sensul art. 151 al.2 Cod penal), l-au agresat fizic pe acesta din urmă deposedându-l de suma de 20 de lei.
Prin încheierea nr. 32 din 13 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Suceava, însușindu-și propunerea Parchetului de pe lângă această ionstanță, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 13 aprilie 2009 până la data de 11 mai 2009, inclusiv și a inculpatului pentru o perioadă de 20 de zile de la data de 13 aprilie 2009 până la data de 2 mai 2009, inclusiv, reținând, în esență, că este îndeplinită cerința prev. de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe directe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au comis infracțiunile pentru care se efectuau cercetări penale, dar și întrunite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege și la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta aflați în stare de libertate, ce rezidă din împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele ținându-se cont totodată și de existența antecedentelor penale.
Măsurile privative de libertate luate față de cei doi inculpați au fost menținute de instanța de fond în cadrul procedurii reglementată de art. 3001Cod procedură penală prin încheierea camerei de consiliu din data de 28 aprilie 2009, în același sens dispunându-se și ulterior prin încheierile de ședință când, fiind verificate periodic în condițiile art. 3002Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile avute inițial în vedere subzistă pentru considerentele prezentate pe larg în motivare.
Prin nr. 536 din data de 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, iar inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, prin aplicarea prevederilor art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal.
Totodată, în baza disp. art 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.
Împotriva acestei sentințe, inculpații au declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 19.01.2010.
Procedând în considerarea normelor legale prevăzute de art. 300/2, 160/b alin.1, 160/h alin. 3 teza ultimă Cod procedură penală, Tribunalul a analizat în acest cadru procesual temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpaților, respectiv cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, constatând că ele subzistă și în prezent și impun în continuare privarea lor de libertate.
Astfel, instanța de control judiciar a considerat că în cauză există indicii temeinice, așa cum sunt acestea definite de art. 681Cod procedură penală, că inculpații au acționat în maniera reliefată de actele și lucrările dosarului și descrisă succint în cele ce preced, cantonându-se prin urmare în sfera ilicitului penal, în baza mijloacelor de probe de care se dispune la acest moment procesual putându-se admite în mod prealabil, drept posibil și real că au comis în concurs formele agravate ale infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu, pentru care s-a solicitat tragerea lor la răspundere penală și s-a dispus condamnarea de către prima instanță.
Se justifică, în raport de probatoriul efectuat, a se raționa că există cel puțin un minim de fapte și informații care conving un observator fin cu privire la existența "bănuielilor legitime", cum le denumește Curtea, că cei în discuție au ar fi desfășurat prezumtiva activitate infracțională și prin prisma prevederilor art. 5 paragraful 1 lit. c din CEDO, care fac referire la noțiunea de suspiciuni.
În același timp Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile ce dau conținut legal art. 148 lit. Cod procedură penală, legiuitorul sancționând fiecare dintre infracțiunile imputate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Referindu-se la art. 148 alin. 1 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, ce a servit ca temei al arestării preventive a inculpaților, a reținut Tribunalul că deși din Codul român de procedură penală lipsește definiția legală a expresiei "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România și îndeosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești au cristalizat acest concept, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii. Pentru a da substanță pericolului concret pentru ordinea publică trebuie analizată și noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi "periculos", "primejdios", "dăunător", "grav" sau "contraindicat", urmând a se avea totodată în vedere că el poate să rezide între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Instanța de control judiciar a considerat că își păstrează valabilitatea în cadrul analizei pericolului concret pentru ordinea publică și criteriile vizând natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații au fost inițial privați de libertate iar ulterior trimiși în judecată și condamnați, împrejurările și modalitatea concretă în care și-au desfășurat prezumtiva activitate infracțională, precum și urmarea produsă. Ei au acționat în mod conjugat sub aspect rezolutoriu - pluralitatea făptuitorilor dând acestora o mai mare încredere în reușita acțiunilor, făcându-i să acționeze cu îndrăzneală, să înfrângă mai ușor rezistența victimelor -, pe timpul nopții, agresiunea exercitată s-a îndreptat asupra unei persoane mult mai în vârstă, aflată așadar într-un raport inferior de forțe, iar loviturile aplicate au fost de o intensitate destul de ridicată de vreme ce leziunile cauzate părții vătămate, descrise în actul medico-legal, au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale.
Prin prisma acestor criterii, infracțiunile pentru care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpaților tulbură nu numai ordinea juridică, dar și, în primul rând, mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesual penal, această tulburare fiind susceptibila de a se repeta în viitor, datorită faptului ca generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare in interesul societății însăși.
Aceste împrejurări deosebite reliefate mai sus creează cu siguranță o profundă tulburare socială, indignare și dezaprobare în rândul comunității la ideea că persoane ce comit asemenea fapte pot fi cercetate în stare de libertate, generând în aceeași măsură sentimentul de insecuritate, astfel că statului, prin autoritățile publice, îi revine obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare, inclusiv cele prev. de art. 136 Cod procedură penală, pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor săi.
Din situația juridică obiectivată în cazierul judiciar al inculpatului se conturează profilul său comportamental, în raport de care se poate trage concluzia că adoptă o atitudine deviantă, neagreată social, este o persoană agresivă astfel că, deși a fost condamnat și anterior pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie care presupune folosirea violenței, nu a înțeles să-și modifice conduita într-una corectă față de muncă și de ordinea de drept, ci a continuat să ignore atât valorile ocrotite de lege, cât și avertismentul ferm dat de societate, prin instanța de judecată.
După cum rezultă din înscrisurile existente la dosar minorul este chiar cercetat pentru săvârșirea unor fapte similare (cazier 40 ds.), nu manifestă preocupare pentru actul educațional, el abandonând cursurile școlare, și se poate desprinde ideea că este predispus la reluarea unei conduite antisociale prin aderarea la un anturaj necorespunzător, mai ales că părinții manifestă un interes scăzut în a interveni în educația sa.
Faptul că inculpații se aflau sub influența băuturilor alcoolice cum au subliniat în fața instanței de fond, comițând infracțiunile în această stare, le conturează cu mai mare pregnanță periculozitatea lor, de vreme ce plasarea accidentală într-o asemenea conjunctură, așa-zis propice săvârșirii unei fapte ce intră în sfera ilicitului penal, este un factor declanșator ori care amplifică, exacerbează comportamentul antisocial, favorizând luarea unei rezoluții infracționale, ei prezentând așadar un real pericol pentru valorile ocrotite de lege.
Așa fiind, punând în balanță dreptul inculpaților la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret incident prin lăsarea lor în libertate, pe de altă parte, a considerat Tribunalul că protejarea ordinii publice și a valorilor sociale ocrotite de lege are un caracter preponderent, justificându-se așadar în continuare privarea de libertate cel puțin încă o perioadă de timp, măsurile preventive examinate răspunzând scopului prevăzut de legiuitor, în deplin consens cu prevederile interne și consecvente practicii CEDO.
Cum temeiurile de fapt și de drept nu s-au modificat, nu se justifică a se conferi aplicabilitate disp. art. 139 al. 2 Cod procedură penală, cererile inculpaților formulate prin apărători vizând înlocuirea măsurilor privative de libertate apărând, pentru motivația expusă, ca nefondate.
Așa fiind, Tribunalul a procedat în consecință, menținând arestarea preventivă a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul. În motivarea recursului, acesta a arătat că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării sale preventive, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că lăsarea sa în libertate mai prezintă, la acest moment, pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 Cod procedură penală.
În cazul în care instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate - prevăd dispozițiile art.160 alin.3 teza I Cod procedură penală - dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În speță, față de mijloacele de dovadă administrate până în prezent rezultă că există probe vizând comiterea, de către inculpatul recurent, a faptelor pentru care a fost trimis în judecată si pentru care a fost dealtfel condamnat de către prima instanță. Așadar, temeiul prev. de art. 143 Cod procedură penală subzistă în cauză.
A concluzionat prima instanță, la luarea/menținerea măsurii arestării preventive, și în prezent instanța de apel, că este dat/subzistă în cauză cazul prev. de lit. f al articolului 148 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este real că pericolul pentru ordinea publică, în accepțiunea acestui articol, unul concret, nu se identifică cu pericolul social al faptei penale, și care este unul abstract, avut în vedere de legiuitor la reglementarea unor fapte ca infracțiuni.
În speță, inculpatul recurent, împreună cu inculpatul au comis o faptă de o mare gravitate, cu implicații asupra patrimoniului, dar și asupra integrității corporale și sănătății unei persoane vulnerabile la acte de agresiune și în imposibilitate obiectivă de a se apăra, dată fiind vârsta ei înaintată - 85 ani -, pe care au lovit-o, chiar în arealul domiciliului acesteia și pe timp de noapte, cu pari, ștacheți, lopată și răngi, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 57-58 zile de îngrijiri medicale, toate acestea în scopul obținerii, fără muncă, a unor foloase materiale imediate.
Prin modul și mijloacele de comitere a faptelor și urmarea produsă s-a creat în rândul membrilor comunității din care inculpatul face parte o puternică stare de nesiguranță, de tulburare și indignare a cetățenilor, care a reclamat măsuri ferme din partea autorităților competente, inclusiv plasarea lui într-un mediu închis.
Aceste elemente sunt, cum corect a reținut instanța de apel, de natură a constitui probe că lăsarea, la acest moment, a inculpatului recurent în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă de la luarea măsurii arestării sale preventive s-a scurs o perioadă de timp, această rezonanță socială negativă a faptei nu a dispărut, subzistând astfel temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Aspectul că are probleme familiale nu justifică, exclusiv prin el însuși, revocarea măsurii arestării preventive.
Pentru aceleași motive nu se justifică a fi înlocuită această măsură cu una restrictivă de drepturi, mai puțin coercitivă, scopul procesului penal neputând fi astfel atins.
Date fiind considerentele de mai sus, care se adaugă celor pe larg expuse de către instanța de apel, Curtea, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în baza disp. art.38515pct.1 lit.b rap. la art.141 și la art. 160 alin. 4 Cod procedură penală va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.03.1977 în mun. C, domiciliat în com., jud. S, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, CNP -, posesor al CI seria - nr. -, împotriva încheierii de ședință din data de 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, ca nefondat.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile MJ către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.02.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
3 ex./01.02.2010
Jud. apel:
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Acsinte Viorica, Ilieș
