Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 494/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 494
Ședința publică de la 23 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECĂTORI: Bogdan Adrian, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene
- - -
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
MINISTERUL PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- a fost legal reprezentată de - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii din 21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av., apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța pune în discuție cazul de casare prevăzut de art. 3859pct.4 Cod pr.penală, referitor la publicitatea ședinței de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru inculpat, arată că încheierea prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului este lovită de nulitate și în consecință, solicită casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fond, arată că în cauză num ai subzistă temeiurile arestării și mai mult decât atât a fost depășit și termenul rezonabil, prevăzut de lege și practica CEDO, de când a fost arestat.
Inculpatul este arestat de aproximativ un an de zile și în toată această perioadă nu s-au administrat probe, lucru care nu-i este imputabil. Mai mult nu există temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și să se trimită cauza spre rejudecare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât în cauză nu există temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri și nici probe din care să rezulte că inculpatul ar încerca să intimideze părțile sau martorii.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul cu privire la motivul de casare prev. de art. 3859pct.4, în temeiul art. 38515pct.2 lit.c Cod pr.penală solicită admiterea recursului și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
Inculpatul solicită să fie judecat în stare de libertate arătând că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, mai mult, declarațiile părții vătămate fiind contradictorii.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 21.iulie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în baza art.300/2, coroborat cu art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului .
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriu nr.16 D/P/2007 a B - SERVICIUL TERITORIAL BACĂU, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului:, zis "", fiul lui și, născut la data de 18.09.1974 în municipiul O, jud. B, cu același domiciliu,-, CNP - -, cetățean român, studii 8 clase și școală profesională, este administrator la ". " O, fără antecedente penale în țară, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 al.1 și alin. 2 lit. a din Legea din 678/2001, modificată prin Legea 287/2005, art.13 alin 1, 2 și 3, raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicare art. 41 alin.2 Cod penal și art.7 din Legea 39/2003, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că începând cu anul 2003 pus bazele unei grupări infracționale organizate cu o structură ierarhizată în cadrul căreia se identifică ca lider, din care făceau parte mai mulți membri - inc., având reprezentarea neechivocă a apartenenței sau sprijinirii acestui anturaj de conivență - a recrutat direct sau indirect în modalități incriminate penal - promisiuni mincinoase de muncă, constrângere fizică și/sau morală, a plasat în țară și/sau străinătate pe piața prostituției - pe persoanele vătămate (minoră la momentul traficării), și martorele protejate/victime și în scop de exploatare sexuală prioritar scopul ilicit fiind materializat, astfel obținând la dispoziția sa și a acoliților săi importante beneficii financiare ilicite. De menționat că partea vătămată fost recrutată de inc., intermediat prin aportul infracțional al făptuitoarei fostă, exploatarea sexuală a acesteia nefiind finalizată întrucât nu s-a reușit transferul victimei în străinătate.
II - Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, zis, cu datele de stare civilă cunoscute pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 alin.1 Cod penal, constând în aceea că în perioada anilor 2004-2006 înlesnit practicarea prostituției de către și, în cluburi de noapte din țară și străinătate, având beneficiul unor conexiuni ilicite cu persoanele care gestionau aceste locații, obținând astfel beneficii ilicite de la acestea.
În art. 300/2 Cod procedură penală se arată căacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În concordanță cu legislația internă cât și cu cea europeană, instanța are în vedere faptul, la analizarea sesizării, din oficiu, cu privire la menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, că arestarea este o măsură preventivă care atinge grav libertatea individuală, ea având consecințe nebănuite asupra reputației persoanei, a vieții inculpatului și familiei sale.
Prin luarea măsurilor de prevenție se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, legiuitorul instituit garanții procesuale temeinice, care impun respectarea strictă a dispozițiilor legale care permit luarea acestor măsuri procesuale.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii (art.17 Cod procedură penală), acesta fiind exprimat prin limitele de pedeapsă prevăzute în art.148. În cadrul acestor criterii, pericolul social trebuie privit prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei.
Pentru luarea măsurii de prevenție a arestului preventiv a inculpatului trebuie realizate cumulativ următoarele condiții:
- să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
Așa cum s-a mai menționat în cauză, cu ocazia verificării stării de arest, se constată că în cauză sunt probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul săvârșit, în general, infracțiunile pentru care este cercetat.
Astfel, în cursul urmăririi penale, au fost audiați mai mulți martori, o parte sub acoperire care au dat indicii cu privire la comiterea faptei de către acest inculpat. De asemenea și părțile vătămate audiate în cursul urmăririi penale au dat declarații prin care îl încriminează pe inculpat ca fiind cel care le-a racolat și le-a exploatat sexual, urmând ca totuși, după administrarea întregului material probator să se stabilească adevărul în cauză.
Cu privire la probe, trebuie avute în vedere și înregistrările convorbirilor telefonice din care rezultă legăturile dintre inculpați, ce sunt indicii ale modului de constituire a unui grup organizat.
Astfel că, în raport de prevederile art.7 din Legea nr.39/2003, cu privire la presupusa săvârșire de inculpați, inclusiv de către inculpatul, a infracțiunii de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, există, deocamdată indicii și probe prin care să se dovedească comiterea acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, urmând ca după administrarea nemijlocită a probelor de către instanță să se stabilească dacă această infracțiune există, dacă a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpați.
- să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală;
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bacău și-a întemeiat propunerea de arestare preventivă în drept, pe dispozițiile art.149/1, cu art.148 lit.b, e și f Cod procedură penală și anume:
b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la existența cazurilor de la lit. b și s-a motivat în propunerea de arestare preventivă că inculpatul este o fire violentă, că în momentul în care victimele refuzau să se mai prostitueze erau lovite și amenințate. Tocmai datorită acestei situații, a fost nevoie ca în cursul urmăririi penale, o parte din declarații să fie luate sub acoperire.
Referitor la incidența în cauză prevederilor art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, acest text cere o condiție în plus -în sensul că trebuie să existe probe că lăsarea în libertate a celor doi inculpați prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de formularea anterioară "iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică";deci și aceste condiții prevăzute de art.148 lit. f, trebuie îndeplinite cumulativ; în cazul în care nu sunt îndeplinite cumulativ și aceste condiții nu se poate lua în mod legal măsura arestării preventive a inculpatului.
Deci, conform acestui text de lege trebuie să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pentru a se lua măsura arestării preventive a inculpatului, trebuie să existe una, sau unele dintre probele mai sus arătate, care să ducă la concluzia că lăsarea în libertate a celor doi recurenți-inculpați ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, iar acest pericol să fie un pericol concret, iar nu doar unul abstract.
Din examinarea dosarului, față de faptul că nu au fost administrate direct probe de către instanță, față de violențele fizice exercitate de inculpat asupra victimelor, reiese că ar exista probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunilor presupuse a fi săvârșite de către inculpați, inclusiv a inculpatului arestat, trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: numărul de persoane traficate, o parte din acestea fiind minore, a sumelor importante de bani obținute ca urmare a exploatării sexuale a acestora.
În consecință, Tribunalul, apreciază că lăsarea în libertate inculpatului, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol pentru ordinea publică, pericol public care este real și actual.
Urmează a se efectua cercetarea judecătorească, prin administrare de probatorii atât cele menționate în actul de sesizare cât și cele propuse, eventual de părți, și, pentru a nu se influența aceste probe, instanța consideră că inculpatul trebuie cercetat în stare de arest cu atât mai mult cu cât termenul de azi s-a luat o declarație suplimentară părții vătămate prin care arată că a fost căutată de prieteni ai inculpatului, care au amenințat-o și au încercat să o influențeze în declarațiile date în cursul procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute prin apărătorul ales, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele prezentate în preambulul prezentei decizii.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
În Titlul II, Capitolul I "Dispoziții generale" din Partea specială a Codului d e procedură penală sunt prevăzute, în art. 287 - 312, o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de bază ale fazei de judecată și care asigură realizarea acestui tip de activitate procesuală în condiții de obiectivitate și imparțialitate.
Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea și oralitatea.
Publicitatea ședinței de judecată este unul din cele mai importante principii ale dreptului procesual penal, întrucât asigură, pe de o parte, punerea în valoare a celorlalte principii ale activității de judecată (nemijlocirii, contradictorialității, rolului activ al instanței), iar, pe de altă parte, dă siguranță faptului că instanța de judecată, în întreaga ei activitate, respectă toate garanțiile procesuale prevăzute pentru părți și ceilalți participanți la proces, în vederea aflării adevărului, oferind societății posibilitatea exercitării unui control permanent asupra înfăptuirii justiției.
acestui principiu este asigurată de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar pe plan intern, de dispozițiile constituționale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, arătând că art. 6 paragraf 1 din Convenție impune, ca o condiție distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia -"Fiecare persoană are dreptul la judecarea în mod public".În consecință, Curtea a statuat că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraf 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei "justiții secrete".
Prin transparența pe care o asigură administrării justiției, publicitatea dezbaterilor judiciare ajută la realizarea obiectivului esențial, derularea unui proces echitabil în deplină concordanță cu principiile fundamentale ale oricărei societăți democratice.
În materia administrării justiției penale, acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 290 alin.1 teza I Cod procedură penală.
Importanța sa, atât ca drept individual al acuzatului, cât și ca garanție procesuală este reflectată de dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, care instituie sancțiunea nulității absolute pentru ipotezele de nerespectare a publicității ședinței.
De la acest principiu, în procesul penal sunt recunoscute o serie de excepții, respectiv o publicitate mediată, reprezentativă sau simbolică, restrânsă la o anumită categorie de persoane (opusă publicității populare care este generală și nelimitată).
Aceste excepții au, fie un caracter de maximă generalitate (art. 290 alin. 2 Cod procedură penală, dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, instanța. poate declara ședință secretă), fie sunt limitate la anumite domenii (art.485 alin.2 Cod procedură penală, ședința separată, nepublică în cadrul procedurii cu inculpați minori).
Datorită caracterului lor derogator, aceste excepții sunt întotdeauna menționate expres în dispozițiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.
Astfel, în Legea specială nr. 678/2001 (privind prevenirea și combaterea traficului de persoane), în art. 24 se stipulează că:"ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 și de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice".
Lipsa de publicitate a ședinței de judecată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 13 și art. 18 din Legea nr. 678/2001, la care face referire textul art. 24 din Legea nr. 678/2001, a fost prevăzută doar în interesul părții vătămate minore, victimă a unor astfel de infracțiuni.
Având în vedere că normele juridice se interpretează potrivit metodei literale (declarative) și a regulii de interpretare logică, exprimată prin adagiulexceptio est strictissimae interpretationis, rezultă că textul art. 24 din Legea nr. 678/2001 stabilește, expres și limitativ, o derogare de la principiul constituțional al publicității ședinței de judecată, numai pentru infracțiunile de trafic de minori, prevăzută în art. 13 și de pornografie infantilă, prevăzută în art. 18 din legea mai sus menționată.
Ca atare, în situația în care inculpatul este trimis în judecată doar pentru infracțiunile prevăzute în art.13 și, respectiv, art.18 din Legea nr. 678/2001, ședința de judecată este nepublică pe tot parcursul judecății, prin excepție, prin derogare de la regula publicității ședinței de judecată.
Problema de drept care se ridică și care, de altfel, a fost evidențiată de speța de față, vizează caracterul public sau nepublic al ședinței de judecată, în ipoteza în care inculpatul sau inculpații sunt trimiși în judecată, în aceeași cauză, pentru mai multe infracțiuni, dintre care unele se judecă în ședință publică, potrivit regulii publicității ședinței de judecată, iar altele în ședință nepublică, potrivit Legii speciale nr. 678/2001.
Raportat la regula potrivit căreia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind prevăzute expres, Curtea apreciază că dispozițiile art.24 din Legea nr.678/2001, privind nepublicitatea ședinței de judecată, nu pot fi extinse pe cale de interpretare ori prin analogie și la alte situații pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
Verificând actul de sesizare al instanței de judecată, Curtea constată că recurentul-inculpat, ca de altfel și inculpații: și au fost trimiși în judecată nu numai pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art.13 din Legea nr.678/2001, ci și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art.12 din Legea nr.678/2001, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup pentru săvârșirea infracțiunii de trafic persoane, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, recurentul-inculpat și inculpatul și pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 Cod penal.
Așa cum rezultă din dispozitivului actului de sesizare a primei instanțe, dintre părțile vătămate ale infracțiunii de trafic de persoane, doar una este minoră ( ).
Din examinarea preambulului încheierii recurate rezultă că ședința de judecată nu a fost publică, iar din studierea lucrărilor dosarului primei instanțe, rezultă că încă de la primul termen de judecată, ședințele de judecată nu au fost publice, fără a se face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.290 alin.2 și 3 Cod procedură penală.
Deoarece recurentul-inculpat a fost trimis în judecată, așa cum se arăta, atât pentru infracțiuni care se judecă după regula publicității ședinței de judecată (infracțiunile de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și a infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup pentru săvârșirea infracțiunii de trafic persoane, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/ 2003), cât și pentru o infracțiune care se judecă în condiții de nepublicitate (infracțiunea de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001), Curtea constată că, în mod greșit, prima instanță a procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată.
Prima instanță, deoarece obiectul judecății îl fac și alte infracțiuni decât cele strict enumerate de legiuitor în textul art.24 din Legea nr. 678/2001, trebuia să deruleze întreaga procedură în condiții de publicitate, pentru a se asigura astfel transparența administrării justiției.
Doar atunci când proceda la audierea părții vătămate minore, prima instanță avea posibilitatea să ia măsuri pentru a asigura lipsa publicității, în condițiile art.290 alin.2 - 4 Cod procedură penală, pentru ca partea vătămată minoră să nu fie influențată, în sens negativ, de prezența în sala de judecată a unui număr mare de persoane, care ar fi putut să o determine să aibă rețineri în relatarea unor împrejurări esențiale, ceea ce ar fi dăunat aflării adevărului.
Procedând în această modalitate, prima instanță ar da rațiune și textului alin. 2 al art.24 din Legea nr. 678/2001, care se referă la o publicitate mediată, restrânsă la o anumită categorie de persoane (părțile, reprezentanții acestora, apărătorii, precum și alte persoane a căror prezență este considerată necesară de către instanță), care pot asista la desfășurarea judecății în cauzele privind infracțiuni de trafic de persoane, în care unele victime sunt minore.
Mai mult, această modalitate de a proceda este în deplin acord cu dispozițiile art.6 paragraful 1 fraza a II-a din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în care se stipulează că"accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia",printre altele,"atunci când interesele minorilor. o impun."
De altfel, concretizarea acestui standard convențional o regăsim și în textul art.290 alin.2 Cod procedură penală, în care se stipulează că instanța poate declara ședința secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, respectiv pe timpul efectuării unor acte de judecată (cum ar fi ascultarea unei minore victimă a infracțiunii). Singura condiție care se cere a fi îndeplinită este aceea a punerii în discuția părților și ca declararea ședinței secrete să fie făcută în ședință publică, conform alin. 3 al art. 290 Cod procedură penală, pentru a fi supusă controlului opiniei publice.
Problema de drept expusă mai sus și care face obiectul prezentei cauze se aseamănă, sub aspectul procedurii, cu cea prevăzută de legiuitor în cazul inculpatului minor trimis în judecată împreună cu un major, astfel că pe cale de supliment analogic nu poate primi decât aceeași rezolvare.
Potrivit art.486 Cod procedură penală, atunci când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați, dintre care unii minori și alții majori, dispozițiile speciale derogatorii ale art. 485 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd judecarea inculpatului minor în ședință nepublică, nu își mai găsesc concretizarea, aplicându-se procedura obișnuită, respectiv cea a judecării cauzei în ședință publică.
În aceste condiții, actele procesuale au fost efectuate de prima instanță cu nesocotirea dispozițiilor legale, fiind lipsite de valoare, ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.
Din examinarea aspectelor relevate mai sus, rezultă că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, încălcarea acestora are ca urmare producerea unei vătămări procesuale, vătămare procesuală care este prezumatăiuris de iure,vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite prin încălcarea legii.
Încălcările dispozițiilor legale privind desfășurarea procesului penal menționate mai sus sunt prevăzute, potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală, sub sancțiunea nulității absolute, efectele acestora atrăgând ineficiența juridică a actelor întocmite cu încălcarea legii, acestea urmând a fi refăcute de prima instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.4 Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi asată încheierea recurată cu privire la verificarea măsurii arestului preventiv și se va trimite cauzei spre rejudecare, sub acest aspect prima instanță, respectiv Tribunalul Bacău.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recurentul-inculpat
Instanța de trimitere va prezenta motivele pe care se întemeiază hotărârea pentru a se putea permite un control public al gestionării justiției( împotriva Finlandei, nr.37801/97).
Argumentele pro sau contra punerii în libertate a recurentului-inculpat nu trebuie să fie generale și abstracte( împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 și împotriva Rusiei nr.46133/99).
Hotărârea va fi motivată corespunzător și instanța va justifica temeinic existența în cauză a indiciilor concrete care să demonstreze o cerință veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a recurenților-inculpați s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din data de 26.06.1991),aspecte care ar prevala, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art.5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale( împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea 543/03).
De asemenea, instanța va motiva, având în vedere și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezonabilitatea duratei arestării preventive și motivele pentru care nu se poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă neprivativă de libertate.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 21.iulie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează în parte încheierea recurată cu privire la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive și trimite cauzei spre rejudecare, sub aspectul, primei instanțe, respectiv Tribunalul Bacău.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.07.2009, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Bogdan Adrian, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene
GREFIER,
Red.încheierea Gh.
Red.dec.
23.07.2009
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene
