Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 495/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 495
Ședința publică de la 23 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Adrian Bogdan
- - -
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
MINISTERUL PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- a fost legal reprezentată de - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpații G, și HG, împotriva încheierii din 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații G, și HG, în stare de arest, asistați de av., apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul inculpaților și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru inculpați arată că instanța de fond nu a motivat hotărârea, în sensul că nu a apreciat vinovăția și gradul de pericol social pentru fiecare inculpat în parte, în raport de fiecare faptă și fiecare parte vătămată. Instanța de fond nu a făcut altceva decât să redea în mod fidel rechizitoriu, fără să fi analizat pentru fiecare inculpat în parte dacă mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Astfel, prin nemotivarea hotărârii s-a încălcat inculpaților dreptul la apărare, aceștia neavând posibilitatea să-și exercite în mod corect căile de atac.
Față de această situație, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Bacău și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fond, cu privire la măsura arestării preventive, apreciază că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri și n ici nu există probe certe din care să rezulte că aceștia s-ar fi sustras de la urmărirea penală sau că ar fi comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Mai mult, inculpații sunt arestați de un an și trei luni, depășindu-se astfel termenul rezonabil prevăzut de lege și de practica CEDO, iar probatoriul administrat în cauză până în acest moment nup oate forma convingerea instanței că aceștia se fac vinovați de faptele reținute în sarcina lor.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului arată că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, fapt pentru care în temeiul art. 38515al.1 pct.b solicită respingerea recursurilor, menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Bacău - ca legală și temeinică și să se dispună obligarea inculpaților la plasta cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul arată HG că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, nu a mai comis alte fapte penale și pe toată perioada detenției preventive a avut un comportament exemplar.
În consecință, apreciază că poate fi judecat în stare de libertate.
Inculpatul G- arată că dosarul conține foarte multe greșeli și vicii cu privire la faptele ce se rețin în sarcina sa.
Referitor la măsura arestării preventive, apreciază că după un an și trei luni de detenție nu mai poate prezenta un pericol social.
Solicită punerea în libertate și față de faptul că nu are antecedente penale. De asemenea, solicită a se avea în vedere că este singurul care a stat în Spania, ceilalți inculpați neavând cunoștință de cele ce s-au petrecut acolo.
Inculpatul arată că nu are antecedente penale și apreciază că poate fi judecat în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22.iulie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în temeiul art.160/b alin.3 Cod procedură penală, cu art. 300/2 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive pentru inculpații: HG, G și.
S-a constatat că inculpații au avut apărător ales.
Pentru a pronunța această încheierea Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia arestării preventive și dacă constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, revocarea măsurii si punerea de îndată în libertate a inculpatului
Analizând acest text de lege prin prisma dispozițiilor art. 300/2 Cod procedură penală și raportat la actele si lucrările dosarului tribunalul apreciază ca măsura arestului preventiv privind pe cei trei inculpați este legală si temeinică si se impune menținerea acesteia pentru următoarele considerente:
Potrivit jurisprudenței CEDO detenția este justificată doar dacă se face dovada ca asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte, pericolul de săvârșirea unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata liniștea publica.
nr.R(80)11 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 ca detenția provizorie nu poate fi ordonata decât dacă persoana în cauza este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că exista unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a justiției ori acela ca acuzatul sa nu comită o noua infracțiune gravă. Pct.4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă. Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor si lucrărilor dosarului instanța constata ca la dosarul cauzei exista dovezi certe privind existenta unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul d e procedură penală, Constituția României, CEDO cât și de nr. R(80)11 Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv si anume comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natura sa pericliteze bunul mers al societății civile.
Din probele administrate până la această dată în cauză rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală) si există date certe că lăsarea lor in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât judecarea acestora în stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise si la influenta pe care o au nu ar face decât sa impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Probatoriul administrat în cauză până în acest moment (procesele-verbale al organelor de politie cu privire la locațiile unde au fost cazate persoanele traficate, procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, relațiile provenite de la bănci privind transferul sumelor de bani din Spania, procesele-verbale de recunoaștere, depozițiile victimelor și ale martorilor audiați în cauză coroborat cu declarațiile inculpaților și cu procesele-verbale de percheziție domiciliară și comisia rogatorie efectuată in Spania), induce convingerea existenței faptelor de trafic de persoane dar si presupunerea că inculpații se au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
De asemenea, din actele dosarului rezultă că, în momentul începerii cercetărilor penale de către organele judiciare din țară, inculpații G și au HG încercat să se sustragă de la urmărirea penală, prin părăsirea teritoriului României pentru a determina îngreunarea aflării adevărului și verificarea faptelor de care sunt învinuiți (aceste lucru rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice).
Apoi, după arestarea lor, din dorința de a scăpa de răspundere au încercat prin mama inculpaților G și HG- și soția inculpatului G și concubina inculpatului HG-, să determine părțile vătămate și martorii să-și schimbe declarațiile mai întâi prin oferirea unor sume de bani, apoi prin amenințarea acestora-filele 20,201,250,251,297,298 și declarația dată în apel d e - filele 241-242. Tot din convorbirile telefonice dar si din declarațiile unor martori audiați în cauză: șa, și, după întoarcerea din Spania în România, inculpații au lăsat în Palma de alte persoane de legătură în scopul continuării activităților infracțional de trafic de persoane. Prin urmare sunt întrunite în cauză si dispozițiile art.148 lit. a, e, din Codul d e procedură penală.
Pentru motivele mai sus enunțate și, luând în considerare faptul că în cauză nu au apărut probe sau indicii noi că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestului preventiv s-au schimbat, ci dimpotrivă probele administrate de către această instanță întăresc convingerea instanței cu privire la legalitatea și temeinicia luării acestei măsuri, instanța urmează să respingă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara (întrucât există pericolul, dată fiind presupunerea săvârșirii de către inculpați de acte infracționale pe teritoriul Spaniei și existenta indiciilor privind intenția acestora de a se sustrage de la judecată, ca aceștia să încerce părăsirea teritoriului României și, în plus, măsura în sine nu ar fi suficientă și nici eficientă pentru împiedicarea inculpaților de a zadarnici aflarea adevărului) și să mențină măsura arestului preventiv având în vedere prevederile art.160/b și art.300/2 Cod procedură penală, ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei încheieri, la pronunțare, inculpații au declarat recurs.
Recursurile nu au fost motivate în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorul ales, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursurile urmează a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate.
Recurenții-inculpați au invocat ca motiv de casare art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, respectiv "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția", faptul că nu s-a analizat situația fiecăruia dintre inculpați, atât în ceea ce privește infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată, gradul de participare a fiecăruia la săvârșirea faptelor și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, precum și rezonabilitatea termenului de arestare a inculpaților, susținând că au fost încălcate, astfel, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prima instanță avea obligația să facă o examinarea separată a motivelor care justifică necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv fiecăruia dintre cei trei recurenți-inculpați ( împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 și împotriva Rusiei, Hotărârea 11886 din 02.03.2006), motivelor pe care se întemeiază hotărârea pentru a se putea permite un control public al gestionării justiției( împotriva Finlandei, nr.37801/97).
Tribunalul trebuia să răspundă argumentelor invocate de fiecare dintre recurenții-inculpați și să se refere la situația fiecăruia și să examineze separat motivele care justifică menținerea arestului preventiv pentru fiecare inculpat.
Argumentele pro sau contra punerii în libertate a recurenților-inculpați nu trebuie să fie generale și abstracte( împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 și împotriva Rusiei nr.46133/99).
Apoi, Curtea Europeană a expus în jurisprudența sa patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuza suspectat că a comis o infracțiune:pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertat, să împiedice aplicarea justiției( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, riscul să comită noi infracțiuni( împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969,sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și împotriva Olandei, Hotărârea din 05 iulie 2007).
Hotărârea trebuia motivată corespunzător și prima instanță avea obligația de a justifica temeinic subzistența încă în cauză a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva recurenților-inculpați.
De asemenea, prima instanță trebuia să justifice existența în cauză a indiciilor concrete care să demonstreze o cerință veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a recurenților-inculpați s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din data de 26.06.1991),aspecte care ar prevala, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art.5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale( împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea 543/03).
Obiectul art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care formează un tot unitar împreună cu paragraful 1 lit.c din același articol ( împotriva Irlandei (nr.3), Hotărârea din 01.iulie 1961), constă în a oferi indivizilor privați de libertate o garanție specială: o procedură vizând asigurarea că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar( împotriva Elveției, Hotărârea din data de 04.decembrie 1979).Curtea a declarat că art.5 alin.3 din Convenție oferă persoanelor arestate pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracțiune garanții împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate(Hotărârea Assenov și alții împotriva Bulgarie din 28 octombrie 1998). Art.5 alin.3 are drept obiect principiul eliberării inculpaților în momentul în care temeiul detenției încetează.
Există o prezumție în favoarea eliberării. Așa cum Curtea a indicat în cauzaNeumeister împotriva Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968,partea a doua a art.5 alin.3 din Convenție nu oferă autorităților judiciare o opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și eliberarea provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie să fie considerată nevinovată și dispoziția analizată are drept obiect principal impunerea eliberării provizorii imediat ce temeiul menținerii detenției încetează.
Curtea reamintește că nu se poate face o evaluare abstractă asupra caracterului rezonabil al duratei detenției( împotriva, ( împotriva Bulgariei, nr.3822/97 și împotriva, nr.42440/2006.
În această privință, art.5 alin.3 din Convenție nu poate fi interpretat ca permițând necondiționat menținerea în stare de arest a unui acuzat, atâta vreme cât nu depășește o anumită durată. Orice menținere în stare de arest preventiv, chiar și pentru o durată scurtă și cu atât mai mult în situația recurenților-inculpați, care sunt arestați preventiv de la data de 04.05.2008, trebuie motivată în mod convingător de prima instanță.
Recurenții-inculpați au solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Tribunalul, având în vedere și prevederile Convenției, trebuia să motiveze de ce nu se poate lua împotriva inculpaților o măsură alternativă neprivativă de libertate(Cauza Calmanivici împotriva României).
Deci, prima instanță avea obligația de a motiva, respectarea dispozițiilor din dreptul intern, dar și celor prezentate din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la menținerea măsurii arestului preventiv și să convingă pe recurenții-inculpați că menținerea lor în stare de arest este pe deplin justificată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.
Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătorești.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care îl determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Aceste principii generale privind motivarea unei hotărârii judecătorești sunt cu atât mai mult aplicabile atunci când se pune în discuție unul dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libertate.
Pentru toate aceste considerente, n temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, vor fi admise recursurile declarate de recurenții-inculpați, va fi casată încheierea recurată cu privire la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și se va trimite cauza spre rejudecare, sub acest aspect, primei instanței, respectiv Tribunalul Bacău.
Se va constata că recurenții-inculpați au fost asistați de apărător ales.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursurile declarate de recurenții-inculpați: G, și împotriva încheierii din data de 22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Casează încheierea recurată cu privire la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și trimite cauza spre rejudecare, sub acest aspect, primei instanței, respectiv Tribunalul Bacău.
Constată că recurenții-inculpați au fost asistați de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.07.2009, în prezența recurenților-inculpați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Adrian Bogdan
GREFIER,
Red.încheierea
Red.dec.
Ex.3
23.07.2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
NR- din 27.07.2009
CĂTRE
TRIBUNALUL BACĂU
Vă înaintăm alăturat dosarul nr-, privind pe inculpații G, și HG, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 495 din 23 iulie 2009, spre competentă soluționare.
Dosarul conține un nr. de _____file la care sunt atașate dosarele: -, -, -, -, - (vol I și II) ale Tribunalului Bacău, -, -, -, -, -, -, -, -, - ale Curții de APEL BACĂU și ds. 42/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT- Serviciul Teritorial Bacău.
PREȘEDINTE COMPLET GREFIER
- - - -
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Adrian Bogdan
