Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Ploiesti

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 500

Ședința publică din data de 02 iunie 2008

PREȘEDINTE: Elena Negulescu

JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu

- - -

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la 20.08.1972, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva încheierii din data de 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 C.P.P. a constatat legalitatea și temeincia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și a fost menținută această măsură.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de arest, asistat din oficiu de avocat -, din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 3297/2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu permisiunea instanței, s-a luat legătura de apărătorul desemnat din oficiu, cu recurentul-inculpat arestat.

Recurentul-inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul precizează că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea a luat act de declarațiile părților, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Avocat - având cuvântul pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și judecarea acestuia în stare de libertate.

Acesta nu mai poate influența desfășurarea procesului penal, inculpatul recunoscând și regretând fapta comisă, în cauză fiind administrate probatoriile, martorii fiind audiați.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției pronunțate în cauză de instanța de fond.

Solicită a se constata că subzistă temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri și nu se impune revocarea acestei măsuri luate față de inculpat.

Recurentul-inculpat având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate. Precizează că mama și sora sa se face vinovate de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

La data comiterii pretinsei infracțiuni se afla în străinătate, așa cum a dovedit cu actele depuse la dosar.

CURTEA:

Asupra recursului penale de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2008, Tribunalul Prahova în baza art. 3002rap. la art.160bCod proc. penală a constatat legalitatea și temeincia măsurii arestării preventive luată față de inculpații, fiica lui și, născut la 11.05.1954, fiica lui și, născută la data de 17.09.1079, ambele aflate în Penitenciarul și, fiul lui și, născut la 20.08.1972, aflat în Penitenciarul Ploiești și a dispus menținerea acestei măsuri.

În motivarea soluției, prima instanță a reținut că infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată este sancționată cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din modalitatea de comitere a faptelor cât și a impactului negativ pe care l-ar putea avea asupra comunității neluarea unor măsuri ferme împotriva celor comit fapte grave. S-a mai arătat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, dat fiind faptul că această măsură preventivă s-a luat în scopul de a împiedica sustragerea acestora de la judecată sau de la executarea pedepsei, precum și de a se înlătura încercarea acestora de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că nu se mai justifică menținerea stării de arest, întrucât s-au administrat probatorii, respectiv au fost audiați martorii și lăsarea sa în libertate nu ar putea influența desfășurarea procesului penal, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, de critica invocată și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3856alin.3 Cod proc. penală, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001, art.13 alin.1 și 2 din același act normativ, cu aplicarea art.37 lit.a penal, constând în aceea că începând cu luna februarie 2007 recrutat și prin amenințare a obligat la practicarea prostituție un număr de cinci părți vătămate, dintre care două minore, iar o altă victima handicapată psihic, sumele de bani obținute de la clienți fiind însușite de inculpat.

Probele administrate în cursul urmăririi penale și în fața instanței prefigurează participarea inculpatului la comiterea acestor fapte, în cauză fiind arestate alte două persoane, aflate în legătură de rudenie cu inculpatul, respectiv mama și sora acestuia pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, ceea ce demonstrează gravitatea infracțiunii dedusă judecății, precum și pericolul pe care inculpatul îl reprezintă pentru ordinea publică, constând în modalitatea de concepere și săvârșire a faptei și predispoziția acestuia la comiterea acestui gen de infracțiune, ținând seama de antecedente penale ale inculpatului, care se află în stare de recidivă, anterior fiind condamnat pentru săvârșirea unor fapte penale, printre care și infracțiunea de proxenetism, conform cazierului judiciar de la fila 127 vol.II dosar urmărire penală.

Așa fiind, Curtea consideră că în mod justificat s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului recurent, întrucât subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri prev. de art. 148 lit. d și f Cod proc. penală, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile supuse judecății este mai mare de patru ani închisoare și inculpatul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, fiind lipsit de relevanță împrejurarea că martorii au fost audiați în cauză.

Înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se poate dispune când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 139 alin. 1 Cod proc. penală.

Cum, în speță, temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au modificat și nici nu au apărut alte temeiuri noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate, solicitarea recurentului de înlocuire a acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea se privește ca neîntemeiată.

Față de considerentele arătate, Curtea constată că menținerea măsurii arestării preventive s-a dispus în mod legal, atâta vreme cât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă în continuare astfel că încheierea recurată fiind legală și temeinică, critica inculpatului se privește ca neîntemeiată și drept urmare recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod proc. penală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod proc. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 20 august 1972, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva încheierii de ședință din 27 mai 2008 Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezintă onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./Tehnored.

4 ex./03.06.2008

dosar fond - Trib.

Jud. fond -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Elena Negulescu
Judecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Ploiesti