Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 512

Ședința publică din data de 17 iulie 2009

PREȘEDINTE: Ion Stelian

JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru

JUDECĂTOR 3: Vasile Mărăcineanu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații fiul lui și, născut la 23 septembrie 1990 și fiul lui și, născut la 11 septembrie 1983, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii din 09 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr-.

Prin încheierea din 09 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza disp. art. 3002rap. la art. 160 alin. 1 cod proc. penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, și aflați în prezent în Penitenciarul Mărgineni, iar în baza disp. art. 160 alin. 3 Cod proc. penală a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați aflați în stare de arest personal și asistat de apărător desemnat din oficiu și personal și asistat de apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.

Cu acordul instanței, apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați au luat legătura cu aceștia și având pe rând cuvântul precizează că nu au cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești având cuvântul arată că nu are cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Curtea, luând act de susținerile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați și reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, în sensul că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat având cuvântul arată că nu mai subzistă temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive iar la acest moment procesual inculpatul poate fi judecat în stare de libertate.

Recurentul inculpat nu prezintă pericol pentru ordinea publică. La momentul arestării inculpatul era elev în clasa a XII-a și urma să susțină examenul de bacalaureat.

Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate a inculpatului.

În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145 Cod proc. penală.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond să nu se mențină măsura arestării preventive întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă în prezent.

Recurentul inculpat poate fi judecat în stare de libertate, solicitându-se în acest sens revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar se solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Prahova și aplicarea disp. art. 139 cod proc. penală rap. la art. 145 Cod proc. penală anume măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Prahova formulează concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea încheierii pronunțate la 09.07.2009 de Tribunalul Prahova ca fiind legală și temeinică.

Se arată că subzistă și în prezent temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați, impunându-se menținerea acestei măsuri.

Sunt de asemenea întrunite condițiile prev. de art. 143 rap. la art. 148 lit. f cod proc. penală potrivit cărora inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret rezultă din gradul ridicat de periculozitate al faptelor comise de inculpați, trafic și consum de droguri de risc, precum și reacția opiniei publice la comiterea acestor fapte.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a putea continua studiile liceale și a susține examenul de bacalaureat.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt arată că a recunoscut faptele comise și solicită judecarea în stare de libertate pentru a se putea angaja și a-și ajuta familia. Arată că tatăl său este pensionat pe caz de boală.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 9 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr- în baza disp.art. 300/2 pr.penală, rap.la art. 160/b al.1 pr.penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, printre alții și a inculpaților, fiul lui și, născut la 23 septembrie 1990 și fiul lui și, născut la 11 septembrie 1983, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut în esență că, nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării inculpaților.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și au solicitat în esență admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor în libertate sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării.

Curtea examinând încheierea recurată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al.2 pr.penală și art. 385/9 pr.penală, constată că recursurile sunt nefondate așa cum se va arăta în continuare:

Prin Rechizitoriul nr. 8/D/P/2009 din 9.04.2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Biroul Teritorial Prahova au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații:

1. -, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și a comercializării, fapte prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 al.2 și art. 37 lit.a și respectiv art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 al.2 și art. 37 lit.a, cu aplicarea finală a art. 33 lit.a constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2009, consumat droguri de risc respectiv cannabis ( marijuana ) și rezină de cannabis ( hașiș ) și a comercializat și deținut în vederea comercializării droguri de risc, respectiv rezină de cannabis ( hașiș );

2. -, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu și a comercializării, fapte prev.de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 al.2 și respectiv art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 al.2 și cu aplicarea finală a art. 33 lit.a, constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în cursul anului 2009 consumat droguri de risc, rezină de cannabis ( hașiș ) și în cursul anului 2009 intermediat comercializarea și a deținut în vederea comercializării droguri de risc, respectiv rezină de cannabis.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 9.04.2009, sub nr-, cu prim termen de judecată la 14.05.2009, când s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a menținut această măsură.

Ulterior - la termenul din 9.07.2009 - s-a menținut această măsură, așa cum de altfel s-a arătat anterior.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele, deoarece nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive a inculpaților, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143 și art. 148 lit.f pr.penală, în sensul că, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este mai mare de 4 ani.

Pericolul concret pentru ordinea publică este dat de gravitatea faptelor comise de inculpați, infracțiunile privind traficul ilicit și consumul de droguri de risc prezentând un grad ridicat de pericol social, mai ales atunci când se discută de cantități apreciabile de droguri.

Pe de altă parte, modalitatea de comitere a acestor fapte, greutatea cu care sunt depistați autorii unor asemenea infracțiuni și probate aceste fapte, precum și reacția opiniei publice la comiterea acestor infracțiuni reprezintă tot atâtea motive pentru care în mod corect prima instanță a apreciat că se impune menținerea arestării preventive a inculpaților.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele, motiv pentru care recursurile declarate de inculpații și, urmează a fi respinse ca nefondate în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.

Văzând și dispoz. art. 192 al.2 pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații fiul lui și, născut la 23 septembrie 1990 și fiul lui și, născut la 11 septembrie 1983, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii din 09 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr-.

Obligă recurenții la cheltuieli judiciare astfel:

- câte 60 lei pentru fiecare inculpat reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

- câte 100 lei pentru fiecare inculpat reprezentând onorariu avocat din oficiu care se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iulie 2009.

Președinte, Judecători,

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./20.07.2009

Dosar fond nr- Trib. P

Judec. fond

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Ion Stelian
Judecători:Ion Stelian, Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Ploiesti