Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 551/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.551/R/2008

Ședința publică din 28 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe

JUDECĂTOR: - G - președintele instanței

GREFIER:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații recurenți, născută la 07.10.1970 și, născut la 25.08.1985, din Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță O împotriva încheierii penale din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive conform prevederilor art.160/b din Codul d e procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații recurenți și, ambii în stare de arest și asistați de apărători aleși avocat și avocat.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra recursurilor.

Apărătorul ales al inculpaților recurenți și avocat solicitând admiterea recursurilor, casarea și modificarea încheierii recurate, în principal, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În motivare arată că singura probă din dosar este declarația unei martore, iar în baza acestei declarații a fost luată măsura arestării preventive a inculpaților. Solicită a se avea în vedere că, față de inculpata, trimisă în judecată pentru aceleași fapte s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, hotărârea rămânând definitivă, situația în care consideră că trebuie să existe egalitate de tratament cu privire la toți inculpații din dosar. Consideră că măsura arestării preventive este netemeinică deoarece nu există probe cu privire la săvârșirea faptelor de către inculpați sau care să dovedească pericolul concret pentru ordinea publică. Mai mult, există o singură victimă, la dosarul de urmărire penală fiind conexat un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea înregistrat în 2007, iar plângerea penală a fost formulată abia în anul 2008, victima arătând că a fost obligată de inculpat să practice prostituția. Solicită a se avea în vedere că inculpata are un copil minor în întreținere care în prezent se află în îngrijirea bunicilor și consideră că judecarea inculpaților în stare de libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Apărătorul ales al inculpaților recurenți și avocat solicită admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii recurate, în principal, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil. În subsidiar, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură restrictivă neprivativă de libertate, apreciind că în prezent nu se impune menținerea stării de arest preventiv față de inculpați. În motivare arată că arată că inculpații recurenți au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în cauză existând o singură victimă. Cu privire la această persoană la dosarul de urmărire penală este atașat un dosar în care aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție și pentru săvârșirea unui act sexual cu un minor. Partea vătămată a fost trimisă în judecată în calitate de inculpată iar după două luni se transformă din inculpată în victimă, aceasta fiind o metodă ușoară de a scăpa prin înaintarea de plângeri penale. Se mai reține în sarcina inculpaților și infracțiunea de proxenetism cu privire la martora. Această martoră a practicat prostituția și a arătat că nu a lucrat pentru nimeni. Depune la dosarul cauzei copii xerox a nouă procese verbale prin care martora a fost sancționată pentru prostituție după trimiterea în judecată a inculpaților, solicitând a se analiza cauza în mod profund. Față de inculpata s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, lipsind egalitatea de tratament de care ar trebui să beneficieze toți inculpații. Din dosar nu rezultă că inculpații ar fi săvârșit fapta. În afară de plângerea de la dosar și declarația ulterioară de parte vătămată nu există alte probe, în plus nici măcar nu este amintită inculpata. Cu privire la ceilalți inculpați se reține și art. 37 lit. a respectiv starea de recidivă, care în prezent nu mai prezintă un temei pentru luarea măsurii arestării preventive, de altfel primele acte au început să se desfășoare înainte de rămânerea definitivă a sentinței care dă starea de recidivă, fiind vorba de fapte concurente. Starea de recidivă s-a reținut artificial pentru luarea măsurii arestării preventive. Pentru aceste considerente solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea. Inculpații recurenți sunt arestați de 5 luni și au fost audiați deja, iar lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, probele sunt pertinente și concludente, iar față de pericolul concret al faptelor se impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv.

Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, s-au respins cererile de revocare a măsurii arestului preventiv, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, respectiv cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpați. În baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților:, născută la data de 07 octombrie 1970, în O, județul B, fiica lui și, fără ocupație, domiciliată în O,-, jud. B și fără forme legale în O, str. C-tin nr. 15/A, - 51, jud. B, CNP - în prezent deținută in Penitenciarul Oradea, măsură luată prin încheierea nr. 20/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.24/2008 și, născut la data de 25 august 1985 în O, județul B, fiul lui și, fără ocupație, domiciliat în O,-/A, județul B și fără forme legale în O,-, județul B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură luata prin încheierea nr.20/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.23/2008.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul, xaminând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și în prezent, existând în continuare pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, motiv pentru care văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală și prevederile art.23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art.5 paragraful l lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a respins cererile formulate de inculpați privind revocarea și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, sau localitatea prev. de art.145 și art.145 ind.1 Cod procedură penală și a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpații și, solicitând admiterea acestuia, în principal, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților. În subsidiar, se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, conform art. 385/6 alin.2 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prev. de art. 385/9 Cod procedură penală, se constată că recursul este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Criticile formulate de inculpați sunt nefondate.

În speță, sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 148 lit. "f " Cod procedură penală, respectiv pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de care sunt acuzați este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat.

Măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică, ea fiind luată în condițiile art. 143, art. 146 alin.10 și art. 149/1 din Codul d e procedură penală existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit.f din Codul d e procedură penală și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care au fost arestați.

În ceea ce privește condiția că lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea publică, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului social trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor asemenea fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se poate avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și cele referitoare la faptă, aceasta fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate.

Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora, față de care s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.

Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive împotriva inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice revocarea sau înlocuirea acestei măsurii cu o altă măsură preventivă, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, inculpații recurenți vor fi obligați să plătească statului suma de 50 lei fiecare cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

REPINGE ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații, născută la 07.10.1970 în O și, născut la 25.08.1985 în O împotriva încheierii penale din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurenți să plătească statului suma de 50 lei fiecare cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - G

pentru judecător -

-, în concediu de odihnă

semnează președintele de complet

judecător

red.dec. jud.- G/în concept: 7.11.2008

jud.fond

tehnored. dec. GM/2 ex./ 11.11.2008

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Munteanu Traian, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 551/2008. Curtea de Apel Oradea