Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 608/R/2008

Ședința publică din data de 13 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar judecător

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia

-

GREFIER: -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:

-

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata împotriva încheierii penale din data de 29 septembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 2/1 lit. a pen. cu aplicarea art. 75 lit. c pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata, aflată în stare de arest preventiv, asistată de apărător desemnat din oficiu, av. R, cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei solicită admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatei, întrucât temeiurile care au stat determinat arestarea preventivă au încetat. Consideră că măsura arestării preventive este o măsură preventivă care trebuie luată în subsidiar față de alte măsuri și că buna desfășurare a procesului penal nu va fi afectată dacă inculpata va fi cercetată în stare de libertate.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea încheierii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, arătând că Tribunalul Cluj în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și a intervenit o hotărâre de condamnare de un an și 6 luni închisoare care confirmă existența și persistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința punerii sale în libertate.

CURTEA

Prin încheierea penală fără număr din data de 29 septembrie 2008 Tribunalului Clujs -a dispus în baza prevederilor art.300/2 rap.la art.160/bC.pr.pen. menținerea măsurii arestării preventive față de inculpata.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că sunt îndeplinite în speță cerințele prevăzute de art.143 proc.pen. referitoare la existența de probe și indicii temeinice că inculpata a comis infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată, iar arestarea preventivă s-a întemeiat pe dispozițiile art.148 lit.f proc.pen. apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acesta fiind relevat de natura și gravitatea faptei comise, modalitatea de săvârșire, urmările produse și rezonanța socială negativă în comunitate.

S-a constatat a fi îndeplinită și condiția privind cuantumul pedepsei prevăzute de lege, deoarece inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Având în vedere că față de inculpată nu a intervenit nici un fel de modificare a temeiurilor care au determinat arestarea și apoi menținerea acesteia, iar temeiurile avute în vedere la data arestării subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, astfel fiind îndeplinite în continuare prevederile disp.art.148 lit.f proc.pen.

Față de cele mai sus expuse, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.3002raportat la art.160 proc.pen. a menținut starea de arest preventiv privind pe inculpata.

mpotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpata, arătând că nu este de acord cu faptul că s-a menținut starea de arest.

În ședința publică din data de 13.10.2008 prin apărător din oficiu inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatei, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat.

În opinia apărării măsura arestării preventive este o măsură preventivă care trebuie luată în subsidiar față de alte măsuri, iar buna desfășurare a procesului penal nu va fi afectată dacă inculpata va fi cercetată în stare de libertate.

În subsidiar s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit prevederilor art.300/2 pr.pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare sa verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b pr.pen.

Art.160/b pr.pen. dispune că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive. Daca instanța constata ca arestarea preventiva este nelegala sau că temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivata, revocarea arestării preventive si punerea de îndată in libertate a inculpatului. Când instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivata, menținerea arestării preventive.

Măsura arestării preventive față de inculpata recurentă s-a luat la data de 23 mai 2008 prin încheierea penală nr.16/C/2008 a Judecătoriei D e j, ca și temei al arestării fiind menționate prevederile art.148 lit.f pr.pen. reținându-se că existau probe și indicii temeinice că inculpata ar fi comis infracțiunea de tâlhărie, prev.de art.211, alin.2 lit.b și c și alin.2/1 lit.a pen. cu aplicarea art.75 lit.c pen. constând în aceea că la data de 22 mai 2008 în jurul orei 23, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul minor G A, ar fi sustras prin întrebuințare de violențe suma de 695 lei de la partea vătămată.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta menționată este mai mare de 4 ani închisoare și s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să genereze un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, pericolul concret pentru ordinea publică fiind relevat și de modalitatea concretă în care au acționat inculpații, într-un loc public, pe timp de noapte, inculpata atrăgând în sfera infracțională un minor.

Curtea constată că în mod corect instanța de apel a constatat că temeiul arestării inculpatei recurente subzistă și impune în continuare privarea ei de libertate, existând și o hotărâre de condamnare a acesteia în primă instanță la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

Astfel pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de a cărei comitere este suspectată inculpata este în continuare mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea ei în libertate continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din natura și gravitatea faptei comise, modalitatea de săvârșire - pe timp de noapte, în loc public, prin implicarea unui minor, precum și din rezonanța negativă a faptei în comunitate.

Ca urmare constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. ca nefondat recursul inculpatei, fiica lui și, născută la data de 12.02.1987, aflată în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale fără număr din data de 29 septembrie 2008 Tribunalului Cluj.

În baza art.189 pr.pen. se va stabili suma de 100 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatei, av. R, sumă ce se va avansa din.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. inculpata va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata, în prezent arestată și deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 29 septembrie 2008 Tribunalului Cluj.

Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red./

17.10.2008 - 4 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Ioana Cristina Morar
Judecători:Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Cluj