Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.608
Ședința publică din data de 18 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Florentin Teișanu
Grefier- - -
Ministerul Publica fost reprezentant de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și C, născut la 12 octombrie 1982, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 08.09.2009 de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr-, prin care în baza disp. art.3002Cod procedură penală rap. la art.160 alin.1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, și s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul personal aflat în stare de arest preventiv și asistat de avocat în substituirea apărătorului ales, avocat din cadrul Baroului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales, cu acordul instanței, a luat legătura cu recurentul inculpat și având cuvântul pentru acesta arată că nu are cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentatul Ministerului Public având cuvântul precizează că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, consideră că în prezent acestea nu mai subzistă, nu au intervenit nici temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri, urmărirea penală este de mult finalizată, inculpatul și martorii au fost audiați în prezent fiind doar de audiat un singur martor în circumstanțiere.
Apreciază că în această situație și mai ales la acest moment, punerea în libertate a inculpatului nu poate împieta buna desfășurare a procesului penal.
Pentru toate cele expuse solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova și punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, dacă instanța va considera că față de persoana inculpatului este necesară luarea unei măsuri, solicită în baza disp. art. 139 rap. la art. 145 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică.
În mod corect s-a reținut de instanța de fond că sunt îndeplinite disp. art. 148 lit.f Cod procedură penală, există date certe că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea martorilor, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că a menținut măsura arestării preventive față de recurentul - inculpat.
Este de reținut infracțiunea comisă care este una deosebit de gravă, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată, iar lăsarea în libertate a recurentului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, concluzii rezultate atât din natura infracțiunii deduse judecății, cât și din faptul că recurentul a comis această faptă în stare de recidivă.
Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă existența indiciilor temeinice, verosimile, referitoare la participația recurentului la comiterea faptelor pentru care este dedus judecății, așa încât apreciază că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive și luarea unei alte măsuri față de acesta, așa cum s-a solicitat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, recunoaște că a consumat droguri și regretă acest lucru însă nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri, este adevărat că a mai fost condamnat pentru alte fapte penale, însă într-un final, acum trei luni a fost achitat de instanța de control judiciar.
Singura probă împotriva sa este interceptarea telefonică în care celălalt îl chema să-i dea droguri și nu invers, toți martorii audiați în cauză fiind nesinceri, iar personal apreciază că poate fi judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr-, în baza disp. art.3002Cod procedură penală rap. la art.160 alin.1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și C, născut la data de 12.10.1982, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, iar în baza disp. art.160 alin.3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a dispune astfel, în esență, s-a reținut că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, existând cazurile prev. de art. 148 lit. b Cod procedură penală, respectiv că se încearcă zădărnicească în mod direct sau indirect a aflării adevărului prin influențarea martorilor din dosar și respectiv prev. de ar. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului se prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei ultime condiții s-a avut în vedere că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea o rezonanță negativă în cadrul comunității din care acesta provine fiind necesar ca organele judiciare să reacționeze ferm în asemenea situații, cu atât mai mult cu cât sunt motive verosimile de a considera că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat.
Împotriva încheierii de ședință, în termenul legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
S-a susținut că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au intervenit nici temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri, urmărirea penală fiind finalizată de mult timp, inculpatul a fost audiat de instanța de fond, la fel și majoritatea martorilor cu excepția unui singur martor în circumstanțiere.
A mai susținut recurentul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri ci doar de consum de droguri, în contextul în care nu a fost depistat în flagrant că ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, asupra sa nefiind depistate astfel de substanțe și nici nu a fost surprins în timp ce le comercializa.
În acest context, apreciază recurentul că dat fiind participația sa penală nu poate influența buna desfășurare a procesului penal, astfel încât menținerea arestării sale preventive nu se impune, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării sale preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Curtea examinând încheierea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate precum și din oficiu, în limitele art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat după cum se va arăta în continuare:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 15/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Biroul Teritorial Prahova, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c și respectiv art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal, constând în aceea că în perioada 2007 - 2009 pe baza unei rezoluții infracționale unice, a consumat precum și a comercializat și deținut în acest scop droguri de risc (rezină de cannabis), inclusiv către persoane minore.
Situația de fapt stabilită de organele de urmărire penală rezultă din examinarea probatoriilor administrate, respectiv declarațiile martorilor, și învinuitul, care au susținut că au cumpărat de la acesta hașiș (rezină de cannabis) la prețul de 50 - 60 lei / gram și aveau cunoștință de comercializarea drogului de risc, în aceleași condiții pe raza orașului
S-a apreciat de către prima instanță că arestarea preventivă s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 143, art. 148 lit. f și b Cod procedură penală, existând indicii temeinice și probe verosimile, în a considera că inculpatul a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Pe de altă parte, s-a făcut și dovada că în cursul urmăririi penale acesta a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea în mod direct sau indirect, a unor martori, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Apreciind asupra acestei ultime condiții, prima instanță a avut în vedere pe lângă natura și gravitatea faptelor comise, reacția opiniei publice în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, respectiv împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea o rezonanță negativă în rândul comunității locale din care acesta provine, ținând seama de faptul că este necesar ca organele judiciare să reacționeze ferm în asemenea situații, cu atât mai mult cu cât, față de inculpat sunt motive verosimile de a considera că este autorul faptei.
Curtea constată că în cauză s-a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.3002rap. la art.160 Cod procedură penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
Se observă că într-adevăr pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
Însă, recurentul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată și comise în stare de recidivă, încriminate în art. 2 alin. 1 și 2 și respectiv art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal, prima fiind sancționată cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
S-a reținut ca situație de fapt că, în perioada 2007-2009, în mai multe rânduri, recurentul a procurat, deținut și comercializat rezină de cannabis (hașiș) pe raza orașului S, județul P, de regulă în rândul tinerilor, cunoscând faptul că una dintre aceste persoane, respectiv era minoră.
Arestarea preventivă a fost dispusă împotriva recurentului prin încheierea de ședință nr. 10/09 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, constatându-se că se află în situațiile prev. de art. 146, art. 1491comb. cu art. 148 lit. b și f Cod procedură penală, ulterior instanța de judecată legal investită procedând la menținerea arestării preventive a recurentului în cursul judecății.
Este real că prin declarațiile date în prima fază procesuală, acesta a limitat activitatea infracțională la deținerea drogurilor de risc (rezină de cannabis), susținând că a deținut această substanță exclusiv pentru consumul propriu.
Însă în cauză au fost administrate mijloace de probă care satisfac condiția prevăzută de art.143 Cod procedură penală, privind existența indiciilor temeinice, verosimile referitoare la participația recurentului la comiterea faptelor pentru care este dedus judecății, inclusiv a infracțiunii de trafic de droguri.
Acestea constau în depozițiile martorilor și, și ale celorlalți învinuiți cercetați în aceeași cauză pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului, respectiv, - și.
Așa fiind, ținând seama și de raportul de constatare tehnico științifică efectuat în cauză, în mod judicios prima instanță a constatat că această condiție reglementată de art.143 Cod procedură penală este în continuare îndeplinită în cauză, astfel încât critica recurentului sub acest aspect este apreciată ca nefondată.
De asemenea și cerința prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală este în continuare îndeplinită, câtă vreme lăsarea în libertate a recurentului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, concluzii rezultate atât din natura infracțiunii deduse judecății, cât și din faptul că recurentul a comis această faptă în stare de recidivă care, deși nu mai constituie prin el însuși un temei separat al luării și menținerii arestării, reliefează totuși o persistență infracțională care justifică concluzia potrivit căreia, privarea de libertate a recurentului reprezintă o necesitate pentru eliminarea riscului de repetare a faptelor.
În acest sens este de evidențiat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia severitatea sancțiunii și cazierul reclamantului sunt elemente ce pot fi avute în vedere în aprecierea pericolului de sustragere de la proces sau de repetare a infracțiunilor, ele constituind prin ele însele temeiuri suficiente și pertinente pentru a se aprecia că privarea de libertate satisface în continuare exigențele Convenției Europene fără a se produce o încălcare a dispozițiilor acesteia prin menținerea recurentului în stare de arest (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele Kusyk contra Poloniei și Michta contra Poloniei).
Pe de altă parte, așa cum de altfel a apreciat și prima instanță, este în continuare îndeplinită și condiția prevăzută de art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală care a constituit un temei al arestării preventive a recurentului, text de lege potrivit căruia măsura preventivă se dispune atunci când există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
În acest sens se observă că, la momentul dispunerii măsurii preventive împotriva recurentului, a fost avută în vedere și împrejurarea că acesta a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, pe parcursul urmăririi penale, existând la acel moment depozițiile a trei persoane, audiate ca martori, care au confirmat aceste aspecte, relevând exercitarea împotriva lor a unor acte și fapte de amenințare de către recurent, pentru ca martorii prin depozițiile lor să încerce exonerarea sa de răspundere penală.
Or, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale au fost decelate astfel de manifestări ale recurentului, dar și prin coroborare cu împrejurarea că în fișa de cazier judiciar a acestuia figurează o condamnare aplicată pentru comiterea unei infracțiuni îndreptate împotriva integrității corporale, este evident că există riscul major de repetare a conduitei acestuia de influențare a aflării adevărului, prin influențarea depozițiilor martorilor, neexistând nicio garanție că exercitarea acestor acte de influențare a procesului penal nu se vor repeta de către inculpat, astfel că temeiul prevăzut de art.148 lit.b Cod procedură penală subzistă și în prezent.
Față de considerente expuse, în mod judicios tribunalul a constatat că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurentului impun în continuare privarea sa de libertate, astfel încât criticile fiind apreciate ca nefondate, urmează ca recursul să fie respins conform art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, neexistând temeiuri pertinente pentru a se aprecia că în cauză înlocuirea măsurii arestării preventive, așa cum a solicitat recurentul, cu o altă măsură preventivă mai ușoară, ar satisface în mod eficient exigențele impuse de desfășurarea în bune condiții a procesului penal, în continuare.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și C, născut la 12 octombrie 1982, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 08.09.2009 de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. CG
Tehnored.DC
4 ex./21.09.2009
Dosar fond nr- Trib.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Florentin Teișanu
