Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 681

Ședința publică din data de 12.10.2009

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran

Judecător - - -

Grefier -

*****

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații, fiul lui și, născut la 02.09.1992 și, fiul lui și, născut la 20.10.19990, în prezent ambii aflați în Arestul B, împotriva încheierii de ședință din 08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-, prin care, constatând ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați a fost menținută.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul inculpat și, ambii în stare de arest, asistați din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 5856/2009, fila 14 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, avocat a luat legătura cu recurenții inculpați și, după care, se arată că nu sunt cereri de formulat și se solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.

Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurenții inculpați și, critică încheierea de ședință din 08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care măsura arestării preventive a fost menținută.

Arată că, inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de viol, dar că ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție, susținând că inculpatul nu recunoaște săvârșirea vreunei infracțiuni și apreciind că odată puși în libertate nu pot influența depozițiile părții vătămate și a martorilor.

Susține că menținerea stării de arest ar influența în mod negativ situația școlară, ca urmare a imposibilității frecventării cursurilor.

În concluzie, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și pe fond înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază încheierea de ședință din 08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău ca fiind temeinică și legală, susținând că din probatoriul administrat în cauză rezultă probe certe și indici temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunea de viol asupra unei minore de 13 ani; în cauză fiind îndeplinite cumulativ disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea încheierii de ședință ca temeinică și legală.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat, nu recunoaște săvârșirea vreunei infracțiuni, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și solicită judecarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate pentru a avea posibilitatea să-și continue studiile.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față;

Prin încheierea din 08.10.2009 a Tribunalului Buzăus -a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul minor, fiul lui și, născut la data de 02.09.1992, în Rm. S, domiciliat în Rm. S, str. dr., - 12,. 1 și, fiul lui și, născut la data de 20.10.1990, în municipiul B, domiciliat în satul de, județul

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că inculpatul minor și inculpatul sunt trimiși în judecată sub aspectul prezumtivei comiteri a infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 75 lit.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că cei doi inculpați, în data de 18.09.2009, prin constrângere au întreținut relații sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani.

Inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor.

Din analiza principalelor mijloace de probă care au fost administrate în cursul urmăririi penale au rezultat date certe și indicii temeinice sub aspectul împrejurării că cei doi tineri sunt prezumtivii autori ai faptei penale expuse cât și cu privire la starea de pericol pe care o reprezintă lăsarea acestora în libertate.

Fapta expusă în actul de sesizare este deosebit de gravă, cu o rezonanță negativă în comunitate.

Pericolul pentru ordinea publică se deduce din datele cauzei cu privire la împrejurările activității infracționale, victima fiind o minoră în vârstă de numai 13 ani.

O astfel de infracțiune creează o stare de neliniște publică capabilă să justifice arestarea preventivă a celor doi inculpați, cel puțin temporar.

Așa fiind, tribunalul a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul minor și inculpatul și au menținut-

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și solicitând casarea ei și judecarea lor în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, de criticile recurenților, dar și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată va aprecia că recursurile sunt nefondate.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. 3 Cod penal, întrucât la data de 18.09.2009, prin constrângere, au întreținut relații sexuale cu partea vătămată în vârstă de 13 ani.

Conform art. 300/1 Cod procedură penală tribunalul a verificat și a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a recurenților inculpați și a menținut această măsură.

Se constată și de către instanța de recurs că în cauză măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât sunt indicii temeinice că inculpații au comis infracțiunea pentru care sunt trimiși în judecată (aspecte ce rezultă din declarația părții vătămate, actele medico-legale și declarațiile inculpaților care nu raporturile sexuale, ci doar modalitatea de săvârșire a acestora), dar sunt îndeplinite și cerințele disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Așa cum a reținut și tribunalul, fapta comisă are un grad ridicat de pericol social, aspect ce concură, pe lângă vârsta persoanei vătămate, rezonanța socială a faptei, indignarea cetățenilor, către un pericol concret pentru ordinea publică, iar reacția fermă a instituțiilor abilitate să fie pe măsură.

În aceste condiții, Curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 02.09.1992 și, fiul lui și -, născut la 20.10.1990, în prezent ambii aflați în Arestul B, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-.

Obligă fiecare recurent la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și libertăților, în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - - -

Grefier,

6 ex/13.10.2009

Red.

Tehnored. ET

nr- Tribunalul Buzău

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3113/2006

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Ploiesti