Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 711/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 711/R/2008
Ședința publică din 2 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații și, aflați în arestul IPJ, împotriva încheierii penale fără număr din data de 26 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații, aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat din cadrul Baroului B, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea aleasă a inculpaților și solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d proc.pen. admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și punerea inculpaților în libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 proc.pen. Apreciază că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
În ceea ce-l privește pe inculpatul susține că nu mai subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. d proc.pen. întrucât nu există nicio probă la dosar în acest sens. De asemenea, nu subzistă nici temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. respectiv nu s-a făcut dovada că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Există totodată contrarietate între declarațiile date de părțile vătămate. Declarațiile părților vătămate nu se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în acest dosar. Din procesele verbale de recunoaștere de la filele 54-64 din dosarul de urmărire penală nu rezultă că recunoașterea s-a făcut în prezența martorilor asistenți. Există o serie de acte la dosar care nu au prevăzut numărul de dosar și care aparent nu au nicio legătură între ele.
Referitor la temeiurile avute în vedere, prev. de art. 148 lit. d, e și f proc.pen. în ceea ce o privește pe inculpata, de asemenea nu mai subzistă. Inculpata nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză și nici nu a încercat să influențeze părțile vătămate. S-a dispus punerea sub urmărire a telefonului mobil al inculpatei, însă din înregistrarea convorbirilor rezultă că aceasta nu a încercat să ia legătura cu părțile vătămate. Inculpata se află la prima confruntare cu legea penală, nu are antecedente penale.
În concluzie, solicită în principal revocarea măsurii arestului preventiv față de inculpații și, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii cu o măsură neprivativă de libertate.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii Tribunalului Maramureș. Prima instanță a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpați în cursul urmăririi penale. Apreciază că sunt întrunite condițiile atât cele prev. de art. 143 proc.pen. cât și cele prev. de art. 148 lit. d, e și f proc.pen. Există probe că inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului și au încercat să exercite presiuni asupra părților vătămate. Sunt întrunitre ambele condiții prev. de art. 148 lit. f proc.pen. respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai M de patru ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, veniturile obținute din săvârșirea aceste infracțiuni reprezentând singura sursă de venit. La momentul prinderii lor, aceștia pregăteau recrutarea și transportul unor noi victime la practicarea prostituției.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a încercat să influețeze părțile vătămate și nici aflarea adevărului în cauză. Nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Solicită să fie cercetat în stare de libertate și să se ia măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că e nevinovată și solicită să fie cercetată în stare de libertate. Nu va lua legătura cu nimeni și se va prezenta la fiecare termen de judecată. Nu le-a văzut pe părțile vătămate din anul 2005.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea din 26 noiembrie 2008 în baza art.300/1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților: ( nume anterior, născ.la data de 3 iunie 1971, in S M, fiul lui si ) si ( fiica lui și, născ.la 4 ianuarie 1973)
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri, argumentând următoarele:
Prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș au fost trimiși în judecată inculpații, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prev.de art. 12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal si art. 37 lit.a Cod penal, trafic de minori prev.de art. 13 al.2 și 3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal si inculpata, in stare de arest preventiv, pentru comiterea infractiunilor de trafic de persoane prev.de art. 12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal si trafic de minori prev.de art. 13 al.2 și 3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
În urma sesizării instantei cu acest rechizitoriu la data de 24.11.2008 s-a procedat în temeiul art.3001Cod procedură penală la verificarea din oficiu a legalității măsurii arestării preventive a inculpaților si.
Prin încheierea penală nr. 565 din 3 octombrie 2008, a Tribunalului Maramureșs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților si pe o perioadă de 29 de zile până la data de 31.10.2008,
Din probele existente la dosar rezultă că și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Aceasta întrucât s-a apreciat la prelungirea arestării preventive a inculpaților că sunt îndeplinite prev.art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați este închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, neputând fi astfel susținută ideea că temeiurile pentru care a fost luată măsura nu mai subzistă și că alte temeiuri noi nu sunt.
Din probele dosarului sunt conturate temeiurile art. 148 lit.b,d,e Cod proc.penală, inculpații încercând să zădărnicească aflarea adevărului prin amenințări adresate părții vătămate, exercitând presiuni asupra acesteia, inculpații săvârșind cu intenție o noujă infractiune.
Față de cele arătate, în baza art.300 ind. 1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților: si.
Împotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpații si solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării lor în stare de libertate. Totodata apreciază că se impune inlocuirea arestului preventiv cu masura obligării de a nu părăsi localitatea prev.de art. 145 Cod proc.penală.
În susținerea recursurilor, inculpații au arătat în esență că arestarea lor nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea lor în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursurile declarate, ajunge la constatarea că acestea nu sunt fondate.
Din actele dosarului rezultă că inculpații recurenți si au fost arestati pe o durata de 29 zile de la 3 octombrie 2008 - 31 octombrie 2008, măsură prelungită ulterior.
Atât încheierile de arestare cât și cele de prelungire a măsurii arestării au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
De fiecare dată, s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatilor constatându-se de către instanțe că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatilor sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit.b,d,e și cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou, în ședința din 26 noiembrie 2008 legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpaților recurenți li se impută că ar fi săvârșit următoarele infracțiuni: în perioada 2005 - 2008, cei doi inculpați au racolat mai multe tinere, unele minore, prin promisiuni false a unor locuri de muncă in Austria, pe care le-au transportat apoi in aceasta țară, unde le-au obligat, prin amenințări, să practice prostituția, însușindu-și astfel importante sume de bani, fapte care în drept, întrunesc elementele infractiunilor de trafic de persoane prev.de art. 12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal si trafic de minori prev.de art. 13 al.2 și 3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
Deși inculpații recurenți au negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, Motoz, și.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de recurenți.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimisi în judecată cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii prevăzute de art.12 si 13 din Legea 678/2001 se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, prev.în art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestora în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpati.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit infracțiuni.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupuse a fi comise de inculpati precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, de multitudinea părților, de existența unor declarații contradictorii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatilor în stare de arest.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte. S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpații au prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare (cauza contra Austriei; cauza S-R contra Elveției).
Durata arestării preventive a inculpaților nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
În speța de față, nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța socială negativă a infracțiunilor presupus a fi comise, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de doar 2 luni, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunilor și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu altă măsură mai blândă. Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea 678/2001, trebuie să se numere și gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, numărul de persoane traficate și amploarea acestui fenomen infracțional.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpați, dacă s-ar admite cererile de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea inculpaților de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Instanța de recurs, la soluționarea recursurilor va lua în considerare natura activității infracționale a grupului organizat, condițiile concrete în care aceasta s-a desfășurat, multitudinea și complexitatea faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în actul de inculpare, precum și prevederile art.148 lit.b,d,e și f pr.pen.
Așa fiind, în mod judicios s-a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive menținută față de inculpații recurenți deoarece aceștia rezultă că sunt cercetați sub aspectul comiterii unor infracțiuni grave sancționate prin reglementările speciale ale Legii 678/2001, așa încât se constată că în cauză sunt incidente prevederile art.143 proc.pen.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpațiilor fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-au comis mai multe infracțiuni", măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Nu este de neglijat nici poziția inculpaților arestați pe parcursul procesului penal, aceștia dând declarații contradictorii, negând comiterea faptelor.
Curtea apreciază că, în baza disp.art.136 proc.pen. pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-
Amploarea activității infracționale, modul de concepere și de derulare justifică menținerea arestului preventiv, la dosar existând probe care conduc la incidența temeiului prev.de art.148 lit.b,d,e și f proc.pen.
Pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile formulate în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.189 cod proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de câte 50 lei onorariu apărător din oficiu ce se va plăti din pentru inculpații si, in favoarea apărătorului din oficiu, pentru studierea dosarului.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpații si vor achita statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarat de inculpații și, aflați în arestul IPJ M, împotriva încheierii penale din data de 26.11.2008 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, reprezentând 50% din onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Obligă pe inculpații și să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- -, -, - -
red.PD/CE 5ex. 4.12.2008
jud.fond,
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
