Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 739

Ședința publică de la 09 Iulie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Făurar JUDECĂTOR 2: Membri Gheorghe Vintilă

- G - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror a din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de la 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat I, apărător din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat I pentru inculpat, critică încheierea pentru netemeinicie, apreciind că la instanța de fond s-au administrat în mare parte probele din actele de sesizare a instanței, astfel că, raportat la perioada scursă de la luarea măsurii până în prezent, menținerea acesteia nu se mai impune, cercetarea judecătorească putându-se desfășura și cu inculpatul în stare de libertate.

Concluzionează în sensul admiterii recursului, casării încheierii și revocarea măsurii arestării preventive cu privire la recurentul inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că încheierea este legală și temeinică, măsura arestării preventive impunându-se a fi menținută în continuare, având în vedere faptul că nu s-au modificat cauzele și condițiile care au determinat luarea acestei măsuri.

Recurentul inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că aceasta este luată de aproximativ 8 luni, astfel că, cercetarea judecătorească se poate desfășura în continuare cu lăsarea sa în libertate.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin încheierea de la 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în baza art.160 cod pr.penală rap.la art.3002Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26.02.1961, în C, CNP -, deținut în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că s-au formulat apeluri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea și inculpatele și, împotriva sentinței penale nr.231 din data de 18.12.2008, pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr-.

Analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că prin sentința penală nr.231 din data de 18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr-, s-a dispus; n baza art. 334 Cpp a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații și, din infracțiunile reținute în sarcina lor în rechizitoriu, în următoarele infracțiuni:

- pentru: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut de art. 290 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și uz de fals, prevăzută de art. 291 Cp, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a și b Cp și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit. b Cp;

- pentru inculpata: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 cu aplicarea 41 alin. 2 Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit. a Cp și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.

În baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cp, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 26.02.1961 în localitatea C, județul D, domiciliat în municipiul C,-, județul D, fără forme legale în municipiul C, cartier Nouă, str. - -,. 15,. 2,. 18, județul D, CNP -, la 5 ani închisoare.

În baza art. 290 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și art. 37 lit. a și b Cp, a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 291 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cp, condamnă pe același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. 1 Cp, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3551/ 05.09.2006 a Judecătoriei Craiova, în pedepsele componente de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri, prevăzută de art. 290 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 39 alin. 1 Cp, art. 36 alin. 1 Cp, art. 33 lit. a Cp și art. 34 alin. 1 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta sentință, cu cele repuse în individualitate, aplicând acestuia pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, a fost condamnată inculpata, fiica lui G și, născută la 20.12.1967 în municipiul C, județul D, domiciliată în municipiul C,-, județul D, fără forme legale în municipiul C, cartier Nouă, str. - -,. 15,. 2,. 18, județul D, CNP -, la 3 ani închisoare.

În baza art. 290 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, a fost condamnată aceeași inculpată la 1 an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 323 alin. 1 și 2 Cp, a fost condamnată aceeași inculpată la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. 1 Cp, a fost descontopite pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 3551/ 05.09.2006 a Judecătoriei Craiova, în pedepsele componente de 1 an și 6 luni închisoare, stabilite pentru aceasta pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cp, 76 lit. c și art. 41 alin. 2 Cp și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cp, cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. c și art. 41 alin. 2 Cp, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 39 alin. 1 Cp, art. 36 alin. 1 Cp, art. 34 lit. a Cp și art. 34 alin. 1 lit. b Cp, a fost contopită pedepsa stabilită prin prezenta sentință cu cele repuse în individualitate, aplicând acesteia pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 83 alin. 1 Cp, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 3551/ 05.09.2006 a Judecătoriei Craiova, și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin sentința de față, astfel că inculpata va executa o pedeapsă de 4 și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cp au fost interzise celor doi inculpați anterior menționați drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, pe durata executării pedepselor aplicate. În baza art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp, a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la 21.05.1980 în municipiul C, județul D, domiciliată în municipiul C,-, fără forme legale în municipiul C,-, județul D, CNP -, la 2 ani închisoare.

În baza art. 25 raportat la art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 alin. 1 lit. c Cp, a fost condamnată inculpata, fiica lui G și, născută la 24.05.1975 în municipiul C, județul D, domiciliată în municipiul C,-, fără forme legale în municipiul C,-, județul D, CNP -, la 2 ani închisoare.

În baza art. 25 raportat la art. 290 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 alin. 1 lit. e Cp, au fost condamnate aceleași inculpate la 2 luni închisoare fiecare.

În baza art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 alin. 1 lit. c Cp au fost condamnate aceleași inculpate la 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a Cp raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și aplică acestor inculpate pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru fiecare.

În temeiul art. 81 Cp a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, determinat în raport de dispozițiile art. 82 Cp.

În baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp, au fost condamnați inculpații, fiica lui și, născută la data de 06.06.1967, în localitatea H, județul D, cu domiciliul în aceeași localitate,-, județul D, CNP -, și, fiul lui și, născut la data de 10.11.1963 în localitatea Noi, județul D, domiciliat în comuna, sat H,-, județul D, CNP -, la 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 25 raportat la art. 290 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 alin. 1 lit. e Cp, au fost condamnați aceiași inculpați la 2 luni închisoare fiecare.

În baza art. 291 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp, au fost condamnați aceiași inculpați la 2 luni închisoare.

În baza art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp, au fost condamnați aceiași inculpați la 1 an și 8 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a Cp raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și au fost aplicate acestor inculpați pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare pentru fiecare.

În temeiul art. 81 Cp a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 8 luni, determinat în raport de dispozițiile art. 82 Cp.

În baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp pentru inculpata, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp, au fost condamnați inculpații, fiul lui și, născut la data de 04.05.1968 în S, județul D, domiciliat în comuna, sat H,-, județul D, CNP -, fiul lui și, născut la data de 27.11.1967 în H, județul D, domiciliat în aceeași localitate,-, județul D, CNP -, și, fiica lui G și, născută la data de 31.01.1972 în S, județul D, domiciliată în comuna, județul D, CNP -, la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 291 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp pentru inculpata, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. e Cp, a fost condamnat aceeași inculpați la 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a Cp raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și a fost aplicată acestor inculpați pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru fiecare.

În temeiul art. 81 Cp a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, determinat în raport de dispozițiile art. 82 Cp.

În baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp și art. 37 lit. a Cp, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.05.1974 în S, județul D, domiciliat în comuna,-, județul D, CNP -, la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 291 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. e Cp și art. 37 lit. a Cp, a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a Cp raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și aplică acestui inculpat pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 alin. 1 Cp, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2/ 12.01.2005 a Judecătoriei Segarcea, și a fost dispusă executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin sentința de față, astfel că inculpatul va executa o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cp au fost interzise inculpatului menționat drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, pe durata executării pedepsei aplicate.

În baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. c Cp și art. 37 lit. b Cp, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 03.03.1969 în comuna, județul D, cu domiciliul în aceeași localitate, CNP -, la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 291 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, 74 alin. 1 lit. a și c Cp, 76 lit. e Cp și art. 37 lit. b Cp, a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a Cp raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și a fost aplicată acestui inculpat pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cp au fost interzise inculpatului menționat drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, pe durata executării pedepsei aplicate.

În baza art. 88 Cp a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpaților și, durata reținerii și arestării preventive, de la 20.08.2008, orele 1230, la zi, pentru primul inculpat, și de la 20.08.2008, orele 1230, până la 25.11.2008, pentru al doilea inculpat, iar în temeiul art. 350 alin. 1 Cpp, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 350 alin. 3 lit. b Cpp, a fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatelor și, aflate sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 42 și 43 emise de Tribunalul Dolj la data de 22.08.2008.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cp a fost suspendată executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, pentru inculpații pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate prin sentința de față, pe durata suspendării condiționate a pedepselor aplicate.

În temeiul art. 359 art. 1 Cpp a fost atrasă atenția inculpaților pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, asupra dispozițiilor art. 83 Cp, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a pedepselor aplicate.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în următorul cuantum:, și - 1100 lei (din care 500 lei onorariu apărător din oficiu în faza judecății), - 700 lei (din care 100 onorariu apărător din oficiu în faza judecății), și - 150 lei, și - 550 lei (din care 400 lei onorariu apărător din oficiu în faza judecății).

În temeiul art. 347 Cpp au fost disjunse acțiunile civile, urmând a fi format un nou dosar, pentru care s-a acordat termen de judecată la data de 22.01.2009.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Segarceaa reținut următoarea stare de fapt.

La data de 12.03.2008 organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane fără ocupație, domiciliate pe raza comunei, au contractat credite de la diferite bănci, obținând împrumuturi în baza unor documente care atestau în fals că au calitatea de angajați ai unor societăți comerciale.

Conform cercetărilor efectuate inculpații, și și numiții - și au desfășurat activități de racolare a unor persoane fără ocupație, cu situație materială precară și un nivel scăzut de instruire, pe care le foloseau în scopul obținerii de credite sau bunuri electrocasnice, folosind documente false.

În perioada 2007-2008, la sugestia inculpatului, au fost preluate mai multe societăți comerciale de alte persoane racolate.

Ca mod de operare s-au constatat că inculpatul contacta persoanele care urmau să devină administratoare ale societăților menționate (numiții, G și ) cărora le solicita să cumpere societăți comerciale, iar după dobândirea calității de administrator al acestora, toate documentele societății cât și ștampilele rămâneau în posesia inculpaților și.

Prin intermediul inculpatelor și, a inculpaților, și a altor participanți, se racolau persoane cu grad redus de instruire, cărora inculpații și le întocmeau documente false privind calitatea de angajat.

Persoanele racolate erau conduse de către inculpați la sediile unor bănci sau la alte unități de creditare care eliberează bunuri cu plata în rate, învinuiții racolați primind sume infirme din împrumutul acordat, banii revenind inculpaților.

De la societățile care eliberează bunuri cu plata în rate, de cele mai multe ori bunurile nu erau ridicate de persoana titulară, ci de inculpații și și erau transportate la domiciliul inculpatelor și. De aici bunurile erau vândute sub prețul pieții atunci când erau găsiți cumpărători.

Inculpatele și au fost instruite în vederea derulării activității infracționale de către inculpatul și au consimțit instalarea unui post telefonic la locuința lor, de unde se făcea falsa confirmare a calității de angajat a învinuiților care depuneau dosare în vederea obținerii de credite, atunci când societatea creditoare contacta telefonic numărul indicat pe cererea de împrumut, număr de telefon care se pretindea a aparține societății angajatoare. Persoanele racolate erau transportate de la domiciliile lor de inculpații, și numitul în localitatea C, la locuința inculpatelor și de pe-, de unde erau conduse apoi de una dintre cele două surori la locuința inculpaților și din cart. Nouă, str. -. Aici, cei doi soți le solicitau acestora actele de identitate și o factură de utilități, le întocmeau documente false care atestau calitatea de angajat și îi însoțeau la diferite unități bancare în vederea obținerii de credite, sau la sediul ELECTRONIC pentru achiziționarea de bunuri cu plata în rate.

După ce acele persoane ridicau împrumutul de la unitățile bancare, banii erau însușiți și împărțiți de inculpați, persoanele respective primind sume derizorii.

Cât privește bunurile achiziționate în aceeași modalitate de la ELECTRONIC L cea mai mare parte era însușită de inculpați, care depozitau bunurile la locuința inculpatelor și, fiind valorificate ulterior.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost găsite documente care atestă activitatea infracțională a inculpaților (la locuința inculpatelor și de pe-: copii ale unor documente de identitate, notări privind datele de identitate ale învinuiților împrumutați și numerele de telefon ale acestora, adeverințe de salariu întocmite în numele mai multor societăți comerciale, facturi de utilități și facturi privind achiziția unor bunuri cu plata în rate emise în numele învinuiților racolați împrumutați; la locuința inculpaților și din cartierul Nouă, str. - -,. 15,. 2,. 18 au fost găsite acte de identitate în copie și original ale unor persoane care au depus documentația necesară în scopul obținerii de credite, toate documentele de constituire și ștampilele societăților în numele cărora s-au desfășurat activitățile infracționale, contracte individuale de muncă atât completate, cât și necompletate, cărți de credit, contracte de închiriere a unor spații unde au fost constituite în mod fictiv sediile societăților menționate, precum și contracte de instalare a unor posturi de telefonie fixă din rețeaua Romtelecom și la adresa inculpaților, care figurau ca aparținând societăților comerciale, contracte de credit și facturi de ridicarea bunurilor emise de unitățile de creditare în numele mai multor învinuiți racolați, cartele telefonice puse la dispoziție de inculpați învinuiților care au contactat credite pentru a putea fi contactați de unitățile de creditare, adeverințe medicale întocmite în fals pentru persoane împrumutate, care urmau să fie folosite la. pentru dovedirea stării de sănătate a acestora).

Din procesul-verbal de recunoaștere din grup persoanele racolate au identificat persoanele care le-au instruit cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l aibă în fața funcționarilor bancari, indicând pe inculpatele, și pe inculpata, despre care cunoșteau că este patroana societăților și care, împreună cu inculpatul, întocmeau în fals documentația de care s-au folosit ulterior.

Din actele dosarului rezultă că același gen de activitate infracțională a fost desfășurat și anterior de către inculpații și, așa cum rezultă din copia dec. pen. nr. 138 din 19.02.2008 a Curții de Apel Craiova, rechizitoriului nr. 5444/P/2003 din 02.08.2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, referatele întocmite de organele de poliție cu privire la propunerea de trimitere în judecată a inculpaților, acte care se coroborează cu fișele de cazier judiciar ale inculpaților.

Cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la inițiativa inculpaților și, în luna octombrie 2007 numitul - a acceptat să preia SC SRL C, devenind administrator.

Documentele și ștampila societății au rămas în posesia celor doi inculpați, la insistențele cărora învinuitul - a încheiat contract cu SC SA în vederea montării unui post telefonic în numele societății, post telefonic care a fost instalat la locuința inculpaților din cartierul Nouă, str. - -, bloc 15,. 2,. 18, deși sediul societății era declarat pe- A din

În cursul lunii noiembrie 2007, inculpata i-a prezentat martorei a mai multe contracte de muncă înregistrate la. pretinzând că persoanele înscrise în contracte au fost angajate la societate însă, după prezentarea acestora, inculpata a refuzat să i le predea contabilei.

În cursul lunii decembrie 2007, inculpata i-a solicitat martorei să se deplaseze la sediul BCR C pentru a ridica un dosar de credit care fusese respins, ocazie cu care martora a constatat că documentele din dosar erau semnate la rubrica "contabil" în fals, deși la rubrica respectivă era menționat numele ei.

Martora aam ai precizat că în cursul lunii aprilie 2008 fost contactată de un funcționar al BCR care i-a comunicat că un angajat al SC SRL nu și-a achitat ratele lunare după obținerea unui credit, martora precizând că nu cunoaște ca societatea să aibă un angajat cu numele menționat de funcționarul bancar drept pentru care i-a recomandat acestuia să o contacteze pe inculpata. explicații inculpatei, aceasta a pretins că persoana care a contractat creditul nu mai lucrează în cadrul societății, fiind plecată din țară.

În perioada cât a funcționat martora a nu a desfășurat activități în calitate de contabil întrucât inculpata nu i-a prezentat documentele necesare întocmirii balanțelor și bilanțului și nici un alt document necesar depunerii la Administrația Financiară.

Totuși, inculpata și inculpatul, având posesia ștampilei și a celorlalte documente ale societății, au întocmit în fals adeverințe de venit și contracte de muncă unor persoane racolate în scopul obținerii ilegale de credite, o parte din acestea având înscris la rubrica "contabil" numele martorei

Astfel, în toamna anului 2007, inculpatul l-a cunoscut pe numitul - prin intermediul numitului G, acesta din urmă spunându-i că - deține o societate și îi poate perfecta învinuitului documente care să ateste calitatea de angajat și girant pentru un credit pe care urmează să îl ridice - și din care inculpatul urma să primească o sumă de bani.

Astfel, inculpatul a fost condus la locuința numitului - unde i-a cunoscut pe inculpații și care, după ce i-au întocmit documentația falsă și l-au instruit cu privire la datele menționate (că este angajat al în funcția de conducător auto, deși nu posedă permis de conducere, cu un salariu de 1.200 lei lunar și urmează să solicite un credit în nume personal), a fost însoțit de către inculpații, și - la sediul BCR, de unde a ridicat suma de 23.000 lei. Banii au fost însușiți de cei doi inculpați și de numitul -, conform înțelegerii inițiale, inculpatultul primind suma de 800 lei.

În cursul lunii decembrie 2007, numitul, zis "" și inculpatele și au mers la locuința numitului din comuna, căruia i-au propus să-i întocmească documentația prin care să se ateste nereal faptul că este angajat ca șofer la, deși acesta le-a precizat că nu posedă permis de conducere.

Acesta a fost convins de persoanele menționate și le-a predat acestora actul de identitate și o factură de utilități, documente necesare întocmirii dosarului solicitat de bancă în vederea obținerii unui credit.

A doua zi, a fost condus de numitul la locuința inculpatelor și, de aici fiind transportat de acestea în locația unde se perfectau documentele false, respectiv la locuința inculpaților și din cartierul Nouă.

După ce numitului i-au fost întocmite documentele de angajare, semnate în fals, a fost condus de inculpații și la sediul BCR C, de unde a obținut un credit bancar în sumă de 23.700 lei, banii fiind însușiți de inculpatul, care aștepta în fața băncii și din care i-a dat acestuia suma de 3.000 lei. Din această sumă, i-a dat și numitului suma de 300 lei, astfel cum fusese înțelegerea inițială cu acesta. Numitul a precizat că, în timpul cât a fost interogat de funcționarul bancar cu privire la datele înscrise în documentele prezentate, a fost atent supravegheat de inculpata care intrase împreună cu acesta în sediul băncii.

În cursul lunii noiembrie 2007, prin intermediul numitului, zis "", inculpații și au cunoscut pe inculpații, și cele două surori ale acesteia - inculpatele și -, relațiile dintre aceștia devenind, pe parcursul trecerii timpului, foarte apropiate.

Numitul i-a condus pe cei doi inculpați la locuința inculpatelor și de pe- din C, unde cele două inculpate le-au precizat învinuiților că prin intermediul surorii lor, inculpata, îi vor ajuta să obțină credite bancare sau bunuri electrocasnice cu plata în rate, cu condiția ca o parte din suma împrumutată sau o parte din bunuri să revină inculpaților, aceștia din urmă obligându-se să achite toate ratele lunare.

Acceptând propunerea inculpatelor, învinuiții și au fost conduși de inculpata la locuința inculpaților și din cartierul Nouă, str. - - din C unde aceștia le-au întocmit documente care atestau în fals calitatea de angajați ai După întocmirea documentelor, învinuiții au fost instruiți cu privire la datele pe care trebuie să le declare funcționarului bancar și au fost conduși de inculpata la sediul C ( din zona ) unde fiecare a solicitat acordarea unui credit. A doua zi, învinuiții au fost contactați telefonic de inculpata care le-a comunicat că banca le-a respins solicitarea, propunându-le totodată învinuiților să solicite, în aceleași condiții, achiziționarea de bunuri electrocasnice cu plata în rate de la Electronic

După depunerea documentației și a cererii de solicitare, angajata magazinului, numita, le-a spus inculpaților că pot ridica bunurile solicitate după patru zile.

Conform înțelegerii, o parte din bunurile ridicate au fost însușite de inculpați, iar altele (o mașină de spălat și un TV color) au fost ridicate de învinuiți.

Cei patru inculpați au solicitat inculpaților și să găsească cât mai multe persoane cărora să le întocmească documente false în scopul obținerii de bunuri cu plata în rate sau de credite bancare, precizând că ratele vor fi suportate de societatea care va figura ca angajatoare, iar persoanele împrumutate vor achita numai primele două rate.

Astfel, inculpații și au condus la locuința inculpatelor și mai multe persoane care erau preluate de una din cele două surori și la locuința inculpaților și din cartierul Nouă, unde erau întocmite actele false.

În iarna anului 2007 inculpații și au contactat pe numitul, pe care l-au lămurit să solicite acordarea unor credite de la diferite unități bancare în baza unor documente false.

Acesta, după ce și-a însușit rezoluția infracțională, a fost condus de către inculpații și la locuința inculpatelor și, acestea întărind convingerea învinuitului că nu va suferi nici o repercusiune după obținerea creditului.

Cele două inculpate l-au preluat și l-au prezentat inculpaților și, aceștia întocmind documentația falsă și însoțindu-l la sediile mai multor bănci (Banca Transilvania, Banca Românească, BRD și Bank) unde a depus documentația și a solicitat acordarea de credite.

Inculpații l-au instruit pe învinuit cu datele pe care trebuie să le declare funcționarilor bancari, spunându-i că este angajat ca șofer la (deși nu posedă permis de conducere) și că are un salariu tarifar de 1.450 lei.

Întrucât nici una dintre băncile solicitate nu au aprobat cererea de creditare, inculpații și au întocmit lui altă documentație, instruindu-l să o folosească în scopul achiziționării de bunuri electrocasnice însoțindu-l pe acesta la

Întrucât și această solicitare a fost respinsă, inculpații și l-au condus pe acesta la magazinul Real, de unde, tot în baza unor documente false deținute de inculpați, acesta a achiziționat trei telefoane mobile, toate trei fiind însușite de inculpați și valorificate în aceeași zi.

La începutul lunii ianuarie 2008 inculpata l-a întâlnit pe numitul G, căruia i-a spus că poate să îl ajute să obțină credit bancar fără a avea probleme ulterior și fără să îl restituie, lămurindu-l să vină în cursul aceleiași zile la locuința ei, unde să cunoască persoanele care urmau să-i facă acestuia dosar de angajat al unei societăți comerciale.

Astfel, numitul Gam ers la locuința inculpaților și din comuna unde i-a cunoscut pe inculpații, și și au stabilit ca aceștia să-i întocmească documentația în scopul obținerii creditului.

Astfel, a doua zi, Gaf ost condus de inculpata la locuința inculpatelor și, de aici î fiind condus la locația din cartierul Nouă, unde inculpatul a întocmit documentația falsă, instruindu-l cu privire la datele pe care trebuie să le memoreze și să le reproducă în fața funcționarului bancar (că este angajat al în funcția de magaziner cu un salariu de 800 lei lunar). Inculpata, cu aceeași ocazie, i-a spus că ea personal îl va însoți la bancă și îl va ajuta să obțină creditul, pretinzând că este contabila societății care a făcut angajarea.

Gaf ost condus la sediul Bank de către inculpații, și și, după încasarea creditului în valoare de 2.900 de euro, banii au fost însușiți de către inculpați.

Inculpata a schimbat o parte din bani la o casă de schimb, dându-i învinuitului suma de 1.000 lei.

Tot în cursul lunii ianuarie 2008 inculpata l-a racolat pe inculpatul, căruia i-a relatat că, prin intermediul altor persoane, are posibilitatea să îl ajute atât pe el cât și pe soția lui să obțină credite bancare, deși aceștia nu îndeplineau condițiile legale, acesta și soția lui urmând să primească suma de 2.000 lei. Lăsându-se convins de insistențele inculpatei, inculpatul și soția sa i-au înmânat acesteia cărțile de identitate. După câteva zile, inculpata i-a condus pe cei doi la locuința inculpatelor și, acestea contactând-o telefonic pe inculpata, pe care a informat-o despre prezența persoanelor menționate, aceasta venind la locuința surorilor ei împreună cu inculpatul.

După ce inculpata i-a prezentat învinuitului un dosar cu mai multe documente și l-a instruit cu privire la conținutul acestora (care atestau că este angajat de 2 ani și 6 luni în funcția de vânzător, cu un salariu de 730 lei lunar), a fost condus la sediul Bank de către inculpații și, unde a depus documentația și a solicitat acordarea unui credit de 2.900 euro, bani care au fost ridicați în aceeași zi și predați inculpaților, și, care așteptau în fața sediului băncii.

După ce inculpații au împărțit banii, inculpata a schimbat o parte din aceștia la o casă de schimb valutar, dându-i inculpatului suma de 1.000 lei.

În aceeași perioadă, ianuarie 2008, inculpatul a fost căutat la domiciliu de inculpata, care i-a propus să solicite un credit bancar pretinzând că, prin intermediul unor persoane apropiate, acesta urmând a beneficia doar de o parte din sumă și nu va returna împrumutul.

Astfel, inculpatul a fost condus de inculpata la locuința inculpatelor și, de unde acesta a fost transportat la locația din cartierul Nouă, unde inculpații și i-au întocmit documentația falsă în vederea obținerii creditului.

După ce l-a instruit pe învinuit cu datele înscrise în documente (că este angajat al în funcția de vânzător de aproximativ un an, cu un salariu de 730 lei lunar), inculpatul i-a spus învinuitului că urmează să solicite de la bancă un credit de 10.000 lei, din care acesta va primi suma de 1.000 lei, urmând ca acest credit să fie achitat în totalitate de către inculpat.

. de inculpații și, acesta a mers la sediul Bank - Sucursala L, de unde a ridicat suma de 2.972,50 euro, banii fiind însușiți de cei doi inculpați. După ce inculpata a schimbat o parte din sumă, i-a dat suma promisă.

În cursul lunii ianuarie 2008, la insistențele inculpaților și, numitul a acceptat să solicite achiziționarea de bunuri cu plata în rate în baza unor documente false întocmite de niște persoane apropiate, care dețin o societate comercială.

.-și rezoluția infracțională, în ziua de 08.01.2008, numitul a fost condus de inculpatul la locuința inculpatelor și, acestea întărindu-i rezoluția infracțională, spunându-i că îl vor ajuta să întocmească actele în scopul obținerii bunurilor dorite, fără ca ulterior învinuitul să aibă vreo problemă.

Astfel, la solicitarea inculpatelor și, numitul le-a înmânat acestora cartea de identitate și o factură de utilități, după care s-a întors la locuința sa din comuna.

După aproximativ o săptămână, numitul a fost contactat de inculpatul, împreună cu care s-a deplasat în municipiul C, unde erau așteptați de inculpatele și.

După ce acestea din urmă i-au spus învinuitului că sunt unele probleme cu întocmirea documentației care să ateste calitatea de angajat și au refuzat să-i restituie cartea de identitate, acesta s-a întors la locuința sa urmând să fie contactat ulterior de către inculpate.

După alte câteva zile, acesta a fost contactat de inculpatele și, care i-au solicitat să vină în municipiul C să ridice bunuri electrocasnice și, întrucât el a refuzat, cele două i-au proferat injurii și amenințări.

După mai multe insistențe, a intrat în posesia cărții de identitate, care i-a fost adusă acasă de către o altă persoană racolată, numitul.

În cursul lunii martie 2008, numitul din comuna, auzind de la mai multe persoane din sat că inculpații și le-au ajutat să obțină credite bancare sau bunuri electrocasnice cu plata în rate, a mers la locuința acestora și le-a spus că dorește și el să achiziționeze o mașină de spălat cu plata în rate.

Inculpații i-au spus acestuia că urmează să cunoască niște persoane apropiate lor, care îi vor face acte de angajare în baza cărora va putea să ridice mai multe bunuri electrocasnice, iar rata lunară va fi suportată de celelalte persoane angajatoare.

Astfel, a fost condus de inculpata la locuința inculpatelor și, unde i-au cunoscut și pe inculpații și.

După ce aceștia din urmă au perfectat documentele false pe numele lui și l-au instruit cu privire la datele pe care trebuie să le declare în fața angajatului de la magazinul care va elibera bunurile, a fost condus la sediul SC Electronic de către inculpații și unde aceasta din urmă, după o discuție cu numita (reprezentanta SC Electronic), a depus documentele, spunându-i inculpatei că valoarea bunurilor solicitate este de 7.800 lei și că acestea pot fi ridicate după câteva zile.

În ziua de 02.04.2008, când a fost solicitat telefonic de către inculpații și să vină în municipiul C pentru a ridica bunurile de la magazin, numitul, realizând gravitatea faptelor săvârșite de inculpați, a refuzat să se prezinte, astfel că bunurile nu au mai fost ridicate de către acesta.

Totuși, din actele dosarului rezultă că bunurile au fost livrate de SC Electronic, numitul figurând ca debitor.

În cursul lunii februarie 2008, la insistențele inculpatei, inculpatul a acceptat propunerea acesteia de a solicita acordarea unor credite bancare sau achiziționarea unor bunuri electrocasnice cu plata în rate în baza unor documente întocmite în fals.

Astfel, în baza rezoluției infracționale, inculpata l-a condus pe inculpatul la locuința inculpatelor și, cele două întărind convingerea acestuia că obținerea creditului bancar nu va avea nici o repercusiune asupra lui.

Inculpatele și au contactat telefonic pe inculpații și care au venit și, după ce l-au luat pe acesta, l-au condus la locuința lor din cartierul Nouă, unde cei doi i-au întocmit documentație care să ateste calitatea că este angajat.

După ce l-au instruit cu privire la datele pe care trebuie să le declare în fața funcționarului bancar, numărul de telefon la care banca urmează să-l contacteze (acesta aparținând în fapt inculpaților), cei doi inculpați l-au condus la sediul băncii, unde a depus documentația și cererea de solicitarea creditului.

Întrucât banca a respins solicitarea, cei doi inculpați i-au solicitat învinuitului să vină din nou în C pentru a întocmi documentele necesare obținerii bunurilor electrocasnice cu plata în rate de care avea nevoie.

Astfel, inculpatul s-a deplasat din nou în municipiul C, la locuința inculpatelor și, de unde a fost luat de inculpații și și însoțit la magazinul SC Electronic SRL, unde a depus documentația, dorind să achiziționeze un frigider.

A doua zi, inculpatul l-a sunat și i-a comunicat faptul că magazinul menționat i-a eliberat bunul (frigiderul), care se află depozitat la locuința inculpatelor și, inculpatul obligându-se să i-l trimită, la domiciliul său din comuna.

În ziua următoare, inculpatul l-a contactat din nou pe învinuit și i-a solicitat să vină de urgență în municipiul

După ce inculpatul s-a întâlnit cu inculpații și la locuința inculpatelor și a fost condus de către primii inculpați la magazinul Real unde învinuitul a fost determinat să semneze cererea privind achiziționarea a trei telefoane mobile, documentația necesară, întocmită în prealabil în fals, fiindu-i predată de inculpații și.

Imediat după achiziționarea bunurilor, acestea au fost însușite de către inculpații și, inculpatul neprimind nimic.

În data de 01.08.2008 inculpata a fost contactată telefonic de inculpata, care i-a solicitat să meargă la locuința inculpatei, inculpata cunoscându-le pe cele două inculpate de mai mult timp.

Deplasându-se în cartierul Nouă, la locuința inculpaților și, aceștia i-au propus inculpatei să solicite acordarea unui credit bancar, inculpații obligându-se să întocmească documentația falsă din care să rezulte că ea are calitatea de angajat al COM

Inculpații au pretins că au nevoie de acest credit pentru a achiziționa apartamentul în care locuiesc cu chirie, spunându-i acesteia că din creditul acordat ea va încasa o sumă între 500 și 1.000 lei, iar ratele bancare vor fi achitate ulterior de inculpați.

.-și rezoluția infracțională, aceasta a predat inculpaților cartea de identitate în baza căreia aceștia au întocmit documentele.

În ziua de 07.08.2008 inculpata a fost condusă de inculpata la sediul SC ELECTRONIC SRL, unde aceasta din urmă a purtat discuții cu reprezentanta societății căreia i-a spus că dorește să cumpere o mașină de spălat cu plata în rate, cele două femei determinând-o să semneze mai multe acte și spunându-i că o vor anunța după ce va fi aprobat creditul.

Inculpata arată că nu a ridicat nici un produs de la magazinul menționat, deși din actele dosarului rezultă că aceasta ar fi achiziționat un televizor.

În data de 12.08.2008 inculpata a fost însoțită de inculpata la magazinul din C, unde a fost determinată să achiziționeze, tot în baza unor documente false puse la dispoziție de inculpată, două telefoane mobile, bunurile fiind însușite de către inculpată.

Tot inculpata i-a pus la dispoziție documente false și a însoțit-o la sediul Bank unde a solicitat un credit în valoare de 22.000 lei, ocazie cu care funcționarul bancar i-a înmânat un card, urmând ca aceasta să ridice suma împrumutată a doua zi.

Atât card-ul, cât și documentele în care era consemnat codul PIN au rămas în posesia inculpatei.

În data de 15.08.2008, inculpata a contactat-o telefonic pe inculpată și i-a comunicat că, întrucât creditul i-a fost aprobat, trebuie să se prezinte în municipiul C pentru a ridica banii.

După încasarea sumei de 21.400 lei, inculpata și-a însușit întreaga sumă, inculpata neprimind nimic.

În cursul lunii martie 2008, cei patru inculpați s-au deplasat la locuința inculpatului și l-au convins pe acesta să preia o societate comercială, inculpații obligându-se să desfășoare activități legale prin intermediul acestei societăți al cărei administrator urma să devină învinuitul.

Astfel, inculpatul a preluat devenind administratorul acesteia, documentele societății și ștampila rămânând în posesia inculpaților și.

După preluarea societății, inculpatul nu a semnat nici un document, toate actele fiind întocmite în fals de către inculpații și.

Deși avea sediul declarat în comuna, postul telefonic al societății a fost instalat pe- din C, la locuința inculpatelor și întrucât, în situațiile în care funcționarii băncilor de unde persoanele racolate solicitau credite telefonau la nr. de telefon indicat pe documentele societății, una din cele două inculpate să confirme că datele înscrise în fals sunt reale.

În luna mai 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în aceeași modalitate, inculpatul l-a determinat pe numitul G să preia, acesta devenind administratorul societății, de racolarea persoanelor care urma să solicite credite și eliberarea de bunuri cu plata în rate de la ELECTRONIC urmând să se ocupe inculpații, G și numitul.

Toate documentele societății și ștampila au rămas în posesia inculpaților și.

În cursul lunii iulie 2008 inculpatul l-a determinat pe numitul să preia, în numele acestei societăți urmând a fi desfășurată activitatea infracțională după abandonarea

După preluarea societății, toate documentele au rămas în posesia inculpatului și, întrucât a intervenit arestarea preventivă a inculpaților, în numele acestei societăți nu au fost întocmite documente false.

La începutul lunii iulie 2007 inculpatul, folosind adeverința de salariat nr. 201/ 20.06.2007 prin care se atesta în fals faptul că este angajat al CONS C, (întocmită de o persoană neidentificată) a obținut un credit în valoare de 2991,12 lei de la Bank.

Anterior, la data de 31.05.2007, tot în baza unei adeverințe, care atesta calitatea de angajat al CONS C, a obținut un credit în cuantum de 3075 EURO de la aceeași unitate bancară și inculpata, adeverința fiind pusă la dispoziție de aceeași persoană.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare la locuințele celor patru inculpați, respectiv cele de pe- și Nouă, str. - -,. 15,. 2,. 18, au fost găsite documente care atestă activitatea infracțională a inculpaților.

Faptele anterior prezentate au fost probate cu procesul verbal de sesizare din oficiu, plângeri penale formulate de părțile vătămate, procesul-verbal de percheziție domiciliară și planșe foto, proces-verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal de confruntare, proces-verbal de transcriere a înregistrărilor audio, documente bancare, documentele falsificate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților.

S-a arătat că în drept, faptele săvârșite de inculpatul în condițiile arătate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 cu apl. art. 41 alin. 2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, uz de fals prev. de art. 291 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a și art. 37 lit. a și b Cod penal.

Faptele săvârșite de inculpata, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 cu apl. art. 41 alin. 2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 cu apl. art. 41 alin. 2 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu apl. art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal.

Faptele săvârșite de inculpata întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, uz de fals prev. de art. 291 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal

Faptele săvârșite de inculpata întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la înșelăciune prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Faptele săvârșite de învinuiții și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, uz de fals prev de art. 291 cu apl. art. 41 alin. 2 Cod penal și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu apl. art. 33 lit. a Cod penal.

Faptele săvârșite de învinuitul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal.

Faptele săvârșite de învinuitul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Faptele săvârșite de învinuitul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, cu aplic. cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Faptele săvârșite de învinuitul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, și uz de fals prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplic. cu aplic. art. 33 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal.

Faptele săvârșite de învinuita întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 cu aplic. art. 41alin. 2 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Examinând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța constatat că starea de fapt reținută în rechizitoriu este reală, iar încadrarea juridică este în mare parte corectă, exceptând pe inculpații și, așa cum se va arăta în continuare.

Astfel, este de observat că aceștia au mai fost condamnați definitiv prin sentința penală nr. 3551/ 05.09.2006 a Judecătoriei Craiova, definitivă la data de 19.02.2008, conform decizie nr. 138 Curții de Apel Craiova.

În aceste condiții, infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri și uz de fals, reținute în sarcina inculpatului, săvârșite după data de 19.02.2008 sunt în concurs real între ele, dar nu și cu infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, care este în concurs cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința anterioară.

Aceeași este situația și în cazul inculpatei.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 334 Cpp, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații, și, din infracțiunile reținute în sarcina lor în rechizitoriu, în următoarele infracțiuni:

- pentru inculpatul: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut de art. 290 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și uz de fals, prevăzută de art. 291 Cp, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a și b Cp și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit. b Cp;

- pentru inculpata: înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 cu aplicarea 41 alin. 2 Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a și 37 lit. a Cp și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cp, cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.

Constatând că inculpații trimiși în judecată sunt autorii infracțiunilor din prezenta cauză, acestea fiind săvârșite cu intenție directă, instanța a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cp, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă din partea specială, gradul de pericol social al faptelor, persoana infractorilor și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest context, s-a arătat că în sarcina inculpaților și, având în vedere că aceștia au mai fost condamnați pentru fapte identice nu au fost reținute circumstanțe atenuante, atitudinea lor relativ sinceră urmând a fi avută în vedere la individualizarea pedepselor ce li se vor aplica.

Având în vedere aceste împrejurări, care justifică concluzia existenței unei perseverențe infracționale a inculpatului și a pericolului social crescut al faptei pentru care este judecat, s-a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, care a săvârșit o infracțiune prevăzută de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit dispozițiilor art.160bcod pr.penală rap.la art.3002cpp. tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului apreciind că în raport de actele și lucrările dosarului temeiurile care au stat la baza luării și menținerii până în prezent a măsurii arestării preventive nu s-au modificat, ele continuând să subziste.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie.

În acest sens, cu ocazia dezbaterii recursului, a invederat instanței că este privat de libertate de aproximativ 8 luni de zile, că majoritatea probatoriilor au fost administrate în cauză, astfel că, nu se mai impune menținerea în continuare a stării de arest.

Recursul este nefondat.

Din materialul probator administrat în cauză la instanța de fond și la instanța de prim control judiciar, se constată, în esență, că în luna martie 2008, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane, fără ocupație, domiciliate în comuna, au contractat împrumuturi bancare pe baza unor documente care atestau în fals, că au calitatea de angajați ai unor societăți comerciale.

Cercetările au evidențiat că recurentul împreună cu alți inculpați, au desfășurat activități de racolare a unor persoane fără ocupație și cu o situație materială precară, cu un nivel de instruire școlară foarte scăzut, pe care le foloseau în scopul obținerii de credite bancare sau al achiziționării de bunuri de uz casnic, prin folosirea de documente false.

Cauza se află în prezent în apel pe rolul Tribunalului Dolj, astfel că, existând în continuare indicii și chiar probe cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, o parte din inculpați sustrăgându-se atât de la urmărirea penală, cât și de la cercetarea judecătorească, se apreciază că în mod temeinic și legal a fost menținută în continuare starea de arest a inculpatului, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru stabilirea situației de fapt, în vederea probării activității infracționale a tuturor inculpaților, a încadrării juridice pe care urmează să o primească infracțiunile săvârșite de aceștia, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.160 rap.la art.3002Cod pr.penală.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia încheierii, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de la 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu, va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 9 iulie 2009.

- - G - -

Grefier,

Red.jud.CM

AC.

IB/17.07.2009.

Președinte:Ștefan Făurar
Judecători:Ștefan Făurar, Membri Gheorghe Vintilă, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Craiova