Violul (art.197 cod penal). Decizia 162/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 162

Ședința publică de la 09 Iulie 2009

PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

- - - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea apelului declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 31 de la 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns revizuientul, în stare de deținere, asistat de avocat, care substituie pe avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru apelantul revizuient, pune concluzii de admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire în sensul suplimentării materialului probator, pentru a se face dovada circumstanțelor reale în care s-a produs incidentul din noaptea de 30/ 31 decembrie 2005, în care a fost implicată și partea vătămată -a, care a pretins că a fost victima unui viol, săvârșit de apelant împreună cu alte două persoane.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat, motivând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motivul invocat de apelant, neîncadrându-se în nici unul din cazurile prev. de art. 394 Cod procedură penală.

Apelantul revizuient având cuvântul, solicită admiterea apelului și desființarea sentinței, motivând că dorește suplimentarea materialului probator cu un martor, pentru a face dovada că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și ulterior, condamnat.

CURTEA,

Asupra apelului de față;

Prin sentința penală nr. 31 de la 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul - fiul lui și, născut la 16 mai 1980 în orașul P O, cu același domiciliu,-, județul O, deținut în C, privind sentința penală nr. 177 din 10 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr. 221/P/2006, ca inadmisibilă.

Instanța de fond a reținut că revizuientul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, prev. de art. 189 alin.2 Cod penal și, respectiv, 197 alin.2 lit. a și alin.3 Cod penal, în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal, solicitând redozarea pedepsei, care apreciază "că este excesivă".

În aceste condiții, stabilindu-se că motivul invocat nu se încadrează în nici unul din cele prev. de art. 394 Cod procedură penală, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel revizuientul, fără a invoca un motiv de nelegalitate care să ducă la desființarea sentinței în sensul dispozițiilor art. 379 pct. 2 Cod procedură penală.

Apelul este nefondat.

Curtea constată că apelantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 188 de la 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2455 din 23 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr-, la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin.1 și 2 lit. a și alin.3 teza I-a Cod penal și lipsire ilegală de libertate, prev. de art. 189 alin.1 și 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 37 lit. b și art. 75 lit. c Cod penal, art. 71 Cod penal și la 3 ani, pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d,e Cod penal.

În cererea de revizuire formulată, acesta susține că pedeapsa "este excesivă", solicitând redozarea acesteia.

Prima instanță a constatat că motivul invocat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzut de lege, respectiv de art. 394 pct. 1 Cod procedură penală.

Și în susținerea orală a apelului s-a invocat același motiv, astfel că, apelul urmează să fie respins, motivul invocat de apelant făcând obiectul căilor de atac exercitate împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, în apel, și respectiv, în recurs.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia sentinței, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va dispune respingerea apelului, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 31 de la 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă pe apelantul condamnat la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, sumă ce va fi achitată din fondurile

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 9 iulie 2009.

G - - -

Grefier,

- -

Red.jud.CM

IB/15.07.2009

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 162/2009. Curtea de Apel Craiova