Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 781/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (1198/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.781/
Ședința publică de la 26 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Niculina
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu - împuternicire avocațială nr.-/22.05.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că este de acord a fi asistat de avocat din oficiu.
Curtea ia act de declarațiile părților, în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 5 mai 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală. Consideră că în acest moment procesual nu există indicii sau probe certe că inculpatul se face vinovat de faptele ce i se rețin în sarcină și, mai mult, declarațiile coinculpaților au un conținut contradictoriu.
Apreciază că cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală nu sunt îndeplinite și consideră că există probe că inculpatul, aflat în stare de libertate, nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică sau că ar încerca în vreun fel zădărnicire aflării adevărului.
Mai arată că măsura arestării preventive a inculpatului pe care îl asistă a fost luată în data de 23.03.2009, astfel că se tinde ca această măsură să depășească o durată rezonabilă. Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită în temeiul art.136 lit.b și 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, în raport de natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și droguri de risc pentru care este cercetat, prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, de modalitatea de săvârșirea acesteia, precum și față de urmărire produse.
Consideră că există temerea că inculpatul, aflat în stare de libertate, și-ar putea relua activitatea infracțională, dat fiind că din datele existente rezultă că pentru acesta comercializarea de droguri constituia o adevărată ocupație.
Mai arată că anterior inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni pentru o faptă similară, fiind liberat condiționat la data de 14.12.2007, iar la foarte scurt timp a continuat săvârșirea de infracțiuni de aceeași natură.
Arată că inculpatul a fost reținut la data de 23.01.2009, în raport de această dată și având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de inculpați, apreciază că arestarea preventivă nu a depășit o durată rezonabilă.
Precizează că probele administrate în cauză relevă presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, astfel cum reiese din rapoartele întocmite de investigatorii cu identitate protejată, înregistrările convorbirilor purtate intre inculpați și declarațiile acestora.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este consumator și nu traficant. Menționează că ceilalți inculpați au declarat că i-au vândut droguri și nu că el ar fi fost cel care le-ar fi vândut droguri. Consideră că este ținut în arest în baza unor declarații mincinoase.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din 05.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților și.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că temeiurile de fapt si de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat (art.148 lit. f si art 143.p Cod Penal) si justifica in continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, conform art. 143 Cpp, măsura arestării preventive poate fi dispusa m cazul in care exista probe sau indicii temeinice ca a săvârșit o fapta prevăzuta de legea penală, iar indiciile temeinice exista atunci când din datele existente in cauza rezulta presupunerea ca inculpații au săvârșit fapta, in speța de fata, vinovăția inculpaților fiind dovedita prin următoarele mijloace de proba procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, rapoarte de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, proces verbal de percheziție și declarațiile învinuiților și ale inculpaților, relațiile comunicate de banei și de transportatorul SC SA, declarațiile martorilor, Procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și a imaginilor surprinse in mediul ambiental și planșele foto.
Inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unei infracțiuni ce implică traficul de stupefiante, iar lăsarea in libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce se deduce din gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, împrejurările comiterii faptei si urmarea produsa, existând temerea ca împotriva unor fapte periculoase nu se reacționează prompt.
Instanța a apreciat ca infracțiunile pentru care au fost trimiși inculpații respectiv, trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp, in ceea ce o privește pe inculpata, trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal, în ceea ce-l privește pe inculpatul și infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/200 și deținere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în ceea ce-l privește pe inculpatul, tulbură nu numai ordinea juridică, dar și, în primul rând, mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesul penal, această tulburare fiind susceptibilă de a se repeta în viitor, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății înseși.
Față de aspectele menționate anterior, în baza art. 3002raportat la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, instanța a menținut starea de arest a inculpaților și și a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, inculpatul a arătat că în acest moment procesual nu există indicii sau probe certe că se face vinovat de faptele ce i se rețin în sarcină și, mai mult, declarațiile coinculpaților au un conținut contradictoriu. Tot astfel, nu sunt îndeplinite cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală, căci lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și nici nu s-a dovedit că ar încerca în vreun fel zădărnicire aflării adevărului.
S-a mai arătat că măsura arestării sale preventive a fost luată în data de 23.03.2009, astfel că se tinde la depășirea unei durate rezonabile.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.
Astfel, și în acest stadiu procesual există la dosarul cauzei probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, cum corect a reținut prima instanță, fiind așadar întrunite în continuare cerințele art.143 Cod procedură penală rap. la art.68/1 Cod procedură penală. Deși inculpatul recunoaște doar consumul de droguri fără drept, nu și traficul de droguri pentru care a fost trimis în judecată, susținerile sale vin în contradicție (cel puțin în această etapă a cercetării judecătorești) cu celelalte mijloace de probă evidențiate deja de instanța de fond, respectiv cu procesele verbale întocmite de colaboratorul, cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico științifică, cu procesul verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziției la domiciliul inculpatului, cu declarațiile martorilor, cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice etc.
Cât privește temeiul prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea constată că și acesta se menține, căci, pe de o parte, subzistența cerinței cuantumului minim al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate este indiscutabilă, iar pe de altă parte, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie menționat că în lipsa unei definiții legale a noțiunii de "pericol concret pentru ordinea publică", în doctrina și în practica judiciară s-au conturat mai multe "linii directoare" în funcție de care se analizează în concret această noțiune. Astfel, se au în vedere criteriile prev. de dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, respectiv circumstanțele personale ale inculpatului (vârstă, studii, stare de sănătate, conduită anterioară în societate, antecedente penale etc.), natura și gravitatea faptei (care, deși nu pot fundamentaîn mod singularmăsura arestării preventive, nu pot fi totuși înlăturate din această analiză), urmările produse etc. Toate aceste aspecte sunt analizate în mod coroborat, pentru a se vedea dacă și în ce măsură justifică privarea de libertate a unui individ, pe considerentul protejării ordinii publice. Relevanță, din acest punct de vedere, prezintă și jurisprudența Curții (în special cu referire la unele cauze împotriva Franței, printre care și ), în care s-a admis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății", de natură să justifice o detenție preventivă.
În speță, se reține că inculpatul este trimis în judecată în prezenta cauză pentru implicarea sa în activități de trafic de droguri de mare risc, activități cu un evident impact negativ asupra sănătății publice și care, față de modalitățile și împrejurările concrete în care au fost comise (împreună cu alte persoane, în condițiile unui concurs real) relevă un ridicat grad de pericol social. Nu mai puțin, prezintă relevanță faptul că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, reținându-se prin rechizitoriu starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a Cod penal. Or, față de aceste aspecte, este evident că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să ordinea publică, să suscite acea "reacție negativă" la care s-a făcut referire mai sus.
Trebuie menționat faptul că inculpatul a fost arestat preventiv la 23.01.2009, intervalul de timp scurs de la acel moment nedepășind o durată rezonabilă, față de complexitatea cauzei, și nefiind nici de natură să atenueze semnificativ pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate, prin reacția negativă a opiniei publice, față de gravitatea faptelor pentru care este judecat.
Ca atare, în mod corect prima instanță a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu numai că se mențin, ci și impun privarea în continuare de libertate a acestuia, fiind întrunite cerințele art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b alin.3 Cod procedură penală. Pe cale de consecință, neintervenind încetarea acestor temeiuri (în sensul cerut de art.139 alin.2 Cod procedură penală), este întemeiată respingerea cererii inculpatului, de revocare a măsurii arestării preventive.
Nu mai puțin, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, în acord cu dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală, având în vedere că cercetarea judecătorească este încă într-o stare incipientă.
Pentru considerentele mai sus expuse, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, soluție în raport de care îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. AC
2 ex./22.06.2009
Tribunalul București - secția a II a penală - jud.
23 Iunie 2009
Președinte:Francisca Maria VasileJudecători:Francisca Maria Vasile, Andreea Cioată, Niculina
