Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 791/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1219/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 791/
Ședința publică de la data de 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru- - -
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică. Se prezintă domnul translator de limba chineză, cu autorizație nr. 1256/05.01.1999 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind, recurentul inculpat arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu.
Curtea, constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecării cauzei cu recurentul inculpat în stare de libertate, întrucât infracțiunile care se rețin în sarcina acestuia nu sunt comise de el, deoarece la acel moment nu se afla în țară. Mai mult, consideră că judecarea inculpatului în stare de libertate nu ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Parchetului, față de materialul probator administrat în cauză până la acest moment, apreciază că există suficiente indicii care conduc la concluzia că inculpatul a participat la săvârșirea acestei fapte.
În ceea ce privește circumstanțele comiterii faptei, solicită a se avea în vedere că ne aflăm în prezența unei infracțiuni de violență săvârșită în condițiile art. 75 lit. a Cod penal și pentru aceste considerente, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, așa încât solicită respingerea recursului declarat în cauză de către inculpat ca fiind neîntemeiat.
Având ultimul cuvântul, recurentul inculpat, personal și asistat de translator de limba chineză, arată că se află reținut de 21 de luni de zile, au fost audiați peste 20 de martori care nu au indicat că ar fi fost prezent la săvârșirea faptei pentru care este cercetat și trimis în judecată. Solicită admiterea cererii de recurs și judecarea sa în stare de libertate. Întrebat de către instanță, arată că are 46 de ani, în anul 1995 nu se afla în țară, era plecat în Ungaria și nu știe când s-a petrecut fapta din prezenta cauză.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art. 3002raportat la art.160 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că nu a comis infracțiunile care se rețin în sarcina sa, deoarece la acel moment nu se afla în țară.
Examinând cauza în conformitate cu disp. art. 141 cu referire la art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174 raportat la art.175 lit.a, art.176 lit.b și d Cod penal, art.211 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal și art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1 cu aplicarea art.13 Cod penal, constând în aceea că împreună cu alte persoane, a atras victimele și în apartamentul din-,.10, sector 4 (sub pretextul unor tratative comerciale), cu scopul de a le ucide și deposeda de sumele de bani deținute de acestea. După uciderea victimelor, a secționat cele două cadavre în fragmente de formă paralelipipedică, fragmente pe care le-a fiert și le-a aruncat în canalul colector al imobilului și și-a însușit suma de 17.000.000 lei aflată la cele două victime.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 19.12.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, reținându-se incidența art. 148 alin.1 lit.c și h Cod procedură penală (corespunzător art.148 lit. a și f din actuala reglementare), mandatul fiind pus în executare în data de 27.08.2007, urmare a extrădării inculpatului din Cehia.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică, instanța apreciind în mod corect că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681Cod procedură penală, din probele administrate rezultând că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele-verbale de depistare și predare a inculpatului, rapoartele de autopsiere ale celor două victime, raportul de expertiză criminalistică dactiloscopică, raportul de expertiză criminalistică serologică, raportul de expertiză criminalistică fizico-chimică, procesul-verbal de recunoaștere de pe planșele fotografice, declarațiile martorului Li, coautor condamnat definitiv, și declarațiile martorilor.
Sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit.a și f Cod procedură penală, întrucât inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărire și judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și în raport de gravitatea faptei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în Cehia pentru infracțiuni de violență (luare de ostatici și lipsire de libertate), instanța a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a acestuia creează pericol concret pentru ordinea publică.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat și conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală, onorariul interpretului de limbă chineză, corespunzător unei durate de 3 ore, se avansează din fondul Ministerului Justiției și nu se include în cheltuielile judiciare la care este obligat recurentul inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limbă chineză, corespunzător unei durate de 3 ore, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Pt. grefier aflat în,
semnează grefierul șef
Red.
Dact./2 ex.
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu