Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 804/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.804
Ședința publică din data de 09 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul - SERVICIUL TERITORIAL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12 februarie 1986, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii din ședința secretă din 03 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 3346,-, prin care, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.13 alin.1,2,3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 și art.13 alin.1,2,3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 rap.la disp.art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, personal și asistat de avocați aleși și din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale nr.217 din 09.11.2009, fila 11 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, avocații și luând legătura cu recurentul - inculpat, au arătat că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de invocat și au solicitat acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, a arătat că nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat și a solicitat acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, consideră că în cauză nu sunt motive temeinice ca măsura arestării preventive să fie menținută, întrucât acesta este arestat de 4 luni de zile, vine dintr-un oraș mic, și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Apreciază că deși inculpatul a fost arestat preventiv, reținându-se ca temei al luării măsurii arestării preventive art.148 lit.f Cod procedură penală, odată
terminată urmărirea penală lăsarea în libertate a acestuia nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind suficientă o măsură mai ușoară, aceea de a nu părăsi țara sau localitatea și nu ar zădărnici aflarea adevărului.
Consideră că în aceste împrejurări măsura arestării preventive nu se mai justifică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acesteia nu mai subzistă în prezent și inculpatul poate fi judecat în stare de libertate, având în vedere că s-au mai acordat două termen de judecată la care nu s-a făcut nimic.
Pentru aceste motive a solicitat instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punere în libertate a inculpatului.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, a solicitat instanței admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate, întrucât acesta este arestat de 5 luni de zile și nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza luării acesteia, nu va influența aflarea adevărului, iar dosarul se află deja în curs de cercetare judecătorească.
A mai susținut că deși în cauză este vorba de infracțiuni de trafic de persoane și de minore, rechizitoriul întocmit cuprinde o serie de nelegalități, iar față de alți inculpați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și sunt semne de întrebare la modul cum s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptei față de inculpatul.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicitat respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate ca temeinică și legală, arătând că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, respectiv trafic de persoane cu atât mai mult cu cât părțile vătămate erau minore și pentru care legea prevedere pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea public.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică solicită să fie avută în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, dar față și de modalitatea concretă de comitere și nu în ultimul rând asupra impactului social deosebit în rândul comunității al acestui gen de infracțiuni care impun o reacție fermă din partea organelor judiciare.
Consideră că în mod just instanța a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită instanței admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, întrucât nu are antecedente penale, are în îngrijire doi copii minori, este singurul întreținător al familiei sale și nu prezintă pericol public.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Penală, în dosarul nr. 3346,-, în baza art. 3002rap. la art. 160 al.3 pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.13 alin.1,2, 3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 rap. la disp. art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 (parte vătămată -) și art.13 alin.1,2, 3 teza a II-a din Legea nr.678/2001 rap. la disp. art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 (parte vătămată ).
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, impun în continuare privarea de libertate și nici nu există temeiuri noi care să justifice punerea sa în libertate.
S-a constatat, totodată, că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate, fiind îndeplinite dispozițiile art.148 lit.f Cod proc.pen. conform cărora inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, această din urmă condiție fiind realizată, rezultând din gravitatea faptelor comise și din circumstanțele ce țin de persoana inculpatului.
Prin urmare, pericolul concret pentru ordinea publică poate fi definit ca fiind starea de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, ca reacție colectivă față de infracțiunile săvârșite de inculpat, de natură a afecta echilibrul social firesc și a induce temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale cu grad mare de pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
A mai reținut prima instanță că așa cum s-a statuat constant în jurisprudența (cauza Letellier Franței), păstrarea ordinii publice este un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura, în mod real, ordinea publică, deci dacă ordinea publică ar fi efectiv amenințată. Tot așa, jurisprudența constantă a instanței europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenției provizorii se evaluează, în funcție de particularitățile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indiciile concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție și a regulii respectării libertății individuale statuate de Convenție.
Astfel, se apreciază că inculpatul nu poate fi judecat în stare de libertate, având în vedere modalitatea de îndeplinire a rezoluției infracționale, reținută în rechizitoriu, în sensul că împreună cu inculpata, prin constrângere, ar fi recrutat în perioada iulie 2008, transportat, găzduit și exploatat din punct de vedere sexual pe minora - iar în perioada lunii mai 2009 pe minora, cunoscând vârsta acestora - 14 ani și le-ar fi obligat să întrețină relații sexuale contra unor sume de bani, și de altfel nici
ființei umane. Se impune, de aceea, izolarea acestuia din comunitate, în regim instituționalizat, lăsarea lui în libertate creând cetățenilor un sentiment de insecuritate al lipsei de reacție oportună din partea justiției în cazul acestor activități infracționale de excepție.
In acest sens, instanța a avut în vedere, în continuare, practica O, conform căreia gravitatea unei infracțiuni poate determina instanța să dispună și să mențină arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special antecedentele și personalitatea inculpatului, fac ca riscul săvârșirii unei noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării adecvată.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art.5 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță, nimeni neputând fi lipsit de libertatea sa, doar dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Astfel, Curtea a stabilit (cauza Fox, și Hartley Regatului Unit), că existența unor "presupuneri rezonabile" reclamă existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea, iar ceea ce poate fi considerat însă "plauzibil" depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei, iar caracterul rezonabil al presupunerilor pe baza cărora se dispune o arestare constituie un element esențial al protecției oferite de art.5 lit.c din Convenție împotriva privărilor arbitrare de libertate.
Totodată, din actele și lucrările dosarului, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată.
Instanța a reținut faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat - trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât părțile vătămate erau minore, iar faptele comise asupra lor au fost de natură a le traumatiza, putând avea consecințe nefavorabile în ceea ce privește dezvoltarea lor viitoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestui pericol s-a avut în vedere, atât modalitatea și împrejurările în care se reține în rechizitoriu că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa, racolând în scopul exploatării sexuale persoane cu vârstă fragedă pe care le-a constrâns prin violență și amenințare să întrețină relații sexuale în condițiile în care exercita controlul asupra lor, dar și faptul că infracțiunea de trafic de persoane are un impact deosebit în rândul comunității și necesită o reacție fermă a autorității pentru descurajarea fenomenului infracțional în sine.
În plus, până la acest moment nu s-a procedat în instanță la audierea inculpatului și la audierea părților vătămate, iar pentru a se elimina posibilitatea eventualei influențări a acestora s-a apreciat că, pentru o bună administrare a justiției, se impune continuarea judecării inculpatului în stare de arest.
Totodată, instanța a avut în vedere prevederile art.2 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, conform cărora dreptul
la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.c din aceeași Convenție, mai sus enunțat.
De asemenea, tribunalul a constatat că alegerea măsurii arestării preventive a ținut seama și de dispozițiile art. 136 alin. ultim Cod proc. penala, de necesitatea bunei desfășurări a procesului penal și de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de către inculpat.
De altfel, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prev. de art.52Cod proc.pen. și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
În susținerea celor de mai sus, potrivit jurisprudenței, instanța a apreciat că menținerea măsurii arestării preventive în cursul judecății, nu implică pronunțarea instanței de judecată asupra fondului procesului, adică și asupra vinovăției inculpatului, ci numai asupra legalității și temeiniciei măsurii preventive de libertate, astfel încât menținerea acestei măsuri nu contravine principiului prezumției de nevinovăție.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorii aleși a susținut că în cauză nu sunt motive temeinice ca măsura arestării preventive să fie menținută, întrucât acesta este arestat de 4 luni de zile, vine dintr-un oraș mic, și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
A mai considerat recurentul că odată terminată urmărirea penală lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind suficientă o măsură mai ușoară, aceea de a nu părăsi țara sau localitatea. De asemenea, nu există temeiuri pentru a se considera că ar zădărnici aflarea adevărului.
A mai susținut că deși în cauză este vorba de infracțiuni de trafic de persoane și de minore, rechizitoriul întocmit cuprinde o serie de nelegalități, iar față de alți inculpați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și sunt semne de întrebare la modul cum s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptei față de inculpatul.
Pentru aceste motive a solicitat instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punere în libertate.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Examinând încheierea recurată în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de susținerile recurentului și ținând seama de dispozițiile legale în materie, art. 3002, art. 160 al.1 și 3 pr.penală și respectiv art. 3856al.ultim pr.penală, Curtea constată că recursul inculpatul este nefondat.
S-a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 8 din 28.05.2009 a Tribunalului Dâmbovița, pe o perioadă de 30 de zile și a fost emis în acest sens mandatul de arestare preventivă nr. 10 din 28.05.2009, măsură care a fost prelungită ulterior în condiții legale.
În concret, s-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada iulie 2008
împreună cu inculpata, prin constrângere a recrutat, transportat, găzduit și exploatat din punct de vedere sexual pe minora -, în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acesteia și obligând-o să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați contra unor sume de bani.
În prezent cauza se află în faza de cercetare judecătorească la Tribunalul Dâmbovița și această instanță procedând în conformitate cu art. 3002.pr.penală, la verificarea măsurii arestării preventive și la menținerea acesteia a concluzionat că și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv disp.art. 148 lit.f pr.penală.
Curtea observă că într-adevăr temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive impun în continuare privarea sa de libertate și de aceea susținerea acestuia că nu mai subzistă aceste temeiuri este neîntemeiată.
Împrejurarea că inculpatul recurent este arestat de aproximativ 4 luni de zile și provine dintr-un oraș mic nu este de natură a conduce la concluzia că temeiurile cea au stat la baza luării acestei măsuri au dispărut. Din contră, împrejurarea că inculpatul provine dintr-un oraș cu un număr redus de locuitori este de natură a conduce la concluzia opusă. În acest sens considerentele încheierii date de prima instanță, amplu și convingător expuse, cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, sunt pe deplin aplicabile. Punerea în libertate a inculpatului, cu certitudine ar avea un efect negativ în societate, reverberațiile acestei măsuri propagându-se extrem de ușor în orașul G, precum și în comuna din care provin părțile vătămate, consecințele sale fiind cu certitudine negative în sensul arătat de prima instanță.
De asemenea, durata măsurii arestării preventive nu este prin ea însăși un element care să conducă la concluzia dispariției pericolului concret pentru societate, iar în speță această măsură nu a depășit o durată care să fie considerată ca rezonabilă.
În consecință, rezultând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate, în mod corect prima instanță în baza disp.art. 3002și art. 160 al.3 pr.penală, a menținut această măsură.
De aceea, recursul declarat de inculpatul se privește ca fiind nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 38515pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp.art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12 februarie 1986, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii din ședința secretă din 03 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr.3346,-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 noiembrie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - -
Grefier
Red.
4 ex./ 13. 11.2009
dos.f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu, Gabriela
