Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APELPITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.87/R
Ședința publică din data de 05 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu dr. - -
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursului declarat de recurentul-inculpat - fiul lui G și, născut la 19 ianuarie 1976, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală în dosarul penal nr-.
Ședința a fost înregistrată conform art.304 al.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul -inculpat asistat de avocat din oficiu în baza delegației de la dosar cu nr. 567/2009 emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care potrivit art.172 al.7 Cod procedură penală, s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul.
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, în raport de aceasta, constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru inculpatul - recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond judecarea în stare de libertate a inculpatului.
Se motivează că în cauză nu sunt probe și indicii temeinice care să conducă la ipoteza că inculpatul ar fi cel care a săvârși fapta pentru care se află în prezent încarcerat. Totodată nu există probe temeinice că acesta reprezintă un pericol social concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, menținerea stării de arest a inculpatului deoarece temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare menținerea acestei măsuri preventive. De asemenea subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit f)Cod procedură penală în sensul că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică, în sensul legii penale, nu are numai înțelesul unui pericol concret și iminent constând în posibilitatea continuării unei activități infracționale, ci trebuie înțeles și ca o reacție care s-ar putea produce la nivelul ordinii publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de justiție nu acționează prompt și eficient. Având în vedere gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia și urmările produse, precum și atitudinea inculpatului, tribunalul apreciază că în cauză se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art.385/13 al.ultim, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate deoarece este bolnav.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, curtea constată:
La termenul din data de 03.02.2009 Tribunalul Argeșa pus în discuție, în temeiul art.160 rap.la art.300/1 Cod procedură penală menținerea stării de arest a inculpatului, trimis în judecată în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.174, 175 lit.c Cod penal.
Reprezentantul parchetului a solicitat, în baza art.300/1 Cod procedură penală să se constate legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și menținerea acestei măsuri, având în vedere că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia.
Prima instanță a considerat, cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive, că în speță există probe și indicii temeinice în ceea ce privește vinovăția inculpatului, cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, a apreciat că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani, iar probele administrate în cauză până la acest moment constituie probe certe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii și urmările produse.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-inculpat a solicitat să se aibă în vedere că nu mai subzistă în acest moment motivele care au stat la baza luării acestei măsuri, nu are antecedente penale și consideră că este impropriu spus că ar prezenta pericol social.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele potrivit art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Infracțiunea de care se face vinovat inculpatul - infracțiunea de omor prev. și ped. de art.174, 175 lit.c Cod penal, constând în aceea că în ziua de 8.11.2008, în jurul orelor 17,00, pe fondul unui conflict spontan și a consumului exagerat de alcool, și-a sugrumat bunica în vârstă de 77 ani producându-i decesul - prezintă un grad de periculozitate extrem, prin consecințele dramatice produse și anume moartea victimei, .
Față de astfel de infracțiuni de o gravitate sporită trebuie răspuns printr-o reacție promptă și eficientă în sensul arestării inculpatului acuzat, inclusiv prin menținerea sa în stare de arest, întrucât probele dosarului, inclusiv recunoașterea faptei de către făptuitor, sunt certe în sensul că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei și urmările produse în urma săvârșirii acesteia.
socială este mare, iar în speță se impune, prin prisma aspectelor menționate anterior, menținerea stării de arest a inculpatului.
Constatând legalitatea și temeinicia încheierii din data de 03.02.2009, curtea în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care face parte și onorariul apărătorului din oficiu, conform art.192 al.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 19 ianuarie 1976, împotriva încheierii de ședință din data de 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex.
Jud.fond:.
25.02.2009.
Asupra recursului penal:
Prin încheierea din 3 februarie 2009, Tribunalul Argeșa constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și, născut la 19.01.1976 în T, jud. A, cu același domiciliu, CNP -, în prezent deținut în Spitalul Penitenciar Colibași, și a menținut această măsură.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în speță sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, aceasta reieșind din probele administrate până în prezent în cauză.
De asemenea subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală în sensul că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică, în sensul legii penale, nu are numai înțelesul unui pericol concret și iminent constând în posibilitatea
continuării unei activități infracționale, ci trebuie înțeles și ca o reacție care s-ar putea produce la nivelul ordinii publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de justiție nu acționează prompt și eficient. Având în vedere gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia și urmările produse, precum și atitudinea inculpatului, tribunalul a apreciat că în cauză se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.300/1 alin 3 Cod procedură penală, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea de arest a inculpatului.
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu, Corina