Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-(1438/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.948

Ședința publică de la 23 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru

JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru

JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea de îndată în libertate a inculpatului, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. S-a invocat faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este mai mare de patru ani, precum și pericolul pe care-l reprezintă persoana inculpatului dacă va fi lăsat în libertate, însă aceste aspecte nu au fost motivate de către instanța de fond.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat având în vedere gravitatea faptei - trafic de droguri de mare risc, precum și circumstanțele personale ale acestuia, săvârșind prezenta faptă în stare de recidivă postexecutorie. Consideră că lăsat în libertate inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 3.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art. 160 alin.3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților și.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii preventive față de inculpați este legală și temeinică și că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.

A reținut că inculpații este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art.4 alin.2 din aceeași lege, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că inculpatul în data de 28.01.2009 a vândut martorului denunțător Marian contra sumei de 60 lei o doză de heroină primită de la numitul, socrul său, și a deținut 11 seringi, 4 folii din plastic și o bucată de carton cu urme de heroină pe care le-a folosit la prepararea și administrarea de substanțe stupefiante și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, reținându-se că în data de 28.01.2009, i-a dat numitului, ginerele său, o doză de heroină pentru ca acesta să o vândă martorului denunțător Marian și a deținut 27 doze de heroină în vederea comercializării.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și punerea de îndată în libertate, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.

Examinând încheierea recuratăprin raportare la motivele invocate de către apărătorii inculpatului dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3002alin.3 din Codul d e procedură penală, iar menținerea duratei arestării preventive a inculpatului se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.

În mod corect instanța constatat că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetat, și anume trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, constând în aceea că inculpatul în data de 28.01.2009 a vândut martorului denunțător Marian contra sumei de 60 lei o doză de heroină primită de la numitul, socrul său, și a deținut 11 seringi, 4 folii din plastic și o bucată de carton cu urme de heroină pe care le-a folosit la prepararea și administrarea de substanțe stupefiante. Relevante sub acest aspect sunt declarațiile martorului denunțător procesul-verbal de prindere în flagrant, declarațiile martorilor asistenți, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție domiciliară, procesele-verbale de percheziție corporală, CD - ul cu înregistrarea audio - video în mediul ambiental.

Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, pedepsele prevăzute de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunii presupus comisă de inculpat, modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, starea de insecuritate creată pentru populație prin punerea în circulație de droguri de mare risc, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea inculpatului în libertate; se mai are în vedere gradul de pericol concret pentru ordinea publică, circumstanțele reale ale săvârșirii acestora, precum și cele personale ale inculpatului care este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat anterior la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Toate acestea justifică aprecierea că judecarea inculpatului în stare de libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 3.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu care se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.2 ex./20.07.09

Președinte:Daniel Grădinaru
Judecători:Daniel Grădinaru, Niculina Alexandru, Silvia Cerbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Bucuresti