Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 968/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR -

DECIZIA PENALĂ NR. 968/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul DIICOT

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale de ședință din data de 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de apărător din oficiu avocat.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de trece la dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii tribunalului ca fiind legală și temeinică arătând că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Inculpatul recurent solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate arătând că este arestat preventiv de 17 luni, nu este pericol pentru societate, ceilalți inculpați care sunt administratori de firme sunt cercetați în stare de libertate, el nu a avut nici o funcție, nu are antecedente penale, are o situație familială grea, a fost sincer.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin încheierea penală din datat de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 3002Cpp raportat la art. 160 Cpp, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpații:

- --, fiul lui - și, ns. 28.05.1979 în S, jud. M,. în L,-, posesor al CI seria - nr. -, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/17.05.2007 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui fiul lui și, născut.la 27.06.1970 în L, domiciliat în L-, -.16,județul T, CNP--, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 43/17.05.2007 emis de Tribunalul Timiș;

- G, fiul lui G și, născut la 22.03.1965 în L,domiciliat în L-,. A,.25, județul T, CNP--, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 44/23.05.2007 emis de Tribunalul Timiș.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, și G, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 01.12.2008.

În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului .

În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 145 Cpp, s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de apărătorul ales al inculpaților și G.

Tribunalul, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților, și G, a apreciat, fără a putea face însă aprecieri cu valoare de certitudine, că nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.

Totodată, instanță a constatat că împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că faptele pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, și vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale, circumstanțele personale ale inculpaților.

În aceste împrejurări, instanța a constatat că presupunerea rezonabilă, că inculpații s-ar face vinovați de comiterea faptelor reținute în sarcina acestora, privește fapte grave, care implică activitatea mai multor persoane, amploarea activității fiind dată nu doar de numărul mare de inculpați, ci și de numărul mare de părți civile și de cuantumul ridicat al prejudiciului, care aduc atingere atât patrimoniului, cât și încrederii în realitatea documentelor și activității de creditare a populației de către instituțiile bancare, cu impact social deosebit.

De asemenea, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației, iar mai mult decât atât acest gen de fapte neurmate de o ripostă fermă a societății implică întreținerea climatului infracțional și sfidarea legii.

Împotriva încheierii penale de ședință din 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul -.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci oral conform art. 38510alin. 3.C.P.P. acestea fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. si 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și martorilor. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia; neputându-se face însă aprecieri cu valoare de certitudine. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpaților).

În completarea considerentelor și evaluării făcute de prima instanță, pe care și le însușește, instanța de recurs constată și că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, care implică activitatea mai multor persoane; că faptele aduc atingere nu numai patrimoniului, ci și încrederii în realitatea documentelor și activității de creditare a populației de către instituțiile bancare, cu impact social deosebit prin aceea că pot afecta și restul populației prin mărirea condițiilor (sub aspectul documentelor necesare) de obținere a unui împrumut. Asemenea fapte, impun obligația statului de a lua toate măsurile necesare și rezonabile pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului. Aceste considerații se impun a fi reținute de instanța de recurs și la conturarea pericolului concret pentru ordinea publică reglementat de art. 148 lit. f

C.P.P.

Este adevărat că, în principiu, măsurile preventive trebuie să aibă în vedere situația individuală a fiecărui inculpat; însă, în cauză, nu se poate omite faptul că au fost trimise în judecată mai multe persoane și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; că pericolul concret pentru ordinea publică este cu atât mai mare cu cât activitatea cu privire la care există presupunerea rezonabilă este una organizată, de amploare, implicând un număr mare de inculpați și părți vătămate, precum și un prejudiciu ridicat; neputându-se face abstracție de imaginea și consecințele activității globale a acestora și reține numai conduita individuală detașată de context.

În ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, în mod corect prima instanță a apreciat-o ca nefondată în raport cu pericolul concret existent pentru ordinea publică. În acest sens, se reține că potrivit art. 1 36 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu criteriile expuse, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică, nefiind îndeplinite condițiile art. 139 alin. 2.C.P.P. întrucât obligarea de a nu părăsi țara nu oferă la acest moment garații suficiente pentru protecția opiniei publice.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva penale de ședință din 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din data de 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 17.10.2008.

Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red /21.10.08

Dact P 2.ex./31.10.08

Prima inst.

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 968/2008. Curtea de Apel Timisoara