Neglijența în serviciu (art.249 cod penal). Decizia 175/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.175
Ședința publică din data de 6 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Gabriela Diaconu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și partea vătămată domiciliată în B, sector 5,-,.1,. 3, împotriva deciziei penale nr. 241 din 13.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care au fost admise apelurile inculpaților, domiciliat în B,- - 38, 2, sector 1, domiciliat în B,-,.52,.5,.97, sector 2 și, domiciliat în B,-, - 3Bis,.9,.55, sector 3 și în B,-, -.4,.3,.8,.78, sector 3, desființată în parte în latură penală sentința penală nr.14/25.01.2008 a Judecătoriei Mizil și în consecință:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod proc. penală au fost achitați inculpații, pentru infracțiunea prev. de art.289 cu aplic. art.41 al.2 Cod penal fapte din perioada 13.03.2003 - 11.04.2003 și pentru infracțiunea prev. de art.289 cod penal, faptă din 7.03.2001, iar în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod proc. penală pentru infracțiunea prev. de art.249 cod penal, faptă din 7.03.2001.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr.14 din 25.01.2008 pronunțată de Judecătoria Mizil.
Prin aceeiași decizie, a fost respins apelul părții vătămate, ca nefondat, precum și pretențiile apelantului inculpat de acordare a cheltuielilor judiciare, ca neîntemeiate.
Prin sentința penală nr.14 din 25.01.2008 pronunțată de Judecătoria Mizil, au fost condamnați inculpații:
1., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în forma continuată, faptă din 13.03.2003 și 11.04.2003, prev. de art. 289, cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, părți vătămate și, ambele domiciliate în B,-, etaj 1,.3, sector 5.
2., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă din 7.03.2001, prev. de art. 289 pen. aceleași părți vătămate.
Pentru ambii inculpați, în baza disp.art. 81 rap. la art.82 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza disp.art. 359 cod proc. penală, s-a atras atenția inculpaților asupra disp.art.83 cod penal, a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
3., la plata a 500 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă din 07.03.2001, aceleași părți vătămate, prev. de art. 249 cod penal, iar în baza disp.art.1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat grațiată această pedeapsă.
În baza disp.art. 445 cod proc. penală, s-a constatat că adresele nr.7142/7881/ 11.04.2003, nr.3803/7361/13.03.2003 și nr.1329/07.03.2001 emise de Primăria municipiului B și semnate de inculpați sunt false și le anulează, urmând ca o copie a prezentei să se comunicate acesteia, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea exercitată de partea vătămată privind plata despăgubirilor civile.
În baza disp.art. 191 cod proc. penală, a fost obligat fiecare inculpat la câte 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații inculpați, personal și asistat de apărător ales din Baroul București, conform împuternicirii avocațiale nr. 67434/20.01.2009, și, personal și asistați de apărătorul ales, din Baroul București, conform împuternicirii avocațiale nr. -/2009, lipsă fiind recurenta - parte vătămată reprezentată de apărător ales din Baroul București conform împuternicirii avocațiale -/2009, intimatul - parte vătămată și intimații parte responsabilă civilmente Primăria Municipiului B și Consiliul General al Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștință intimaților inculpați dispozițiile art.38514alin.11cod proc. penală, în sensul că legea le acordă dreptul de a fi audiați și în fața instanței de recurs.
Inculpații, și, având cuvântul personal, pe rând, precizează că își mențin declarațiile date anterior în cauză și că nu mai doresc să fie ascultați în fața instanței de control judiciar, nemaiavând nimic de adăugat.
Avocat, pentru recurenta parte vătămată, depune la dosar o serie de înscrisuri, cu mențiunea că acestea privesc taxele și impozitele achitate cu privire la imobilul în litigiu, la situația juridică a acestuia, precum și planșe fotografice.
Apărătorul părții vătămate, cei ai inculpaților, precum și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că decizia penală nr.241 din 13.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care au fost admise apelurile declarate de inculpați și s-a dispus achitarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și neglijență în serviciu, este nelegală și netemeinică.
Susține că instanța de apel în mod greșit a dispus achitarea inculpaților, în condițiile în care s-a stabilit în mod cert că înscrisurile emise de cei doi inculpați și și contrasemnate de au un conținut fals referitor la afirmația că terenul aparține domeniului public și nu reflectă datele existente în evidențele Primăriei Municipiului
Imobilul în litigiu, situat în- a fost înscris în cartea funciară împreună cu suprafața de 36 mp-despre care inculpații au comunicat că face parte din domeniul public, părțile vătămate, proprietari ai acestuia, achitând impozit pentru imobil în integralitatea lui și aceasta la solicitarea organelor financiare, întabulat fiind în această formă în anul 1999.
Într-adevăr, această porțiune de teren este situată la stradă și aparent poate fi considerat trotuar de circulație publică însă nu este inclusiv în domeniul public.
Mai mult, inventarierea terenului de la adresa în cauză nu a fost realizată, așa cum prevede Legea nr.213/1998.
Arată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art.289 cod penal, întrucât inculpații au procedat la întocmirea unor adrese în care au menționat date neconforme cu realitatea, fără a avea în vedere existența unor documente care atestă dreptul de proprietate asupra terenului în cauză în favoarea părților vătămate și care plătesc impozite și că terenul nu a fost inventariat ca făcând parte din domeniul public al municipiului
Totodată, precizează că aceștia au acționat cu intenție indirectă, în condițiile în care nu au efectuat verificările cuvenite, câtă vreme cunoșteau și puteau cunoaște neconcordanța înscrisurilor emise cu realitatea, având la dispoziție acte din care rezulta situația concretă și corectă a terenului în litigiu, care face corp comun cu imobilul din-.
În ceea ce-l privește pe inculpatului, arată că și răspunderea acestuia există în cauză în condițiile în care a semnat adresa întocmită de fără a verifica realitatea celor menționate.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.241 din 13.10.2008 a Tribunalului Prahova, desființarea în parte a sentinței de fond și în urma rejudecării de către instanța de recurs, încetarea procesului penal față de inculpații și, raportat la disp. art.122 lit.d coroborat cu art.124 cod penal.
Avocat, apărător ales al recurentei parte vătămată, solicită curții admiterea recursului declarat împotriva deciziei penale pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, critica invocată în acest sens fiind aceea că instanța nu și-a întemeiat susținerile din hotărâre pe nici o probă concretă, luându-se anumite măsuri pe latură penală, fără analizarea probelor.
Totodată, se invocă dispozițiile art.356 lit.c cod proc. penală, având în vedere că prin decizia pronunțată tribunal, practic, nu a făcut decât să copieze o mare parte din sentința Judecătoriei Mizil, care de altfel a și fost desființată.
Precizează că situația de fapt din cauză este simplă, constând în aceea că inculpații, funcționari publici, au emis anumite acte, fără a analiza și verifica documentele deținute de instituția în care își desfășoară activitatea, comunicând în mod eronat că suprafața de teren în litigiu aparține domeniului public, deși existau înscrisuri care dovedeau contrariul.
Astfel, s-au depus acte din care rezultă că terenul nu a fost inventariat ca făcând parte din domeniul public al municipiului B, s-au comunicat adrese, înștiințări către partea vătămată pentru ca aceasta să achite impozitul aferent și acestei suprafețe de teren, chiar directorul de la Direcția de Evidență a Proprietății și cadastru a emis în anul 2004 o adresă în acest sens.
Mai arată că în prezent, în urma litigiului, terenul se află în proprietate forțată și perpetuă a familiei.
Pentru motivele arătate, având în vedere că instanța de apel nu a analizat probele de la dosar, în temeiul disp. art.3859pct.10 și 16 cod proc. penală, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de parchet, de asemenea, formulează concluzii de admitere, iar în ceea ce privește constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, solicită a se face aplicarea prevederilor legale incidente.
Avocat, apărător ales al intimatului inculpat, solicită instanței respingerea ambelor recursuri declarate în cauză și depune la dosar note scrise.
Susține că instanța de apel a reținut în mod clar și real situația de fapt în cauză, astfel că nu se justifică criticile formulate de partea vătămată, care încearcă inducerea în eroare a instanței.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, în mod corect s-a dispus achitarea acestuia, deoarece trebuie analizată activitatea sa la momentul emiterii adreselor declarate false, respectiv anul 2003. Din actele aflate la dispoziția inculpatului la acel moment reieșea că terenul în litigiu era parțial naționalizat, fără a se specifica clar care era situația trotuarului, care parte din acesta era de utilitate publică și care parte nu. Mai mult, sub această suprafață de teren există rețele de utilitate publică.
Astfel, așa cum corect s-a reținut și de instanța de apel, raportat la data la care se pretinde că s-a săvârșit infracțiunea-anul 2003- se constată că nu sunt dovedite intențiile inculpatului de a săvârși infracțiunea de fals în înscrisuri, informațiile menționate în adresele emise fiind susținute de Administrația.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursurilor și menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică, cu concluzii de admitere în ceea ce privește constatarea prescripției răspunderii penale.
Avocat, pentru recurenta parte vătămată, având cuvântul în replică, solicită instanței a se avea în vedere că s-au depus la dosar și adrese emise anterior anului 2003, însă inculpatul a apreciat că terenul aparține domeniului public. Mai susține că în cauză nu se poate vorbi de o proprietate expropriată, ci eventual de o proprietate mixtă.
La solicitarea apărătorului ales ales al intimaților inculpați și, avocat, reprezentantul Ministerului Public, precizează că temeiul de drept pe care își întemeiază recursul îl constituie art.3859alin.1 pct.181cod proc. penală.
Avocat, apărător ales al intimaților inculpați și, arată că în cauză este vorba de două infracțiuni de fals reținute în sarcina inculpatului și o infracțiune de neglijență în serviciu în sarcina inculpatului.
Contrar susținerilor reprezentantului Ministerului Public, în cauză nu se poate afirma că există eroarea de fapt, că există forma de vinovăția a intenției directe sau că există scopul urmărit de inculpați impuse de textul de lege aplicabil, nefiind stabilit că inculpații au prevăzut și puteau să prevadă neconcordanța mențiunilor efectuate în adresele emise.
Precizează că inculpatul nu a făcut altceva decât să preia în adresa emisă o sintagmă din actul primit de el și cu care a fost sesizat de Primăria Sectorului 5, respectiv adresa nr.6239/19.02.2001, în care se menționa expres "teren ce constituie domeniul public", astfel că în mod corect instanța de apel a reținut că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de fals, respectiv vinovăția.
Mai arată că de 6 ani de când se află cauza pe rol, instanțele nu fac altceva decât că stabilească dacă suprafața de teren în litigiu aparține domeniului public și nu să constate dacă există sau vreo infracțiune.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, precizează că în sarcina acestuia se reține săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, constând în aceea că a semnat adresa întocmită și semnată de inculpatul, fără a efectua verificări cu privire la cele menționate.
Nici această infracțiuni nu poate fi reținută ca fiind săvârșită, în condițiile în care nu este posibil să se rețină în sarcina unuia dintre inculpați forma de vinovăție a intenției și cu privire la celălalt culpa, cu atât mai mult cu cât nu se poate imputa inculpatului faptul că nu a verificat cele înscrise de inculpatul, aplicându-se aici principiul colectivității și al încrederii reciproce, precum și al prezumției de bună credință.
Mai solicită ca în ipoteza în care totuși se va aprecia că inculpați se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, să se constate intervenită prescripția răspunderii penale.
Pentru motivele arătate, în temeiul disp. art.38515pct.1 lit.b cod proc. penală, solicită respingerea recursurilor declarate de parchet și partea vătămată ca nefondate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursul declarat de partea vătămată, solicită admiterea, acesta fiind în concordanță cu motivele invocate în recursul declarat de unitatea de parchet.
Avocat, pentru recurenta parte vătămată, în replică, în ceea ce privește susținerea inculpaților că nu au comis faptele, solicită a se avea în vedere adresele emise de Administrația în care se menționează că în atribuțiile acestora nu erau cuprinse emiterea unor astfel de adrese.
În replică, apărătorul ales al intimaților inculpați și, solicită instanței a se constata că prevederile art.3859pct.10 și 16 cod proc. penală, nu sunt aplicabile în cauză.
Intimatul inculpat, având cuvântul personal, precizează că nu este vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa, actele emise de el fiind întocmite în baza evidențelor și planurilor cadastrale existente la acel moment.
Intimatul inculpat, având cuvântul personal, arată că în opinia sa răspuns dat prin adresa în cauză este unul profesionist, bazându-se pe un plan cadastral ce nu poate fi contestat și din care rezultă că suprafața de teren în litigiu este trotuar.
Intimatul inculpat, având cuvântul personal, de asemenea, arată că nu se face vinovat de comiterea vreunei infracțiuni, nefăcând altceva decât să semneze un act emis de directorul adjunct.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Mizil, în baza disp. art. 289 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, fals intelectual în formă continuată, faptă din 13 martie 2003 și 14 aprilie 2003, părți vătămate și, a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la 20.11.1944, fără antecedente penale la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal.
Prin aceeași hotărâre în baza disp. art. 289 Cod penal, fals intelectual, faptă din 07 martie 2001 aceleași părți vătămate, a fost condamnatul inculpatul fiul lui și, născut la data de 13.10.1946, fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, în condițiile prev. de art. 81 Cod penal și în baza disp. art. 249 Cod penal, neglijență în serviciu, faptă din 07 martie 2001, aceleași părți vătămate, a fost condamnat inculpatul fără antecedente penală la amendă penală în cuantum de 500 lei iar în baza disp. art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată această pedeapsă.
În temeiul disp. art. 359.C.P.P. s-a atras atenția fiecărui inculpat asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal.
Totodată, în temeiul disp. art. 445.C.P.P. s-a dispus anularea înscrisurilor constatate false respectiv adresele nr. 7142/7881/11.04.2003, nr. 3803/7361/13.03.2003 și nr. 1339/07.03.2001 toate emise de Primăria Municipiului
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate în caută următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 7808/P/2002 din 27 mai 2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 B, au fost trimiși în judecată inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 246 Cod penal.
În timpul urmăririi penale, prin ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 B s-a dispus la data de 06 septembrie 2004 conexarea dosarelor nr. 8344/P/2004 și nr. 6038/P/2004 la dosarul nr. 7808/P/2002 iar la data de 12 aprilie 2005 în temeiul disp. art. 38.C.P.P. s-a dispus disjungerea cauzei privind plângerea formulată de partea vătămată împotriva învinuitei și formarea unui nou dosar penal iar în baza art. 34 lit. d s C.P.P.-a dispus conexarea dosarului nou format nr. 12431/P/2004 la dosarul nr. 7808/P/2002.
În urma analizării tuturor înscrisurilor aflate la dosar s-a reținut că adresele nr. 17944/5897/22 iunie 1999 și nr. 5397/17944/03 august 1999 nu au conținut fals întrucât reflectă datele existente în arhivele gestionate de instituția emitentă care a avut în vedere evidențele cadastrale la nivelul anilor 1996, pe cele fiscale din anul 1992 comunicate de Administrația Financiară, planul cadastral din anul 1940 și anexa la procesul verbal de înscriere în cartea funciară.
A reținut instanța de fond că planurile cadastrale din anul 1940 au constituit fundamentul pentru expertizele tehnice efectuate la imobilul din- Sector 5 care au constatat că terenul litigios face corp comun cu imobilul menționat, fiind inclus în cei 360 mp aferent acestuia, imobilul în litigiu nefiind naționalizat în totalitate astfel că proprietarii apartamentelor ce nu au fost naționalizate dețin cote indivize din terenul în cauză.
Ca un element esențial în clarificarea situației juridice a terenului s-a reținut numărul descriptiv din 29 martie 1940 al prăvăliei din- care prevedea că se va pava cu beton porțiunea de curte din fața prăvăliei până la alinierea decretată și în consecință, deși s-a pavat și nu a mai fost împrejmuit, terenul a continuat să facă parte din proprietatea menționată, modificările respective fiind făcute pentru a permite accesul în condiții civilizate în respectiva prăvălie.
S-a mai reținut că actul de proprietate al familiei prevede că odată cu înstrăinarea locuinței propriu zise din imobilul menționat se cedează și cota parte indiviză de teren adică 36 mp drept indiviz precum și dreptul de proprietate asupra tuturor porțiunilor din imobil care prin natura lor se află în folosința tuturor locatarilor din imobil în indiviziune forțată și perpetuă.
Totodată, instanța de fond a reținut pe baza actelor depuse de părțile vătămate și că imobilul a fost înscris în cartea funciară împreună cu suprafața de 36 mp teren despre care inculpații, și au comunicat că face parte din domeniul public dar mai mult, părțile vătămate au achitat impozit pe imobil în integralitate chiar la cererea organelor financiare ale statului și l-au intabulat în această formă în anul 1999 și nici o altă instituție a statului nu a ridicat problema domeniului terenului din fața imobilului chiar dacă acesta a fost asfaltat și creează convingerea că ar constitui trotuar de circulație publică.
În raport de considerentele arătate, prima instanță a reținut că rezultă în mod clar că imobilul din- sector 5 compus din construcție și teren nu a fost trecut în întregime în proprietatea statului și că nu există vreun act care să ateste exproprierea pentru cauză de utilitate publică a vreunei suprafețe de teren de la adresa menționată.
Se motivează că prin actul de acuzare s-a menționată că apartenența unui teren la domeniul public este reglementată prin Legea nr. 213/1998 ce prevedea înființarea unei comisii pentru întocmirea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, comisie ce a fost înființată la nivelul municipiului B prin nr. 12/23 ianuarie 2003, însă inventarierea terenului de la adresa în cauză nu a fost realizată.
Pe de altă parte s-a reținut că pentru adresa din B,- sector 5 au fost înregistrate la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a municipiului B, cereri de restituire în natură a apartamentelor naționalizate și în acest sens, prin dispoziția nr. 1096 din 10 iulie 2003 s-a dispus restituirea în natură a proprietății numitului identificată conform expertizei topografice efectuate care a stabilit că spațiul din fața imobilului menționat este inclus în suprafața totală a imobilului din B- sector 5.
În raport de verificările și constatările făcute s-a apreciat ca fiind falsă afirmația că terenul aparține domeniului public așa cum rezultă din adresele Primăriei Municipiului B nr. 7142/7881/11.04.2003 și nr. 3803/7361/13.03.2003 întocmite de inculpatul - inspector la Direcția Patrimoniu și adresa nr. 1329/07.03.2001 emisă de inculpatul și semnată de inculpatul întrucât s-au bazat pe prezumții derivate din interpretarea Legii nr. 213/1998 iar nu pe actele existente la nivelul Primăriei municipiului
Mai reține instanța de fond că atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, inculpatul susținând că dreptul de proprietate al terenului respectiv urma să fie stabilit de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Drept urmare, instanța a înlăturat această apărare reținând că pentru întocmirea altor adrese respectiv nr. 7142/7181 din 11.04.2003 și nr. 3803/7361/13.03.2003, inculpatul a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998 precum și existența în teren a unul plan de rețele electrice așa încât aspectele consemnate sunt conforme cu realitatea.
Pe de altă parte inculpatul, șef Serviciu în cadrul Direcției Administrația - Serviciul Drumuri și Poduri din cadrul Primăriei municipiului Bas usținut că în urma unei cereri adresată de numita la data de 21 februarie 2001 prin care solicita comunicarea lățimii trotuarului din- sector 5, directorul i-a repartizat lucrarea iar la rândul său a repartizat-o dirigintelui împreună cu care a consultat documentația existență, respectiv fișa străzii, apoi s-a deplasat în teren și a efectuat măsurători, după care a întocmit răspunsul către petenta, respectiv adresa nr. 1329/07.03.2001 în care a consemnat că trotuarul de pe strada - - din dreptul imobilului cu nr. 21 din Șoseaua are o lățime de 2 metri iar trotuarul de la imobilul cu nr. 111 str. - - are o lățime de 6 metri cu precizarea că ambele imobile nu au trotuar de gardă.
Această adresă a fost semnată de inculpatul, director adjunct, în numele directorului, ce lipsea în aceea perioadă, susținându-se că răspunsul conținea numai date tehnice chiar dacă precizează că terenul în cauză face parte din domeniul public.
Inculpatul a susținut că avea competența să semneze adresa respectivă chiar dacă ea se referea la situația juridică a imobilului.
A mai reținut instanța de fond că într-un prim ciclu procesual Judecătoria Mizil prin sentința nr. 446/2006 în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d a C.P.P. dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a achitarea C.P.P. inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 Cod penal.
Sentința a fost desființată de TRIBUNALUL PRAHOVA prin decizia penală nr. 210/2007, urmare admiterii apelului declarat de partea vătămată, dispunându-se rejudecarea cauzei de către instanța de fond cu legala citare a părții vătămate.
După rejudecarea cauzei părțile vătămate nu au reiterat cererea de extindere a procesului penal și cu privire la alte acte și nici excepția neconstituționalității disp. art. 335.C.P.P. în raport de disp. art. 1 paragraful 5, art. 16 paragrafele 1 și 2, art. 21 paragrafele 1,2 și 3, art. 49, art. 124 paragraful 2 și art. 129 din Constituție.
Împotriva sentinței au declarat apel inculpații, și partea vătămată criticând-o de nelegalitate și netemeinicie.
În apelul declarat, partea vătămată a criticat sentința de netemeinicie susținând că pedeapsa aplicată inculpatului este într-un cuantum neîndestulător raportat la pericolul social al faptei săvârșite, solicitând majorarea sancțiunii penale iar cu privire la inculpații și să se constate încetarea procesului întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Inculpații, și au criticat hotărârea primei instanțe, susținând că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă vinovăția lor în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând admiterea apelurilor, desființarea sentinței și pe fond achitarea lor în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a
C.P.P.Prin decizia penală nr. 241 din 13 octombrie 2008, TRIBUNALUL PRAHOVAa admis apelurile declarate de inculpați și desființând în parte, în latură penală sentința penală nr. 14 din 25.01.2008 a Judecătoriei Mizil, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d a C.P.P. dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 289 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, fapte din perioada 13 martie 2003 - 11 aprilie 2003 și pentru infracțiunea prev. de art. 289 Cod penal, faptă din 07 martie 2001.
Totodată, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a a C.P.P. dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 249 Cod penal, faptă din 07 martie 2001, menținând în rest sentința pronunțată de Judecătoria Mizil.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de partea vătămată ca nefondat.
Pentru a decide astfel, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut corect cadrul procesual al cauzei dar în ceea ce privește situația de fapt dedusă judecății a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică în raport de probele administrate pe tot parcursul procesului penal.
Astfel, referindu-se la adresa nr. 37277/5442/16.11.2001 întocmită de inculpatul, contrasemnată de către cei doi directori ai Direcției Patrimoniu-Evidență Proprietate și Cadastru a Primăriei Municipiului B prin care pentru prima oară s-a făcut afirmația că terenul situat în fața imobilului din- sector 5 este "trotuar de circulație publică și constituie în prezent domeniul public al municipiului B", contrar afirmațiilor din adresele nr. 17944/5897/22 iunie 1999 și nr. 53097/17944/03 august 1999 emise de aceeași instituție, semnate de alt director și prin care se afirma că trotuarul respectiv face parte din terenul aferent imobilului și este privat este evident că afirmația referitoare la faptul că trotuarul respectiv face parte din domeniul public al Primăriei Municipiului Baa vut la bază situația domeniului public stabilită conform Legii nr. 213/1998, în baza căreia fiecare administrație publică locală a întocmit propriul domeniu public, inclusiv trotuare, străzi, etc. și le-a administrat ca atare.
În urma consultării evidențelor de la nivelul Primăriei Municipiului B și raportat la normele legale în vigoare la acel moment, tribunalul a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal în momentul emiterii acelei adrese întrucât a considerat că și terenul aferent locuinței părților vătămate din- sector 5, care în mod practic a avut și are destinația de trotuar să fie cuprins ca teren domeniul public în administrarea acestei primării, avându-se în vedere, pe lângă utilitatea acestuia, de trotuar și împrejurarea că sub acesta sunt amplasate circuite telefonice, electrice, etc.
Reține dea asemenea tribunalul că dacă Primăria municipiului Bai nclus terenul respectiv în categoria de folosință trotuar și în domeniul public în mod greșitîn raport de evidențele cadastrale mai vechi, adevărații proprietari au posibilitatea, pe calea acțiunilor civile să stabilească adevărata natură juridică a acestui teren, rezultând fără echivoc că terenul a fost și este administrat și în prezent de Primăria municipiului B iar inculpatul nu este decât salariat al acesteia.
În același sens se atestă și în adresa emisă de Consiliul General al municipiului B și depusă în fața instanței de apel din care rezultă că în perioada octombrie 1997 - 24 decembrie 2004, str. - - a fost în administrarea Primăriei Sector 5 conform adresei nr. - din 09.01.2006 emisă de Administrația iar în conformitate cu planurile cadastrale, terenul din fața imobilului situat în- este trotuar și în conformitate cu dispozițiile Ordonanței nr. 43/1997, trotuarele fac parte din domeniul public.
Prin urmare, s-a concluzionat că în calitatea pe care o avea, inculpatul a întocmit răspunsul către numita, pe baza actelor existente în cadrul instituției și a măsurătorilor efectuate la fața locului, adresă pe care a dat-o spre a fi semnată inculpatul în calitatea sa de director adjunct al Serviciului Administrația din cadrul Primăriei municipiului B, fiind de notorietate că administrația străzilor primăriei nu are și nu poate avea în evidența și exploatarea sa decât trotuare, străzi, etc. care fac parte din domeniul public și nu privat.
Subliniază instanța de control judiciar că judecătoria deși avea la dosar aceste acte, primind de la instituțiile statului relațiile necesare și din care rezultă că trotuarul din fața imobilului de la nr. 111 str. - - figura în evidențe ca domeniu public al Primăriei Sectorului 5, nu a ținut cont de aceste probe, dispunând în mod nelegal, condamnarea celor trei inculpați.
Chiar dacă inculpatul, în momentul eliberării adeverințelor al căror conținut se pretinde că este fals nu a ținut seama de alte adrese ale aceleași instituții ce atestau o altă situație juridică a terenului nu se poate dovedi faptul că acesta a avut vreo intenție în a emite o adeverință cu conținut fals, în condițiile în care a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998 și actele existente în cadrul instituției la care își desfășura activitatea.
Drept urmare, apreciind că apelurile declarate de inculpați sunt fondate, tribunalul a dispus admiterea acestora, desființarea sentinței și achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală, apreciindu-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective.
Totodată, în baza disp.art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a s C.P.P.-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 Cod penal, apreciindu-se că fapta nu există.
Împotriva deciziei penale nr. 241 din 13 octombrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și partea vătămată, criticând hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului conform art. 38510alin. 1 pct. 2.C.P.P. parchetul a criticat decizia susținând că soluția de achitare a inculpaților se întemeiază doar pe probele administrate în faza cercetării judecătorești, fiind ignorate fără nici o justificare cele de la urmărirea penală.
S-a motivat astfel că înscrisurile emise de către cei doi inculpați și contrasemnate de au un conținut fals referitor la afirmația că terenul aparține domeniului public deoarece nu reflectă datele existente în evidențele Primăriei Municipiului
În ceea ce privește situația juridică a terenului în suprafață de 36. situat în fața imobilului din-, recurentul a precizat că acesta este situat în continuarea imobilului cu destinație casă și face corp comun cu acesta, fiind inclus în cei 360. aferenți imobilului.
În respectivul imobil a funcționat în anul 1940 o prăvălie iar porțiunea de teren din fața acestei prăvălii a fost pavată cu beton și nu a mai fost împrejmuită, continuând însă să facă parte din această proprietate, modificările fiind făcute spre a permite accesul în condiții civilizate în primărie.
De asemenea, s-a arătat că imobilul din- a fost înscris în cartea funciară împreună cu suprafața de 36. despre care inculpații, și au comunicat că face parte din domeniul public, părțile vătămate - proprietari ai apartamentelor situate în acest imobil au plătit impozit pe imobil în integralitatea lui la cererea organelor financiare și l-au intabulat în această formă în anul 1999.
Mai arată recurentul că respectiva porțiune de teren este situată la stradă și nu este împrejmuită, fiind și asfaltată iar aparent poate crea convingerea că este trotuar de circulație publică însă a subliniat că terenul nu este inclus în domeniul public al statului fiind proprietate privată.
Prin urmare s-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că faptele săvârșite de inculpații și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective, sub acest ultim aspect precizând că inculpații nu au efectuat cuvenitele verificări și prin urmare au acceptat posibilitatea denaturării adevărului prin atestarea unor fapte neconforme cu realitatea, iar inculpatul a săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal, întrucât a semnat adresa întocmită de inculpatul fără să verifice realitatea celor consemnate, cu atât mai mult cu cât s-au făcut referiri la natura juridică a proprietății ce se întemeiau pe prezumții ori speculații și nu erau urmarea unor verificări riguroase.
În privința infracțiunilor de fals intelectual și neglijență în serviciu comise de inculpații și, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVAa solicitat să se dispună, urmare admiterii recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și încetarea procesului penal în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit.g Cod Penal,p. întrucât în privința acestora a operat termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d coroborat cu art. 124 din Codul penal.
Recurenta parte vătămată a susținut în motivarea recursului conform art. 38510alin. 1 și 2.C.P.P. că în mod greșit instanța de apel a admis calea de atac formulată de inculpați și a dispus achitarea acestora deși din probele administrate în cauză rezultă că ei au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
S-a susținut astfel că tribunalul nu a ținut cont de înscrisurile depuse de părțile vătămate din care rezultă că sunt titularii dreptului de proprietate privată asupra imobilului în litigiu, drept pe care inculpații l-au încălcat în deplină cunoștință de cauză, câtă vreme au înțeles să dea eficiență unor desene decât titlurilor de proprietate.
De asemenea, s-a susținut că în privința inculpatului, instanța de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile emise de acesta, întrucât activitatea sa infracțională constând în emiterea de adrese false s-a derulat pe parcursul mai multor ani.
Susține recurenta în continuare că faptele săvârșite de inculpați prezintă pericolul social al unor infracțiuni, au fost săvârșite cu vinovăți cerută de lege și sunt prevăzute de legea penală, întrucât statutul de funcționar public comportă nu doar drepturi ci și obligații și responsabilități, pe care inculpații nu și le-au îndeplinit, câtă vreme nu au respectat legislația în vigoare cu privire la eliberarea unor astfel de înscrisuri și nu au efectuat verificările de rigoare pentru a elibera acte conforme drepturilor părților și înscrisurilor aflate în evidențele primăriei.
Referindu-se la vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată s-a susținut că aceasta rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, în arhiva Primăriei municipiului B existând documente cu privire la imobilul din- din care rezultă că acesta face parte din domeniul privat și cu toate acestea, deși măsurătorile din teren nu conduceau decât la aceeași concluzie, inculpații și au stabilit că terenul în litigiu, neîmprejmuit, face parte din domeniul public.
Drept urmare, s-a susținut că faptele săvârșite de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal și neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea hotărârii de condamnare a inculpaților.
Curtea, examinând decizia recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin. 2 și 3.C.P.P. constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și partea vătămată sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Prin Rechizitoriul nr.7808/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 B au fost puse în mișcare acțiunile penale și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 cod penal și, sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 Cod penal, în privința acestuia din urmă fiind incidente disp. art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse.
Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, că în calitate de inspector la Direcția Patrimoniu, Evidența Proprietății-Cadastru din cadrul Primăriei municipiului B, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și în baza aceleași rezoluții infracționale a întocmit și semnat adresele nr. 7142/7881/11.04.2003 și nr. 3803/7361/13.03.2003, prin care a atestat date neconforme cu realitatea.
În sarcina inculpatului -inginer șef Serviciu în cadrul Administrației din cadrul Primăriei municipiului B, s-a reținut că în exercitarea atribuțiilor de serviciu a întocmit adresa nr. 1329/07 martie 2001 în care a atestat date neconforme cu realitatea, în timp ce inculpatul, director adjunct la Administrația din cadrul aceleiași instituții, a acceptat să semneze adresa nr. 1329 din 07 martie 2001 întocmită de învinuitul, fără a verifica realitatea celor consemnate, prin aceasta aducând atingere intereselor legale ale părților vătămate și.
Prin urmare, față de faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a instanței și dispozițiile cuprinse în art. 317.C.P.P. verificarea legalității și temeiniciei deciziei recurate urmează să se limiteze la persoanele și faptele reținute în sarcina celor trei inculpați, constatând că în cauză nu s-a dispus extinderea procesului penal și cu privire la alte acte materiale ori alte fapte.
Înscrisurile defăimate ca false și emise de inculpatul sunt reprezentate de adresele nr.3803/7361/13.03.2003 și nr.7142/7881/11.04.2003, aflate la filele 70 -71, conțin răspunsuri adresate Direcției Generale de Poliție a Municipiului B - Secția 17 și se referă la apartenența terenului din fața imobilului situat în B,- sector 5 la domeniul public al municipiului B în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 și totodată că respectivul teren este traversat de un pachet de cabluri electrice.
În ceea ce privește adresa nr. 1329/07 martie 2001 emisă de inculpatul și contrasemnată de inculpatul, aflată la fila 72, ce conține răspuns către numita cuprinde mențiuni referitoare la dimensiunile trotuarului de pe strada - - din dreptul imobilelor 21 și 111 precum și precizarea că ambele trotuare fac parte din domeniul public.
Potrivit disp. art. 289 Cod penal constituie infracțiunea de fals intelectual, "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a însera unele date sau împrejurări" iar infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal constă în "încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă - s-a produs o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane".
În ambele cazuri, pentru atragerea răspunderii penale a unei persoane, este necesară îndeplinirea cerințelor prev. de art. 17 și 19 din Codul penal.
În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, aceasta presupune, sub aspectul laturii obiective, o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conținutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este chemat să facă probă și se realizează prin atestarea unor fapte sau împrejurările necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea de a înscrie unele date sau împrejurări.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea se săvârșește întotodeauna cu intenție, directă sau indirectă, cerința acestei forme de vinovăție rezultând din expresia folosită de legiuitor "cu știință" atunci când se caracterizează atitudinea psihică a făptuitorului în modalitatea de săvârșire a infracțiunii.
Înainte de a trece la analiza cauzei, se cuvine a fi făcută precizarea că pentru caracterizarea activității inculpaților, ca având natură infracțională sau nu, se vor avea în vedere numai înscrisurile emanând de la persoanele vătămate și cele aflate în evidența instituției primăriei emise anterior adreselor considerate false, iar nu pe cele ulterioare, pentru a nu se crea impresia că acestora li se impută necunoașterea unor situații apărute ulterior și pentru care, pe bună dreptate, nu pot fi considerați răspunzători.
Trecând la analiza faptele săvârșite de inculpații și sub aspectul laturii obictive, Curtea constată, contrar celor reținute de tribunal, că adresele redactate de aceștia cu ocazia îndeplinirii atribuților lor de seviciu, conțin date ce nu corespund adevărului, și prin urmare pot fi apreciate ca fiind false, așa cum au susținut și recurenții, prin motivele invocate.
Rezultă astfel din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, că la momentul emiterii adreselor incriminate ca false și la care s-a făcut referire anterior, inculpații dispuneau de date și informații pertinente din care rezulta adevărata natură juridică a terenului situat în fața imobilului din- sector 5, ca fiind reprezentat de dreptul de proprietate privată al mai multor persoane, printre acestea numărându-se și părțile vătămate și, care, în anul 1967 dobândiseră prin cumpărare, un apartament și un teren în suprafață de 36. și cu privire la care prin încheierea nr.1066 din 21 septembrie 1999 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate, în extrasul de carte funciară nr. 55/01 februarie 2000, menționându-se că pe lângă apartamentul cumpărat, și, dețin împreună și cota indiviză de teren de 36. de folosință comună a imobilului.
Cei doi inculpați nu au efectuat verificările de rigoare pentru a stabili cu exactitate realitatea celor menționate în adresele solicitate și prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 213/1998 au tras concluzia că terenul respectiv face parte din domeniul public al municipiului B, ceea ce evident nu corespunde realității, câtă vreme chiar aceștia au recunoscut prin adresele eliberate, că până la momentul emiterii lor, nu fusese emisă vreo decizie de către Primăria municipiului B sau o hotărâre de către Consiliul General al municipiului B, prin care trotuarul în cauză să fi fost declarat de utilitate publică.
Prin urmare, atâta timp cât documentele aflate în evidențele primăriei erau edificatoare în stabilirea adevăratului proprietar al terenului respectiv și cât timp anterior fuseseră emise și alte dovezi din care rezulta natura privată a acestuia (adresa nr. 17944/5897/22.06.1999), rezultă că înscrisurile oficiale emise de cei doi inculpați, funcționari în administrația publică locală, sunt false, întrucât nu corespund adevărului.
Mai mult, inculpații ar fi trebuit să observe că respectivului teren nu îi erau aplicabile disp.art. 136 alin.3 din Constituția României și nici cele ale art.7 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al cesteia, întrucât nu existau dovazi din care să rezulte exproprierea acestuia pentru cauză de utilitate publică ori a dobândirii lui prin donații sau legate ce au fost acceptate de Guvern, pentru a se trage concluzia că face parte din domeniul public al instituției în cauză, verificări, pe care evident, aceștia nu le-au făcut.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunilor reținute în sarcina celor doi inculpați, Curtea constată însă ca instanța de apel a dat o interpretare corectă probelor administrate și a ajuns la concluzia justă că inculpații nu au acționat cu vinovăția cerută de lege pentru ca faptele să constituie infracțiunile incriminate sub art. 289 Cod penal.
Reiese astfel din probe că terenul în suprafață de 36. situat în fața imobilului din- nu era împrejmuit, avea în fapt destinația de trotuar și era traversat de cabluri electrice ce aparțin municipalității, înprejurări în raport de care inculpații au considerat că acest teren aparține domeniului public, fără ca ei să urmărească nici un moment emiterea unui înscris ce conține date false ori să accepte posibilității producerii lui, aceștia putând fi acuzați eventual de neglijență, cu ocazia emiterii lor, caz în care însă, nu poate fi antrenată răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal, legea neprevăzând săvârșirea acestei fapte din culpă.
Prin urmare, deși Curtea nu îmbrățișează în totalitate motivarea tribunalului în ceea ce privește situația de fapt reținută, date fiind considerentele expuse anterior, constată că soluția de achitare a inculpaților și în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d este C.P.P. legală și temeinică iar criticile invocate de recurenți se privesc ca nefondate.
Referitor la infracțiunea de neglijență în serviciu reținută în sarcina inculpatului, Curtea constată că soluția pronunțată de instanța de apel este conformă probelor administrate în cauză și dispozițiilor legale incidente.
Astfel, așa cum s-a reținut în actul de acuzare și rezultă din înscrisurile și lucrările cauzei, inculpatul, în calitate de director adjunct al respectivei instituții, a semnat adresa nr.1329/07 martie 2001 întocmită de inculpatul, și prin urmare, nu i se poate imputa faptul că nu a verificat conținutul adresei, câtă vreme persoana care a întocmit-o era autorizată să emită un asemenea act, după verificarea documentelor părților și pe cele aflate în evidența primăriei.
Ca atare, în mod temeinic și legal s-a stabilit că fapta încriminată sub art. 249 Cod penal nu există, și drept urmare, achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a este C.P.P. corectă iar recursurile declarate nu se justifică.
Pentru considerentele expuse, Curtea constatând că hotărârea pronunțată de tribunal este legală și temeinică iar criticile invocate de recurenți sunt nefondate, în baza disp. art.38515pct.1 lit.b va C.P.P. respinge recursurile ca nefondate, cu obligarea recurentei-părți vătămate la cheltuieli judiciare către stat, conform disp.art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 241 din 13.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, în dosarul nr-.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.MG
2 ex./18 martie 2009
. fond - Jud.
Jud. fond:
. apel - Trib.
Jud. apel:;
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZăinescuJudecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea, Gabriela Diaconu
