Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.217
Ședința publică din 20.03. 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina
JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Pocovnicu Dumitru Anti
-
GREFIER.
*******
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ J--BIROUL TERITORIAL BACĂU - este reprezentat legal prin procuror -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați, asistat de avocat ales, asistat de avocat ales, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că a mai formulat recurs împotriva încheierii susmenționate și inculpatul, ce a fost înaintată astăzi și împrejurarea că acesta nu a fost citat pentru acest termen de judecată.
Avocat apărător ales al inculpatului, prezentă în sala de judecată, conformă că a declarat recurs pentru acest inculpat, precizând că acesta nu este în țară fiind arestat în Olanda, nu există un alt dosar, fiind înaintat la dosarul de față.
Reprezentantul parchetului solicită amânarea cauzei pentru a fi citat recurentul inculpat .
Avocat având cuvântul solicită a se avea în vedere aspectele învederate de apărătorul ales al inculpatului, faptul că acesta a lipsit si la instanța de fond, fiind lipsa de procedură cu acesta și nu a făcut nici un demers pentru realiza procedura de citare cu acesta, precum și împrejurarea că în cauzele în care inculpații sunt arestați prezența acestora în instanță este obligatorie, astfel că solicită restituirea cererii de recurs la compartimentul arhivă pentru formarea unui nou și judecarea recursurilor declarate de inculpații, si la acest termen de judecată.
Avocat pentru inculpatul recurent, avocat pentru recurentul inculpat solicită disjungerea cauzei față de inculpatul si soluționarea recursurilor declarate de inculpații, si.
Instanța dispune restituirea cererii de recurs formulată de inculpatul prin apărător la compartimentul arhivă pentru formarea unui nou dosar, față de faptul că aceasta a fost formulată ulterior, la termenul de astăzi urmând a soluționa recursurile formulate de inculpatii, si .
Avocat depune în scris la dosar motivele de recurs, adresa Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 841 din 27.10.2008 și adresa IGPR-Inspectoratul de Politie al Județului B nr.- din 30.01.2009. Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, precizează că judecătorul de la instanța de fond are o problemă personală în cauza de față. A formulat cerere de abținere ce a fost respinsă, iar în ședința publică a afirmat că dorește să scape de acest dosar.
Precizează că instanța în mod greșit s-a considerat investită cu un referat de luare a măsurii preventive prevăzută de art. 145/1 făcându C.P.P.-se vorbire in încheierea atacată că la solicitarea procurorului a luat măsura obligării de a nu părăsi țara.
Însă, procurorul nu poate formula astfel de cereri în faza de judecată ci în cursul urmăririi penale.
În situația în care C:J dispus casarea hotărârilor și nu s- pronunțat asupra unei astfel de măsuri, consideră că reprezentantul parchetului nu poate trece peste această soluție pentru a solicita luarea acestei masuri.
Consideră că încheierea nu este motivată nici în fapt nici în drept, instanța de fond încălcând normele de competență al ÎCCJ, trecând peste decizia ÎCCJ, în recursul inculpaților.
Prin adresele oficiale atât Poliția de Frontieră cât și IPJ B au luat act de decizia ÎCCJ, iar prin casarea hotărârilor măsura a fost ridicată.
De la data de 28.10.2008, au trecut 5 luni de când inculpații aveau posibilitatea de a părăsi țara dacă ar fi dorit, însă nu au făcut-
Consideră că nu se pot invoca dispozițiile deciziei ÎCCJ nr. 76/2007 pentru motiva măsura luată, deoarece instanța nu a fost investită printr/un nou rechizitoriu.
Dacă judecătorul dorește " să scape" de dosar atunci solicită menținerea soluției instanței de fond și atunci va avea motiv să strămute cauza.
Instanța de fond în motivarea încheierii a invocat infracțiunile grave pentru care inculpatul este judecat si necesitatea ca acesta sa se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, însă dosarul este în faza judecății.
Arată că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatului i s-au impus următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, însă dosarul se află în cursul judecății așa cum a arătat și mai sus; să nu poate nici o categorie de arme, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia se afla la data punerii în mișcare a acțiunii penale ( prevedere care nu se găsește în această formulare în codul d e procedură penală) și să nu se apropie de persoanele împreuna cu care este cercetat sa nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În concluzie solicită admiterea recursului declarate de inculpați, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să se constate ca această măsură nu se impunea a se lua față de inculpat.
Dacă instanța va respinge recursul inculpatului va avea motiv de strămuta dosarul.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, considerând că această măsura s-a luat cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art. 139 alin. 2 teza a-2-a
C.P.P.Arată că instanța de fond nu a respectat regulile de competență în materie.
Această măsură a mai fost dispusă odată în decembrie 2006 de Curtea de Apel, în condițiile în care a constatat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Măsura arestării preventive s-a luat de Tribunalul Bacău la propunerea organului de urmărire penală, s-a prelungit succesiv și s-a menținut măsura odată cu sesizarea instanței cu rechizitoriu.
Instanța de control judiciar -Curtea de APEL BACĂUa constatat că s-au schimbat temeiurile arestării și a înlocuit măsura cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Inculpatul nu era sub efectul vreunui mandat de arestare iar în momentul în care s-a dispus această măsură nu s-a dispus și pentru inculpatul. Ulterior prin sentința de condamnare inculpaților, instanța de fond s- pronunțat și pentru acest inculpat cu privire la această măsură.
Ulterior, Curtea de APEL BACĂUa respins apelurile inculpaților iar ÎCCJ a casat soluțiile și s- trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru motivele de recurs ale inculpaților.
ÎCCJ nu s-a pronunțat și cu privire la măsura obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care soluțiile anterioare au fost casare, consideră că acest aspect profită inculpaților și că nu mai există nici un efect a vreunei măsuri preventive.
La termenul din 17.03.2009, procurorul a solicită luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpat iar judecătorul luat această măsură având în vedere aceleași indicii ce au fost avute în vedere în urma cu trei ani.
Consideră că procurorul nu avea competența de a propune luarea unei măsuri preventive.
De asemenea arată că instanța de fond s-a aflat în eroare gravă cu privire la inculpatul, în încheierea recurată arătându-se că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv alături de ceilalți inculpați, însă acesta nu era arestat.
Totodată se arată că prin decizia penală din 13.12.2006 Curtea de APEL BACĂUa admis recursurile inculpaților, printre care si al inculpatului și s- înlocuit măsura arestării preventive, însă inculpatul nu s-a aflat sub efectul vreunei măsuri preventive.
La termenul din 17.03.2009, s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara și pentru inculpatul, substituind un alt inculpat, respectiv pe C-tin.
Consideră că există inadvertențe între considerentele încheierii și dispozitiv cu privire la inculpații asupra cărora s-a luat măsura preventivă.
Instanța de fond în considerente a reținut că față de faptele grave comise de inculpat și decizia ÎCCJ, prin care s-au dispus administrarea unor probe, printre care si efectuarea unei expertize a vocii și vorbirii cu privire la discuțiile telefonice care au avut loc între inculpați s- impus a se lua această măsură.
La termenul din 17.03.2009 când s-a dispus această măsură, inculpatul a solicitat expertiză a vocii și vorbirii, având în vedere și decizia ÎCCJ și faptul că instanțele anterioare nu au avut în vedere aceste probe.
Doar inculpatul a fost condamnat pe baza unei singure discuții telefonice din ianuarie 2006.
Această expertiză a fost solicitată de inculpat și este proba lui, nu solicitat- procurorul sau a dispus- instanța.
Față de această situație, consideră că nu pe o probă solicitată de inculpat se poate lua măsura obligării de a nu părăsi țara.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, revocarea acestei măsuri, solicitând a se avea în vedere și art.2 parag. 3, art.4 adițional la CEDO și art. 5 al CEDO precum și art. 53 alin. 2 al Constituției României.
Cu privire la necesitatea menținerii acestei măsuri pe parcursul procesului penal solicită a se avea în vedere poziția procesuală a inculpatului la toate instanțele, acesta fiind prezent la fiecare termen de judecată. Acesta a prezentat acte din care rezultă că doar la prezentarea materialului de urmărire penbală nu s- prezentat datorită stării de sănătate.
Solicită a se avea în vedere și decizia 1102 din 25.03. a ÎCCJ și a Curții de Apel Suceava din 23.04.2008.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea achiesând la concluziile puse de avocat C si. Arată că instanța de fond, în preambul a precizat că este sesizarea din oficiu privind măsura obligării de a nu părăsi țara iar în motivare s- reținut că s-a admis sesizarea procurorului. Față de aceasta situație ar trebui să solicite respingerea sesizării parchetului cu privire la această măsură, sau respingerea sesizării din oficiu, existând contradicții între preambul și considerente.
S- reținut că din decizia ÎCCJ nu rezultă în mod explicit că se menține măsura arestării preventive și având în vedere și adresele Poliției Municipiului B, la sesizarea reprezentantul parchetului, instanța s- pronunțat cu privire la această măsură, considerând că instanța de fond greșit luând această măsură.
Consideră că în momentul de față nu este oportună luarea unei astfel de măsuri, față de faptul că timp de 5 luni nu a fost necesară luarea unei astfel de măsuri.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați, menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică, având în vedere gravitatea faptelor și interesul realizării cercetării judecătorești. Arată că măsura luată nu a fost revocată prin nici hotărâre, iar potrivit art. 136 alin. 4 C.P.P. măsura se poate lua și în cursul judecății.
Avocat având cuvântul în replică arată că pentru egalitate de tratament se impune a se pronunța pentru toți inculpații la fel. Pentru care motive altele decât cele avute în vedere față de inculpații din prezenta cauză, instanța nu s- pronunțat și pentru ceilalți inculpați cu privire la o asemenea măsură?
Reprezentantul parchetului având cuvântul în replică precizează că a pus concluzii cu privire la recursurile care fac obiectul prezentului dosar.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului, precizând că este nevinovat și că nu va pleca din țară.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, arată că are probleme de sănătate, în anul 2008 fost internat în Belgia, însă s- întors în țară.
Se raliază la concluziile apărătorului.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, precizează că s- luat față de el aceasta măsură timp de doi ani, timp în care s- prezentat periodic la organele de poliție, însă după decizia de casare s- prezentat la poliție și i s- precizat că hotărârile au fost casare.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în temeiul art. 136 lit. c și art. 145/1 C.P.P. s-a aplicat inculpaților, și, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art.145 pct.1 indice 1 și 145 punctul 1 indice 2,Cod pr pen s-a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi tara să respecte următoarele obligații:
1. sa se prezenta la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați;
2. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului întocmit de supraveghetor și ori de câte ori este chemat;
3. să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar.
4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
5. să nu se apropie de persoanele împreună cu care este cercetat și nici de martori sau foști subalterni și să nu comunice cu aceștia nici direct sau indirect;
6. să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia se afla la data punerii în mișcare a acțiunii penale;
In baza art.160/2 alin.3/2 Cod pr.penală s- atras atenția inculpaților asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea obligațiilor ce le revin, stabilite mai sus, în sensul că în cazul încălcării cu rea-credință a acestora se va dispune revocarea liberării provizorii și luarea măsurii arestării preventive.
In temeiul art.160/2 alin.4 cu referire la art.145 alin.2/1 Cod pr.penală s-a dispus comunicarea copiei prezentei încheieri inculpaților lipsă, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiesc aceștia, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor instituții în vederea asigurării, respectării obligațiilor care revin inculpaților.
Pentru pronunța această încheiere,Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr.15/D/P/2006 emis DIICOT, Biroul Teritorial Bacau s-a dispus trimiterea in judecata, în stare de arest preventiv, a inculpatilor:
zis, fiul lui si,. la 11.07.1972 in B, jud. B, domiciliat in B-, cet R, studii 8 clase, CNP -, pentru savarsirea infractiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp cu aplicarea art 33 lit.a Cp.
Se reproșează inculpatului prin actul de sesizare al instantei faptul ca începand din vara anului 2005, initiat, organizat si finantat o grupare infracționala compusa din mai mulți membri,in scopul comiterii mai multor infracțiuni, iar la data de 09.11.2005, a deținut echipamente utilizate la falsificarea instrumentelor de plata electronice, pe care intenționa sa le trimită in străinătate, unde urmau a fi folosite la fraudarea -urilor.
, fiul lui si,. la 19.02.1980 in B, jud. B, domiciliat in B str. - - 49/A/9, cet R, studii 10 clase, CNP -, pentru savarsirea infractiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp cu aplicarea art 33 lit.a Cp.
Se retine in sarcina acestui inculpat ca in toamna anului 2005, făcând parte din gruparea infractionala condusa de inc. zis,in seara de 8.11.2005 s-a deplasat împreuna cu inc. la B, de unde a achizitionat echipamente folosite la falsificarea instrumentelor de plata electronice pe care le-a detinut pana la predarea acestora catre inculpatul ce urma sa le transfere in strainatate la inculpatul.
, fiul lui si,. la 31.07.1983 in B, jud. B, domiciliat in B str.- - 9/A/7, cet R, studii 12 clase, CNP -, pentru savarsirea infractiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp cu aplicarea art 33 lit.a Cp.
Se imputa inculpatului ca in toamna anului 2005, facand parte din gruparea infractionala condusa de inc. zis, in seara de 8.11.2005 s-a deplasat impreuna cu inc. la B de unde a achizitionat echipamente folosite la falsificarea instrumentelor de plata electronice pe care le-a detinut pana la predarea acestora catre inculpatul ce urma sa ale transfere in strainatate la inculpatul.
zis, fiul lui si,. la 03.04.1974 in B, jud. B, domiciliat in B,-, cet R, pentru savarsirea infractiunilor de instigare la infractiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 rap.la art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp.
Prin decizia penală nr 868/ 13 decembrie 2006 CURȚII DE APEL BACĂU, s -au admis recursurile inculpaților, șiși în baza art. 139 alin 1 cod pr penală s-a înlocuit măsura arestării preventive a acestor inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara iar, în baza art. 145 ind 1 alin 1 rap. la art 145 alin 2 cod pr penală s-au stabilit îndatori de urmat de către inculpați.
Prin sentința penală nr 274 / 21 mai 2007 Tribunalului Bacăus -a dispus următoarele:
.Condamnarea inculpatului zis, fiul lui si,. la 11.07.1972 in B, jud. B, domiciliat in B-, cet R, studii 8 clase, CNP -, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
-deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 4 ani si 3 luni luni inchisoare.
- asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp, la pedeapsa de 4 ani si 3 luni inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b Cp s-au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 4 ani si 3 luni inchisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
In baza art.88 Cp s-a computat din pedeapsa principala de executat aplicata inculpatului, durata retinerii si arestarii preventive de la data de 9.11.2005 pana la data de 13.12.2006.
II.Condamnarea inculpatului, fiul lui si,. la 19.02.1980 in B, jud. B, domiciliat in B str. - - 49/A/9, cet R, studii 10 clase, CNP -, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
- asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b Cp s-au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
S-a interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
In baza art.88 Cp s-a computat din pedeapsa principala de executat aplicata inculpatului, durata retinerii si arestarii preventive de la data de 9.11.2005 pana la data de 13. 12.2006.
III.Condamnarea inculpatului, fiul lui si,. la 31.07.1983 in B, jud. B, domiciliat in B str.- - 9/A/7, cet R, studii 12 clase, CNP -, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
-deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
- asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b -au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 3 ani inchisoare.

-----------------------------------------------------------------------------------------
Condamnarea inculpatului zis, fiul lui si,. la 03.04.1974 in B, jud. B, domiciliat in B,-, cet R, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
- instigare la infractiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din rap.la Cod Penal art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
-asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b Cp s-au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
S- a constatat că fața de inculpatii, s-a inlocuit in cursul judecatii, masura arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, masura care s-a mentinut pana la solutionarea definitiva a cauzei, daca nu intervine revocarea acesteia
Prin decizia penală nr. 31/ 12 februarie 2008 CURȚII DE APEL BACĂUs -au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr 274/ 2007.
Prin decizia penală nr. 2858/ 18 septembrie 2008 s-au admis recursurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr 274/ 2007 și a deciziei nr. 31 / 2008 s-au casat decizia și sentința atacate și s-a trimis cauza spre completarea cercetării judecătorești la Tribunalul Bacău.
Întrucât din decizia de casare nu rezultă în mod explicit că se menține măsura obligării inculpaților de a părăsi țara și având în vedere adresele de la filele 10, 23, 76, 34 dosar instanță ale POLIȚIEI MUNICIPIULUI B, la sesizarea reprezentantului parchetului, instanța, a considerat necesar a se pronunța cu privire la oportunitatea luării acestei măsuri.
În art.136 lit c Cod pr penală se arată că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi țara;
De asemenea, prin decizia nr. LXXVI (76) 2007 J se arată că,măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi țara,luată în cursul urmăririi penale, după urmează a fi discutată de către instanță dacă sunt întrunite condițiile, prev de art 143 alin 1 cod pr penală, după sesizarea instanței cu rechizitoriu.
Ori, instanța, având în vedere faptele grave pentru care inculpații, și sunt trimiși în judecată dar și decizia de casare a ICCJ prin care s-a dispus printre altele și efectuarea unei expertize a vocii și vorbirii cu privire la discuțiile telefonice care au avut loc între inculpați, expertiză care se poate efectua doar prin participarea fizică a acestora, la solicitarea expertului, considerat că în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii, de către Curtea de Apel prin decizia susmenționată, și pentru înlăturarea oricărui dubiu cu privire la menținerea acesteia s-a dispus, în temeiul art.136 lit."c" și a art. 1451Cod procedură penală, aplicarea față de inculpații, și, a măsurii preventivă obligării de a nu părăsi tara.
Împotriva încheierii penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpații,.
Inculpatul, a invocat prin cererea de recurs că încheierea penală recurată este netemeinică și nelegală întrucât instanța:
- greșit s-a considerat investită cu un referat de luare a măsurii preventive prevăzută de art. 145/1 C.P.P. întrucât procurorul nu poate formula astfel de cereri decât în faza de urmărire penală;
- nemotivarea hotărârii Tribunalului în fapt și în drept;
- greșit s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara în baza acelorași temeiuri avute în vedere anterior la luarea măsurii arestării preventive;
- măsurile dispuse de instanță, ce urmează să fie respectate de inculpați pe durata măsurii sunt neclare.
Analizând încheierea penală recurată, în baza motivelor de recurs invocate și din oficiu, în temeiul art. 385/6 alin. 2 Curtea C.P.P. de Apel reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr.15/D/P/2006 emis DIICOT, Biroul Teritorial Bacau s-a dispus trimiterea in judecata, în stare de arest preventiv, a inculpatilor:
zis, fiul lui si,. la 11.07.1972 in B, jud. B, domiciliat in B-, cet R, studii 8 clase, CNP -, pentru savarsirea infractiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp cu aplicarea art 33 lit.a Cp.
Se reproșează inculpatului prin actul de sesizare al instantei faptul ca începand din vara anului 2005, initiat, organizat si finantat o grupare infracționala compusa din mai mulți membri,in scopul comiterii mai multor infracțiuni, iar la data de 09.11.2005, a deținut echipamente utilizate la falsificarea instrumentelor de plata electronice, pe care intenționa sa le trimită in străinătate, unde urmau a fi folosite la fraudarea -urilor.
, fiul lui si,. la 19.02.1980 in B, jud. B, domiciliat in B str. - - 49/A/9, cet R, studii 10 clase, CNP -, pentru savarsirea infractiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp cu aplicarea art 33 lit.a Cp.
Se retine in sarcina acestui inculpat ca in toamna anului 2005, făcând parte din gruparea infractionala condusa de inc. zis,in seara de 8.11.2005 s-a deplasat împreuna cu inc. la B, de unde a achizitionat echipamente folosite la falsificarea instrumentelor de plata electronice pe care le-a detinut pana la predarea acestora catre inculpatul ce urma sa le transfere in strainatate la inculpatul.
, fiul lui si,. la 31.07.1983 in B, jud. B, domiciliat in B str.- - 9/A/7, cet R, studii 12 clase, CNP -, pentru savarsirea infractiunilor de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp cu aplicarea art 33 lit.a Cp.
Se imputa inculpatului ca in toamna anului 2005, facand parte din gruparea infractionala condusa de inc. zis, in seara de 8.11.2005 s-a deplasat impreuna cu inc. la B de unde a achizitionat echipamente folosite la falsificarea instrumentelor de plata electronice pe care le-a detinut pana la predarea acestora catre inculpatul ce urma sa ale transfere in strainatate la inculpatul.
zis, fiul lui si,. la 03.04.1974 in B, jud. B, domiciliat in B,-, cet R, pentru savarsirea infractiunilor de instigare la infractiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 rap.la art.25 din Legea 365/2002 si asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp.
Prin decizia penală nr 868/ 13 decembrie 2006 CURȚII DE APEL BACĂU, s -au admis recursurile inculpaților, șiși în baza art. 139 alin 1 cod pr penală s-a înlocuit măsura arestării preventive a acestor inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara iar, în baza art. 145 ind 1 alin 1 rap. la art 145 alin 2 cod pr penală s-au stabilit îndatori de urmat de către inculpați.
Prin sentința penală nr 274 / 21 mai 2007 Tribunalului Bacăus -a dispus următoarele:
.Condamnarea inculpatului zis, fiul lui si,. la 11.07.1972 in B, jud. B, domiciliat in B-, cet R, studii 8 clase, CNP -, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
-deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 4 ani si 3 luni luni inchisoare.
- asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp, la pedeapsa de 4 ani si 3 luni inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b Cp s-au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 4 ani si 3 luni inchisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
In baza art.88 Cp s-a computat din pedeapsa principala de executat aplicata inculpatului, durata retinerii si arestarii preventive de la data de 9.11.2005 pana la data de 13.12.2006.
II.Condamnarea inculpatului, fiul lui si,. la 19.02.1980 in B, jud. B, domiciliat in B str. - - 49/A/9, cet R, studii 10 clase, CNP -, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
- asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b Cp s-au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
S-a interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
In baza art.88 Cp s-a computat din pedeapsa principala de executat aplicata inculpatului, durata retinerii si arestarii preventive de la data de 9.11.2005 pana la data de 13. 12.2006.
III.Condamnarea inculpatului, fiul lui si,. la 31.07.1983 in B, jud. B, domiciliat in B str.- - 9/A/7, cet R, studii 12 clase, CNP -, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
-deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
- asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b -au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
S-a interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
In baza art.88 Cp s-a computat din pedeapsa principala de executat aplicata inculpatului, durata retinerii si arestarii preventive de la data de 9.11.2005 pana la data de 13. 12.2006.
Condamnarea inculpatului zis, fiul lui si,. la 03.04.1974 in B, jud. B, domiciliat in B,-, cet R, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:
- instigare la infractiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din rap.la Cod Penal art.25 din Legea 365/2002, la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
-asociere pentru savarsirea de infractiuni prev. art. 323 al.1,2 Cp la pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art.33 lit a Cp si 34 lit b Cp s-au contopit cele 2 pedepse in pedepsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit a,b pen in conditiile si pe durata prev de art 71 Cp.
S-a constatat că fața de inculpatii, s-a inlocuit in cursul judecatii, masura arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, masura care s-a mentinut pana la solutionarea definitiva a cauzei, daca nu intervine revocarea acesteia.
Prin decizia penală nr. 31/ 12 februarie 2008 CURȚII DE APEL BACĂUs -au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr 274/ 2007.
Prin decizia penală nr. 2858/ 18 septembrie 2008 s-au admis recursurile formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr 274/ 2007 și a deciziei nr. 31 / 2008 s-au casat decizia și sentința atacate și s-a trimis cauza spre completarea cercetării judecătorești la Tribunalul Bacău.
Instanța de fond, motivează încheierea recurată în sensul că, din decizia de casare nu rezultă în mod explicit că se menține măsura obligării inculpaților de a nu părăsi țara, față de adresele Poliției Municipiului și sesizarea reprezentantului parchetului, a considerat necesar a se pronunța cu privire la oportunitatea luării acestei măsuri.
În dispozitivul încheierii, instanța aplică inculpaților măsura preventivă obligării de a nu părăsi țara, în temeiul art. 136 lit. c și a art. 145/1 fără C.P.P. a preciza dacă admite sesizarea reprezentantului parchetului, de unde rezultă că s-a sesizat din oficiu cu privire la luarea măsurii.
Între motivarea hotărârii și dispozitivul acesteia există neconcordanță privind modul de sesizare al instanței din oficiu sau la cererea reprezentantului parchetului- art.301
C.P.P.Dispozitivul este o parte esențială hotărârii, reprezentând ceea ce instanța a hotărât. De aceea el trebuie să fie concis, explicit și categoric. Dacă motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau este neprecis, sau confuz, instanța de recurs va casa hotărârea instanței de fond.
Pe de altă parte, prima instanță, nu motivează pentru fiecare inculpat în parte, care sunt temeiurile ce impun luarea din nou a măsurii privative,cu atât mai mult pentru inculpatul. Acest inculpat a fost trimis în judecată în stare de libertate și față de acesta nu s-a luat sau înlocuit anterior vreo măsură privativă de libertate sau drepturi.
Obligația motivării hotărârii este impusă sub sancțiunea nulității relative. Nerespectarea ei constituie motiv de casare.
Nemotivarea unei hotărâri nu permite instanței de control aov erifica. De aceea, în cazul lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor, instanța de recurs anulează hotărârea, fiindcă în aceste condiții misiunea de a controla hotărârea devine imposibil de realizat.
Nemotivarea, ca omisiune esențială, apare astfel ca viciu de procedură, întrucât se materializează în însăși sentința sau decizia atacată apărând ca rezultat al unei redactări greșite din partea judecătorilor.
De aceea, nu numai nemotivarea ci și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare.
Lipsa de motivare încheierii, face ca hotărârea judecătorească să nu fie convingătoare să lase o suspiciune asupra conformității sale cu legea și adevărul.
Potrivit dispozițiilor art. 145/1 și art. 143 C.P.P. măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi luată față de inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate, ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în vreuna dintre situațiile prevazute în art, 149/1 alin. 6
C.P.P.Or, prima instanță luând față de inculpați măsură preventivă, nu a respectat dispozițiile imperative impuse de textul legal anterior precizat.
Prin neascultarea inculpaților prezenți în instanță la luarea unei măsuri preventive, li se aduce gravă vătămare dreptului la apărare, care le este garantat în tot cursul procesului penal, conform art. 6 C.P.P. necunoscându-se nemijlocit poziția inculpaților față de învinuirea adusă. Constatându-se că instanța de fond nesocotit dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, a căror încălcare atrage nulitatea prevăzută de art. 197 alin. 1 se C.P.P. impune și sub acest aspect admiterea recursului cu casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Un alt motiv de casare pentru încălcarea dreptului la apărare al inculpaților este și neacordarea ultimului cuvânt acestora așa cum impune dispozițiile legale prevăzute de art. 341
C.P.P.Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel va admite recursurile de cei trei inculpați, în temeiul art. 385/15 pct.2 lit. c C.P.P. potrivit dispozitivului prezentei.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 pct.2 lit. c admiteC.P.P. recursurile declarate de recurenții inculpați:, și, împotriva încheierii penale din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Casează în totalitate încheierea penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță Tribunalul Bacău.
Constată că inculpații au fost asistați de apărători aleși.
În temeiul art. 192 alin. 3 C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Pocovnicu Dumitru Anti
- - - - -
-
GREFIER,
Red. înch. Gh
Red.
Tehnored. PE/23.03.2009/4 ex
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Pocovnicu Dumitru Anti