Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 1305/87/2009
2888/2009
DECIZIA PENALĂ NR.15/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.01.2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
MNISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.132/F din 13.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL TELEORMAN -SECTIA PENALĂ în dosar nr-5/87/2009.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de la 13.01.2010, au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie penala, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20.01.2010 când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.132 din 13.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL TELEORMANs -a dispus în baza art.20 Cod penal raportat la art.174-175 lit.i Cod penal condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, în condițiile art.65 Cod penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și i s-a dedus prevenția de la 14.11.2008.
S-a dispus degradarea militară a inculpatului.
A fost admisă acțiunea formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență A și a fost obligat inculpatul către aceasta la 628,08 lei, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii la plata efectivă.
S-a luat act că partea vătămată Serviciul Județean de Ambulanță T nu s-a constituit parte civilă.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a 5000 lei despăgubiri materiale și 1000 lei daune morale.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, ca situație de fapt, că la data de 8.09.2008, inculpatul, care suferă de o boală psihică și se afla sub influența alcoolului, a provocat un scandal în fața locuinței părții vătămate din comuna, județul T, amenințând mai mulți tineri, între care și fiul părții vătămate, cu un cuțit. la locul incidentului, partea vătămată a încercat să-l dezarmeze pe inculpat, însă acesta a reușit să-l înțepe în abdomen și în piciorul stâng. Leziunile astfel produse i-au pus victimei viața în primejdie și au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din expertiza medico-legală efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie sub două aspecte esențiale:
- nereținerea de către instanța de fond a circumstanței atenuante a provocării, întrucât inițial el a fost cel agresat de partea vătămată;
- aplicarea unei pedepse mult prea severe în raport de circumstanțele sale personale.
Examinând actele și lucrările dosarului, probatoriile administrate în contextul criticilor formulate și având în vedere și dispozițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Tribunalul a făcut o analiză completă și corectă a materialului probator administrat, stabilind o situație de fapt pe deplin dovedită și dând activității infracționale a inculpatului încadrarea juridică legală.
Fapta acestuia întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.20 raportat la art.174-175 lit.i Cod penal, atât din punct de vedere al laturii obiectiv cât și al celei subiective.
Solicitarea apelantului inculpat de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, nu poate fi primită, teza declanșării conflictului de către alte persoane decât inculpatul fiind contrazisă de probatoriile administrate. Astfel, un număr de cinci martori oculari au declarat în mod concordant, iar relatările lor se coroborează cu celelalte dovezi că, fără a fi în nici un fel provocat, inculpatul, aflat sub influența alcoolului, i-a agresat verbal și amenințat cu moartea pe tinerii aflați în fața locuinței părții vătămate, iar pe numitul a încercat să-l înțepe cu cuțitul. Faptul că, în încercarea de a fi dezarmat, inculpatul a fost la rândul său lovit, nu are semnificația și efectele circumstanței atenuante prevăzute de art.73 lit.b Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, critica este de asemenea nefondată.
Pedeapsa de 8 ani închisoare este o sancțiune medie față de limitele prevăzute de lege și ea asigură scopurile educative și preventive instituite de art.52 Cod penal.
Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului. Nici faptul că se afla sub influența alcoolului nu constituie o circumstanță atenuantă întrucât știa că suferă de o afecțiune psihică iar consumul de alcool îi este strict interzis.
În consecință, constatând că sentința apelată este legală și temeinică sub toate aspectele, Curtea va respinge apelul ca nefondat, conform prevederilor art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Conform art.88 Cod penal se va computa prevenția la zi a apelantului inculpat iar în baza art.350 Cod procedură penală se va menține starea de arest.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.132 din 13.11.2009, pronunțată de TRIBUNALUL TELEORMAN.
prevenția inculpatului de la 14.11.2008 la 20.01.2010.
Menține starea de arest a inculpatului.
Obligă apelantul inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.
Dact. L: 2 ex./3.03.2010
- jud.:
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru