Neglijența în serviciu (art.249 cod penal). Decizia 14/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2627/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.14/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.01.2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 822/F din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosar nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală.
vând nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 20.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.822 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul, de revizuire a sentinței penale nr.88 din 5.08.1983 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.247 din 2.02.1984 pronunțată de Tribunalul Suprem.
Revizuientul a fost obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 25.06.2009, s-a înregistrat fiind trimisă spre competentă soluționare cu referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cererea formulată de condamnatul, de revizuire a sentinței penale nr.88/05.08.1983 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.247/02.02.1984 a Tribunalului Suprem - secția penală, motivat de faptul că în mod "dictat" a fost condamnat, probatoriul administrat la acea vreme fiind neconform cu realitatea. În esență, revizuientul a arătat că litigiul era de fapt unul comercial, că acuzațiile care i s-au adus nu intrau în atribuțiile sale de serviciu, că au fost încălcate reglementări legale în vigoare la momentul judecării cauzei și că au fost condamnate persoane nevinovate, strict politic, printre care și petentul.
S-a solicitat rejudecarea cauzei pe baza aceluiași probatoriu și achitarea revizuientului pentru infracțiunile care au făcut obiectul cauzei, în drept invocându-se dispozițiile art.394 alin.1 lit.a pr. pen.
S-a atașat la dosar copia sentinței penale de condamnare, dosarul de fond nemaiexistând în arhiva tribunalului.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul a fost condamnat, în esență, pe motiv că în calitate de șef al serviciului export din cadrul Combinatului G și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiunile de serviciu ce îi reveneau, cu consecința producerii unor perturbări deosebit de grave a economiei naționale, omițând să țină evidența strictă a certificatelor de calitate care să corespundă sortotipo-dimensiunilor foilor de tablă ce au fost încărcate pe nave în derularea operațiunilor comerciale cu firma - SUA și să le remită în termen util la Metal-Import-Export pentru a fi introduse alături de celelalte documente în vederea încasării acreditivelor deschise la băncile din și.
Prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art.394 pr. pen.
Pentru existența cazului de revizuire prev. de art.394 lit.a pr. pen. - menționat ca temei de drept al cererii de revizuire dedusă judecății - se cere ca faptele și împrejurările învederate în cerere (deci faptele probatorii) să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.
În speță, condamnatul nu a indicat fapte și împrejurări noi, ci a contestat modul de soluționare a dosarului, invocând "motive politice" care au dus la greșita lui condamnare, precum și o apreciere eronată a probelor administrate.
Existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de instanțele care au judecat fondul cauzei, iar condamnarea revizuientului s-a dispus coroborându-se întregul material probator administrat în cauză.
Astfel, readministrarea aceluiași probatoriu nu este posibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii, iar aspectele invocate în prezenta cauză nu reprezintă împrejurări necunoscute de instanțele care au judecat fondul cauzei și care să ducă la concluzia nevinovăției inculpatului.
În lipsa unor probe noi, certe, care să conducă fără echivoc la stabilirea nevinovăției, cererea revizuientului este inadmisibilă, neîncadrându-se în textul legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea scrisă a apelului se arată că, dacă s-a considerat că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.397 pr. pen. procurorul ar fi trebuit să-l cheme în vederea completării și precizării acesteia, precum și a administrării probelor considerate utile, că instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă, fără a-i da posibilitatea să solicite și să administreze probe, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Punând în discuție doar admisibilitatea în principiu a cererii, aspectele legate de fondul cauzei nu mai puteau fi analizate decât dacă cererea ar fi fost declarată admisibilă. Cu toate acestea, prima instanță a motivat hotărârea prin referire la fondul cauzei, reținând că din cele relatate de către petent nu se desprind fapte și împrejurări noi care să conducă la concluzia nevinovăției acestuia.
Instanța se referă la fapte și împrejurări noi, pe când legea face referire la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, iar prin respingerea cererii ca inadmisibilă, s-a încălcat dreptul accesului liber la justiție și dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art.13 din CEDO, întrucât hotărârile date în materie penală sunt definitive și nu irevocabile, persoana considerată vinovată având posibilitatea de a-și dovedi oricând nevinovăția.
Revuzientul susține că cererea de revizuire trebuia să fie admisă, întrucât toată situația de fapt stabilită în sarcina sa prin hotărârea contestată este total greșită, instanța de judecată fiind indusă în eroare cu privire la calitatea sa, el fiind angajat ca șef de serviciu la Combinatul G, având exclusiv atribuții de producție, fără să aibă legături cu activitatea de comerț exterior, iar pe de altă parte, a achitat toate facturile interne emise de Combinatul pentru contractul reținut ca și factor al producerii pagubei, implicit al infracțiunilor reținute prin rechizitoriu, ceea ce înseamnă că nu există prejudiciu.
În susținerea apelului, revizuientul a depus la dosar mai multe adrese și înscrisuri emise de și - G, copia unui supliment la raportul de expertiză efectuat în dosarul nr.1721/1993 al Tribunalului București - secția comercială, copia hotărârii nr.1200 din 12.11.1990 a Guvernului României privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni, inclusiv și copia fișei postului pentru șef serviciu - compartimentul serviciu export din cadrul fostului Combinat
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI ca recurs, iar prin încheierea din 2.12.2009, instanța a calificat calea de atac ca fiind un apel, în raport de dispozițiile art.407 cu referire la art. 401. pr. pen. dar și de Decizia în interesul legii nr.XXX/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, indiferent de competența actuală de judecare în primă instanță a fondului cauzei, competența de soluționare a cererii de revizuire revine Tribunalului București, care a judecat în primă instanță cauza, iar potrivit dispozițiilor legale, hotărârea a cărei revizuire se solicită este supusă căii de atac a apelului.
Examinând cauza în temeiul art.371 pr. pen. Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.88/05.08.1983 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.247/02.02.1984 a Tribunalului Suprem - secția penală, inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.249 alin.2 teza I pen. pedeapsă care a fost redusă cu 1/6, dându-se spre executare pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare.
Potrivit art. 399. pr. pen. chemarea persoanei care solicită revizuirea de către procuror nu este obligatorie ci se efectuează numai în situația în care este necesară, pentru a completa sau preciza respectiva cerere. În speță, dispozițiile mai sus menționate nu erau incidente întrucât revizuientul a motivat pe larg cererea de revizuire, indicând toate motivele pentru care a formulat această cale extraordinară de atac.
Din acest motiv, asemenea lămuriri sau precizări nu a fost necesar a fi solicitate nici de către instanța de fond care, în mod corect, a pus în discuție prioritar, în conformitate cu dispozițiile art.403 pr. pen. admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Examinarea cauzei de către instanța de fond s-a efectuat în limitele stabilite prin dispoziția legală mai sus menționată pentru această fază a procedurii, instanța verificând, raportat la dispozițiile art.394 pr. pen. în funcție de motivele invocate de revizuient, dar și de conținutul hotărârii de condamnare, dacă există sau nu date suficiente pentru admiterea în principiu, fără să analizeze fondul cererii.
Astfel, analiza existenței unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei se impunea, acesta fiind unul din cazurile de revizuire prevăzut de art.394 alin.1 lit.a pr. pen. și motivul de revizuire invocat de către condamnatul. Împrejurarea că instanța a constatat că nu există "fapte și împrejurări noi" și nu a utilizat cu strictețe terminologia existentă în Codul d e procedură penală este în mod evident lipsită de relevanță, căci legea prevede tocmai caracterul de noutate al faptelor și împrejurărilor invocate în cererea de revizuire, prin raportare la momentul soluționării pe fond a cauzei, fiind vorba, în realitate, de noțiuni sinonime.
Pe de altă parte, față de modul în care a fost motivată cererea de revizuire, administrarea altor probe în faza verificării admisibilității în principiu nu era necesară și, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului în care a fost pronunțată hotărârea apelată, revizuientul a atașat la dosar cu ocazia formulării cererii o serie de înscrisuri, inclusiv copia sentinței de condamnare, iar în fața instanței nu a solicitat administrarea unor probe noi.
Cu ocazia soluționării apelului, revizuientul a avut însă această posibilitate, depunând la dosar înscrisurile de care a înțeles să se folosească.
Pe cale de consecință, nu se poate constata că revizuientului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Critica este nefondată și în ceea ce privește încălcarea art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este adevărat că potrivit Codului d e procedură penală, hotărârile pronunțate în materie penală sunt definitive și nu irevocabile, însă posibilitatea desființării unei hotărâri definitive este prevăzută în mod excepțional numai prin exercitarea unor căi extraordinare de atac, în cazuri expres și limitativ indicate, în situația revizuirii fiind vorba despre cazurile prevăzute de art.394 alin.1 lit.a-e pr. pen. ce pot fi invocate numai în condițiile prevăzute de art. 394 alin.2 și 3, art.395-396. pr. pen. și doar cu urmarea procedurii de soluționare reglementată de art. 397 și urm. pr. pen.
Instanța de fond a constatat în mod corect că cererea de revizuire nu este admisibilă, întrucât deși a invocat fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, revizuientul nu a făcut dovada unor asemenea fapte sau împrejurări.
În esență, revizuientul a invocat cu caracter de noutate două aspecte, considerând că acestea dovedesc lipsa sa de vinovăție:
- faptul că instanța de judecată a fost în eroare cu privire la calitatea și atribuțiile sale la momentul săvârșirii infracțiunilor, susținând că era angajat al Combinatului G (devenit - G ) și nu al Întreprinderii de Comerț (devenită );
- faptul că la Combinatul G nu s-a constatat nici un prejudiciu.
Aceste împrejurări reies din adresele și înscrisurile depuse de către apelantul revizuient care, cu excepția fișei postului, sunt emise după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Cu toate acestea, așa cum a apreciat și instanța de fond, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.394 alin.1 lit.a pr. pen. căci faptele și împrejurările dovedite nu sunt noi, ci au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării fondului cauzei.
Astfel, în hotărârea de condamnare s-a menționat că inculpatul era angajatul Combinatului G în funcția de șef al Serviciului Export, reținându-se, totodată atribuțiile sale de serviciu de o manieră identică cu atribuțiile menționate în fișa postului depusă în fața instanței de apel și că Centrala Industrială Gaf ăcut cunoscut instanței cu adresa nr- din 8.02.1983 că unitatea nu are pagubă și nu se constituie parte civilă, întrucât contravaloarea pagubei ce a format obiectul cauzei penale a fost achitată în totalitate de către, căreia i-a livrat marfa (filele 32 și 132 din dosarul primei instanțe, fila 26 din dosarul instanței de apel).
Mai trebuie precizat că, așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în hotărârea de condamnare, inculpatul a fost condamnat în legătură cu nerespectarea atribuțiilor de serviciu, atât raportat la calitatea sa de șef serviciu, cât și în legătură cu participarea la tratativele purtate în Statele Unite ale Americii cu firma beneficiară și s-a avut în vedere prejudiciul cauzat statului român prin neplata mărfurilor exportate, chiar dacă la nivel intern, a achitat contravaloarea tablei livrate către Combinatul G (fila 133-137 din dosarul primei instanțe).
Rezultă, astfel, că deși invocă înscrisuri noi, aspectele evidențiate de revizuient și dovedite prin respectivele înscrisuri, nu au caracter de noutate, întrucât au fost cunoscute la momentul soluționării cauzei, iar revizuientul face confuzie între faptele probatorii și faptele probante, aspect evidențiat cu justețe în hotărârea apelată.
Nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, nu se poate proceda la o rejudecare a fondului, aceasta fiind, în mod evident, solicitarea revizuientului.
Față de cele reținute, în temeiul art.379 pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuient, iar în baza art.192 alin.2 pr. pen. va obliga apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.822/F din 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. /2 ex./26.02.2010
- II. - jud.:
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera
