Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 26

Ședința publică de la 18 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anton Dan

JUDECĂTOR 2: Scriminți Elena

Grefier - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iașia fost reprezentat prin procuror

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 06.01.2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- având ca obiect infracțiunea de "omor calificat" (art. 175 Cod penal).

Conform art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul apelant în stare de arest preventiv asistat de av., care substituie av..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că prin apelul formulat inculpatul solicită redozarea pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de instanța de fond, că inculpatul apelat este arestat preventiv în cauză, măsura fiind verificată și menținută la data de 06.01.2010, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Av. pentru inculpatul apelant învederează instanței că a luat legătura cu acesta și solicită acordarea unui termen de arhivă pentru a studia dosarul cauzei și a mai depune la dosar acte medicale pe care urmează să le primească de la familie.

Curtea interpelează apărătorul inculpatului apelant dacă actele medicale despre care face vorbire.

Apărătorul inculpatului apelant arată că a luat din nou legătura cu acesta și nu mai insistă în cererea privind acordarea termenului de arhivă și depunerea actelor medicale la dosar.

Interpelat fiind, inculpatul apelant învederează instanței că nu are de dat alte declarații în cauză și nici de formulat alte cereri.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în apel.

Av. pentru inculpatul apelat, având cuvântul, arată că acesta a formulat apelul de față întrucât este nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond, întrucât la momentul comiterii faptei nu avea discernământ. În funcție de actele medicale existente la dosar, urmează a se aprecia dacă susținerile inculpatului sunt întemeiate, și a se dispune achitarea acestuia.

În subsidiar, solicită a se dispune redozarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul coborârii sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanțele reale și personale.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpatul apelat a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. La prima vedere pedeapsa aplicată inculpatului pare M, însă, raportat și la practica instanțelor ieșene în materie, consideră că prima instanță a avut în vedere și a analizat particularitățile speței, că deși inculpatul suferă de epilepsie, el i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri cu cuțitul - în raportul de necropsie făcându-se vorbire de 97 de lovituri - care au condus la decesul acesteia. Afecțiunile medicale invocate de inculpat au fost analizate, mai ales că în cauză a fost efectuată și o expertiză psihiatrică, prin care s-a concluzionat că la momentul comiterii faptei avea discernământ. Prin urmare, consideră că în cauză nu există motive care să conducă la concluzia că pedeapsa stabilită de instanța de fond nu ar fi corect individualizată sau nu ar reflecta toate aspectele existente în cauză. Pe cale de consecință, apreciază că hotărârea Tribunalului Iași este legală și temeinică, apelul inculpatului nu este fondat, solicitând a fi respins.

Inculpatul apelat, având ultimul cuvânt, arată că înainte cu 2 zile de data comiterii faptei făcuse crize de epilepsie și avea dureri de stomac, iar mama sa îl amenința că îl va duce la ospiciu pentru că nu îl mai poate îngriji. Deși până la acel moment a avut o relație foarte bună cu mama sa, cu care se înțelegea, atunci când aceasta i-a spus că îl va duce la ospiciu el a amenințat-o cu moartea, însă mama sa nu l-a crezut. În ziua faptei, pe fondul durerilor de stomac și al amenințărilor mamei sale că îl va duce la ospiciu, s-a enervat, a mers la bucătărie să ia cuțitul și a revenit în cameră, unde a omorât-o pe mama sa.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

Curtea,

Asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr. 3/06.01.2010 a Tribunalului Vasluis -a hotărât:

Pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174,175 lit. "c" Cod penal, condamnăinculpatul, fiul lui și, născut la 05.01.1979 în comuna cel M, județul V, cetățean român, studii - 11 clase, cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, cu domiciliul în V, str. -,.428,. D,.15, județul V,la pedeapsa de 18 ani închisoareși 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. "a","b" și "e" Cod penal.

Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a,b și e Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 20.09.2009 la zi.

In baza art. 118 lit. b Cod penal confiscă de la inculpat un cuțit aflat la camera de corpuri delicte instanței, înregistrat la poziția nr.90/2009.

În baza art.109 alin.5 Cod procedură penală, restituie inculpatului o pereche de pijamale ce prezintă de culoare brun-roșcat, bunuri aflate la camera de corpuri delicte ale instanței, înregistrate la poziția 90/2009 din Registrul de corpuri delicte.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul are vârsta de 30 ani și, de la vârsta de 6 ani este bolnav de epilepsie, aflându-se sub tratament medical. Până la data de 20.09.2009 locuia împreună cu mama sa, victima, locuia într-o garsonieră de pe strada - din mun.

Inculpatul se afla în întreținerea victimei care îi asigura banii necesari pentru tratament și bani de buzunar. Relațiile dintre inculpat și victimă erau normale, niciodată inculpatul nu s-a manifestat agresiv față de mama sa.

În ziua de 18.09.2009, inculpatul a făcut 3 crize de epilepsie și i-a cerut mamei sale să-i dea bani ca să meargă la spital.

Susține inculpatul că victima i-ar fi spus că nu-l mai poate întreține și că intenționează să-l interneze într-un ospiciu.

Inculpatul i-ar fi cerut victimei să-i dea bani să meargă la spital, însă mama sa a refuzat, insistând să-l interneze într-un ospiciu.

Discuțiile au continuat și în ziua de 20.09.2009 când, în jurul orei 14:00, victima se afla la televizor, așezată pe un pat, iar inculpatul insista să-i dea bani să meargă la spital, motivând că îi este rău și că îl doare stomacul.

Victima a reiterat intenția ei de a-l interna într-un ospiciu, motivat de faptul că nu îl mai putea întreține, dat fiind și faptul că se repetau din ce în ce mai des crizele de epilepsie.

Inculpatul i-a spus victimei că dacă îl va interna intr-un ospiciu o va omorî.

Probabil că victima nu a luat în serios amenințarea inculpatului, însă acesta a mers în bucătărie, de unde a luat un cuțit și astfel înarmat a mers la locul unde se afla victima. A început să-i aplice mai multe lovituri, situație în care victima a început să strige după ajutor, implorând vecinii să intervină, precizând că "mă omoară".

Martorii, G, și, au auzit strigătele de ajutor ale victimei, au mers la ușa garsonierei în care aceasta locuia, însă nu au reușit să intre pentru că ușa era încuiată. Când zgomotele au încetat, martorii au mers în apartamentele lor.

Peste puțin timp, inculpatul, a mers în apartamentul martorilor G și, având în mână un cuțit și fiind stropit cu sânge peste tot corpul. Le-a spus martorilor că și-a omorât mama pentru că nu a vrut să-l interneze în spital.

a sunat la apelul de urgență 112, astfel încât la locuința victimei s-au prezentat lucrători ai poliție cărora inculpatul le-a predat cuțitul folosit pentru uciderea victimei.

victimei a fost autopsiat și din raportul de expertiză medico-legală de necropsie rezultă că moartea victimei a fost violentă și ea s-a datorat șocului hemoragic consecutiv unor plăgi tăiate multiple din regiunea cervicală cu secționarea pachetului vascular latero-cervical drept, plăgi tăiate multiple toracice cu hemopneumotorax bilateral, prin plăgi tăiate ale ambilor plămâni, hemoperitoneu prin plagă tăiată a peretelui abdominal, fără interesarea organelor interne abdominale.

Leziunile au putut fi produse prin lovire cu un obiect înțepător tăietor, victima fiind lovită atât din față cât și din spate, prezentând un număr de 97 plăgi.

victimei prezenta și un traumatism cranian în regiunea temporală care a putut fi produs prin lovire cu sau de mijloace contondente. De asemenea, victima prezenta leziuni specifice de apărare la nivelul antebrațelor și mâinilor.

Leziunile care au dus la moartea victimei sunt cele din regiunea cervicală laterală dreapta și cele aplicate la nivelul toracelui posterior. Între aceste leziuni și deces există o legătură directă de cauzalitate.

Inculpatul a recunoscut constant că a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuțit și că leziunile pe care le-a prezentat victima și care au dus la deces au fost cauzate prin acele lovituri.

constante ale inculpatului se coroborează cu declarațiile martorilor și, cu datele ce rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală de autopsie și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

În timpul urmăririi penale, inculpatul a fost expertizat psihiatric și în fașa comisiei a recunoscut săvârșirea faptei pe care a motivat-o astfel: " Ne-am certat, m-am enervat, am făcut o criză și am omorât-o". Comisia a concluzionat că inculpatul prezenta la data examinării diagnosticul de intelect liminar cu tulburări de comportament de tipă instabil-impulsiv, comițialitate anamnestică. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Fapta inculpatului de a aplica mamei sale mai multe lovituri de cuțit în zone ale corpului în care sunt organe vitale cauzându-i leziuni care au dus sigur și direct la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174-175 lit. c Cod penal.

Pentru infracțiunea săvârșită inculpatului i se va stabili o pedeapsă la individualizarea căreia în cadrul general, prev. de art. 52 și 72 Cod penal, vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului și i se va aplica de asemenea și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a,b și e Cod penal.

Pe durata prev. de art.71 Cod penal îi vor fi interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a,b și e Cod penal.

Gravitatea deosebită a faptei comisă de inculpatul, starea psihică a acestuia cu efecte asupra reacțiilor de moment pe care acesta le poate avea, justifică aprecierea că el este incapabil și nedemn de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei precum și pe o perioadă după executarea acesteia, dar și dreptul de a fi tutore sau curator.

În termen legal inculpatul a formulat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apărătorul inculpatului a solicitat achitarea inculpatului susținând că este nevinovat și în subsidiar, redozarea pedepsei, cu motivarea că este prea M pentru o stare în care s-a aflat.

Inculpatul, cu ocazia ultimului cuvânt a recunoscut din nou fapta și a solicitat să i se reducă cuantumul pedepsei care este prea

Verificând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 al. 2 Cod procedură penală constată că apelul inculpatului este fondat în ceea ce privește solicitarea de redozare a pedepsei, din următoarele motive:

În privința nevinovăției inculpatului este de reținut că așa cum a reținut și instanța de fond, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată de întreg materialul probator administrat în cauză.

De altfel, inculpatul a recunoscut fapta atât în fața comisiei de expertiză cât și în fața instanței de fond și în ultimul cuvânt la dezbaterea apelului.

Și instanța de control judiciar, pe baza probelor administrate de prima instanță, își formează convingerea că inculpatul este autorul faptei de "omor calificat" din seara de 20.09.2009 - victima fiind mama sa, așa cum a fost ea descrisă mai sus.

Cu privire la motivul redozării pedepsei este de reținut că:

Art. 72 Cod penal, stipulează că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În speța de față avem în vedere situația personală a inculpatului, care este la o vârstă tânără și epileptic, precum și lipsa antecedentelor penale. Aceste aspecte conduc instanța de apel la concluzia că se poate redoza pedeapsa aplicată de instanța de fond în sensul reducerii cuantumului acesteia.

La starea în care se afla în prezent inculpatul (bolnav și cu mama decedată), o pedeapsă prea M ar putea să îi creeze acestuia un sentiment de "erou", care ar putea avea un efect nedorit pe plan psihic.

în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzut de art. 72 Cod penal, privind datele care caracterizează persoana inculpatului, precum și scopul pedepselor prevăzut de art. 52 Cod penal.

Curtea este de părere că o pedeapsă la limita minimă specială prevăzută de textul de lege, ar fi de natură să-și atingă scopul educativ și preventiv.

Numai sub acest aspect se va admite apelul inculpatului.

În rejudecare i se va aplica inculpatului o pedeapsă de 15 ani închisoare.

Se va menține starea de arest preventiv a inculpatului și se va deduce arestarea preventivă de după data de 06.01.2010.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor fi suportate din fondurile statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de inculpatul deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 3/6.01.2010 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o desființează în parte în latură penală.

Rejudecând cauza:

Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată durata arestului și reținerii preventive de la 6.01.2010 la zi.

Cheltuielile judiciare efectuate în apelul inculpatului rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi suportat din fondul statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02. 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

24.02.2010

Tribunalul Vaslui:

-

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

Dosar nr-

Emisă la data de 26.02.2010

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 26 din data de 18.02.2010 privind pe inculpatul apelant(fiul lui și al lui, născut la 05 Ianuarie 1979), pentru a fi înmânat acestuia.

Președinte, Grefier,

- - - -

Tehnored. 2 ex.

26.02.2010

Președinte:Anton Dan
Judecători:Anton Dan, Scriminți Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Iasi