Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 29

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale NR. 15/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de tentativă la omor calificat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Inculpatul apelant arată că retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 15/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui, al cărui conținut îl cunoaște și de care este mulțumit.

Av. solicită ca instanța să ia act de declarația de retragere a apelului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a inculpatului.

Inculpatul solicită ca instanța să ia act de declarația de retragere a apelului.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările dosarului constată:

Prin sentința penală nr. 15/20 ianuarie 2010 a Tribunalului Vasluia fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 art. 175 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c și art. 76 lit. b Cod penal.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 Cod penal.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 12.09.2009.

S-a luat act că partea civilă nu s- constituit parte civilă.

A fost confiscat obiectul folosit la săvârșirea faptei.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către unitățile sanitare și la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut:

Inculpatul, în vârstă de 43 ani, este locuitor al satului, com., jud. V, locuind și în satul,la o concubină, și este frate cu vătămatul, în vârstă de 39 ani.

locuiește în aceeași curte cu părinții săi, iar inculpatul folosea și o locuință situată vis-a-vis, rămasă moștenire de la bunica.

În dimineața zilei de 12.09.2009 inculpatul a venit la locuința pe care o folosea în satul, a început să consume vin din producția proprie, fără a mânca, ajungând după amiază în stare de ebrietate.

În acest timp fratele său a fost la vie, împreună cu mama sa, cumnatul său, fratele său și sora sa -, revenind la domiciliu, în jurul orelor 14,30, cu căruța, însoțit de persoanele arătate.

După ce au intrat în curte cu căruța, - și mama sa, au rămas în fața casei, iar vătămatul și cumnatul său au început să lucreze la niște butoaie, timp în care inculpatul, aflat sub influența alcoolului consumat, înarmat cu două cuțite cu lamă fixă, a venit în curtea părinților săi, luându-se la ceartă cu mama și sora sa, legat de un acoperiș care i-ar fi fost luat în perioada când, în luna iunie 2009, a executat o lună de închisoare pentru lovire.

Auzind cearta, vătămatul a venit la fața locului, condiții în care inculpatul a scos cu mâna dreaptă unul dintre cele două cuțite ce le avea asupra sa și a tentat să-1 lovească pe vătămat cu acel cuțit.

a reușit să-l prindă însă de mâna în care avea cuțitul pe inculpatul, iar la fața locului a venit și martorul, care l-a apucat și el de mână pe inculpat, astfel acesta fiind deposedat de acel cuțit.

După acest moment însă inculpatul a scos cu mâna cel de-al doilea cuțit pe care îl avea asupra sa, cu care i-a aplicat fratelui său - vătămatul, o lovitură în zona centrală a pieptului.

a făcut apoi câțiva pași, după care a căzut, momente în care inculpatul a fost deposedat de cuțit de celelalte rude, între care și fratele său D. venit la fața locului, și chiar a fost lovit și imobilizat de către aceste rude, altercație în cadrul căreia inculpatul a lovit-o în piept pe mama sa și i-a mușcat pe cumnatul său și sora sa -

A fost anunțată apoi ambulanța, ca și organele de poliție, iar vătămatul a fost transportat, în final, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, unde i s-au acordat îngrijiri medicale în perioada 12.09.2009 - 15.09.2009, iar viața i-a fost salvată.

După externarea vătămatului din spital, pentru acesta s-a întocmit Raportul de expertiză medico - legală nr. 284/E/2009 al Serviciului Medico - Legal Județean V prin care s-au concluzionat următoarele:

prezintă leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate - înțepate epigastrice, penetrantă în cavitatea pleurală cu pneumotorax drept și pneumomediastin.

Plaga înjunghiată s-a putut produce prin lovire cu obiect tăietor - înțepător, posibil cuțit, lovire unică, aplicat pe planul anterior al corpului victimei în regiunea epigastrică, direcția de lovire fiind relativ de la stânga la dreapta victimei și de jos în sus, poziția victimă - agresor fiind de față în față pentru un agresor dreptaci.

Leziunile pot data din 12 septembrie 2009 și au necesitat 17-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

Leziunile au pus în primejdie viața sus-numitului.

Leziunile nu au produs alte efecte prevăzute de art. 182 Cod penal."

Concluziile medico - legale completează și confirmă datele de anchetă.

Fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c Cod penal

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: dispozițiile părții speciale a codului penal, limitele de pedeapsă gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, conduita sinceră pe tot parcursul procesului penal, de împrejurările săvârșirii faptei, de faptul că inculpatul a fost înarmat cu două cuțite.

De asemenea instanța nu a omis aspectul că inculpatul a săvârșit mai multe fapte de violență, așa cum rezultă din cazierul judiciar, ceea ce denotă că este o fire violentă periculoasă și care nu se poate controla atunci când este sub influința băuturilor alcoolice.

Instanța a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal și a dat eficiență dispozițiilor art.76 lit. b Cod penal.

Pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.

Gravitatea faptei săvârșite de inculpat îl fac nedemn pe acesta de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Pentru că urmărirea penală și judecarea inculpatului s-au făcut cu luarea măsurii arestării preventive față de inculpat și pentru că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, în temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, instanța menținut măsura arestării preventive luată și în baza art. 88 alin.1 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12.09.2009 la zi.

Pentru că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, instanța a confirmat acest aspect.

Au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și Serviciul de Ambulanță Județean V, și, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie I suma de 1199,51 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate, iar Serviciului de Ambulanță Județean V suma de 1450,80 RON, reprezentând cheltuielile de transportare a părții vătămate, sume care vor fi actualizate la data executării.

În baza art. 118 lit. b Cod penal a confiscat de la inculpat 2 cuțite cu lama fixă folosite de inculpat la săvârșirea faptei și sunt înregistrate la poziția 88/2009 în registrul de Corpuri delicte al Tribunalului.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la cheltuielile judiciare către stat.

În termen hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea mare.

La termenul din 23 februarie 2010 inculpatul și-a retras apelul.

Luând act de manifestarea de voință a inculpatului, văzând că sunt îndeplinite cerințele art. 369 Cod procedură penală se va dispune în consecință.

În baza art. 383 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, se va computa din pedeapsă timpul arestării preventive de după data pronunțării hotărârii apelate, 20 ianuarie 2010.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 15 din 20.01.2010 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.

Menține starea de arest preventiv a inculpatului și deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 20.01.2010 la zi.

Obligă apelantul să achite suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din

oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

26.02.2010

Tribunalul Vaslui

Jud.

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Iasi