Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 49
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 18.03.2008
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ene Ecaterina JUDECĂTOR 2: Căliman Carmen
- -- JUDECĂTOR 3: Elena Popescu
- - - - grefier
************
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - este reprezentat legal de -
La ordine a venit spre soluționare apelul formulat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 82/D din 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 cod pr. penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul revizuient în stare de arest asistat din oficiu de avocat.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Apărătorul apelantului revizuient depune la dosar un memoriu, precizând că acesta insistă în apelul formulat.
Apărătorul apelantului revizuient și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru apelantul revizuient solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, admiterea în principiu cererii de revizuire întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 394
C.P.P.La fila 5 din dosarul de fond există un înscris medical eliberat de medicul de specialitate solicitând efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, pentru se stabili dacă acel buletin de radiologie ar fost de natură a schimba în vreun fel concluziile raportului medico- legal, fiind depistat acel înscris medical care ar putea influența împrejurările comiterii faptei.Arată că apelantul revizuient invocat o serie de argumente pe care le lasă la aprecierea instanței.
Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al MJ.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de revizuient, menținerea sentinței penale atacate ca fiind legală și temeinică, actul medico- legal invocat a fost avut în vedere la judecarea cauzei pe fond.
Apelantul revizuient în ultimul cuvânt, solicită rejudecarea cauzei pentru a-și exercita toate căile de atac.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 82/D/ 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 03.10.1969 în municipiul O, județul
S-a dispus ca onorariul de avocat oficiu în sumă de 40 lei, să se suporte din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin sentința penală nr. 360/D/19.07.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 15 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b Cod penal.
Prin decizia penală nr. 174/2.10.2007 a Curții de APEL BACĂUs -a respins ca tardiv apelul declarat de inculpat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 30 ianuarie 2007, inculpatul și tatăl său au consumat o mare cantitate de vin. Pe motiv că și-ar fi făcut necesitățile fiziologice în cameră, inculpatul l-a lovit în zona feței, iar când acesta era căzut, l-a lovit și cu picioarele de mai multe ori în zona toracelui. În urma loviturilor aplicate, a decedat.
Din raportul de constatare medico-legală nr. S- emis de O rezultă că moartea numitului a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorie acută, instalată după multiple fracturi costale, ruptură de ficat și hemoperitoneu, consecutive unui politraumatism prin agresiune. Leziunile de violență externe și interne s-au produs prin loviri - comprimări repetate cu corpuri și mijloace contondente.
Condamnatul, în cererea sa de revizuire a sentinței sus menționate a invocat generic, ca motiv, existența unor fapte și împrejurări noi, acestea nefiind indicate. Condamnatul a arătat că solicită revizuirea pentru următoarele motive: deține o adeverință purtând titulatura "buletin de analize medicale radiologice", pe care a atașat-o în copie, ce atestă că fracturile costale constatate la victimă datau din vara anului 2006, poziția cadavrului nu reflecta o moarte violentă, declarațiile martorilor audiați sunt neconcludente, pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare în condițiile în care nu a comis fapta cu premeditare și cu obiect contondent gen cuțit/topor.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că în cauză s-a dat faptei o corectă încadrare juridică, iar hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
Astfel, cu privire la adeverința medicală depusă în copie de către revizuient, s-a constatat că aceasta nu este ștampilată și parafată de unitatea medicală ori de medic, situație în care acest înscris nu este veridic și nu poate produce consecințe juridice. Mai mult, analizându-se conținutul acestui act s-a observat că afecțiunea prezentată, respectiv "fractură arc costal stâng posterior VIII, pe linia axială posterioară" este diferită și fără legătură cu leziunile constatate în raportul de constatare medico-legală nr. S- a B, prin care s-au stabilit cauzele morții, astfel că actul depus de revizuient nu are ca obiect un element de bază în soluționarea procesului penal, datorită căruia să se ajungă la o soluție diametral opusă decât cea pronunțată.
În legătură cu celelalte motive invocate, respectiv reaudierea de martori și că nu a premeditat fapta de lovire a victimei, s-a reținut că nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, acestea puteau fi invocate ca motive în căile ordinare de atac.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal revizuientul, în memoriul depus ulterior solicitând să se aibă în vedere motivele invocate în cererea de revizuire, dar și împrejurările că în dosarul de fond nu a fost expertizat psihiatric, că nu a dat nicio declarație scrisă și nu există în dosarul de fond declarații de martori care să stabilească în mod cert situația de fapt reală.
Verificând sentința pe baza motivelor invocate, a lucrărilor dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că hotărârea instanței este legală și temeinică.
Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac, poate fi admisă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394
C.P.P.Revizuientul și- întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a cod penal, invocând existența unor fapte și împrejurări noi, în dovedirea cărora a depus în copie o adeverință medicală în care se menționează că fracturile constatate la victima omorului datau din vara anului 2006, deci anterior datei la care s-a reținut că a comis revizuientul infracțiunea de omor.
" fapta sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei", la care se referă dispozițiile art. 394 lit. a cod pr.penală, semnifică existența unei întâmplări, situații, stări, care prin ele însele sau coroborate cu alte probe sunt de natură a stabili existența erorii judiciare și a duce la o altă soluționare cauzei.
Revizuientul invocă împrejurarea că tatăl său suferise anumite leziuni anterior comiterii infracțiunii, depunând și în acest sens buletinul de analiză medicală nr. 3945/9.08.2006( fl.5).
În mod corect însă prima instanță a constatat că leziunea descrisă în acest act medical nu are legătură cu cele constatate pe cadavrul victimei, nefigurând printre cele menționate în raportul de constatare medico- legală( fl. 32 ds. urm. pen- nr. 43/P/2007).
În consecință,neavând legătură cu cauza, împrejurarea invocată de revizuient nu este " nouă" în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a cod penal.
În ce privește celelalte motive privind absența unor martori oculari sau aspecte privind poziția victimei, modul de producere a leziunilor, nu constituie cazuri de revizuire, așa cum de altfel a reținut și prima instanță.
Din considerentele arătate, în temeiul art. 379 pct.1 lit. b se C.P.P. va respinge apelul ca nefondat.
Se va dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu, iar în baza art. 192 alin. 2 va C.P.P. fi obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct.1 lit. b cod pr. penală respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 82/D/ 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 4o lei, reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală obligă apelantul să plătească statului 90 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul de avocat.
Cu recurs în 1o zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2008, în prezența apelantului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. Gh
Red. EE/24.03.2008
Tehnored. PE/ 25.03.2008 /2 ex
Președinte:Ene EcaterinaJudecători:Ene Ecaterina, Căliman Carmen, Elena Popescu