Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Brasov

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 50 AP Dosar nr-

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu

JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -

Grefier șef sectie

Cu participarea reprezentantul Ministerului Public,

- procuror general la Parchetul de pe lângă

Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 509/S din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr -.

La apelul nominal făcut in sedința publică, la pronuntare, se constata lipsa părtilor.

Procedura indeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în sedinta publică din 17 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberarii, a amânat pronuntarea pentru 17 iunie 2009, când,

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 509/10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a dispus, în baza art.406 al.1 Cod procedură penală raportat la art.394 lit.a Cod procedură penală admiterea cererii de revizuire formulată de condamnatul născut la 24.01.1950 în Tg.J, fiul lui și, CNP -, în prezent decedat, și în consecință:

Au fost anulate mențiunile din sentința penală nr.17/18.05.1993 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr.2729/27.11.1997 a Curții Supreme de Justiție ce privesc infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal și rejudecând:

În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. c Cod procedură penală a fost achitat inculpatul-revizuent pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brașova reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 17/17.05.1993 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2729/1997 a Curții Supreme de Justiție inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 al. 1 Cod Penal și la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. h Cod Penal. Cele două pedepse au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 5 ani, stabilindu-se pedeapsa finală de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi. Din pedeapsă s-a dedus perioada arestului preventiv începând cu 13.06.1992, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și s-a dispus confiscarea și distrugerea unor reviste pornografice.

S-a reținut, în esență, că în ziua de 16.06.1992, în jurul orei 13,30, inculpatul a urmărit-o pe minora, în vârstă de 14 ani, care s-a deplasat la pârâul, de pe raza satului, jud G pentru a limpezi rufele și aici a imobilizat-o, a dus-o în amonte o distanță de 100-120 de metri, într-o zonă ascunsă de vegetație, unde a dezbrăcat-o și a violat-o, iar apoi i-a introdus în gură trei pietre de râu, care i-au blocat respirația, consecința fiind moartea acesteia prin asfixie mecanică și sufocarea căilor respiratorii cu corpuri străine.

Inculpatul a formulat 24 de cereri de revizuire, insistând în administrarea unor probe științifice, în principal efectuarea unei expertize ADN asupra probelor biologice prelevate de la victima și de la el, cererile fiind respinse. În cele din urmă a fost admisă cererea și s-a dispus prin ordonanță efectuarea expertizei.

La 30 martie 2004 Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja înaintat instanței cererea de revizuire formulată de cu concluzii de admitere a acesteia, arătându-se că au fost descoperite fapte care nu au fost cunoscute de instanța de judecată la soluționarea cauzei, respectiv raportul de expertiză nr. /12562/03 întocmit de Minovici B, raport care a stabilit cu certitudine că petentul condamnat nu este autor al infracțiunii de viol urmată de săvârșirea infracțiunii de omor asupra victimei.

S-a mai arătat că în speță este incident și cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b Cod Procedură Penală deoarece martora - principalul martor al acuzării - a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă și, deși la acest moment martora este decedată, comiterea infracțiunii poate fi constatată și în procedura revizuirii, avându-se în vedere declarațiile numitelor și, cărora martora le-ar fi relatat că nu l-a văzut pe în apropierea locului faptei așa cum declarase inițial în procesul penal care a dus la condamnarea acestuia.

În cursul cercetării efectuate de procuror, potrivit art. 399 Cod Procedură Penală, prin Ordonanța nr. 4061/VIII/1/2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind probele biologice recoltate de la victima - aflate pe anumite lamele cu secreții vaginale și tampoane cu astfel de secreții - care să stabilească profilul genetic al amestecului de secreții recoltat din vaginul victimei pentru eventuala identificare a amprentei genetice a condamnatului în acest amestec.

Raportul de expertiză genetică întocmit în cauză a examinat materialul celular de pe tampoanele cu secreție vaginală prelevate de la victima și sângele recoltat de condamnatul și s-a ajuns la următoarele concluzii:

analiza ADN a materialului celular de pe tampoanele cu secreție vaginală recoltate de la victima a relevat prezența a două profile ADN, unul aparținând victimei și celălalt agresorului;

nici unul din cele două profile stabilite pe baza materialului prelevat din vaginul victimei nu corespunde profilului ADN al condamnatului;

probabilitatea ca să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de profiluri ADN prezente în secreția vaginală a victimei este de 0%;

probabilitatea ca profilul ADN al inculpatului să fie identic cu cel al unui din populația generală este de 10¹².

Acest raport de expertiză a fost avizat de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul IML Minovici B, care a comunicat instanței avizul, care pe de o parte recomandă exhumarea victimei în vederea prelevării de probe pentru determinarea profilului ADN și pe de altă parte a arătat că este importantă "pentru evaluarea posibilității de contaminare" a tamponului cu secreții vaginale recoltate de la victimă stabilirea custodiei acestui tampon de la momentul prelevării și până în prezent.

Tribunalul Gorj, prin încheierea din 04.05.2004 pronunțată în dosarul nr. 1062/2004 a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul și a dispus suspendarea executării sentinței penale nr. 17/1993 a Tribunalului Gorj și punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 21/1993 emis la 16.12.19997 de Tribunalul Gorj, procedându-se și la ascultarea acestuia.

Prin încheierea nr. 3010/02.06.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise cererile de strămutare formulate de Ministerul Justiției și petiționarul și s-a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul Brașov, fiind menținute actele îndeplinite în fața Tribunalului Gorj.

Tribunalul Brașov, după admiterea în principiu a cererii de revizuire a procedat la reascultarea condamnatului și a martorilor, și a expertului, șeful Compartimentului de genetică din cadrul IML Minovici, care a întocmit raportul de expertiză genetică și a oferit explicații verbale instanței în baza art. 124 al. 2 Cod Procedură Penală.

Deși s-a solicitat atât de către Ministerul Public, cât și de condamnatul efectuarea unei noi expertize genetice în cauză, care implica exhumarea cadavrului victimei, tribunalul a respins această cerere reținând că a se dispune după 12 ani exhumarea minorei ar contraveni flagrant "bunului simț juridic", ar avea grave implicații asupra familiei și memoriei victimei, și nu ar fi utilă în contextul în care există un raport de expertiză genetică ce conține concluzii neechivoce și științific argumentate, care a stabilit două profile genetice de pe tamponul cu probe biologice ridicate de la victimă, unul al victimei și unul al agresorului, însă nici unul nu corespunde cu profilul ADN al condamnatului.

În consecință, pe baza materialului probator existent la dosar Tribunalul Brașov, a pronunțat sentința penală 507/S/17.09.2004, prin care, în temeiul art. 406 al. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 394 al. 1 lit. a Cod Procedură Penală a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul, și a anulat sentința penală nr. 17/1993 a Tribunalului Gorj și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod Procedură Penală l-a achitat pe inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și omor calificat prevăzute de art. 197 al. 1 și 174, 175 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 13 Cod Penal.

A fost anulat mandatul de executare nr. 21/1993 al Tribunalului Gorj și s-a luat act că partea vătămată, tatăl victimei, nu s-a constituit parte civilă.

În motivare s-a arătat că potrivit materialului probator de la dosar, situația de fapt care a fost avută în vedere de instanțe s-a schimbat total în sensul că martora și-a schimbat declarațiile arătând că cele inițial declarate au fost relatate pe baza sugestiei lui, că expertizele criminalistice efectuate nu au reținut existența unor urme de sol pe îmbrăcămintea inculpatului identice cu cele din câmpul infracțional, că inculpatul în ziua de 16.06.1992 a fost în Mun. Tg. J așa cum au declarat martorii reaudiați și cum nu s-a reținut în sentința de condamnare, astfel încât s-a creat un dubiu asupra vinovăției inculpatului. Prin urmare, nefiind elemente din conținutul cărora să rezulte că acesta a comis infracțiunile, ținând seama și de împrejurarea că pe raza comunei au mai fost comise infracțiuni similare după arestarea inculpatului și de concluziile raportului de expertiză medico-legală genetică a fost admisă cererea de revizuire, anulată sentința de condamnare și pronunțată soluția de achitare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a criticat sentința pentru netemeinicie susținându-se că cercetarea judecătorească a fost incompletă. S-a arătat că se impunea administrarea probei cu noua expertiză genetică cu exhumarea victimei și administrarea probei cu martorii audiați în faza inițială, probă admisă, dar neadministrată.

Curtea de APEL BRAȘOV, prin decizia penală nr. 278/A/07.09.2005 a respins apelul Parchetului ca nefondat. În apel s-a administrat proba cu noua expertiză la IML Minovici pentru a se determina profilul ADN al victimei și al inculpatului sau al eventualului agresor, în funcție de probele prelevate de la cadavrul victimei.

victimei s-a realizat cu delegarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și în prezența unui medic legist. S-au solicitat de asemenea relații de la procuror privind custodia tamponului cu secrețiile vaginale de la momentul prelevării și până în prezent pentru a se stabili condițiile de prelevare, conservare și transport la fiecare din organele judiciare sau medicale în fiecare etapă a cercetărilor.

Raportul de expertiză nr. A 15/1260 din 02.09.2005 întocmit de Minovici Bac onstatat că microurmele de pe tamponul cu secreție vaginală au evidențiat un amestec de produse biologice (spermă și celule epiteliale vaginale) ce provine de la minimum doi indivizi, dintre care cel puțin unul de sex masculin, iar caracterele genetice din profilul ADN autozomal de referință al numitului nu se regăsesc în profilul fracției spermatice astfel că microurmele de spermă nu provin de la numitul.

Potrivit expertizei, capacitatea discriminatorie a unui profil cromozomial Y obținut prin genotiparea a 16 markeri STR-Y este estimată statistic la peste 99,99% în literatura științifică de specialitate respectivul profil cromozomial Y putând fi regăsit practic doar la rudele pe linie masculină ale persoanei investigate.

În concluziile raportului s-a arătat că între profilul ADN evidențiat în fracția celulară spermatică al tamponului cu secreții vaginale corespunzător agresorului și profilul ADN de referință al numitului există o serie de necorespondențe atât la nivelul locilor autozomali cât și la nivelul locilor specifici cromozomului Y și că microurmele de spermă de pe tamponul cu secreții vaginale nu provin de la numitul.

Totodată, profilul ADN corespunzător victimei evidențiat în fracția celulară epitelială a tamponului cu secreții vaginale poate aparține victimei întrucât probabilitatea de înrudire directă în cadrul unei relații tată-fiică cu numitul este estimată statistic la 99,9978%.

Față de concluziile acestei lucrări științifice s-a constatat că nu revizuentul este autorul infracțiunii de viol comis asupra victimei, expertiza ADN efectuată având o probabilitate de 99,99% astfel că este imposibil ca acesta să fie autorul faptelor, atât de viol cât și de omor deoarece acest mijloc de probă este cel mai eficient instrument de identificare a persoanelor în medicina legală și investigații criminalistice și reprezintă cel mai fiabil și informativ instrument disponibil în prezent, iar puterea sa de excludere este absolută, ceea ce face posibilă exonerarea definitivă și rapidă a suspecților inocenți, cum este cazul dedus judecății, precizia cu care se determină excluderea suspectului de la comiterea faptei fiind de 99, 99%.

În consecință, celelalte rapoarte de expertiză efectuate în cauză în timpul procesului penal și care au stabilit că agresorul are grupa de sânge A II secretor- comună victimei și inculpatului permit lărgirea ariei suspecților la toate persoanele care au grupa de sânge.

Prin urmare toate celelalte probe, despre care se susține că ar dovedi vinovăția revizuentului devin nerelevante deoarece expertiza ADN stabilește cu maximă precizie că nu acesta este autorul faptei; câtă vreme s-a stabilit că microurmele de spermă aparțin altui decât revizuentul, este cu totul imposibil ca acesta să fie găsit vinovat de comiterea infracțiunii, iar raportul de expertiză genetică nu poate fi pus la îndoială.

Decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, care atât în concluziile scrise, cât și cu ocazia susținerilor orale a arătat că soluțiile pronunțate în cauză sunt vădit nelegale și esențial netemeinice privind achitarea inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni și atrag după sine casarea acestora cu trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond.

S-a susținut că în faza cercetării judecătorești cu ocazia soluționării și admiterii cererii de revizuire instanța - Tribunalul Brașov - a dispus reaudierea unor martori privind împrejurările concrete în care s-au comis faptele, martori care, în mod nejustificat nu au mai fost audiați, în condițiile în care s-a apreciat de către Parchet că expertiza medico-legală genetică, cum și cea a ADN-ului, deși au o valoare absolută, acest lucru poate stabili numai aspecte legate de infracțiunea de viol, nu și de infracțiunea de omor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat prin decizia penală nr. 2137/03.04.2006, a casat cele două hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov pentru următoarele considerente:

La data de 20.08.2004, așa cum rezultă din încheierea de ședință instanța a încuviințat cererea parchetului, în sensul reaudierii martorilor G, și, iar din oficiu a dispus reaudierea martorelor și.

Instanța de fond a procedat numai la reaudierea martorilor din oficiu și; în legătură cu ceilalți martori s-a apreciat că nu se mai impune reascultarea lor față de conținutul raportului de expertiză genetică și de lămuririle suplimentare oferite de prof. Dr. în legătură cu raportul de expertiză.

S- mai arătat că în recurs s-a depus o cerere de către numitul care a susținut că el cunoaște amănunte cu privire la modul cum a fost comisă crima privind pe victima.

Reținând că instanța, deși a încuviințat audierea martorilor menționați, în mod nejustificat nu a procedat la reaudierea lor, în condițiile în care există obligația de se manifesta rol activ potrivit art. 4 și 287 Cod Procedură Penală instanța de recurs a stabilit că se impune stabilirea, pe baza mijloacelor de probă de la dosar, a situației de fapt certe și neechivoce numai cu privire la infracțiunea de omor, cu privire la cea de viol stabilindu-se neîndoielnic faptul că nu inculpatul este autorul, astfel încât, constatând și o serie de contradicții între declarațiile martorelor și vizând împrejurările în care martora a revenit asupra declarațiilor date în faza inițială și apreciind că se impune audierea martorilor încuviințați și a martorului, care nu poate fi audiat în recurs, a admis recursul și casând hotărârile atacate a trimis cauza Tribunalului Brașov spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr-.

În cursul rejudecării cererii de revizuire a intervenit decesul revizuentului, la fila 20 dosarului fiind depusă adresa cu nr.61136/12.02.2006 a Primăriei Tg. J, jud G conținând extras din registrul de deces privind pe; moștenitoarea revizuentului, a depus la dosar o declarație autentificată prin care a precizat că nu solicită continuarea procesului (fila 52 dosar), mama revizuentului, exprimând aceeași poziție procesuală prin cererea de la fila 83 din dosar, însă instanța a procedat în conformitate cu prevederile art. 403 al 4 Cod Procedură Penală, procedura de revizuire urmându-și cursul.

Potrivit îndrumărilor din decizia de casare s-a procedat la reaudierea martorilor - prin comisie rogatorie -, G, și, și a fost adusă, după identificare, martora, care a precizat că nu cunoaște nimic în legătură cu cauza, că nu-și amintește să fi semnat vreun act procedural întocmit în acest dosar, deși semnătura de pe procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală seamănă cu semnătura sa.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b Cod Procedură Penală, cu referire la depozițiile martorei, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 395 Cod Procedură Penală potrivit cărora situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, situațiile menționate putând fi dovedite în cadrul procedurii de revizuire numai atunci când instanțele sau procurorii nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei.

În speță fondul cauzei a fost examinat anterior judecării prezentei cereri de revizuire, așa cum rezultă din rezoluția din 13.05.2004 dată de procuror în dosarul cu nr. 740/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, aflată la filele 14-15 din dosarul nr. 7270/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din cuprinsul rezoluției se desprinde concluzia că petentul a formulat mai multe plângeri adresate Parchetului împotriva martorei (și nu numai) pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, și că s-au pronunțat mai multe rezoluții în cauză; astfel, prin rezoluția din 27.04.2000, dată în dosarul nr. 23/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg C s-a confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă reținându-se că aceasta nu a făcut afirmații mincinoase în dosarul 2723/1999 al Tribunalului Gorj; această soluție a fost infirmată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin rezoluția nr. 1971/II/2/2002 prin care s-au indicat activitățile necesare completării cercetărilor și justei soluționări a cauzei; s-au efectuat o parte din aceste cercetări și prin rezoluția din 13.- s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală în cauză și față de intervenția decesului martorei s-a dat eficiență dispozițiilor art. 10 lit. g Cod Procedură Penală; și această soluție a fost infirmată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin rezoluția din 13.01.2004 indicându-se activitățile necesare stabilirii unei corecte situații de fapt și a vinovăției făptuitoarei; după efectuarea verificărilor dispuse, pe baza analizei datelor și actelor conținute de dosarele3482/P/1999 și 1605/P/2001 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg J și nr. 740/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, și a probelor administrate la soluționarea fondului cauzei în care s-a pronunțat sentința de condamnare a inculpatului, s-a apreciat că martora nu a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, astfel încât prin rezoluția din 13.05.2004 s-a confirmat din nou propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de în baza art. 228 al. 6 raportat la art. 10 lit. a) Cod Procedură Penală.

Prin urmare, nu există posibilitatea legală de constatare a incidenței cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b Cod Procedură Penală în cadrul prezentei proceduri, însă toate depozițiile martorilor vor fi analizate coroborat cu datele ce rezultă din ansamblul materialului probator, inclusiv a probelor administrate după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța de rejudecare având posibilitatea să reaprecieze și să reinterpreteze probele pentru o justă stabilire a situației de fapt.

Martorii reaudiați și-au menținut toate declarațiile date până în prezent și noile depoziții nu au adus elemente suplimentare care să contribuie la clarificarea situației de fapt.

Depoziția martorului care a solicitat să fie audiat afirmând că are informații despre săvârșirea faptei va fi înlăturată ca neverosimilă pentru următoarele considerente:

martorul a relatat împrejurări de fapt și a redat discuții despre care a susținut că le-a purtat cu inculpatul în urmă cu peste 15 ani și a indicat datele la care au fost purtate aceste discuții, iar instanța apreciază că este greu de crezut că astfel de informații pot fi stocate în memoria unei persoane care nu a fost în mod direct implicată în derularea evenimentelor,

în perioada 13-14.08.1992, când martorul afirmă că s-a întâlnit cu inculpatul în restaurantul Bulevard din zona Tg. J, inculpatul se afla în stare de arest preventiv (inculpatul a fost arestat la 13.07.1992),

este puțin probabil ca la data de 16.01.1993, când martorul susține că s-a întâlnit cu inculpatul în arestul IPJ G, inculpatul să se afle în acel loc, ținând seama de faptul că, așa cum am precizat mai sus, acesta a fost arestat preventiv la 13.07.1992, probabilitatea fiind în favoarea ipotezei că inculpatul se afla, la peste 5 luni de la arestare, în penitenciar, iar nu în arestul IPJ,

aspectele relatate de martor cu privire la modul de derulare a faptelor, relatări ce au ca sursă - potrivit declarațiilor acestuia - chiar cele povestite de inculpat în perioada când cei doi ar fi fost colegi de celulă, sunt în contradicție flagrantă cu cele reținute în rechizitoriu și hotărârile care s-au pronunțat la judecarea fondului cauzei și în căile ordinare de atac și cu probele administrate în cauză; astfel, martorul arată că inculpatul a ajuns în în cursul nopții de 15/16.06.1992, în jurul orei 02,30 călătorind cu un tren de mărfuri și crima a săvârșit-o în timp ce se îndrepta spre gară pentru a se întoarce în Tg. J cu același tren, în jurul orei 18,30-19,00, afară fiind întuneric.

Martorul susține că potrivit relatărilor inculpatului acesta s-ar fi întâlnit cu victima pe o potecă de lângă un lan de porumb, în apropierea unei bălți și ar fi fost strigat de victimă, că împreună cu inculpatul se afla un mecanic de locomotivă, care ar fi violat-o pe minoră, iar i-a povestit că nu-și amintește ce s-a întâmplat, reținând doar că a prins fetița, i-a prins o funie de gât, a aruncat-o în și văzând că nu mai iese la suprafață a luat un braț de crengi și le-a aruncat în în locul în care aruncase și victima, după care a fugit spre casă prin lanul de porumb; acasă și-a schimbat cămașa și a pornit spre Tg J, călătorind cu trenul marfar.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se întorsese din în Tg J cu mult înainte de lăsarea întunericului și că moartea victimei s-a produs ca urmare a obturării căilor respiratorii cu pietre de râu, iar nu prin strangulare.

Instanța reține că cele relatate de martorul constituie simple fantezii ce nu pot contribui la elucidarea situației de fapt, conținutul declarației martorului confirmând suspiciunile relativ la lipsa de credibilitate a acestuia exprimate în presă (fila 165 din dosarul nr- al Tribunalului Brașov ).

Reanalizând materialul probator administrat în toate fazele procesuale prin raportare la limitele investirii instanței prin hotărârea de casare cu trimitere spre rejudecare tribunalul constată următoarele:

Singura probă directă ce susține ipoteza vinovăției inculpatului este depoziția martorei, care îl plasează pe inculpat lângă cadavrul victimei, în zona malului pârâului, în data de 16.06.1992, însă martora nu precizează în nici una dintre declarațiile date în cauză că l-ar fi văzut pe inculpat exercitând vreun act de violență asupra victimei.acestei martore se află, în opinia instanței, sub semnul întrebăriipentru următoarele considerente:

1) Martora a dat în cauză mai multe declarații, iar conținutul acestora diferă substanțial:

- în declarația olografă din data de 26.06 de la fila 104 dosar de urmărire penală arată că a văzut victima moartă și cu picioarele descoperite, în jurulorei 15,30-16,00, la o distanță de 7-8 de cada cu rufe, că nu a văzut nici o altă persoană lângă victimă; declarația este completată la 06.07.1992 și se revine asupra conținutului ei, martora arătând că a văzut victima moartăîn jurul orei 9,00în data de 16.06.1992 la o distanță de 15- 20 metri de cada cu rufe și precizează din nou că nu a văzut nici o altă persoană în apropiere; cu prilejul aceleiași completări martora arată că în data de 03.07.1992 a vizitat-o martorul care i-a sugerat să declare că l-a văzut pe inculpatul lângă victimă,

- în declarația dată în 16.07.1992 de la fila 103 dosar de urmărire penală martora arată că a văzut victima moartăîn jurul orei prânzului, la o distanță de 10 în amonte de locul unde se afla cada cu rufe, iar pe inculpat l-a văzut stând în picioare lângă ea, îmbrăcat în pantaloni închiși la culoare și cu o cămașă, cu mânecile suflecate,

- în procesul verbal de confruntare dintre și, nedatat, întocmit de procuror, aflat la fila 99 din dosarul de urmărire penală, martora susținecă nu a văzut nici o persoană în apropierea locului unde a văzut-o căzută pe,

- în declarația dată la 15.12.1992 în fața instanței de fond (filele 40-41 dosar fond) martora a precizat că a văzut-o pe victimă moartă la o distanță de 4 metri de cadă,în jurul orei 13,00și că inculpatul era lângă ea și purta o cămașă cu scurtă de culoare roșu închis și ruptă în spate,

- în declarația dată la 16.02.1993 în aceeași fază procesuală (fila 100 dosar fond) martora arată din nou că inculpatul era îmbrăcat într-o cămașă cu mâneca răsfrântă de culoare roșu închis și că l-a văzut lângă victimăîn jurul orei 13,00,

- în declarația dată în apel (fila 69 din dosarul 574/1994 al Curții de Apel Craiova ) martora precizează că a plecat cu gâștele pe malul apeiîn jurul orei 10,30,și la un moment dat a văzut-o pe victimă, jos, cu capul către apus, iar pe inculpat în picioare lângă ea; inculpatul era îmbrăcat cu o cămașă roșie închis și ruptă în piept, și când martora s-a apropiat la doi pași de victimă și a început să strige, inculpatul a fugit; în cadrul aceleiași declarații martora arată că se afla la 500 de metri de inculpat și victimă

- în concluzie, contradicțiile din declarațiile martorei sunt flagrante și esențiale, atât în ceea ce privește ora la care a descoperit cadavrul victimei (există multe declarații în care ora este situată evident la momentul în care victima era în viață), cât și cu privire la felul în care era îmbrăcat inculpatul, la poziția celor doi în raport cu cada de rufe, etc.

2) Declarațiile martorului din apel, care vin în sprijinul depoziției martorei sunt, de asemenea, lipsite de orice credibilitate; astfel, martorul declară că i-ar fi spus în seara crimei că a văzut cadavrul surorii sale și pe inculpatul stând în picioare lângă victimă, dar nu a spus nimic cu privire la acest aspect până la momentul audierii sale de către instanța de apelîntrucât nu a fost întrebat,or este absolut neverosimil ca fratele victimei, după ce a căutat-o în seara zilei de 16.06.1992 prin tot satul și prin împrejurimi împreună cu toți membrii familiei și a întrebat pe toți cunoscuții dacă știu unde se află minora, având suspiciunea că s-a întâmplat ceva neobișnuit, după ce a aflat că o persoană apropiată familiei (nașa victimei) a văzut-o moartă și lângă cadavrul ei a văzut un cunoscut, a păstrat tăcerea atât asupra certitudinii decesului cât și asupra suspectului care era o persoană cunoscută și ulterior a depus la poliție o plângere pentru a semnaladispariția(nu decesul) surorii sale.

Este de subliniat că în declarațiile date în fața instanței de fond (fila 42-44 dosar fond) martorul a arătat că martora i-a spus doar că a văzut-o pe victimă pe o piatră, (fără să-i spună că ar fi văzut-o moartă sau că lângă ea s-ar fi aflat cineva). În același sens este și declarația martorei, sora victimei,care arată (fila 49 dosar fond) că martora nu i-a relatat nimic în legătură cu inculpatul în seara crimei.

3) Martora a afirmat că l-a văzut numai pe inculpat stând în picioare lângă victima dezbrăcată și că acesta a fugit când martora a strigat, or, ținând seama de cele reținute cu putere de lucru judecat, pe baza probelor științifice certe, prin decizia penală nr.2137/03.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că infracțiunea de viol a fost comisă de o altă persoană, se impune concluzia că lângă victimă ar fi trebuit să se afle cel puțin două persoane (dacă reținem ca veridică declarația martorei): cel care a violat-o și inculpatul, care, prin ipoteză, a omorât- Mai mult, dacă numai inculpatul se afla lângă cadavru și acesta a fugit văzând-o pe martoră, și a lăsat cadavrul la vedere, la o distanță de maximum 15 metri de cada cu rufe, nu poate fi explicat faptul că victima a fost găsită în albia pârâului, acoperită cu crengi, la câteva zeci de metri de locul unde a fost găsită cada cu rufe. Este improbabilă varianta prezentată în rechizitoriu potrivit căreia după ce a fugit de la locul faptei, fiind descoperit de martora, inculpatul s-a întors pentru a ascunde cadavrul, pe care l-a transportat circa 150 metri în aval, l-a aruncat în și l-a acoperit cu crengi, (pe care în prealabil a trebuit să le procure, fiind de presupus că nu erau special pregătite din timp pentru acest scop).

4) Martorele și au declarat că, înainte de a deceda, martora a afirmat în prezența fiecăreia dintre ele că nu a văzut cadavrul victimei și nici pe la locul faptei, că în realitate a văzut doar cada cu rufe; contradicțiile din declarațiile celor două martore cu privire la împrejurările în care a făcut aceste mărturisiri sunt nerelevante și nu se impune efectuarea unei confruntări pentru lămurirea acestor împrejurări, instanța formându-și convingerea asupra lipsei de credibilitate a martorei pe baza analizei ansamblului probator coroborat cu declarațiile martorelor și.

Instanța are în vedere și vârsta înaintată a martorei (70 de ani), și aspectele de ordin psihologic care influențează depozițiile oricărui martor într-un caz de gravitatea celui analizat, cu implicațiile care derivă și din conotațiile sexuale ale speței și vârsta victimei.

Atât în ceea ce o privește pe martora, cât și în privința martorilor, trebuie luat în calcul sentimentul de frustrare resimțit de membrii unei comunități restrânse în situația încălcării atât de brutale a normelor de conviețuire socială și dorința de a se găsi un vinovat care să răspundă pentru fapta comisă.

În acest context orice sugestie privind vinovăția unei persoane poate dobândi certitudine în conștiința unei persoane influențabile și emotive. Fără a recunoaște valoare probatorie memoriului depus de o persoană necunoscută la filele 104-106 din dosarul de fond, instanța nu poate ignora acest memoriu ce constituie un indiciu cu privire la nesinceritatea martorei, indiciu ce se coroborează cu celelalte elemente expuse.

Înlăturând declarația martorei pentru motivele prezentate, și reținând că soluția definitivă de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de viol lasă activitatea infracțională a inculpatului cu care instanța a rămas învestită lipsită de suport motivațional, instanța constată că dubiul ce planează asupra vinovăției inculpatului tinde să devină certitudine cu atât mai mult cu cât:

probele indirecte constând în certificatul medico-legal ce atestă prezența unor leziuni în zona organelor genitale ale inculpatului cu privire la care s-a reținut că este mai probabil să se fi produs în urma unui contact sexual violent și chiloții inculpatului ce purtau urme de sânge, ridicați de la locuința acestuia cu prilejul percheziției domiciliare nu pot fi valorificate, întrucât acestea susțineau săvârșirea infracțiunii de viol, cu privire la care s-a stabilit nevinovăția revizuentului,

din raportul de expertiză nr. -/2 din 30.06.1992 întocmit de Institutul de Criminalistică (filele 57 și următoarele din dosarul de urmărire penală) rezultă că urmele de sol de pe pantalonii inculpatului prezintă caracteristici fizico-chimice diferite de probele de sol ridicate de la fața locului; chiar dacă nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul a purtat pantalonii respectivi în data de 16.06.1992, nu există nici probe care să conteste această variantă,

martorii și au susținut că în după-amiaza respectivă au fost împreună cu inculpatul într-un local din T-

În ceea ce privește acest alibi al inculpatului instanța reține următoarele:

martorul a avut o poziție constantă arătând în toate declarațiile (filele 76 și 98 din dosarul de fond și fila 81 din dosarul de apel) că l-a văzut pe inculpat în dimineața de 16.06.1992 venind cu trenul de la Tg J și după circa o oră l-a văzut îndreptându-se spre gară pentru a prinde trenul care pleca la 10,20 și a precizat că atât la sosire cât și la plecare era îmbrăcat cu o cămașă cu scurtă, de culoare albastru spre vernil,

declarațiile martorei nu contrazic susținerile martorului, întrucât deși aceasta precizează că l-a văzut pe inculpat doar sosind de la gară în dimineața zilei de 16.06.1992 și nu l-a văzut plecând, martora admite că este posibil ca inculpatul să fi trecut pe lângă grădina sa și în sens invers, spre gară și să nu-l fi observat, datorită faptului că era ocupată cu munca în grădină,

declarația martorului se coroborează cu cea dată de inculpat, care la fila 97 din dosarul de fond arată că în ziua respectivă purta o bluză albastră cu scurtă și cu declarația martorului (fila 101 dosar fond) care a precizat că l-a întâlnit pe inculpat în aceeași zi, în jurul orei "14, 14 și ceva" într-un local din Tg. J, că inculpatul era îmbrăcat cu o cămașă gri-bleu și că au stat câteva minute de vorbă și a putut constata că nu are urme de leziuni pe față și l-a lăsat în compania martorilor și, iar când s-a întors în local, în jurul orei 16,00, pentru a aduce sticle goale, l-a găsit la masă cu martorul; este adevărat că în declarația din faza de urmărire penală același martor a precizat că l-a întâlnit pe inculpat în jurul orei 16,00 și că a revenit cu sticlele goale după ora 18-18,30, dar această declarație este contrazisă de cea dată de martorul Nedoiu - fila 118 dosar de urmărire penală - care precizează că în timp ce era de serviciu la.G,în după-amiazazilei de 16.06.1992, (nu seara, or, dacă inculpatul se afla la bar în jurul orei 18,30 nu avea cum să fie după-amiaza la. ținând seama și de drumul pe care-l avea de parcurs până la sediul respectivei instituții și de faptul că martorul era de serviciu până la ora 19,00 și în depoziția sa nu a făcut referire la sfârșitul orelor de program), fără a putea preciza ora, a venit la poartă un cetățean slăbuț și înalt - descriere ce corespunde aspectului inculpatului - care s-a interesat de un post telefonic suspendat.

martorul audiat în fața instanței de fond (fila 48) a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul în restaurant în jurul orelor 13 - 15.

martorul, audiat în fața instanței de fond (fila 109) a declarat că nu-l recunoaște pe inculpat, dar își amintește că a dat o declarație la poliție despre faptul că într-una din zilele de vară, pe când lucra la restaurantul, situat în apropierea de, a sta la masă cu martorii și și cu o altă persoană (rezultă din coroborarea declarațiilor că este vorba despre inculpatul ) și că acest lucru se putea întâmpla numai înainte de ora 14,00 întrucât după această oră localul era aglomerat și trebuia să-și facă datoria de angajat.

În concluzie apărările inculpatului potrivit cărora la momentul săvârșirii faptei nu se afla pe raza localității, ci se afla în Tg. J, într-un local, împreună cu martorii, și, sunt nu numai credibile, dar și susținute de depozițiile sus menționate. Indiferent de ora la care martorii s-au întâlnit cu inculpatul în local, este de subliniat că nici unul dintre aceștia nu precizează că inculpatul ar fi prezentat leziuni pe față sau pe corp sau că ar fi avut un comportament neobișnuit, iar martorul menționează expres că inculpatul era calm și nu avea urme de leziuni pe față.

Declarațiile martorului (filele 106-108 dosar de urmărire penală, fila 102 dosar fond, fila 107 dosar apel), care-l plasează pe inculpat în localitatea în jurul orei la care a fost comisă fapta, sunt inconstante și contradictorii: astfel nu numai ora la care pretinde că l-a văzut pe inculpat în, în apropierea său cultivat cu este indicată diferit (ora 18,00 în prima declarație, ora 16,00 în completarea declarației din faza de urmărire penală și orele 15,-15,30 în următoarele), dar lipsa de consecvență care atrage lipsa de credibilitate este evidentă în ceea ce privește descrierea vestimentației inculpatului; astfel, dacă la audierea sa în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond declară că nu poate preciza culoarea cămășii inculpatului, întrucât nu-și amintește, în fața instanței de apel, la un interval de timp mai mare de la comiterea faptei, precizează că inculpatul purta o cămașă portocalie.

Declarația acestui martor, însă nu susține varianta propusă prin rechizitoriu și reținută de instanțele care au dispus și menținut condamnarea inculpatului, întrucât martorul arată că inculpatul se îndrepta spre gară pentru a lua trenul spre Tg J, iar situația de fapt care a stat la baza condamnării stabilea că inculpatul s-a deplasat cu o mașină de ocazie spre Tg J; traseul pe care martorul susține că-l urma inculpatul când s-au întâlnit este lipsit de sens în ipoteza în care inculpatul nu intenționa să se deplaseze cu trenul, întrucât dacă ar fi vrut să meargă cu mașina nu avea de ce să treacă prin zona terenurilor agricole, putând să se deplaseze pe șosea (vezi schița de la fila 93 dosar de urmărire penală), unde ar fi putut găsi mai repede o mașină.

În altă ordine de idei, nu se poate reține că inculpatul, nefiind în stare de ebrietate sau sub influența altor substanțe care să-i altereze discernământul, a comis cu sânge, fără nici o motivație, un omor împotriva unei minore pe care o cunoștea de ani de zile fiind de vârstă apropiată cu fiica sa, a șters urmele omorului ascunzând cadavrul în râu și acoperindu-l cu crengi tăiate, după care s-a comportat perfect normal, s-a îmbrăcat cu hainele pe care le purtase de dimineață și s-a deplasat spre Tg. J petrecându-și după-amiaza împreună cu persoane întâlnite întâmplător, afișând o atitudine calmă și neprezentând nici un fel de urme de violență pe față sau pe corp. Este evident din analiza cauzei decesului minorei că acesta s-a produs aproape simultan cu săvârșirea infracțiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură tocmai pentru a nu striga, alertând astfel posibili trecători.

Așa cum s-a arătat și în decizia penală nr. 278/Ap/07.09.2005 a Curții de APEL BRAȘOV intenția săvârșirii infracțiunii de omor trebuie analizată în relație cu noțiunile de scop și mobil, iar imposibilitatea identificării și reținerii unui impuls intern al actului de conduită sau a unei cauze care să determine un astfel de impuls plasează comiterea faptei de către inculpat în domeniul lipsei de credibilitate.

Față de cele expuse instanța reține că infracțiunea de omor calificat a cărei victimă a fost minora a fost săvârșită de o altă persoană decât inculpatul, probele noi administrate după admiterea în principiu a cererii de revizuire modificând substanțial percepția asupra probelor administrate și interpretarea acestor probe, cu consecința aprecierii că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul în temeiul art. 5²Cod Procedură Penală și art. 66 Cod Procedură Penală nu a fost răsturnată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a criticat soluția pentru nelegalitate în ce privește achitarea revizuientului pentru infracțiunea de omor și a solicitat încetarea procesului penal în raport de decesul revizuientului, potrivit art. 10 lit. g Cod procedură penală.

În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Publica arătat că referitor la martora, aceasta a avut calitatea de martor asistent la audierea martorei și de aceea a arătat că nu-și amintește să fi dat vreo declarație în cauză, dar a recunoscut semnătura.

S-a mai susținut că martora în depoziția de la fila 108 dosar 2732/1992, a arătat foarte ferm că l-a văzut pe inculpatul, locul și ora la care l-a văzut și a oferit amănunte legate de îmbrăcămintea acestuia și că martora a dat o depoziție amănunțită și la data de 15.12.1992, fila 40 același dosar, în care arată detalii semnificative cu privire la poziția în care a văzut cadavrul victimei și poziția agresorului lângă cadavru precum și distanța la care a văzut această scenă - 4 metri.

Relativ la această depoziție a fost audiat inculpatul (fila 108 același dosar) care a arătat că a depus o schiță a locului faptei astfel cum se prezenta acesta la data comiterii infracțiunii, inculpatul concluzionând că martora nu ar fi putut să-l vadă din cauza vegetației și în acest context, se pune întrebarea legitimă de unde știa inculpatul, care prezența sa locul faptei, dacă martora putea sau nu să vadă cadavrul?

Ministerul Publica mai arătat că urmare a contradicțiilor și susținerilor inculpatului s-a realizat de către instanța de fond o deplasare în teren (fila 121)ocazie cu care la fața locului s-a deplasat și martora, verificându-se din punct de vedere experimental vizibilitatea, apreciindu-se că în condițiile existente la data comiterii faptei, locul putea fi văzut cu ușurință, în condițiile și detaliile oferite de martoră. De asemenea, și cu acest prilej, martora a fost foarte exactă în detaliile oferite instanței, arătând locul de unde a văzut întâi cada, locul în care a văzut cadavrul, distanța pe care s-a deplasat, locul și poziția din care l-a văzut pe inculpat.

Despre cele cunoscute și relatate de martora a relatat și martorul, persoană care audiată în cadrul revizuirii prin comisie rogatorie, a menținut cele relatate anterior cu prilejul judecării pe fond a cauzei, arătând împrejurările în care a ajuns să cunoască despre prezența inculpatului la locul faptei precum și căera foarte speriată de cele văzutefiindu-i frică de eventuala reacție a inculpatului și că această convorbire este anterioară momentului audierii martorei de către poliție precum și faptul că martora a comunicat martorului faptul că mama inculpatului i-a cerut să nu spună tot ce știe.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 Cod procedură penală, instanța constată că apelul promovat de Ministerul Public nu este fondat pentru următoarele considerente:

Prima chestiune ce se impune a fi lămurită este solicitarea de încetare a procesului penal ca urmare a decesului revizuientului.

În mod judicios prima instanță a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 403 alin. 4 Cod procedură penală, cererea fiind formulată de revizuient, acesta a decedat în cursul procedurii.

De altfel, în apel, la dosar a fost depusă o declarație notarială a numitului (fila 20 dosar apel) prin care arată că în calitate de văr al revizuientului solicită continuarea judecării cererii de revizuire.

Chiar dacă asemenea declarație nu ar fi existat, câtă vreme revizuientul a decedat în cursul procedurii revizuirii, este evident că soluționarea revizuirii primează încetării procesului penal urmare a decesului, având în vedere că revizuirea este o cale de retractare, iar decesul s-a produs după admiterea în principiu a revizuirii.

În acest sens, se impune precizarea că rejudecarea are ca obiect înlăturarea erorii judiciare pe care o cuprinde hotărârea atacată și pronunțarea unei noi soluții în baza aprecierii tuturor probelor administrate, atât la prima judecată, cât și a celor administrate în procedura de revizuire și astfel, dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod procedură penală reprezintă o derogare de la art. 10 lit. g Cod procedură penală, deoarece și în cazul decesului prioritate are înlăturarea erorii judiciare.

În al doilea rând, se impune observația că motivele de apel se referă doar la depozițiile martorilor și și nu fac nici o referire la motivele avute în vedere de instanță și care au stat la baza adoptării soluției de achitare și sub aspectul infracțiunii de omor și pe larg descrise în considerente.

De asemenea, nu s-a arătat nimic de către Ministerul Public în legătură cu depoziția martorului și motivele ce ai determinat instanța să înlăture această depoziție, ca fiind o fantezie a martorului și nici motivele pentru care această depoziție a intervenit chiar la momentul la care se declarase primul recurs în cadrul procedurii de revizuire.

Tot în motivele scrise de apel nu se arată nimic în legătură cu contradicțiile existente între depozițiile acelorași martori în declarații date la diferite intervale de timp și cele ale altor martori și care au fost pe larg redate de instanță în justificarea soluției de achitare.

important, Ministerul Public nu oferă nici o justificare la motivarea instanței privind existența unei motivații pentru care revizuientul ar fi ucis victima, deși nu a violat- Această explicație este importantă deoarece prin actul de sesizare al instanței, infracțiunea de omor a fost strâns legată de cea de viol, acreditându-se ideea că poziția victimei și introducerea pietrelor în gură se leagă de obsesii sexuale ale inculpatului, poziția fiind asemănătoare cu cele din revistele pornografice găsite la locuința inculpatului și urmare a soluției de achitare sub aspectul infracțiunii de viol, infracțiunea de omor nu poate apărea ca fiind comisă de inculpat, or Ministerul Public nu oferă nici o explicație în acest sens, deși sarcina probei nu este modificată în cadrul procedurii de revizuire.

Acest aspect se impune a fi lămurit, deoarece prin chiar actul de sesizare al instanței s-a susținut că inculpatul a ucis victima în urma violului, pentru ca aceasta să nu poată spune cine a violat-o și mai mult, violul a fost pus pe seama obsesiilor sexuale ale acestuia, invocându-se de către Ministerul Public în acuzare că acesta are o personalitate de tip schizoid cu manifestări hipomaniacale ce pot conduce la concluzia că se face vinovat de comiterea infracțiunilor de viol și omor, esențial fiind că cele două infracțiuni sunt în strânsă legătură, reținându-se ca agravantă a omorului cea prevăzută la lit. haa rt. 175 Cod penal respectiv omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, agravantă ce nu poate fi reținută sub nici un motiv câtă vreme prin hotărâre definitivă s-a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea de viol.

De altfel, în decizia penală nr. 2137/3 aprilie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin car5e s-a menținut soluția de achitare sub aspectul infracțiunii de viol s-a stabilit că se impune doar audierea martorilor ce nu au fost audiați de instanță, respectiv G, și, precum și a martorului, astfel încât, pe baza probelor administrate instanța să stabilească o situație de fapt certă și fără echivoc, numai cu privire la infracțiunea de omor și acestea sunt limitele în care atât instanța de fond, cât și cea de apel au a proceda la rejudecarea cauzei.

Astfel, în analiza probelor administrate se va porni de la strânsa legătură ce există între cele două infracțiuni, aceasta fiind chiar esența actului de sesizare care a reținut că omorul a fost comis pentru a ascunde infracțiunea de viol (fila 150 verso dosar ) și că în acest sens, "pentru a nu țipa și a nu face ulterior cunoscute cele petrecute, autorul a introdus 3 pietre în gura minorei determinând obturarea căilor respiratorii, la scurt timp a intervenit decesul ei, inculpatul rămânând lângă aceasta" - fila 149 verso dosar

Aceasta deoarece nu se poate rupe legătura ce a fost reținută prin actul de sesizare și reținută în justificarea soluțiilor de condamnare și să fie valabilă în justificarea condamnării, dar după o soluție de achitare pentru infracțiunea de vil să nu mai fie valabilă, deoarece ar putea justifica o soluție de achitare și pentru infracțiunea de omor, fără a neglija, așa cum s-a arătat anterior, că singura agravantă reținută a omorului este cea prevăzută de art. 175 lit. f Cod penal.

În consecință, instanța de fond, respectând limite rejudecării impuse prin decizia penală menționată, a procedat la audierea martorilor indicați prin decizia de casare.

Prima instanță a procedat la o analiză exhaustivă a depozițiilor martorilor audiați și a motivat fiecare împrejurare reținută sau nu de instanță, de altfel, fiind de domeniul evidenței, că martorii audiați nu au adus elemente suplimentare care să contribuie la clarificarea situației de fapt.

În plus, o parte din acești martori au fost audiați și în apel: este vorba de martorii, (actual ), G -fila 186 dosar.

Cu privire la martora deși instanța a depus nenumărate diligențe pentru audierea nemijlocită a acesteia, deoarece audierea în fața acestei instanțe era necesară, fiind de esența strămutării, trebuie observat că martora a refuzat cu obstinație să se prezinte în fața instanței și a arătat că va depune mărturie prin comisie rogatorie, deși i s-a atras atenția că toate cheltuielile de deplasare se vor suporta de către, martora a refuzat să se prezinte, astfel că s-a procedat la audierea acesteia prin comisie rogatorie.

Cu privire la depoziția martorei, aceasta a avut calitatea de martor asistent la audierea martorei, deși nu se știe de ce era necesară prezența unui martor asistent la această audiere, martora nefiind minoră sau în vreo situație de incapacitate. Evident martora și-a recunoscut semnătura, ceea ce atestă că la acel moment așa a declarat, dar esența chestiunii este că martora la acel moment a mințit, astfel că depoziția acesteia nu este de natură să ofere nici un element care să contureze vinovăția revizuentului.

De remarcat este că această declarație este singura luată martorei în prezența unui martor asistent și este prima în care se face vorbire de prezența lui la locul faptei, până atunci martora a mai fost audiată, dar nua spus nimic despre prezența lui în acel loc, astfel că acest motiv de apel este total lipsit de relevanță pentru soluționarea cauzei.

Cea mai interesantă depoziție este cea a martorului, pe această depoziție fiind bazată întreaga acuzare, relevante fiind cele două depoziții date în fața instanței de fond și a celei de apel, comparativ cu cea dată în fața procurorului cu prilejul motivării recursului.

Astfel, la data de 28 octombrie 2005 martorul formulează o cerere de audiență către procuror în vederea audierii, (același care a instrumentat dosarul de urmărire penală) la acea dată fiind deținut în penitenciarul Tg. J, arătând că "are de raportat probleme confidențiale în legătură cu dosarul pe care îl are și pe care l-a instrumentat", fără a se face vorbire de revizuentul și la data de 9 noiembrie 2005 martorul este audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în legătură cu cazul și arată, cu lux de amănunte, cum a stat în aceeași celulă cu și cum acesta i-a povestit că nu a comis infracțiunea de viol, dar a comis infracțiunea de omor.

Martorul a relatat împrejurări de fapt și a redat discuții despre care a susținut că le-a purtat cu inculpatul în urmă cu peste 15 ani și a indicat datele la care au fost purtate aceste discuții, iar instanța apreciază că este greu de crezut că astfel de informații pot fi stocate în memoria unei persoane care nu a fost în mod direct implicată în derularea evenimentelor.

În perioada 13-14.08.1992, când martorul afirmă că s-a întâlnit cu inculpatul în restaurantul Bulevard din zona Tg. J, inculpatul se afla în stare de arest preventiv (inculpatul a fost arestat la 13.07.1992).

Rezultă că este puțin probabil ca la data de 16.01.1993, când martorul susține că s-a întâlnit cu inculpatul în arestul IPJ G, inculpatul să se afle în acel loc, ținând seama de faptul că, așa cum am precizat mai sus, acesta a fost arestat preventiv la 13.07.1992, probabilitatea fiind în favoarea ipotezei că inculpatul se afla, la peste 5 luni de la arestare, în penitenciar, iar nu în arestul IPJ.

Aspectele relatate de martor cu privire la modul de derulare a faptelor, relatări ce au ca sursă - potrivit declarațiilor acestuia - chiar cele povestite de inculpat în perioada când cei doi ar fi fost colegi de celulă, sunt în contradicție flagrantă cu cele reținute în rechizitoriu și hotărârile care s-au pronunțat la judecarea fondului cauzei și în căile ordinare de atac și cu probele administrate în cauză; astfel, martorul arată că inculpatul a ajuns în în cursul nopții de 15/16.06.1992, în jurul orei 02,30 călătorind cu un tren de mărfuri și crima a săvârșit-o în timp ce se îndrepta spre gară pentru a se întoarce în Tg. J cu același tren, în jurul orei 18,30-19,00, afară fiind întuneric.

Martorul susține că potrivit relatărilor inculpatului acesta s-ar fi întâlnit cu victima pe o potecă de lângă un lan de porumb, în apropierea unei bălți și ar fi fost strigat de victimă, că împreună cu inculpatul se afla un mecanic de locomotivă, care ar fi violat-o pe minoră, iar i-a povestit că nu-și amintește ce s-a întâmplat, reținând doar că a prins fetița,i-a prins o funie de gât, (deși în depoziția dată în fața procurorului arată că inculpatul i-a spus că i-a introdus pietre în vagin) a aruncat-o în și văzând că nu mai iese la suprafață a luat un braț de crengi și le-a aruncat în în locul în care aruncase și victima, după care a fugit spre casă prin lanul de porumb; acasă și-a schimbat cămașa și a pornit spre Tg. J, călătorind cu trenul marfar.

În fața Curții, martorul a mai nuanțat aceste depoziții, în sensul că are completări de făcut, dar care sunt de natură să modifice faptele într-o măsură importantă, susținând că i-a cerut ajutorul pentru a găsi o portiță de scăpare, pentru că nu el a violat victima, dar a ucis-o, afirmând de această dată, contrar celorlalte depoziții date anterior (la procuror și în fața tribunalului) că inculpatuli-a băgat victimei o dală în gurăși i-a dat drumul în, acoperind-o cu crengi.

Altă contradicție este aceea că mama lui l-ar fi văzut murdar de sânge, împrejurare ce nu apare până la această depoziție, iar Ť. i-ar fi spus că provine de la o: împrejurarea este absurdă, pentru că din moment ce cauza morții a fost asfixia, era imposibil ca să aibă sânge pe haină, pentru nici nu a violat-o, astfel că apare cu evidență că aceste afirmații sunt fabulații absurde ale martorului.

Mai afirmă martorul că i-ar fi spus și soției sale de omor deoarece ar fi venit acasă plin de sânge pe haine și a explicat că sângele provenea de la un și că aceasta s-a dus la poliție, existând contradicții și cu privire la aceste împrejurări.

Însăși derularea faptelor astfel cum a fost descrisă de martor (în afara faptului că este diferită de la o depoziție la alta) ca fiind povestită chiar de revizuient este absurdă și lipsită de orice rațiune sau motivație.

, în depoziția dată la Tribunalul Brașov martorul a susținut că "fapta a fost comisă în data de 16.06.1992, când mergea dinspre casă spre halta CFR pentru a lua un marfar și a ajunge în Tg. J și că pe o potecă lângă un lan de porumb și în apropierea unei bălți, a întâlnit o fată care a început să sdtrige ", " și la i distanță de 30metri se afla celălalt mecanic, care îl aștepta pe și în aceste împrejurări, i-a spus că era întuneric, erau orele 18,30-19,00, că nu-și mai amintește exact cum a procedat și că singurul lucru pe care și-l amintește este că a prins fetița, i-a prins o funie de gât, a aruncat-o în și a așteptat să vadă dacă iese la suprafață".

Este evident că o asemenea stare de fapt nu prezintă nici o credibilitate- ar însemna că a existat o înțelegere între și numitul, în legătură cu care martorul nu oferă nici o posibilitate de identificare, pentru că numai așa se explică de ce "" în aștepta pe, dar tot nu oferă nici un motiv pentru care să ucidă victima violată, eventual, de "".

Pentru a-și justifica aceste contradicții, martorul a relatat în fața Curții de Apel că nu a oferit nici o justificare pentru omor, dar Cod penal el a comis omorul și că a observat și el contradicțiile între cele afirmate de.

Tot în mod nereal, martorul a afirmat că a mai dat aceste declarații și în fața fostului Ministru al Justiției în perioada 1996-1997; aceste afirmații nu pot corespunde adevărului deoarece dacă aceste declarații ar fi existat, ar fi fost trimise de persoana abilitată fier la dosar, fie la penitenciar, or primele declarații ale acestui martor în legătură cu prezenta cauză sunt din anul 2005.

Tot în mod nereal martorul a mai afirmat că ar fi trimis prin poștă către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiovao declarație prin care reclama faptele comise de, pentru că de fapt, martorul dorea să reclame eventuale încălcări în propriile sale dosare în care era cercetat pentru diverse fapte.

Chiar acest fapt, al condamnării martorului pentru mai multe fapte, printre care și înșelăciune, pune sub semnul întrebării credibilitatea martorului. În plus, simpla lecturare a depozițiilor acestuia, date în fața procurorului, instanței de fond și a celei de apel, este de natură a evidenția faptul că martorul pur și simplu fabulează, acestea fiind pline de inadvertențe, contradicții șu chiar împrejurări nereale, așa cum judicios a constatat și instanța de fond.

Singura probă directă ce susține ipoteza vinovăției inculpatului și valorificată în motivele de apel formulate de Ministerul Public este depoziția martorei care îl plasează pe inculpat lângă cadavrul victimei, în zona malului pârâului, în data de 16.06.1992 însă, martora nu precizează în nici una dintre declarațiile date în cauză că l-ar fi văzut pe inculpat exercitând vreun act de violență asupra victimei.acestei martore se află, în opinia instanței, sub semnul întrebăriipentru următoarele considerente:

În primul rând, există o inadvertență cu depoziția martorului (fila 123 dosar tribunal) care a relevat că a asistat la o discuție între martora și și la întrebarea ultimului "L-ai văzut pe că ar fi omorât-o pe victima?", aceasta i-a răspuns: "Da, l-am văzut când a omorât-o pe victimă, întrucât la acel moment mă aflam pe malul râului cu gâștele", în timp ce audiat prin comisie rogatorie, martorul nu afirmă că ar foi asistat la această discuție.

Martora a dat în cauză mai multe declarații, iar conținutul acestora diferă substanțial:

S-a susținut în motivele de apel că martora era speriată de eventuala reacție a lui, or dacă aceasta ar fi fost cu adevărat speriată, nu ar fi stat în văzul acestuia, ci eventual ar fi fugit și ar fi reclamat organelor de cercetare și urmărire penală imediat acest fapt, nu ar fi așteptat câteva luni să spună că l-a văzut pe lângă victimă și nici nu ar fi așteptat ca victima să fie găsită, ci ar fi spus imediat unde se afla cadavrul acesteia.

Martora a afirmat că l-a văzut numai pe inculpat stând în picioare lângă victima dezbrăcată și că acesta a fugit când martora a strigat, or, ținând seama de cele reținute cu putere de lucru judecat, pe baza probelor științifice certe, prin decizia penală nr.2137/03.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că infracțiunea de viol a fost comisă de o altă persoană, se impune concluzia că lângă victimă ar fi trebuit să se afle cel puțin două persoane (dacă reținem ca veridică declarația martorei): cel care a violat-o și inculpatul, care, prin ipoteză, a omorât-

Mai mult, dacă numai inculpatul se afla lângă cadavru și acesta a fugit văzând-o pe martoră, și a lăsat cadavrul la vedere, la o distanță de maximum 15 metri de cada cu rufe, nu poate fi explicat faptul că victima a fost găsită în albia pârâului, acoperită cu crengi, la câteva zeci de metri de locul unde a fost găsită cada cu rufe. Este improbabilă varianta prezentată în rechizitoriu potrivit căreia după ce a fugit de la locul faptei, fiind descoperit de martora, inculpatul s-a întors pentru a ascunde cadavrul, pe care l-a transportat circa 150 metri în aval, l-a aruncat în și l-a acoperit cu crengi, (pe care în prealabil a trebuit să le procure, fiind de presupus că nu erau special pregătite din timp pentru acest scop), fără a se neglija că asemenea stare de fapt propusă de martora este contrazisă de depoziția martorului, fantezistă și aceasta.

Așa cum rațional și judicios a constatat instanța de fond, martorele și au declarat că, înainte de a deceda, martora a afirmat în prezența fiecăreia dintre ele că nu a văzut cadavrul victimei și nici pe la locul faptei, că în realitate a văzut doar cada cu rufe; contradicțiile din declarațiile celor două martore cu privire la împrejurările în care a făcut aceste mărturisiri sunt nerelevante și nu se impune efectuarea unei confruntări pentru lămurirea acestor împrejurări, instanța formându-și convingerea asupra lipsei de credibilitate a martorei pe baza analizei ansamblului probator coroborat cu declarațiile martorelor și.

Este evident că în speță, nu există elemente suficiente pentru condamnarea revizuientului, cu atât mai mult, după administrarea unor noi probe, științifice ori depoziții de martori ce au confirmat mărturia mincinoasă a principalei martore care a afirmat și susținut prezența revizuientului la locul faptei, aceste probe fiind convergente și cu inexistența unei infime justificări a infracțiunii de omor. Aceasta deoarece o persoană care comite un omor fără a exista o justificare, fie cât de absurdă, înseamnă că prezintă afecțiuni psihice atât de grave încât se pune problema responsabilității penale a acestuia.

Instanța nu va relua și celelalte depoziții ale martorilor audiați, analiza lor fiind efectuată și bogat valorificată de instanța de fond, pe care Curtea și-o însușește integral și care nu oferă nici o posibilitate ori bănuială că infracțiunea de omor ar fi fost comisă de către.

În consecință, intenția săvârșirii infracțiunii de omor trebuie analizată în strânsă relație cu noțiunile de scop și mobil, iar imposibilitatea identificării și reținerii unui impuls intern al actului de conduită sau a unei cauze care să determine un astfel de impuls pasează comiterea faptei de către inculpat în domeniul lipsei de credibilitate.

Urmând linia acestui raționament, trebuie menționat că infracțiunea de omor se comite cu intenție, directă sau indirectă, adică făptuitorul acționează cu intenție atunci când producerea rezultatului este privită de acesta ca un mijloc necesar ori ca însoțitor inevitabil al rezultatului dorit.

Este o realitate unanim acceptată că noțiunea de "intenție" acoperă o realitate psihică și despre care s-ar putea susține că acoperă noțiunile de mobil sau scop însă, teoreticienii, pe bună dreptate, au făcut distincție între acestea.

În speță, agresorul a acționat cu intenția de a viola victima, ceea ce s-a și întâmplat, după care, pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de viol, a ucis-

Prin urmare, scopul săvârșirii omorului a fost acela de a ascunde comiterea infracțiunii de violo.

Deși noțiunea de mobil nu este utilizată de Codul penal în vigoare, după cum nu a fost utilizată nici în anterioare, doctrina a abordat științific problema "mobil/scop) în cadrul analizei laturii subiective a infracțiunii.

În acest sens, s-a susținut că scopul, mobilul sau motivele infracțiunii nu trebuie confundate cu intenția, aceasta fiind voința de a comite infracțiunea pe care dorește să o comită autorul, pe când mobilul sau scopul este "cauza pentru care dorește acel lucru, rezultatul la care tinde să ajungă".

Prin urmare, scopul este apreciat drept o varietate distinctă în cadrul mobilurilor, adică mobilul depărtat pe care îl urmărește autorul.

Așa fiind, mobilul este considerat cauza internă a actului de conduită, impulsul intern al acestuia, acea dorință, tendință, pasiune, sentiment care a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârșii infracțiunii, orientată în vederea satisfacerii acestora, motiv pentru care mai e denumit și "cauza internă a actului de conduită".

În ceea ce privește scopul, acesta este definit ca fiind finalitatea urmărită prin săvârșirea faptei ce constituie elementul material al infracțiunii, obiectivul propus și reprezentat de făptuitor ca rezultat al acțiunii sau inacțiunii sale.

În cazul infracțiunilor de violență, cum este și cea analizată, sunt implicate sentimentul de răzbunare, înclinații spre brutalitate, spre cruzime, obsesii sexuale bazate pe violență și din acest motiv, nu interesează mobilul sau scopul urmărit de făptuitor sub aspectul existenței infracțiunii, dar acesta trebuie să existe, pentru că în caz contrar, nu ar mai comite infracțiunea.

În speță, câtă vreme revizuentul nu a comis infracțiunea de viol asupra victimei, nu avea nici o motivație pentru a-i suprima viața, omorul fiind consecința violului, a necesității pentru autor de a ascunde săvârșirea acestei infracțiuni, astfel încât nu se poate susține că acesta a comis un omor pentru a ascunde o infracțiune comisă de o altă persoană, ceea ce ar fi chiar absurd.

Cum s-a dovedit și statuat prin hotărâre judecătorească definitivă că revizuientul nu a comis infracțiunea de viol și cum organul de urmărire penală nu a produs nici un fel de dovezi că acesta ar fi comis totuși, infracțiunea de omor (deși cele două infracțiuni au fost comise aproape simultan), se constată că în mod corect Tribunalul Brașova dispus achitarea acestuia și pentru infracțiunea de omor.

Pe cale de consecință, se constată că hotărârea atacată este în afara oricărei critici și potrivit art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge apelul promovat de Ministerul Public și se va menține sentința penală atacată.

Cu aplicarea art. 192 Cod procedură penală privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 509/10 octombrie 2007 Tribunalului, pe care o menține.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - C -

Grefier

Red. SF/27.07.2009

Dact.CD/29.07.2009

- 3 exemplare -

Jud fond -

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Alina Constanța Mandu

#Judecator Simona Franguloiu

Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Brasov

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Brasov