Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 420/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.420/ DOSAR NR-
Ședința publică din 22 iunie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 159/Ap din 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22 iunie 2009, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 58/26.02.2008 a Judecătoriei Făgărașa fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin. 1 și 2 Cod penal. S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 550 lei daune materiale și a sumei de 15.000 lei daune morale către partea civilă, precum și la plata cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul Municipal Făgăraș.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt, pe baza probatoriului administrat, că în data de 14.08.2006 partea vătămată a fost agresat de inculpatul ca urmare a unor altercații verbale avute cu mama acestuia din urmă. Inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul în zona feței, iar după ce acesta a căzut la pământ a continuat să-l lovească cu picioarele în zona abdominală și intercostală provocându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viața în primejdie și prin pierderea splinei a rămas cu infirmitate permanentă.
Prin decizia penală nr. 159/A/30.06.2008 Tribunalul Brașova respins apelurile declarate de inculpatul și partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 58/26.02.2008 a Judecătoriei Făgăraș.
Tribunalul a constatat că:
- prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt pe baza coroborării tuturor probelor administrate;
- deși inculpatul a negat săvârșirea faptei, susținerile sale nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în speță;
- dimpotrivă, toate celelalte probe constând în declarația părții vătămate, a martorului ocular, a celorlalți martori și a raportului de constatare tehnico - științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat au conturat fără dubiu împrejurarea că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată atât cu pumnii cât și cu picioarele în zona abdominală provocându-i leziunile corporale și extirparea splinei, iar in final determinând instalarea unei stări de infirmitate permanentă în ceea ce o privește pe partea vătămată;
- împrejurarea că inculpatul a fost cel care a agresat-o pe partea vătămată este susținută și de faptul că mama inculpatului a încercat în repetate rânduri să o determine pe partea vătămată să nu inițieze demersurile penale pentru ca fiul său să nu fie tras la răspundere penală;
- în mod corect prima instanță a înlăturat ca nesinceră declarația mamei inculpatului având în vedere toate demersurile întreprinse de ea pentru aplanarea conflictului dintre părți, existând suspiciuni în cauză că declarația sa este părtinitoare pentru inculpat;
- din cauza modului în care a agresat partea vătămată prin lovituri repetate cu picioarele în zona abdominală, inculpatul ar fi trebuit să prevadă rezultatul acțiunilor sale, acționând astfel cu intenție indirectă neurmărind în principal cauzarea unei stări de infirmitate părții vătămate; intenția (chiar indirectă) este forma de vinovăție necesară pentru a ne afla în prezența infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 Cod penal;
- nu poate fi reținută apărarea inculpatului în sensul achitării sale pe considerentul că nu ar fi săvârșit fapta reținută în acuzarea sa, deoarece declarația acestuia în sensul că a avut doar simple discuții cu partea vătămată și soția acestuia fără să fi avut altercații fizice nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar care a fost avută în vedere de instanță la determinarea stării de fapt; împrejurarea că partea vătămată a reușit să se deplaseze singur până în centrul satului unde s-a prăbușit, nu echivalează cu faptul că nu a fost lovit de inculpat;
- nici un act medical depus la dosar nu relevă împrejurarea că până la momentul incidentului partea vătămată ar fi avut probleme din punct de vedere medical cu splina, ci cu ficatul;
- pedeapsa aplicată inculpatului precum și modalitatea de executare a acesteia au fost corect determinate de prima instanță, care a ținut cont de dispozițiile art.72 Cod penal, de faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, apreciind că termenul de încercare stabilit este corespunzător reeducării inculpatului, care are o vârstă relativ tânără și reaprecierii de către acesta a valorilor esențiale ale societății.
- daunele materiale acordate părții vătămate au fost stabilite conform declarațiilor martorilor audiați în cauză și sunt corespunzătoare perioadelor în care partea vătămată nu a putut lucra în gospodăria proprie și a fost nevoită să plătească alte persoane pentru muncile obișnuite;
- deși partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 49.000 lei daune morale, în mod temeinic prima instanță i-a acordat doar suma de 15.000 lei, sumă suficientă pentru a acoperi suferințele fizice și psihice la care a fost supus atât în momentul agresiunii cât și pe durata zilelor de îngrijiri medicale; infirmitatea permanentă provocată de extirparea splinei nu o împiedică pe partea vătămată să ducă în continuare o viață normală, nu i-a creat un handicap fizic sau psihic grav, ci a determinat doar un anumit caracter de temporizare a activităților cotidiene și de evitare a abuzurilor de orice fel;
- nu se impune majorarea daunelor materiale (deoarece diferența până la suma de 1000 lei cu care s-a constituit parte civilă nu a fost dovedită ) și nici a daunelor morale;
- referitor la apărarea inculpatului în fața instanței de apel, așa cum rezultă și din actele dosarului, aceasta a fost asigurată de avocat din oficiu în condițiile în care avocatul ales al inculpatului a lipsit la toate termenele de judecată, fără să asigure substituirea și în condițiile în care i s-a adus la cunoștință prin adresă dispozițiile art.171 alin.4/1 Cod procedură penală;
- cererea de repunere pe rol a cauzei a fost depusă la instanță, prin fax, în data de 30.06.2008 la ora 15,11, după pronunțarea hotărârii și după ce soluția a fost trecută în condica de ședință și în ECRIS; de altfel cererea a fost înregistrată cu data de 01.07.2008 atunci când a fost introdusă în circuitul documentelor în cadrul instanței și a fost depusă la dosarul cauzei în data de 02.07.2008;
- imposibilitatea prezentării avocatului ales la termenul din 24.06.2008 trebuia să fie semnalată instanței de judecată în condițiile în care adeverința medicală eliberată poartă data de 23.06.2008 și putea fi trimisă prin fax în timp util, așa cum a fost trimisă și după momentul pronunțării hotărârii;
- în aceste condiții, fiind sosită la dosar după pronunțarea hotărârii, cererea de repunere pe rol nu mai poate fi analizată de către instanța de apel și nu mai poate fi avizată favorabil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, partea civilă și inculpatul.
Partea civilă a criticat decizia tribunalului sub aspectul laturii penale și al laturii civile a cauzei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală și solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului precum și majorarea despăgubirilor acordate, atât în ceea ce privește daunele materiale cât și în ceea ce privește daunele morale.
În motivarea recursului, partea civilă a arătat că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, în faza de urmărire penală acesta a fost plecat din țară și s-a sustras urmării penale. Probele administrate în cauză au pus în evidență contrariul celor susținute de inculpat. n cursul urmării penale inculpatul a fost testat cu aparatul poligraf, concluzia la care s-a ajuns fiind aceea că inculpatul a avut o atitudine nesinceră și un comportament simulat. Din cele prezentate reiese clar vinovăția inculpatului, atitudinea acestuia atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată îndreptățind solicitarea de majorare a pedepsei raportat la art. 72 Cod penal.
S-a mai susținut că latura civilă a cauzei a fost dovedită, sens în care în temeiul art. 998 și următoarele din Codul Civil se solicită să fie admisă așa cum a fost formulată la instanța de fond acea constituire de parte civilă. Partea civilă a suferit un prejudiciu atât material, cât și moral și fizic. În urma acestei agresiuni partea civilă a rămas cu o infirmitate permanentă și, așa cum rezultă din certificatul medico - legal, viața i-a fost pusă în primejdie. Din probele administrate, înscrisurile de la dosar, martorii audiați, rezultă că partea civilă a efectuat anumite cheltuieli cu gospodăria, în urma agresiuni nu mai este același om, nu mai este un om bun la gospodărie, a fost pus în situația de a-și angaja oamenii care să-1 ajute în gospodărie.
Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 6 Cod procedură penală și a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brașov, susținând că i s-a încălcat dreptul la apărare a inculpatului. Atunci când cauza a fost judecată în fața Tribunalului Brașov, era depusă pentru acel termen din partea apărătorului ales o cerere de amânare a judecării cauzei, motivată în mod corespunzător, cu toate acestea Tribunalul Brașova dispus desemnarea unui apărător din oficiu în prezența căruia s-a și judecat apelul.
Recursurile nu sunt fondate.
Recurentul parte civilă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală. Acest caz de casare este incident însă numai cu privire la pedepsele greșit individualizate.
Se constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 od penal.
La stabilirea pedepsei pentru fapta comisă de inculpatul s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul legale incriminator, de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.
Nu se impune redozarea pedepsei aplicate inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de apel, în sensul majorării cuantumului ei. Aplicarea unei pedepse mai mari nu ar fi de natură a asigura într-o mai bună măsură realizarea scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal și nici a funcțiilor educativă și sancționatorie ale acesteia.
Faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii ce i se impută a fost luat în considerare în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, dar se impune a fi evaluat în contextul tuturor elementelor prevăzute de art. 72 Cod penal.
Referitor la criticile formulate de recurentul parte civilă privind cuantumul despăgubirilor civile, considerăm că aceste critici nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, invocat de recurent.
În cuprinsul textului legal ce consacră acest caz de casare se face referire în mod expres la prevederile art. 72 Cod penal (criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei) și la limitele de pedeapsă prevăzute de textele legale incriminatoare. În consecință, acest caz de casare nu poate avea aplicabilitate în ceea ce privește latura civilă a cauzei, vizând numai latura penală.
În egală măsură, aceste critici nu pot fi analizate - în opinia curții - nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală ("când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare").
Acest din urmă caz de casare ar putea fi aplicabil în privința laturii civile a cauzei numai în situațiile în care instanța de fond (sau cea de apel) nu a acordat deloc despăgubiri deși se impunea acordarea lor în raport de starea de fapt și de materialul probator din dosar, ori a acordat aceste despăgubiri deși se impunea respingerea acțiunii civile în totalitate.
În speța de față acțiunea civilă alăturată celei penale a fost admisă în parte, recurentul parte civilă contestând doar cuantumul daunelor materiale și morale.
De principiu, cererea de reapreciere a cuantumului despăgubirilor nu poate face obiectul recursului (când este prevăzută și calea de atac a apelului) deoarece nu se regăsește între cazurile de casare prevăzute de lege, constituind o chestiune de fapt, care rămâne numai atributul instanțelor de fond. Aceasta, desigur, în contextul actual al reglementării legale a căii de atac a recursului.
Trebuie amintit și faptul că prin decizia nr. 28/2.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că judecarea recursurilor declarate cu privire la latura civilă împotriva deciziilor pronunțate în apel se va face în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 2 Cod procedură penală, cazurile de casare urmând a fi analizate în concret, în funcție de modul de rezolvare a laturii civile.
Există într-adevăr cazuri de casare - cum ar fi cele de la punctele 1-12, 16, 17, 18 și 19 din alin. 1 al art. 3859Cod procedură penală - care sunt susceptibile de a prezenta relevanță vădită în ceea ce privește interesele de fond ale părții civile.
În prezenta cauză nu sunt însă incidente astfel de cazuri de casare și nici motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă ce ar putea fi luate în considerare - după cum rezultă din considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată mai sus - în mod conjugat cu cele prevăzute de alin. 1 al art. 3859Cod procedură penală.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul, se constată cu ușurință faptul că nu corespunde adevărului susținerea acestuia în sensul că atunci când cauza a fost judecată în fața Tribunalului Brașov era depusă pentru acel termen din partea apărătorului ales o cerere motivată de amânare a judecării cauzei.
În realitate, pentru termenul de judecată din data de 24.06.2008 nici inculpatul și nici apărătorul său nu au depus vreo cerere de amânare (motivată sau nu).
Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost depusă la Tribunalul Brașov prin fax în data de 30.06.2008 la ora 15,11, după pronunțarea hotărârii în apel. Imposibilitatea prezentării avocatului ales al inculpatului la termenul din 24.06.2008 trebuia să fie semnalată instanței de apel înainte de termenul de judecată, în condițiile în care adeverința medicală eliberată poartă data de 23.06.2008 și putea fi trimisă prin fax în timp util.
Mai mult, lipsa de diligență a inculpatului și în special a apărătorului ales al acestuia este evidențiată de faptul că cererea de repunere pe rol a cauzei, însoțită de adeverința medicală emisă la data de 23.06.2008, nu a fost trimisă instanței de apel nici măcar în intervalul 24.06.2008 - 30.06.2008 (data pentru care se amânase pronunțarea), ci numai aproape de sfârșitul programului de lucru în data de 30.06.2008.
În această situație, fiind sosită la dosar după pronunțarea hotărârii, cererea de repunere pe rol nu mai poate fi luată în considerare de tribunal.
De altfel, instanța de apel a procedat conform dispozițiilor art. 171 alin. 41Cod procedură penală și a trecut la judecarea cauzei în prezența apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, care a și pus concluzii pertinente în cauză.
Se constată așadar că judecata în apel nu a avut loc în lipsa apărătorului inculpatului, iar inculpatului nu i-a fost încălcat în niciun fel dreptul la apărare.
Având în vedere toate aceste considerente, curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 159/A/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o va menține.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul-parte civilă și recurentul-inculpat vor fi obligați să plătească statului suma de câte 150 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 159/A/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o menține.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-parte civilă și pe recurentul-inculpat să plătească statului suma de câte 150 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt.- -, aflată - C
în concediu de odihnă,
semnează,
Președinte complet
- -
Grefier,
Red./25.06.2009
Dact./25.06.2009
2 exemplare
Jud apel/ /-
Jud fond/
Președinte:Alexandru ȘerbanJudecători:Alexandru Șerban, Laura Popa, Alina Constanța
